Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Bătăi pe umăr, în loc de măsuri

Când a dat ordin armatei să între în Ucraina, pe ușa din dos, adică trecând granița în așa-zisele re­publici Donețk și Lugansk, Putin a încălcat dreptul in­ternațional și a comis cea mai mare invazie din Eu­ropa după al doilea război mondial. El a numit cele do­uă zone, aparținând de drept Ucrainei, „repu­blici independente”. Din păcate, Putin nu se teme de replica „Occidentului”. Lipsa de reacții, după anexa­rea Crimeei, îi dă curaj. Occidentul s-a moleșit. E mai activ când e vorba de mișcările gay și protestele ne­gri­lor americani, decât atunci când țări ca Ucraina sunt hăcuite și înghițite de ruși. Sigur, formal, se anunță măsuri, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, a informat că Rusiei ar urma să-i fie blocat accesul la piețele financiare internaționale. UE intenționeză să „limiteze” și acțiunile unor bănci rusești pe piața europeană, reducând accesul la dolarii atât de trebuincioși în tranzacțiile regimului Putin. La rândul lui, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a apreciat că sancțiunile vor „răni rău” Rusia… Pro­ble­­ma este că adjectivele nu le sunt de folos ucrai­ne­nilor. Sancțiunile propuse sunt, mai curând, birocra­tice, bătutul la palmă cu linia, nu lovirea cu bățul:    Sanc­ționarea mem­brilor Dumei de Stat care au votat pen­tru inde­pendența Republicilor Donețk și Lugansk. – Li­mita­rea accesului Rusiei la piețele și serviciile de capital și financiare ale UE. – Sancționarea a 27 de indivizi și entități legale, cu rol în sfidarea suve­ra­nității teri­to­riale a Ucrainei… „Pachetul” de sancțiuni a fost vo­tat de cei 27 de miniștri de externe ai statelor membre UE. Germania va suspenda procesul de certi­ficare a conductei Nord Stream 2 (conform promi­siunii can­celarului Olaf Scholz), iar Marea Britanie anunță, prin Boris Johnson, sancțiunile aplicate următoarelor cinci bănci rusești: Banca Rossiya, IS Bank, General Bank, Promsvyazbank și Banca Marea Neagră. Pre­șe­dintele american Joe Biden a avertizat ceva mai con­vingător: „Actele de agresiune rusă vor fi întâmpi­nate cu un răspuns decisiv, reciproc şi unit. Cine, pen­tru numele lui Dumnezeu, crede că îi dă lui Putin dreptul de a declara noi țări pe teritoriul vecinilor săi? Prima tranșă de sancțiuni: vom implementa blo­cade asupra a două instituții financiare de stat ruse: IIB și Banca Militară. În plus, guvernul rus nu se va mai putea împrumuta din Vest, iar elitele și familiile lor, care împărtășesc convingerile lui Putin, vor avea interdicții multiple. Rusia va plăti un preț și mai mare, dacă va continua să acționeze împotriva Ucrainei. Niciunul dintre noi nu ar trebui să se lase prostit, și nici nu ne vom lăsa prostiți. Dacă Rusia va continua pe drumul ăsta, Rusia și numai Rusia va fi vinovată. Rusia este agresorul. O vom judeca după acțiunile sa­­le, nu după vorbele sale. Sper că democrația va câș­­­tiga”. Apatia lumii occidentale față de drama Ucrai­nei este dezamăgitoare și periculoasă. Te gândești, tot mai mult că, Doamne ferește, dacă îți vine și ție rân­dul, ești singur cuc!             

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian