
Vom intra, pentru a doua oară consecutiv, în sărbătorile de iarnă, sub amenințarea infectării pandemice cu virusul mutant Covid 19. Noul guvern, instalat sub conducerea generalului Nicolae Ciucă la Palatul Victoria, a propus o serie de măuri de relaxare a constrângerilor impuse de prevenția antipandemică. Românii vor putea participa la petrecerile de Crăciun şi Anul nou, fără limitările din anul trecut, dar cu unele minime precauții. La ieșirile stradale, masca protectoare rămâne obligatorie. Călătoriile spre casă, deja tradiționale, ale membrilor diasporei, trebuie să respecte o serie de reguli specifice „alertei”, mai ales că în multe dintre ţările lor de adopție nu se vorbește de relaxare, ci de o creștere a constrângerilor. Valul al cincilea al infectărilor cu SARS-COV se manifestă şi se extinde în tot Occidentul. Este normală, prin urmare, prezentarea la granițe a „certificatului verde” şi testarea (antigen şi PCR) a celor dornici de călătorie, ce ar putea să fie, fără să o vrea, agenți ai răspândirii virusului. Mutațiile acestuia, tot mai complicate şi mai rapide, îl fac greu de depistat şi, implicit, greu de controlat. Pentru majoritatea absolută a specialiștilor, vaccinarea a rămas singura măsură valabilă de a opri (sau de a încetini) răspândirea „duşmanului viclean” (cu consecințe tragice). În România, numărul victimelor (raportat la ansamblul populaţiei) a căpătat o proporție înspăimântătoare. Cu mult peste 50000 de morți, ţara noastră conduce în Europa în această cursă macabră. Dorința românilor de relaxare, de petrecere liberă, este însă atât de mare, încât, profitând de intrarea valului patru al pandemiei într-un „platou” (stabilizare a numărului de infectări), guvernul a decis relaxarea de care am amintit mai înainte. Domnii Ciucă, Rafila, Arafat & comp. şi-au asumat astfel un risc cu consecințe greu previzibile. După precedenta relaxare (în contextul „petrecerilor de vară”) curba infectărilor a crescut catastrofal, cu efecte dureros măsurabile. Prin urmare, cum se explică „larghețea” guvernului în reducerea măsurilor de prevenție a infectărilor?
Răspunsul e simplu: motivul relaxării măsurilor antipandemice în România este unul politic. Majoritatea absolută a cetățenilor români sunt stresați de amenințările economice generate de crizele suprapuse ce grevează ţara. Scumpirile în lanţ, provocate de creșterile brutale ale prețului la energie, precaritatea infrastructurii de aprovizionare cu apă şi căldură, a transporturilor şi a sistemului sanitar sunt surse consistente de revoltă populară. Consecințele administraţiei „relaxate” a statului din ultimele trei decenii se văd acum mai clar decât oricând. Românii vor, desigur, să se bucure de viață în orice împrejurări, mai ales că „țara” nu prea le-a oferit, în ultima vreme, prea multe prilejuri pentru asta. Eşecul campaniei de vaccinare – prost conduse de autorităţi, şi cu argumente contradictorii, le-au arătat starea jalnică a sistemului sanitar. Iar implicarea „mafiilor de partid” în distribuirea medicamentelor şi a dotărilor antipandemice i-a împins să suspecteze o exagerare a amplorii infectărilor, pentru justificarea afacerilor cu aceste produse. Campaniile publicitare ale unor „conspiraționiști” în căutare de „glorie electorală” i-au derutat şi i-au făcut nepăsători la primejdia reală a maladiei. Chiar şi condiționările actuale, legate de „certificatul verde” şi de testările normale pentru activitățile ce presupun contacte fizice publice (şcoala, activitățile economice, spectacolele etc.) sunt puse la îndoială, mai ales după ce media a dezvăluit afacerile oneroase legate de achizițiile serurilor şi ale testelor aferente. La motivația reacției de rezistenţă a populației faţă de vaccinare şi faţă de măsurile conexe de depistare şi prevenție a maladiei se adăugă şi învinuirile reciproce în privința controlului pandemiei, cu iz electoral, dintre PSD şi PNL, partidele ce conduc alianța de guvernare în funcţiune.
Este clar pentru oricare observator al situaţiei faptul că statul român suferă de o gravă criză a autorităţii. Nepăsarea şi corupția administrației, sub toate guvernele ce s-au perindat la conducerea ţării din ‘89 încoace, minciunile electorale ale combatanților partinici, interesați doar de utilizarea puterii în folos propriu, au făcut ca omul de rând, cetățeanul obișnuit, să nu mai aibă nicio încredere în cei pe care, în lipsă de alternativă, îi alege să îi „conducă” viaţa. Deciziile de relaxare a restricțiilor sanitare ale guvernului Ciucă sunt necesare pentru a alimenta „bucuria sărbătorilor”, dar cu măsurile paleative ce le însoţesc, anunță un risc ale cărui consecințe nu par asumate de nimeni…