
Începutul lui Martie vine însoțit de aspecte puternice pentru îndrăgostiți. Pe 2, are loc Luna nouă din Pești, care se însoțește pe cer cu marele benefic Jupiter. Combinația e promițătoare pentru cei care decid să înceapă o relație sau să ducă relația la un nou nivel. Avântul sentimental se menține până la Luna plină din Fecioară, din 18, care ne poate face cârcotași. Atenția noastră se îndreaptă către profesie. Din 7 încep să apară surprize. Majoritatea sunt plăcute. Momentele de pasiune pot fi urmate de detașare, dar apoi pasiunea revine… E preferabil să nu cedăm atracției bruște față de un prieten. Data de 13 poate aduce cu sine un eveniment major în privința apelor (mări, oceane, dar nu ape curgătoare), care să afecteze un număr mare de oameni. Evenimentul ar putea fi legat și de credință. Putem avea vise cu o încărcătură simbolică profundă, cărora e bine să încercăm să le pătrundem semnificația. Taurii și Peștii, mai cu seamă, trec prin situații lămuritoare, în privința destinului lor. În după-amiaza zilei de 20, Soarele intră în Berbec și începe anul astrologic, guvernat de marele benefic Jupiter, care ne promite că la scaunele puterii vor avea acces „oameni înțelepți”, care vor face „cinste neamului omenesc”. Așa să fie!
BERBEC
Revelații spirituale

După data de 6, mai lăsați deoparte greul vieții și începeți să vă amintiți ce bine este să vă vedeți cu prietenii, să petreceți, să discutați. Veți putea constata cât de bine vă fac aceste întruniri, mai ales cu prietenii pe care n-ați reușit să-i vedeți de mai bine de un an. Aveți însă și zile în care preferați să vă retrageți, poate pentru a vă dedica în liniște unor activități spirituale. Pe 13, mai ales, este posibil să aveți o revelație de ordin spiritual, să descoperiți un ghid spiritual ori cineva să vă roage pe dvs. să-l călăuziți pe o asemenea cale.
BANI: E interesant că în perioadele de interiorizare, vă pot veni și idei bune în privința banilor. Dar și fără asemenea revelații, vă puteți aștepta la contexte favorabile pentru a câștiga câte ceva în joacă.
CARIERĂ: Vă investiți mai puțin în carieră, după 6, și s-ar putea ca șefii dvs. să observe acest lucru și să nu le prea convină, dar luna acesta nu există riscuri pentru dvs.
DRAGOSTE: E posibil să apară sentimente ambigue față de persoane din cercul dvs. de prieteni. Nu vă grăbiți deocamdată, dar dacă există deja un fond de prietenie și vin semnale din partea cealaltă, puteți răspunde.
SĂNĂTATE: În primele zile ale lunii sunteți relaxați și dispuneți de energie bună. Între 11 și 27, vă priesc exercițiile de mobilitate.
TAUR
Multilateral dezvoltați

T raversați un context favorabil, care vă ajută să evoluați pe mai multe planuri. La începutul lunii, acest lucru se poate întâmpla sub influența unor persoane binevoitoare, al căror nivel de cunoștințe îl admirați. Și nu sunteți singurii, se pare că în jurul acestor persoane gravitează mai mulți învățăcei, îndeosebi între 11 și 27. Pot interveni însă și situații pe parcursul cărora dvs. înșivă să fiți cei care devin repere sau chiar modele pentru cei care vă ascultă. Din 27 este posibil să începeți să auziți de bârfe care se vehiculează pe seama dvs.
BANI: V-ați făcut remarcați prin creativitate și respectabilitate, poate scriind o lucrare sau urmând cursuri, iar aceste activități pot atrage după sine, luna aceasta, și o creștere a veniturilor.
CARIERĂ: Șefii dvs., care v-au cam ținut la distanță sau chiar pe loc o bună perioadă de timp, încep să vă acorde mai mult credit, pornind de la felul creativ și curajos în care conlucrați.
DRAGOSTE: La începutul lunii, puteți fi tentați de o relație secretă cu o persoană cunoscută. Ulterior, vă dați seama că asta nu e de ajuns și destinul vă poate îndemna către un coleg de studii ori cineva din străinătate.
SĂNĂTATE: Din 20 încolo, pot apărea aritmii cardiace, din 27, puseuri febrile.
GEMENI
Trei protectori

Mercur, guvernatorul zodiei dvs., se zorește să treacă prin trei zodii luna asta. Până pe 10 parcurge Vărsătorul, conferindu-vă o gândire clară și originală. Dacă sunteți studenți, de exemplu, puteți scrie lucrări inspirate. În contactul cu persoane din medii diferite, vă puteți alege cu o lărgire a viziunii asupra lumii. În Pești va sta între 11 și 26 și veți regăsi influența sa la capitolul carieră, iar în Berbec, unde intră pe 28, vă lărgește atât numărul de prieteni, cât și al activităților, pe care le puteți întreprinde împreună.
BANI: E cazul să vă concentrați asupra punerii la punct a unei afaceri de anvergură, până pe 6, când reușiți cel mai ușor să faceți lucrurile să funcționeze, ceea ce vă poate aduce o sumă substanțială.
CARIERĂ: Soarele, Mercur, Jupiter și Neptun vă sprijină între 11 și 20, acordându-vă inspirație, o comunicare fluidă și creativitate sporită. Dacă reușiți să vă concentrați și să nu vă pierdeți în direcții neproductive, succesul e garantat.
DRAGOSTE: Începând din data de 7, prezența dvs. în societate devine tot mai agreabilă și probabil că nu vă veți putea abține să flirtați. Persoanele de care vă apropiați până pe 13 vă pot deveni mai apropiate decât ați fi crezut.
SĂNĂTATE: În prima jumătate a lunii, e posibil să găsiți o metodă neconvențională, care să vă rezolve probleme de sănătate.
RAC
Pe culmi profesionale

Intervalul 11-27 se poate dovedi deosebit de productiv pentru dvs., cu condiția să nu vă lăsați în voia visării cu ochii deschiși. Lucidul Mercur, aflat în Pești, vă ajută să obiectivați și concretizați viziunea pe care v-o inspiră Jupiter. Poate fi vorba despre activități care presupun expunerea dvs. în public, călătorii de studii ori examene, care se pot finaliza prin recunoașterea calităților dvs. Ori vi se pot propune contracte care vă vor permite să desfășurați activități de consolidare a prestigiului.
BANI: O afacere care a mers târâș-grăpiș probabil din 2020, începe să se pună pe picioare din 7. Responsabilă pentru echilibrarea resurselor dvs. este conjuncția Venus-Marte din Vărsător, de care puteți profita la maximum vreo trei săptămâni.
CARIERĂ: Pregătiți-vă pentru o perioadă de vizibilitate și curaj. Din 20, Jupiter preia frâiele carierei dvs., așa cum s-a mai întâmplat cu 7 ani în urmă. Marele benefic vă oferă elanul necesar unor înnoiri.
DRAGOSTE: În relația de cuplu domnește un frumos echilibru, o perioadă în care deveniți din ce în ce mai conștienți de profunzimea legăturii emoționale.
SĂNĂTATE: La început de lună aveți posibilitatea să descoperiți remedii eficiente pentru a rezolva probleme recurente legate de ceafă și gât.
LEU
Epoleți profesionali

