Români care au reușit: Usturoiul Benone

– Un soi de usturoi sută la sută românesc, cultivat în zona Bu­zăului de sute de ani, a fost omologat drept „Usturoiul Benone”, primind, în semn de respect, numele interpretului de muzică populară Benone Sinulescu. Povestea lui ne-o spune Valentin Jecu, cel căruia i se datorează, în mare parte, reușita –

Întoarcere la munca câmpului

Valentin Jecu are 41 de ani și, de pe la 10-11 ani, a lucrat, alături de bunicii săi, pământul din Râmnicelu, un sătuc apropiat de Râmnicu-Sărat. O vreme, a fost angajat la o multinațională tot în domeniul agriculturii, dar n-a mai avut timp să se ocupe de pământurile moștenite de la bu­nici, pe care aceștia cultivaseră, mai dintotdea­una, usturoi. Prin 2011 însă, Valentin Jecu s-a întors să-și lucreze pământul. Totul a pornit de la o întâmplare banală. Prin 2017, aflându-se într-un supermarket, și-a pus întrebarea de ce pe raf­turile acestuia se găsește doar usturoi de im­port, când tocmai acolo, în zona Buzăului, e țara usturoiului românesc. Avea acasă, în ma­gazie, usturoiul pe care-l cultivaseră cu succes bunicii și străbunicii lui. A luat câteva bucăți și s-a dus, hotărât, la „Stațiunea de Cercetare Le­gumicolă Buzău”. „Nu cunoșteam pe nimeni, dar Dum­nezeu a vrut să mi-l scoată în cale exact pe dom­nul Costel Vînătoru, unul din cei mai cunoscuți și apreciați ingineri horticoli din țară. I-am povestit ce vreau să fac, pentru că mi se părea incorect să cultivăm usturoi de atâta amar de vreme în zonă, și nimeni să nu se gândească să facă ceva concret pentru promovarea sa. Tre­buie neapărat să știți: gustul și aroma ustu­roiului nostru, de Buzău, sunt incomparabile cu orice alt soi existent la această oră pe piața din Ro­mânia”. Domnul Vînătoru s-a gândit puțin, apoi a zis: „Da, ne ocupăm imediat!”. Și așa a făcut. A durat încă un an până când întreaga docu­mentație pentru certificare a fost depusă, iar în 2021, usturoiul a fost omologat cu numele de „Benone”.

În ferma sa din Râmnicelu, Valentin Jecu lu­crează 500 de hectare de pământ, în pro­prietate și în arendă, dar suprafața cultivată cu usturoi e ceva mai mică, dată fiind necesitatea rotației culturilor o dată la doi-trei ani. E o afacere de familie, dar, îmi spune, are și câțiva angajați permanenți, iar în perioada recoltării, apelează și la mâna de lucru a unor zilieri. „La recoltare, suntem întotdeauna presați de timp, pentru că trebuie făcută într-un interval de timp relativ scurt, două-trei săptămâni, din momentul în care începem până terminăm. Mașina care scoate usturoiul e prevăzută cu un sistem care apucă planta de tulpină, or, dacă aceasta apucă să se îndoaie, să se culce la pământ, usturoiul rămâ­ne pe câmp, necules. Noi, aici, n-am cultivat niciodată alt soi decât acesta, cunoscut și drept «usturoi călugăresc”» povestește Valentin Jecu.

„Cățeii” din oala bunicii

Iarna, mai ales, e vremea cârnaților, a pif­tii­lor, a bunătăților de tot felul, în compoziția cărora intră, ca nelipsit ingredient, cel puțin în gastronomia românească stră­veche, usturoiul. Și avem, cu siguranță, fiecare dintre noi, amintiri legate de acel moment al copilăriei, când curățatul us­turoiului cădea în sarcina noas­tră, a celor mici. Ne amuza că bucățelele acelea pișcăcioase se numesc „căței”: ni-i și ima­ginam „lătrând” în oala cu mân­care sau „mușcându-ne” de limbă, când îi vom fi băgat în gură, odată cu bucatele gă­tite de mama sau bunica. Dar în ultima vreme, în magazinele noastre și-au făcut apariția că­pă­țâni de usturoi aduse din țări asiatice cu niște căței cât pruna, dar foarte iuți și fără gustul știut din anii copilăriei. (Dar ce mai are, astăzi, același gust ca-n copilărie?). Abia când nutriționiștii au început să atragă atenția asupra problemelor pe care consumul acestui gen de usturoi le poate provoca sănătății, ne-am îndreptat din nou pașii – câți am mai făcut-o! – spre piețe, căutând, la țărani, usturoi românesc. „Din păcate, gospodinele au devenit mai co­mode, mai grăbite, și au preferat acel ustu­roi de import, mult mai ușor de curățat decât cel românesc, mai mic și cu un preț ceva mai mare. Ni­meni nu s-a gândit la gust și la calitate, care sunt net supe­rioare în cazul usturo­iului românesc. Așa s-a ajuns ca, pentru o vreme, legumicultorii din zona Râmnicelu să renunțe, rând pe rând, la a mai cultiva usturoi, căci e vorba de o muncă titanică”.

Îi cer amănunte interlocutorului meu:

– Cum anume putem diferenția usturoiul româ­nesc de cel din import?

– În primul rând, după aspect. Cel din import e mult mai mare, are 5-6 cm diametru, pe când al nostru e ceva mai mic. În al doilea rând, cățeii: cei de import sunt alb cu­rat sau roșu, iar cei ai usturoiului românesc sunt maronii. Nu în ultimul rând, e vorba de gust: usturoiul româ­nesc e dulce și potrivit de iute, și nu-ți ia gura foc când îl mănânci. În plus, usturoiul nostru are foarte multe stra­turi de foițe, care îi asigură o bună re­zistenţă pe timpul iernii. De fapt, acest usturoi este genetic creat să nu încol­ţească repede, iar asta se întâm­plă fără ca noi să-l tratăm cu inhibitori de germinaţie, cum se întâmplă cu cel de import.

– Cum ați reușit să pătrundeți în supermarket-uri, dat fiind că majo­ritatea producătorilor români se plâng de condițiile extrem de dure im­puse de retaileri?

– Într-adevăr, nu e ușor deloc. Au încercat să-mi impună un preț mai mic sau egal cu cel al usturoiului de im­port. Nu am acceptat, le-am explicat că nu mă pot bate în preț cu us­turoiul de import, dar că gustul usturoiului nostru e net superior și, în plus, cei care ar trebui să decidă singuri ce pro­dus aleg sunt strict con­sumatorii. În cele din ur­mă, au acceptat. Preţul re­co­mandat de mine e de 15 lei cu TVA, pe kilo­gram, la raft. Avem o eti­chetă personalizată, ușor de identificat, dife­rită față de cea a usturo­iului de import.

Benone Sinulescu, îndrăgitul interpret de mu­zică populară din zona Buzăului, a aflat de us­turoiul care-i poartă numele cu câteva luni înainte să moară. „S-a bucurat, dar n-am apucat să ne și cunoaștem personal, pentru că dânsul locuia, de mulți ani, la Arad”.

Demersul lui Valentin Jecu de a readuce pe piață un soi de usturoi românesc, cultivat în zona Buzăului de sute de ani, a fost salutar. În 2021, în întreg județul Buzău, 146 de legumicultori au ales să cultive usturoi românesc, beneficiind de aproape un sfert din subvențiile gu­vernamentale alocate acestei culturi. Oricât ar părea de amu­zantă alătu­rarea de termeni, pentru usturoiul ro­­mânesc, viitorul chiar miroase bine.

Foto: Iulian Bunilă