„În finalul discursului lui Zelenski, am auzit, în sfârșit, ce așteptam ca români”

– După ce s-a adresat parlamentelor câtorva din­tre marile puteri ale lumii, președintele Ucrai­nei, Volodimir Zelenski, a vorbit luni, 4 aprilie, și în fața Senatului României. Care ar fi ideile cele mai importante cu care rămânem după discursul șefului statului vecin, greu încercat în aceste zile?

– Rostit chiar în ziua în care președintele Ze­lenski fusese la Bucea, scena uneia dintre atrocitățile operate de militarii ruși, discursul ne-a obligat să înțelegem, în sfârșit, că Putin poartă în Ucraina un război de nimicire națională, în mod deliberat și cal­cu­lat, fapt demonstrat și de articolul unui politolog rus, publicat chiar de agenția oficială de știri RIA Novosti și citat de președintele Ucrainei. Docu­mentul detaliază un plan pentru „de-ucrainizarea” și „de-europenizarea” Ucrainei, cerând chiar ștergerea numelui statului. Despre acest articol s-a vorbit prea puțin în mass-media de la noi, dar el poate fi consul­tat pe internet, pentru a înțelege „ce vrea Putin în Ucrai­na” (cum se tot întreabă unii): distrugerea iden­tității naționale și supunere de tip sclavagist. Re­pu­blica Moldova, ne-a amintit Zelenski, este și ea ame­nințată de Rusia, și de aceea trebuie apărată. În fața unei asemenea amenințări existențiale, sancțiunile trebuie să fie mult mai dure, a spus Zelenski, pentru a bloca finanțarea războiului. Cu alte cuvinte, nu mai este loc de menajamente și compromisuri – după cum a demonstrat și eșecul președintelui Macron de a obține „prin dialog” cu Putin evacuarea civililor din Mariupol. În sfârșit, am auzit în finalul discur­sului lui Zelenski ceea ce așteptam, ca români: an­gajamentul de a încheia, după război, un acord care să garanteze „protecția absolută și dezvoltarea ple­nară” a minorităților naționale din ambele state. Este o recunoaștere împlicită a politicii greșite, duse an­terior de Kiev față de românii din Ucraina. Suferința are darul să smerească, la fel și bunătatea oferită ne­condiționat, cum este bunătatea românilor față de re­fugiații ucraineni. Prin forța argumentelor sale, pre­ședintele Zelenski a stabilit pe 4 aprilie un standard de comportament politic, pe care guvernanții Ro­mâ­niei, ultimii din UE care au condamnat (palid) ma­sa­crul de la Bucea, deocamdată doar îl contemplă. De acum înainte, însă, orice gest al lor se cuvine eva­luat în primul rând în perspectiva imaginilor ne­fardate de la Bucea, în speranța că vor fi și ei, într-un final, ca noi toți, „afectați emoțional”.

„Indolența și inconștiența guvernanților de la București l-au lăsat pe Orbán să-și construiască în Ardeal o feudă politică, aproape o enclavă”

– Premierul Viktor Orbán a câștigat confortabil alegerile parlamentare din Ungaria, desfășurate pe 3 aprilie. Chiar în primul discurs de după victorie, l-a atacat pe președintele Ucrainei, Volodimir Ze­lenski, semn că nu va renunța la politica și retorica din ultimii ani. În ce fel afectează România vecină­ta­tea cu un stat care urmează di­recția trasată de Orbán? E un mo­tiv de îngrijorare? Cum apre­ci­ați jocul UDMR, care e parte din guvernare, în acest context?

– Principalul motiv de îngri­jo­rare îl constituie votul acordat de con­ce­tățenii noștri maghiari prie­tenului lui Putin și politicilor sale iliberale, în disprețul atrocităților din Ucraina și aver­tismentelor UE. Este semnul unei falii profunde, generată de indolența și inconștiența guvernanților de la București, care l-au lăsat practic pe Orbán să-și construiască în Ardeal, prin investiții din bani publici ungari, o feudă politică, aproape o enclavă. Sub ochii puterii corupte și amorale de la Bucu­rești, FIDESZ și-a impus controlul asupra mass-media de limbă maghiară și asupra UDMR, care a pro­movat constant legi și politici iliberale, după mo­delul Buda­pestei. Pre­zența UDMR în orice coaliție de gu­ver­nare este un pericol pentru democrație și o frână pen­tru re­for­me – dar și un indiciu că, în fundul su­fle­tului, PSD și PNL nu sunt deranjate nici de ili­be­ralism, nici de putinism. Nici un politician al ac­tua­lei puteri nu a condamnat iliberalismul sau apro­pierea lui Orbán față de Putin – nici măcar după ce pre­mierul Unga­riei l-a declarat pe Zelenski adversa­rul său, rămâ­nând fidel comanditarului atrocităților din Ucraina, ca­re l-a și felicitat pentru victorie. Desi­gur, UDMR a evitat să justifice agresiunea lui Putin, dar liderii săi nu au contenit să îi ridice osanale lui Viktor Or­bán. Ce va face însă UDMR dacă premie­rul Ungariei se va întoarce împotriva UE, care a de­cis să-l sanc­țio­neze deja financiar, sau dacă va dori să saboteze măsurile NATO de sprijinire a Ucrainei? Va încerca oare să saboteze politica euroatlantică a României, pen­tru a fi pe placul lui Orbán? Vom vedea, dar aproa­pe sigur va favoriza consolidarea in­flu­enței Budapestei în Ardeal. Domnii Iohannis și Ciu­că nu dau semne că ar fi preocupați de acest pe­ricol și că ar fi interesați să-l contracareze. De altfel, Iohannis nu l-a condamnat niciodată pe Putin, doar răz­boiul, ca și când acesta ar avea o existență auto­nomă! Din păcate, la noi, iliberalismul se practică, deși nu se afișează. Curentele subterane ale politicii românești par a fi mult mai periculoase decât rahitica sa fațadă.