Se discută multe pe seama dvs., pe la spate. Unii vă contestă, alții vă iau apărarea. E posibil ca partenerul dvs. de cuplu sau de afaceri să afle despre aceste discuții și să vi le comunice ulterior. În perioada cuprinsă între 11 și 27, e posibil să reușiți să valorificați o moștenire: poate fi vorba de acareturi ori de un talent moștenit de la un înaintaș, care se manifestă brusc. Nu e exclus să fie vorba despre o însușire extrasenzorială, cum ar fi clarviziune, claraudiție etc. În acest caz, nu e cazul să vă speriați, ci să aveți încredere în harul descoperit.
BANI: Intervalul optim pentru a încheia contracte de afaceri, mai ales dacă este vorba despre dezvoltarea acestora, este cuprins între 11 și 27. În cadrul acestei perioade mai lungi există una remarcabil de bună, și anume 17-19.
CARIERĂ: Șefii dvs. pot să fie plăcut surprinși de sugestiile dvs. Până și modalitatea indirectă de a le atrage atenția asupra unor soluții sau oportunități este apreciată de cei care s-ar putea să vă promoveze.
DRAGOSTE: Răceala din cuplurile consacrate începe să cedeze unor manifestări mai călduroase, după 6. Conjuncția Venus și Marte în Vărsător aduce în relație un suflu primăvăratic.
SĂNĂTATE: Funcțiile organismului tind să se regleze până pe 6, iar de energie nu veți duce lipsă.
FECIOARĂ
Afecțiune în cuplu

Aceia dintre dvs. care au de-a face cu dușmani declarați, fiind într-o dispută legală, pot ajunge s-o rezolve găsind pe cineva capabil și rapid. Perioada ideală pentru a da de capăt unor asemenea situații, care se pot finaliza și printr-o înțelegere amiabilă, este 11-20. Același interval este cum nu se poate mai potrivit și pentru semnarea unor contracte de asociere.
BANI: Ideile de afaceri încep să vă vină din 20 încolo, ori puteți fi dvs. contactați de o persoană cu spirit întreprinzător. Dacă vă înțelegeți, contractele pot fi semnate în circumstanțe favorabile începând din 27.
CARIERĂ: Sunteți un adevărat motor și coordonator pentru echipa dvs., până către finele lunii, dar cel mai bine vă înțelegeți cu colaboratorii dvs. până pe 10 inclusiv.
DRAGOSTE: Perechea dvs. este cea care își exprimă fără reținere afecțiunea față de dvs., tot ce vă rămâne de făcut e să primiți cu grație aceste manifestări. Țineți cont de faptul că e foarte important pentru partenerul dvs. să îl ascultați cu atenție și deschidere în intervalul 11-27.
SĂNĂTATE: Bolile cronice care v-au chinuit, mai ales la nivel de oase, piele și dinți, de vreo doi ani încoace, se pot ameliora începând din 7, datorită acțiunii armonizatoare a conjuncției Venus-Marte în Vărsător.
BALANȚĂ
Afaceri rodnice

Dispoziția dvs. de fond pe parcursul acestei luni pare a fi una relaxată și jucăușă. Cel puțin în comparație cu lunile trecute, când ați avut tendința de a vă abține de la distracții și amuzament. Odată cu conjuncția Venus-Marte în Vărsător, care începe pe 7, vă veți putea destinde sau puteți chiar avea niște câștiguri materiale în urma unor speculații.
BANI: În primele șapte zile ale lunii se poate ca afacerile dvs. să fie mai rentabile decât v-ați fi așteptat. Nu vă lăsați însă pe tânjeală, ulterior va trebui să mai faceți niște eforturi pentru a menține această stare de fapt.
CARIERĂ: Vă vine ușor să vă înțelegeți cu cei din echipa dvs., care sunt inspirați atât de felul în care reușiți să le prezentați proiectele, cât și de modul echitabil în care știți să distribuiți responsabilitățile.
DRAGOSTE: Cele patru planete din Vărsător asigură mai ales burlacilor oportunitatea de a alege dintre mai multe opțiuni pe cineva potrivit pentru începerea unei relații. Cele mai interesante se pot dovedi persoanele întâlnite între 7 și 10.
SĂNĂTATE: Tendința de îngrășare persistă până pe 10, dar ulterior vă revine pofta de mișcare, înlocuind, măcar parțial, pofta de mâncare.
SCORPION
Casă și familie

