CRISTINA PETREUȘ (medic stomatolog): „Medicina la țară trebuie făcută mai bine ca la oraș”

ROMÂNI CARE AU REUȘIT

La cincizeci de kilometri de Capitală, pitită în­tre păduri de salcâm, se află comuna Dri­du. Între hotarele ei, mărginite spre sud de un lac uriaș, trăiesc peste trei mii de locui­tori, oa­meni gospodari, cu case îngrijite şi grădini dol­dora de legume. Centrul comunei găzduiește un parc, primăria, o farmacie, un magazin – nimic de­o­sebit față de alte localităţi de la ţară. Cu o excep­ţie: de o parte şi de alta a dru­­mului se înalță do­uă sedii ultra­mo­derne ale unei clinici den­tare: Dridih Dent. Copiate, parcă, du­pă niște tipare occidentale, e impo­si­bil să nu te în­trebi ce caută ea într-un loc izolat de oraş, cu oameni pre­ocupaţi mai ales de agri­cultură. Cu­riozitatea mă împin­ge să cer ex­plicații, pe care mi le oferă chiar autoarea „mi­nu­nii”, dr. CRIS­TINA PE­TREUȘ, me­dic stoma­to­log.

Afacere în ograda copilăriei

– Când toată lumea se plânge de lipsa asistenței medicale la sat, vizi­bi­lă mai ales în condițiile dra­ma­tice ale luptei cu pan­de­mia, dvs. ați deschis o cli­nică dentară în­tr-o comună din Ia­lomița. Sunt doar 40 de km până la București, de ce n-ați țintit Ca­­pitala, cu un poten­țial mult mai mare de pa­cienți?

– Pentru mine, Dridu este acasă, aici m-am născut, aici am învățat opt clase. Dri­du înseamnă mama, prietenii din anii copilăriei, locurile de joacă și visări. Eu mereu am vrut să fac ceva im­portant pentru aceste meleaguri. Cunosc bine locul și oa­menii. Nu mi-a fost teamă să impun un stan­dard ridicat. Am vrut de la bun început să fac altfel de activitate me­dicală decât s-ar aştepta lumea „la ţară”. Am lucrat ca stomatolog și în București, la cel mai înalt nivel, în nordul orașului, zona lui elitistă, cu pacienţi pre­tenţioşi. Când am venit în sat, mi-am propus ca „Dridih Dent” să fie peste standardul Ca­pitalei. Cum am procedat? Am accesat fonduri euro­pene şi am închiriat o clădire, în care am deschis pri­mul cabinet. La început două scaune, apoi, trei, patru… După aceea radiologie, tehnică dentară, laser, mi­croscop, tehnologie 3D, apoi un al doilea sediu. În şapte ani, de când funcţionăm, am crescut mult de tot. Am vrut independenţă, aşadar am fost cumva ne­voită să am aparatură şi materiale de ulti­mă ge­neraţie, ca să evit drumurile şi întârzierile. Pe de altă parte, aparatele nu pot sta să adune praf, tre­buie fo­losite, aşa că am instruit oameni care să ştie să le întrebuinţeze la maximum, oferindu-le locuri de muncă stabile. Lumea se miră că avem preţuri de­cente. Explicaţia e simplă: pentru că investiţia iniţială a fost susţinută de un proiect pe fonduri europene, nu am avut datorii. Am ţinut preţurile cât am putut de mici, doar cât să-mi permit să cresc, să pot reinvesti, dar să nu devin inaccesibilă pacien­ţilor. Acest amănunt esenţial a fost dublat de faptul că eu nu am vrut niciodată câştiguri mari şi rapide, ci mi-am propus de la bun inceput să construiesc ceva de durată. Iar aici răbdarea e cheia.

– Au avut încredere colegii dvs. medici că ați putea avea succes cu o clinică dentară în mediul rural?

– Deloc! La început nu a crezut nimeni în pro­iectul acesta. Ce-o să faci acolo? Pe cine vei trata? Cine are bani să-ţi plătească? Abia când au văzut că nu am de gând să cedez, au hotărât să nu mai în­cerce să mă întoarcă din drum.

Cea mai bună reclamă: gura lumii

– V-ați transformat consătenii în pacienți?

– Bineînţeles, ei au fost primii mei pacienţi. Au avut din prima încredere, doar mă cunoșteau din copilărie… Apoi ni s-a dus vorba, iar azi avem cli­enţi din toate col­ţurile ţării şi chiar din străinătate. La în­ceput dridenii s-au speriat puţin, cre­zând că, după aspectul ca­bine­telor, preţul va fi inac­ce­si­bil. Poa­te că pare ciudat, dar me­dicina la ţară trebuie să fie prac­ticată ire­pro­şabil, chiar mai bine decât la oraş. De ce? Pentru că lu­mea vor­beşte. Se văd la magazin, la fri­zerie, la poartă, şi povestesc cum a fost la dentist. Reclama din om în om e cea mai eficientă și „gura lumii” te obligă să fii la cel mai înalt nivel. În Bucureşti, nu-ţi pla­ce un cabinet, mergi la altul. Aici, două vorbe re­le, şi eşti ter­­minat.

Angajați din sat

– Din cine se com­pune personalul clinicii?

– Medicii sunt spe­cialiști de elită din Bucu­rești, și aproape întreg per­sonalul clinicii este for­mat din localnici. Ni­cio clipă nu mi-am ima­ginat altceva pentru pro­iectul acesta. Perso­na­lul auxiliar este numai din comuna Dridu, asistenţii medicali sunt în proporţie covârşitoare de aici. Am preferat să-i instruim noi, de la zero, să-i de­prin­dem din prima cu un standard profesionist ri­dicat. Le-a plăcut, au de­venit pa­sio­naţi şi extrem de pri­cepuţi. Ba, unii din­­tre ei au luat-o pe drumul stu­diilor supe­rioare. Daniel Ionescu, de pildă, un bă­iat din Dri­du, care a co­pilărit cu băiatul meu, alergând prin pădurile satului, a ter­minat Fa­cul­tatea de Stomatologie şi este acum tehnicianul nostru dentar de elită, foloseşte cea mai nouă și sofisticată apa­ratură de pe piaţă. Medicii, da, vin de la Bucureşti şi sunt specialişti foarte buni, doctori în medicină, asistenţi universitari. Încă din faza de proiect, am vrut ca localitatea noastră să crească oda­tă cu cli­nica. De aceea, dacă ne este foame, co­mandăm mân­­care de la restaurantele din comună, iar legume şi fructe cumpărăm de la localnici. Dacă trebuie să cons­truiesc ceva, iau materiale numai de pe plan local. Comunitatea, oricât de mică ar fi, este o fa­milie. Se sprijină unii pe alţii ca rudele. Aşa s-a creat şi familia din cadrul clinicii noastre, şi este foarte plăcut. Ne facem strategii şi planuri, atât la şedinţe, cât şi în câte-o seară, în curtea unuia dintre noi, poa­te la un pahar de vin făcut de mama. Am amenajat o mansardă deasupra clinicii noastre, unde medicii din București pot înnopta, ca să evite obo­seala dru­murilor. Dacă un pacient vine de la mare depăr­tare şi are nevoie de o noapte de cazare, poate sta la noi. Mereu m-am străduit să creez o atmosferă plăcută, iar faptul că eu sunt acasă aici, că sunt de-a locului, m-a ajutat foarte mult.

Istoria care obligă

– Vă strălucesc ochii atunci când vorbiți despre locul acesta…

– Întotdeauna am simţit că aparţin total acestui loc din câmpia ilfoveană. Eu şi familia mea nu ne-am rupt niciodată de casa părintească. Fiul meu, azi student la Stomatologie, a copilărit aici, a făcut grădiniţa în Dridu, iar ataşamentul lui faţă de aceste meleaguri aproape că-l depăşeşte pe al meu. Puteam să ne facem casa noastră în sat, dar am preferat să o renovăm pe a mamei, ca să simţim mereu că suntem acasă. Cum să nu iubeşti locul unde ai crescut, mai ales când el este atât de frumos – întins între două păduri, străbătut de două râuri şi situat de-a lungul unui lac?! Și, când are atâta istorie! Poate că nu ştiţi, dar Dridih este vechea denumire a comunei, înte­me­iată tocmai la 1464, cu un trecut monahal impor­tant, o cultură arheologică străveche ce-i poartă numele: cultura Dridu, motivul pentru care „Dridih” este și numele clinicii noastre…

– Vă propun să extindem discuția de la pa­ci­enții clinicii dvs., la satul în care trăiesc. Cum arată viitorul lui?

– În ultimul timp, poate şi în urma pandemiei, am observat că oamenii se întorc în sat. Se reno­vea­ză casele bătrânești, dar se construiesc și case noi, alături de locuinţele bătrâneşti. Alţii cumpără pă­mânt. Observ, de asemenea, că aceşti oameni pri­vesc altfel în jur, în ochii lor satul nu mai este „la ţară”, adică un loc unde te relaxezi câteva zile şi apoi fugi la confortul urban. Nu, tinerii încep să va­dă satul ca pe un loc cu potenţial de dezvoltare enorm, un loc în care pot trăi sănătos, dar îşi pot des­­chide şi o afacere, un loc mai calm decât oraşul, unul în care respiri aer curat. Pe stradă te salută toa­tă lu­mea, peste gard, vecina îţi oferă o găleată de roşii sau o bucată de plăcintă caldă. Sunt extrem de fe­ricită că se în­tâm­­­plă asta, pentru că eu am o mare pro­blemă: pur şi sim­plu nu suport dis­tincţia care se face între oamenii de la oraş şi cei de la ţa­ră. Nu-mi pla­ce de­loc! Oamenii sunt oameni peste tot, egali. Trebuie tra­taţi ca atare, fără ni­cio deosebire. Vă puteți imagina că în România se face diferenţierea asta chiar şi în me­diile de afaceri? Uite, firmele mari de pastă de dinţi refuză să dea mostre de produse cabinetelor din me­diul rural. Ce discriminare incredibilă! (Pentru ei, oamenii de la țară nu se spală pe dinți.) „Spe­cia­liştii” nu calcă prin sate, să vadă cum se trăieşte, să vadă cât de ci­vi­­lizați sunt oamenii, ce case fru­moase au, ce um­blaţi sunt prin lume! Dacă ar face asta, ar scăpa de pre­ju­decăţi. Eu, efectiv, nu văd nicio di­ferenţă între ro­mânii de la sat şi cei de la oraş, ba, ade­seori, cei de la sat sunt mai bine cres­cuţi, mai loiali şi mai su­fletişti.