Arborii din București

– Acțiunile ecologiste vizează cu precădere tăierile ilegale din pă­durile Carpaților. Între timp, în marile orașe, dar mai cu seamă în Bucu­rești, arborii sunt puși la pământ, pentru a lăsa terenul liber pentru no­i­construcții. Mai mult beton, mai puține spații verzi, în dauna să­nă­tății noastre –

Dumbrava de altădată

În scrisorile către Vasile Alecsandri, publicate în 1884, scriitorul Ion Ghica    spunea: „Priviți din Dea­lul Mitropoliei, Bucureștii semănau mai mult cu o dumbravă, decât cu un oraș: copaci înalți și ple­­toși, printre care străluceau crucile a o sută de biserici mari și mici. Privind pe deasupra grămada verde, se ghiceau pe alocuri câteva ochiuri; acele spa­ții de­sem­nau în proiecțiune locurile ocu­pate de hanurile cele mari și de curțile boierești”. Chiar și numele râului Dâm­bovița, pe malurile căruia s-a în­firipat orașul cu sute de ani în urmă, evocă în­tinsele pă­duri de stejar de prin aceste locuri, parte a nesfârșiților Codri ai Vlăsiei. Filologii au arătat că toponimul Dâmbo­vița    provine din limba slavă și se traduce prin „râul stejarilor”. Așadar, de lipsă de umbră, de răcoare și de aer de pă­dure, revigo­rant, nu se puteau plânge bucu­reș­tenii de altădată, în verile călduroase. Ste­jarii din câmpie, uriași, cu coroane bogate, țineau piept valurilor de dogoare so­site dinspre miazăzi. Caragialianul „căldură ma­re, mon­șer” a venit mult mai târziu, când orașul s-a trans­format după calapoadele moderne: casă lipită de casă, străzi pavate, clădiri mari, piețe largi, încă­pătoare. Urbea lui Bucur și-a molfăit arborii secu­lari pentru a pune în loc ziduri de cărămidă arsă, mor­­tar, tablă, fier forjat, piatră cubică, beton, asfalt. Lo­cuitorii s-au înmulțit vertiginos, orașul s-a ex­tins, în­corporând și malurile Colentinei și înghițind    mi­ci­le sate din vecinătate. Acum, dacă privești Bucu­reș­­­tii de pe Dealul Mitro­poliei, sau pur și sim­plu de pe terasa unui bloc de zece etaje, descoperi că ra­por­tul s-a inversat: spațiile verzi sunt ochiuri mici, abia observabile, în „grămada” de case și blocuri albe.

Tomografe pentru arbori

Arborii din oraș nu sunt decât rareori băgați în seamă de mass media, și atunci, în context negativ. De pildă, „furtuna a pus la pământ zeci de copaci care au avariat zeci de mașini”. O știre ca asta în­verșunează opinia publică împotriva bieților arbori, de parcă ar avea voință proprie și compor­ta­ment de van­dali. Diverși comentatori cer, în con­secință, pe rețelele de socializare, să fie tă­iați toți ar­borii din oraș, ca să nu mai pro­voace daune. Res­ponsabilii sunt însă în altă parte, la pri­mărie, instituția care gestionează spațiile verzi. Funcționarii și experții plătiți din bani publici trebuie să monitorizeze starea arbo­ri­lor din București și, dacă repre­zintă un peri­col pentru locuitori și bunurile acestora, să in­tervină. În cadrul Primăriei Generale a Capitalei ac­tivează Compania Mu­­ni­­cipală Întreținerea Ar­borilor și Spa­țiu­lui Verde S.A. Poate vi se pare amu­zant, dar în 2018, societatea a cum­pă­rat cu 150.000 de lei (sursa G4Media) două to­mo­grafe pentru de­pistarea arborilor bolnavi. Exis­tă, așadar, to­mo­grafe și pentru arbori, nu nu­mai pentru oa­meni! Din răspunsul primăriei rezultă că aceste instrumente nu prea au fost folosite, fi­ind identificați, toaletați sau tăiați, în acel an, doar opt arbori. Într-un fel e mai bine așa, de­cât să facă lucrurile prost. Municipalitatea a fost pusă la punct în raportul din 2018 al „Ordinului Arhitecților Bucu­rești”, unde este menționat, fără echivoc, că marele oraș „are nevoie de copaci – coronament ur­ban – și de o strategie a întreținerii lor în condiții de cli­mă specifice (vânturi puternice, variații mari de tempe­ratură) și poluare (praf, zgo­mot). Eve­ni­mentele meteorologice, cum sunt fur­tunile, ne amintesc frecvent de fragilitatea ar­­borilor ur­bani în con­diții meteo excepțio­nale. Cau­zele sunt mult mai adânci decât lip­sa tă­ierii crengilor, așa cum se afirmă în ge­ne­ral. Si­tuația este de fapt in­vers: degra­da­rea via­bili­tății arbo­rilor are loc prin tăieri agre­sive, realizate în cadrul unor șantiere de amena­jare pei­sagistică în care se dez­voltă lucrări specifice ne­corespunzătoare, ne­sus­tenabile”. Arhitecții au acu­zat că intervențiile pe spa­țiile verzi, fiind executate necores­punză­tor, anulează ani de dezvoltare a ar­borilor urbani. Consecința? „Coronamenul își pier­de astfel mare parte din funcțiile pe care ar trebui să le dețină, ducând la lipsa umbrei, degra­darea pei­sajului cul­tural și crearea de modele false”. Es­te clar: fără ar­bori, am trăi într-un deșert ur­­ban ires­pirabil. Sunt nu numai furnizori de oxi­gen, dar și ab­sor­banți de noxe și praf. Arborii din orașe trebuie în­grijiți, nu schi­monosiți printr-o așa nu­mită toale­tare, pen­tru a da satisfacție din inte­rese electorale!