Luna asta, energia dvs. va fi orientată către chestiuni legate de casă și familie. Consolidările sau lucrările de renovare pot fi pornite cu succes. Într-un final, gospodăria dvs. va arăta mai bine și veți dori să îi invitați pe cei din familie. Vor fi interacțiuni plăcute, care vă vor adânci legăturile cu cei dragi. Se poate chiar ca unii dintre ei să se implice în planurile dvs. Acest lucru este cel mai probabil să se întâmple până pe 10.
BANI: Deoarece zodia dvs. este specialistă în riscul calculat, vă puteți juca puțin după Luna Nouă din Pești, din data de 2. E însă indicat să faceți stop-joc după 27.
CARIERĂ: Vă puteți angaja în proiecte îndrăznețe, de îndată ce începe noul an astronomic, adică de echinocțiu. Dar nu vă grăbiți să semnați hârtiile adiacente, înainte de 28.
DRAGOSTE: Cuplurile stabile petrec un început de lună stimulativ și interesant, cu accent pe prietenie. Burlacii zodiei pot petrece momente emoționante, unii dintre ei descoperind iubirea vieții. Evitați însă tendința de a idealiza această persoană.
SĂNĂTATE: Nu e exclus ca din 20 să apară migrene bruște sau creșteri ale tensiunii.
SĂGETĂTOR
Sâcâieli administrative

Aceia dintre dvs., care au de rezolvat chestiuni administrative mai complicate pot găsi mai ușor soluții după 6. Cineva din anturajul dvs. vă poate fi de folos în sensul acesta, ori dați peste funcționari eficienți (o raritate, dar care există). Relațiile cu rudele sau vecinii, în special cu cei mai în vârstă, care s-au mai răcit în ultimii doi ani, pot fi reluate și se poate să vă dați seama cât de plăcut e să fiți din nou împreună. Chestiuni casnice pot fi rezolvate ușor, posibil cu sprijinul unor rude prin alianță, cu care vă înțelegeți. Între 11 și 20, întrunirile de familie se pot dovedi deosebit de animate și plăcute.
BANI: Reglați-vă conturile înainte de data de 7 și, dacă e cazul, încercați să puneți la punct și un sistem de planificare a veniturilor și cheltuielilor. Sunt toate șansele ca acesta să fie eficient și bine gândit.
CARIERĂ: În preajma datei de 6, puteți ieși în evidență în ochii celor îndrituiți să vă promoveze. Rămâneți modești, altfel pe 13 va putea veni un recul.
DRAGOSTE: Anul nou astrologic, ce debutează pe 20, de echinocțiu, se află sub sceptrul guvernatorului dvs., marele benefic Jupiter. Întregul an ce urmează sună promițător pentru Săgetătorii singuri.
SĂNĂTATE: Către finele lunii s-ar putea ca excesele alimentare să înceapă să vă provoace disconfort. Cum ar fi că hainele încep să vă strângă.
CAPRICORN
De toate pentru toți

Bucurați-vă de primele șase zile ale lunii, când vă manifestați cu naturalețe puterea interioară. De regulă, vă vine greu să vă relaxați, și evitați să interacționați cu multă lume, dar deschiderea de acum vă poate ajuta să ieșiți din rezervă. După Luna nouă de pe 2, din Pești, viața dvs. cotidiană se aglomerează. Pe 6, puteți cunoaște un personaj influent sau pe cineva care se simte onorat că vă cunoaște pe dvs. Pe 13, vă recomandăm mare atenție la volan și la interacțiunea cu ceilalți – se poate ca cineva să dorească să vă înșele. Din 20, relațiile de familie devin prilej de bucurie și puteți întreprinde împreună ceva legat de casă ori gospodărie.
BANI: Din 7, începeți să prindeți curaj și să vă uitați la felul în care ați putea dezvolta ceea ce aveți acum. E posibil să găsiți ceva ce să vă completeze veniturile.
CARIERĂ: Sunteți preocupați mai degrabă să vă descoperiți înclinațiile din copilărie, rămase nedezvoltate, decât să vă dedicați carierei.
DRAGOSTE: La începutul și la sfârșitul lunii vă puteți trezi în situații neprevăzute, cunoscând o persoană care trebuie să devină parte din viața dvs. Puteți avea un moment de deja vu.
SĂNĂTATE: Cel mai bine vă simțiți până pe 6, când treceți printr-un proces marcat de regenerare.
VĂRSĂTOR
Balanță în echilibru

