Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Țara, la marea numărătoare

– O dată la zece ani, statul român își numără locuitorii și le in­ven­tariază locuințele. 2022 este anul unei noi numărători. Recensământul populației și al locuințelor a fost lansat în Martie și va dura până în Iulie. Au fost puse la bătaie resurse publice impresionante: sute de milioane de lei din bugetul național, cinci milioane de euro din bugetul european, zeci de mii de recenzori, instituții publice, de la nivel central până la primăriile rurale, precum și zeci de mii de tablete electronice. Oare câți mai suntem în țară? –

Sate pustii, sate înfloritoare 

Foto: Shutterstock

Satul Socoalele, comuna Dragoș Vodă, județul Călă­rași. În jur, nesfârșite câmpuri agricole, lu­crate ca la carte, cu utilaje moderne. În sat, însă, nu­me­roase gospodării sunt goale. Văd o casă cu aco­pe­rișul prăbușit și zidurile sparte. În microbuzul școlar urcă doar câțiva copilași, care merg la școala din comună, situată la șapte-opt kilometri, peste tar­lalele agricole. Într-o grădină, un bătrân aplecat pe o lopată. Încarcă într-o roabă gunoiul strâns lângă un prun scofâlcit. Îi fac semn că vreau să vorbim. „Sunteți puțini locuitori în So­coalele. Un­de s-au dus consătenii dvs?”. „La vecinul cimitir”. „Toți?”. „Nu toți, au mai plecat și la oraș și nu s-au mai întors”. Omul are 80 de ani și a fost magazioner la CAP. „Ați avut pe mână toată averea CAP-ului”. „Am a­vut-o, dar trebuia să ai cap să te descurci”, îmi răspunde, du­cându-și arătătorul la tâm­­plă. „Munciți și la vârs­ta asta?”. „Muncesc, fiind­că așa mă țin în viață. Dacă aș sta degeaba, m-ar prinde boa­la”. La capătul celălalt al satului, un bărbat de vreo șai­zeci de ani îmi spu­ne că, înainte vreme, în zi­lele de duminică, ulița prin­cipală era plină de tineri care ieșeau la plimbare, vorbeau, glumeau, seara mer­geau la hora satu­lui. Acum, în Socoalele este mai mult pustiu și numai soa­rele văratic, care face verdele ierbii să scli­pească, mai înveselește locul.

Unul dintre țelurile regimului comunist a fost creșterea statistică a populației între granițele sta­tului român. „Să fim cât mai mulți” a devenit poli­tică de stat. Românii nu aveau voie, decât cu dis­pensă, să circule în afara țării, mai ales în Vest, ca să nu rămână acolo, iar granițele erau păzite – nu îm­potriva dușmanilor din afară, ci a fugarilor din in­terior, care râvneau la o porție de libertate. Obiec­tivul politicii demografice a fost atins și prin inter­zicerea (prin decret prezi­den­țial!) avorturilor, gene­ra­țiile de după 1970 spu­nân­du-și, mai în glumă, mai în serios, „decreței”. După 1989, când a căzut cortina de fier, tot mai nume­roși muncitori, atrași de salariile mult mai mari plătite în țările dezvoltate economic, dar și mânați de dorul de du­că, de setea de a vedea alte locuri, și-au părăsit satele și orașele. Diaspora româ­neas­că numără acum mili­oane de suflete. În Italia, în Spania, în Marea Britanie, s-au for­mat comunități puternice de români. Reversul a fost de­po­pularea unor așezări aici, în țară, mai ales acolo unde nivelul de trai era redus. Încă din timpul ceaușismului, locuitorii satelor din regiuni mai puțin dezvoltate s-au mutat în marile orașe, unde industria a luat avânt. Fenomenul a continuat și după revo­luție: unele județe au pierdut locui­tori, altele au câștigat. În interiorul județelor, unele localități au mai mulți locuitori, altele mai puțini decât în trecut.

Comuna Dumbrăvița, județul Timiș. În urma unui studiu sociologic, a reieșit că este cea mai dez­voltată comună din România. Înainte de revoluție, se înșirau aici câteva case. Acum, sunt mii de vile. Sigur, locuitorii nu sunt chiar săteni din aceia ade­vărați: mulți dintre ei sunt prosperi oameni de afa­ceri. Dumbrăvița, oficial, este însă comună și repre­zintă un exemplu clar despre cum au evoluat anumite așezări rurale în ultimii treizeci de ani da­torită investi­țiilor publi­ce, câștigu­rilor financia­re înregis­tra­te de românii cu spi­rit antreprenorial și, de­sigur, vecinătății cu un mare oraș.

De ce au emigrat românii?

Sătean din Socoalele

Românii ar fi emi­grat în vremuri de pace în număr mai mare decât au emigrat alte popoare din cauza războaielor. „Care să fie cauzele acestui exod masiv, de proporții aproape biblice?”, i-am întrebat pe mai-marii ju­dețului Călărași, unde nu­­meroase sate se con­fruntă cu fenomenul de­popu­lării. Președintele Consiliului Județean, Va­sile Iliuță, mi-a răspuns că lipsa locurilor de muncă i-a determinat pe români să plece spre alte zări, fie în interiorul țării, fie în afara țării: „Mediul politic este un pic responsabil, fiindcă nu a reușit să atragă investiții în localități, pentru a crea locuri de muncă”. Prefectul județului, Valentin Barbu, sus­ține același lucru: „Cei tineri s-au mutat în orașele unde au găsit un loc de muncă”. L-am întrebat și pe un sătean din comuna Roseți, și omul mi-a răs­puns franc: „Fiindcă au fost prost plătiți”. În opi­nia mea, însă, nu numai cauzele econo­mi­ce au determinat acest uluitor exod româ­nesc după revoluție, tocmai când poporul și-a recâș­tigat libertatea. Au fost în joc și cauze morale. De pildă, mineriadele din anii ‘90 i-au făcut pe mulți tineri, mai ales pe cei edu­cați, să emigreze în țările unde nu riscau să fie ata­cați cu bâte, pe străzile orașului. Corup­ția aproape generali­zată, de la primăria rurală, până la guvern, a fost o altă racilă care i-a alungat din țară pe mulți dintre românii cinstiți. Corupția le-a închis orizon­turile, provocându-le teama de ratare profesională. Ei s-au dus în țările unde mertitocrația nu este o vorbă goală și unde insul profesionist este respectat. Sigur, nu idealizez diaspora noastră. Unii compa­trioți au săvârșit acolo fapte reprobabile. O rădă­cină a emigrării masive de după revoluție este însă și aceasta: instituțiile publice nu au reușit să creeze aici, în țară, un climat moral favorabil celor dispuși să trăiască după reguli sănătoase. Instituțiile au fost, deseori, ocupate de inși rapace, puși pe căpătuială, luptând pentru interesul propriu, și nu pentru binele comunității. Unii dinre noi nu au suportat asemenea tartori la conducere și și-au luat lumea în cap!

Mai puțini, dar trăim mai bine

Copii, pe terenul de sport

În 2011, populația stabilă a României era for­mată din 20.121.641 de persoane. Președintele Ins­titutului Național de Statistică, dr. Tudorel Andrei, afirmă, bazându-se pe date preliminare, că în urma recensământului populației și locuințelor efectuat în acest an, va rezulta că suntem mai puțini locuitori decât acum zece ani: „Estimez o populație stabilă a României puțin peste 19.000.000. Iată, o pierdere de peste 1,1 milioane locuitori. Dacă ne raportăm la anul 2002, avem o pierdere de 2,7 milioane de locuitori în douăzeci de ani. Suntem într-o perioadă de declin demografic.    În interiorul țării, avem însă șase județe unde vom înregistra spor demografic: Ilfov, Cluj, Timiș, Iași, Brașov și Sibiu”. Pe de altă parte, nivelul de trai a crescut aproape peste tot în România: rețelele de utilități au fost extinse, noile tehnologii au pătruns în satele noastre, există o abun­dență de mărfuri, casele multor români sunt mai confortabile decât în trecut. Cu toate acestea, unii experți susțin că popu­lația României va con­ti­nua să scadă în deceniile următoare. Există premisa sum­bră ca țara noastră să numere numai 15.000.000 sau chiar 13.000.000 de locui­tori în anul 2050. Sigur, sunt estimări, nu certitudini.    Speriate de emigrarea masivă a forței de muncă din țară, de scăderea natalității și de îmbătrânirea populației, autoritățile centrale au luat câteva măsuri economice, care au constat, printre altele, în legiferarea unor salarii mai mari pentru angajații din domeniul medical, al construcțiilor și cel agricol. A fost deschisă o linie de finanțare de zeci de milioane de euro din fonduri europene, pentru tinerii din diaspora care vor să revină acasă și să deruleze un proiect în agricultură. Rămâne de văzut care vor fi efectele în următorii ani. De un lucru sunt însă sigur: nu doar măsurile economice îi pot ține pe români în țară. Sunt necesare, dar nu sufi­cien­te. Mai este nevoie, prin­tre altele, de îmbu­nă­tă­țirea relației dintre auto­ritățile publice și cetățeni, de un mediu social prie­tenos și de cheltuirea co­rectă a resurselor pu­blice.

Foto: zigzagprinromania.com

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian