Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ROMÂNI CARE AU REUȘIT – Cooperativa Agricolă Legume Belinț

Sunt câteva zone în țară unde, ca să poată răzbi pe piața supermarket-urilor din Ro­mânia, legumicultorii s-au asociat, con­știenți că nimeni nu poate cultiva cantități mari de legume, la calitatea solicitată de marii retaileri. Unii legumicultori au renunțat pe parcurs, neobiș­nuiți cu standardele impuse de supermarket-uri, alții s-au adaptat din mers și continuă, cu mare efort, co­laborarea, atât spre binele propriu, cât și al cli­enților, beneficiarii finali ai legumelor produse în România.

Cooperativa Agricolă Legume Belinț, din județul Timiș, e pe piață, în această formulă aso­cia­tivă, de șase ani. Cu bune, cu rele, membrii aces­teia se încăpățânează să meargă înainte, deși recu­nosc că le e din ce în ce mai greu. Angelica Buză, președinta acestei cooperative, ne-a povestit cât de lung poate fi drumul spre reușită și care e prețul real al legumelor autohtone, din punct de vedere al trudei depuse pentru cultivarea lor.

„Supermarket-urile n-au fost deloc deschise la colaborarea cu producătorii de legume români”

Angelica Buză e de profesie farmacistă, dar pen­tru că a moștenit de la părinți dragostea de a lu­cra pământul, s-a ocupat în paralel și de agricultură, renunțând la halatul alb. „Și bunicii, și părinții noștri se ocupaseră de lucrul pământului și vin­deau legume la piață. O vreme, am făcut și noi asta, dar a devenit din ce în ce mai greu, câștigam tot mai puțin, comercianții de tot felul începuseră să aducă marfă de peste tot, supermarket-urile aveau și ele o ofertă bogată de legume la prețuri mici și a fost imposibil să facem față. În plus, super­market-urile n-au fost deloc deschise la colaborarea cu producătorii de legume români”.

Când în Timișoara s-a implementat conceptul de „piață volantă”, legumicultorii din zonă au pri­mit o gură de aer proaspăt. „În primul an, lucrurile au mers extraordinar, au venit mulți producători, vin­deam toată marfa, oamenii au avut încredere în noi. Din al doilea an, însă, comercianții din piețele agro­alimentare, văzând că piața volantă are cău­tare și marfa se vinde bine, au adoptat-o și ei și to­tul a luat-o razna. Aduceau marfă din Un­garia, din Po­lonia, clienții nu mai știau ce să crea­dă, au fost de­zorientați și dezamăgiți”, povestește Angelica Buză.

Un prieten de familie, ce deținea o fermă de vaci al căror lapte îl valorifica cu succes, le-a su­gerat să găsească o formulă asociativă, pentru că așa le-ar fi fost mai ușor să găsească clienți. Dar românii preferă să muncească independent, pe cont propriu. Dacă, inițial, s-au arătat încântați de idee vreo 40 de legumicultori, la înființarea efectivă a cooperativei din Belinț au mai participat doar vreo nouă dintre ei. Asta se întâmpla în 2016. Și acum, tot nouă sunt, doar că nu mai sunt cei de la început. Unii s-au retras, alții s-au înscris între timp.

„Dacă nu suntem ajutați, se va renunța”

– De ce?, o întreb pe Angelica Buză.

O parte din echipa cooperativei

– E greu de spus. Poate din teama de asociere, de ideea de colectiv, așa cum funcționa el pe vre­muri. Lipsa de încredere ce ne caracterizează, din păcate, pe tot mai mulți. În general, cred că n-au înțeles mare lucru din ceea ce ne-am propus, deși, în cele din urmă, chiar am reușit să facem ceva. Iar cei care s-au retras au făcut-o, cred, mai ales pentru că n-au făcut față cerințelor. La piață, mergeau cu mar­­fa în lădițe, necântărită, or, pentru colaborarea cu supermarket-urile, marfa trebuie pusă direct în am­balaje, cântărită, etichetată, pusă pe paleți. Toa­te astea implică, evident, un volum de muncă su­pli­men­tar, pe care nu toți s-au simțit pregătiți să și-l asu­me. Mulți aveau și servicii bune, în paralel, și nu me­rita să renunțe la ele, pentru a se ocupa ex­clu­siv de agricultură.    N-ai cum să faci bine și una, și alta.

– Sunt ridicate standardele impuse de super­mar­ket-uri?