O formă de identitate urbană

Decimarea arborilor din București rămâne un subiect de tristă actua­litate. Așa-numiții re­chini imobiliari acapa­rează spații verzi și rad, în ciu­da legii, arborii care vegetează acolo. Unii re­curg, în prealabil, la anu­mite tertipuri, cum ar fi pro­vocarea uscării forțate a arborilor, ca să aibă apoi pre­text să-i pună la pă­mânt. Nici munici­pa­li­tatea nu se lasă mai prejos: taie co­pacii mari de pe bu­levarde, chipurile preven­tiv, având ca alibi dobo­rârea uno­ra dintre aceștia de furtunile anterioare, fără să planteze în loc arbori din a­ceeași specie. De mul­te ori, în locul respectiv pune o tuia rahitică, în­fiptă într-un reci­pient din plastic sau lemn, du­pă cum au sem­nalat arhitecții bucu­reș­teni în docu­mentul menționat mai sus: „Nu este stabilită ni­cio me­to­dologie de înlo­cuire a arbo­ri­lor urbani bă­trâni. În lipsa acestei me­to­dologii, bulevardele și străzile sunt expuse căl­durii urbane, poluării exa­gerate și degradării vizuale. În București există tendința plan­tării unor arbori de dimensiuni mici sau a poziționării de arbuști în ghivece, pe alveo­lele de pământ desti­nate plantării, fără a ține cont de raporturile fi­rești, de scară arhitecturală, și de eficacitate pri­vind confortul urban. Plantarea de copaci de mari di­mensiuni ar trebui încu­ra­jată ca formă de inden­titate urbană și pro­tec­ție”.

Stejarii din Grădina Icoanei

În ciuda restrângerii, pâ­nă aproape la dispariția tota­lă, dumbrava de odinioară în sânul căreia s-a născut Bucu­reștiul supraviețuiește prin tot mai pu­țini arbori bătrâni, unii de sute de ani. Cunosc și eu câțiva patriarhi, care mai um­bresc mici crâm­peie din pământul acestui oraș. Un pâlc de trei stejari seculari se află în parcul Grădina Icoanei, ame­najat pentru a evoca izvorul de odini­oară al Bucureș­tioarei, un râuleț azi dispă­rut. De câte ori trec prin zonă, mă așez câ­teva mi­nute pe o bancă    și privesc trun­chiu­rile cu scoarța brăzdată și coronamentul lor înalt, rotund și bogat. Cred că arborii au peste 200 de ani. În trecu­tul mai îndepărtat, pe aici nu era amenajat un parc, așa cum este în prezent. Is­toricii spun că era o mar­gine a orașului, un maidan sau, mai de­­gra­bă, o mlaștină, numită Balta de la Icoa­­nă. În orice caz, un loc nefrec­ven­tat de locu­itori ca să se plimbe și să se rela­xeze. Abia după 1870, la iniția­tiva primă­riei, a fost amena­jată aici o gră­dină, care a dăinuit până în zi­lele noastre. Mai cunosc apoi ste­jarul uriaș de pe strada General H. M. Berthelot, din curtea Ministerului Edu­ca­ției și Cerce­tării. De altfel, zona s-a nu­mit, când­va, chiar Ma­halaua Stejarului. Un alt stejar viguros a su­pra­vie­țuit pe strada Clu­­cerului, lângă un bloc înalt de șap­te eta­je. Este limpede că arborele a preexistat blo­cului, ceea ce înseamnă că arhitectul, ingine­rul cons­­tructor și șeful de șantier l-au ocro­tit. Cine știe, poa­te nu au îndrăznit să-l re­teze și datorită faptului că Nicolae Ceaușes­cu era deseori comparat cu un ste­jar, în poe­ziile care susțineau cultul perso­na­li­tății: „stejar de vis, de-avânt, de omenie”. Mai sunt, de­­sigur, des­­tui arbori vene­rabili: stejari, platani, plopi, duzi, sal­câmi japonezi, ulmi etc. De ei și de toți arborii din oraș depinde, într-o anumită măsu­ră, ca­litatea vieții noastre de zi cu zi. Să-i ocro­tim, așadar!