Încă din Noiembrie, ați început să simțiți că în sufletul dvs. se petrec schimbări și ați fost probabil destul de tulburați între Crăciun și finele lui ianuarie, dar acum totul s-a așezat, aveți un nou echilibru interior. Cei din jur vă vor putea confirma, începând din 7, că ceva în comportamentul dvs. s-a transformat în sens pozitiv. După o perioadă de aproape doi ani în care v-ați retras, v-ați interiorizat și v-ați distanțat de mulți dintre cei dragi, ați hotărât că aveți nevoie de prieteni, de activitate socială, dar aplicând alte criterii decât până acum.
BANI: Pe cât de clari și inspirați sunteți pe 6, pe atât de ușor sunteți de tras pe sfoară în preajma lui 13. După data de 16, puteți semna și contracte, fără să mai riscați să fiți păcăliți. Citiți totuși cu atenție ce e scris cu caractere foarte mici.
CARIERĂ: Se prea poate ca în ultima vreme mai multe persoane să vă fi încredințat secrete, despre acțiuni ascunse ale unor colegi, secrete care vă pot ajuta acum să vă poziționați inteligent.
DRAGOSTE: Dacă perechea dvs. încă n-a luat-o la fugă, va fi bucuroasă că, începând din 7, deveniți mai cald, iar viața intimă devine semnificativ mai plăcută ca înainte.
SĂNĂTATE: Venus și Marte, care v-au asigurat un bun echilibru până pe 6, vă lasă să vă îngrijiți singuri. Riscul principal constă în infecții urogenitale.
PEȘTI
Adio singurătate!

Marele benefic Jupiter, unul dintre cei doi stăpânitori ai zodiei dvs., v-a ridicat nivelul de încredere de două luni încoace, de când a intrat în Pești. Cu toată energia plăcută și vitalitatea pe care v-a oferit-o, tot ați mai trecut prin stări ocazionale de singurătate apăsătoare. Acestea se risipesc în mare măsură pe parcusul acestei luni, ca urmare a influenței perechii Venus-Mercur în Vărsător. Fie găsiți alinare în practici spirituale, fie discutând cu prietenii cei mai apropiați. Luna nouă din semnul dvs., de pe 2, vă ajută să vă desprindeți de umbrele trecutului. 6 este o zi norocoasă, dar în preajma lui 13 nu e cazul să acordați încredere nimănui.
BANI: Jupiter vine de asemenea la putere pe 20, când preia șefia de la morocănosul Saturn și, printre alte beneficii, vă poate oferi și noi surse de câștig. Mercur îl urmează pe 28, când puteți să vă apucați să semnați hârtii.
CARIERĂ: Luați în serios ceea ce vă spun, în secret, prietenii de la serviciu, începând din data de 7. Unul dintre ei vă poate cere o mână de ajutor.
DRAGOSTE: Un frumos echilibru primăvăratic se poate crea în cupluri între Luna nouă din Pești, de pe 2, și Luna plină din Fecioară, din 18 .
SĂNĂTATE: Starea de spirit bună, oferită de tandemul Venus-Marte, din 7, se face simțită și pe plan fizic, prin mai multă energie de cea de bună calitate.