– E trist că cerințele supermarket-urilor cresc permanent, dar ceea ce ei oferă la schimb rămâne la un nivel scăzut. Cei de la putere, din conducerea țării, ar trebui să facă ceva în ce privește prețurile. La raft, prețurile sunt mari, dar nu pentru că noi, pro­­ducătorii, cerem mai mulți bani pe legume. Toa­te s-au scumpit, de la îngrășăminte și combus­tibili, la electricitate și ambalaje. Pe an ce trece, e tot mai greu. E o problemă reală, dacă nu suntem ajutați, așa cum e subvenționată și ajutată agricul­tura din toa­tă lumea, teama mea cea mare e că din ce în ce mai multă lume va renunța la legumi­cul­tură. Deja sunt foarte mulți legumicultori care au renunțat la a produce, ceea ce e trist; sunt ferme mari, de zeci de hectare, în care sunt angajați, sunt cheltuieli și responsabilități foarte mari și contracte pe care trebuie să le onorezi, nu poți să te joci. N-aș vrea, însă, să se înțeleagă că nu câștigăm nimic! Doar că, după volumul de muncă depus, nu câști­găm atât cât ar fi corect.

Pământurile familiei Buză sunt lucrate fără an­gajați, doar de cei ai casei. De aceea, nici nu mai pun munca lor în calculul final al prețului legu­me­lor. „Mulți legumicultori au trecut pe culturile mari, de porumb, grâu, floarea-soarelui, unde totul se face mecanizat. La legume, îți trebuie oameni și, dacă nu ai familie, nu ai de unde să iei zilieri, oricât i-ai plăti. Avem, la unele produse, aceleași prețuri ca acum doi ani, în condițiile în care toate consumabilele nu numai că s-au scumpit, ci cresc constant. Doar ambalajele, ca să vă dau un exem­plu, s-au scumpit anul trecut de șase ori. E păcat, mare păcat. Noi tot spunem ce ne doa­re, în stânga și-n dreapta, dar nu ne aude nimeni, sau nu vrea nimeni să ne audă”.

„De ani de zile, nu s-a făcut nimic pentru legumicultura românească”

– Ar ajuta o pro­movare mai con­­cretă a pro­duselor românești?

Legume de Belinț, în supermarket

– Ne-ar ajuta, bi­ne­înțeles! Din pă­cate, supermarket-urile își aduc marfa din import și noi, ro­mânii, suntem doar în completare, ceea ce nu e corect. Mar­fă mai proaspătă ca la noi nu au cum să găsească: culegem legumele dimineața, devreme, le am­ba­lăm și le ducem la supermarket, nu de­pozităm nimic. Si­gur că, fiind din ce în ce mai puțini, n-avem cum să asi­gurăm toată marfa necesară într-un su­permarket. Dacă s-ar fi acționat la timp, făcându-se ceva cu zecile de pro­du­că­tori care au renunțat la sutele de hectare de pământ cultivat, era bine. Acuma au dispărut.

– Există o asociație a tuturor acestor legu­mi­cultori, care să vă reprezinte la nivel central?

– Da, există. Avem oameni care merg la nego­cieri, care fac tot ce pot ca să se știe ce anume ne lipsește, dar forul decizional e sus și face ce vrea, doar se prefac că ne ascultă și că le pasă. Așteptăm de prea mult timp niște măsuri concrete, ne-am săturat de vorbe și promisiuni, nu mai credem în ele. De ani de zile, nu s-a făcut nimic pentru legu­micultura românească.

– Ce anume cultivați cei din Cooperativa Agri­colă Legume Belinț?

– Cartofi, varză, dovlecei, zucchini, vinete, salată verde, ceapă, castraveți, salată eisberg, pe o suprafață însumată de 20 de hectare. Dar mai sunt și alți producători în comună, neînscriși în asociația noastră, care-și vând marfa direct în piață. Cam 30 la sută dintre locuitorii comunei Belinț se ocupă cu agricultura. Cei din afara cooperativei sunt pen­sionari, își completează veniturile din asta. Tot mai puțini tineri fac legumicultură.

– Ce se întâmplă cu pierderile, cu legumele bune, dar care nu se înscriu în standardele su­per­market-urilor? Le valorificați cumva?

– Din păcate, nu. Am încercat, dar fabricile de procesare ne dau un preț mizerabil, nici nu merită discutat. Încercăm să accesăm proiecte pentru procesarea legumelor, să facem o făbricuță, ca să valorificăm tot, să nu mai aruncăm nimic. Atunci poate va fi mai bine, vom putea să mergem cu alte prețuri. Noi am depus proiecte, dar nu știm dacă vom ajunge să și primim acești bani. Ar trebui mai bine gândit totul, altfel, micii producători vor sfârși înghițiți de cei mari.

– Problemele cu care vă confruntați sunt tot mai multe, satis­fac­țiile tot mai puține. De ce continuați, to­­tuși?

– De multe ori mi-am pus și eu în­trebarea asta. Nu știu, poate obiș­nu­in­ța, faptul că-mi pla­ce ce fac, deși mun­cim ca robii. Ar fi frumos să vină cum­părătorii să vadă exact ce înseamnă agri­cultura, culti­va­rea legumelor, câtă muncă cer castra­ve­tele, vânăta, roșia, car­toful! Cred că niciodată nu ar mai spune că e prea scump și nici nu s-ar mai târgui pentru o reducere de preț. Când nu vom mai putea trăi decent din asta, cu siguranță vom renunța.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian