Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Un vrăbior fericit

A girl in the park holds a small bird in her hands. Love to the animals. Conservation of the environment.

Ciripitul se auzi jalnic și stins. Un pui­șor de vra­bie că­zuse din cuib; avea ochii în­că în­chiși, era urât și go­laș. Iată ce po­ves­tește Sabina: „Ta­ta a în­cercat să mă con­vingă că nu-l voi putea salva, dar cu toate acestea, l-am luat cu mine acasă. Și astfel, a început o prie­tenie lungă și minunată”.

Sabina îi pregătește un culcuș într-o cutie pe care-o căptușește cu un fular de lână, apoi începe să-l hrănească din două-n două ore, împingând mâncarea cu vârful unui chibrit în ciocul între­des­chis. „Mă sculam noaptea și mă duceam să văd dacă trăiește.”

Puiul de vrabie se întremează mai repede decât crezuseră; după o săptămână, îi mijesc primele pe­ne, iar când i se face foame, în­cepe să piuie, un fel de „bidi-bidi”. De aici i se tra­ge numele: Sabina îl botează Bidi.

Când împlinește trei săp­tă­mâni, Bidi în­cearcă primul zbor, apoi devine din ce în ce mai încre­ză­tor în propriile forțe. Acum, o așteaptă pe Sabina să vină acasă și i se așează fericit pe umăr, ciu­gu­lind-o de ureche. „Cred că este un fel de cerere în că­să­torie”, glu­mește Sabina, „pen­­­tru că Bidi a pregătit chiar și un cuib, din bucățele de hârtie.” Dar într-o zi – tre­cuse deja un an – ușa dinspre gră­di­nă ră­mâne des­chisă și Bidi își ia zborul.

Sabina îl strigă me­reu, iar el îi răs­punde, dar nu mai intră în casă. Ma­ma Sabinei e si­gură că vrăbiuța a ales liber­tatea, dar se înșală.

După o vreme, Bidi apare din nou, fericit să-și re­gă­seas­că stăpâna. Sa­bina povestește: „Când m-a vă­zut, mi s-a așezat pe mâ­nă, um­flân­du-și penele. Îi fu­sese dor de mine. Și din clipa aceea, n-a mai plecat niciodată”.

Cu timpul, Bidi învață să imi­te tot felul de păsări și cere de mân­care, când toată lumea e la masă. Îi place la nebunie orezul.

Nu suportă muzica pop și se zbur­lește când o aude, în schimb, adoră muzica lui Du­mitru Făr­­caș. Iar da­­că Sabina vine acasă cu vreun coleg, Bidi trebuie încuiat în altă ca­meră, pen­tru că nu suportă băr­bații, se zbur­lește și li se găi­nă­țează în cap.

Bidi trăiește ca un rege, pen­tru că Sabina îl alintă, dându-i zilnic hra­nă spe­cia­lă, vita­mine și tot felul de bunătăți. Îi e recunos­că­tor pen­tru asta, vine îndată ce îi au­de vocea, ba se lasă chiar ciu­fulit și pupat. Când Sabina stă la te­le­vizor, i se așează pe umăr și se joacă cu părul ei. Dar de cele mai multe ori, i se cuibă­rește în pal­mă și-nchide ochi­șorii de atâta fe­ri­cire.

Acum, Bidi nu mai este. A trăit aproape 13 ani, o vârstă bi­ne­cuvân­tată pentru o vrabie. În­­­tr-o zi, a adormit pur și simplu pen­tru tot­dea­una. Sabina l-a în­gro­pat, învelit în pânza albas­tră cu steluțe, cu care-i aco­perea în fie­care seară colivia.

ANA-MARIA P. – Dej

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian