Totul despre OCHI

– Ei sunt ferestrele noastre către lume și, totodată, cel mai sensibil dintre organele de simț. Cu anii, din cauza proceselor de îmbătrânire, cristalinul devine din ce în ce mai puțin flexibil, iar aceasta duce la prezbitism și contribuie la declanșarea glauco­mului. Vă prezentăm mai jos principalele afecțiuni oculare, trata­mentul lor, precum și măsurile de prevenție –

Organul vederii se află pe recepție 16 ore din 24. Într-o singură secundă, ochii primesc 10 milioane de infor­mații din exterior. Lumina traversează structurile periferice ale globului ocular și ajunge la crista­lin, care se comportă ca o lentilă biconvexă: re­frac­tă și concentrează razele luminoase la nivelul retinei, dând naștere imaginilor. Pentru com­ponentele acestui angrenaj complex și, în același timp, extrem de fragil, care este ochiul, înaintarea în vârstă reprezintă o pro­vocare și implică anu­mite riscuri, căci, începând de pe la mij­locul vieții, își fac apariția unele afecțiuni severe, cum sunt cataracta sau degenerescența maculară. Iată care sunt cele mai frecvente pato­logii oculare și cu ce terapii le pu­tem combate.

Conjunctivita

Raportată la celelalte boli ale ochiului, ea n-are mai multă însem­nătate decât un guturai, comparat cu gripa. Ne sâcâie destul de des, uneori este foarte contagioasă, dar, în peste 60% din cazuri, se vindecă de la sine, în câteva zile. Poate fi provocată de contactul cu aler­genii, la persoanele care au o predispoziție genetică de acest tip, iar în rest factorii declan­șatori sunt bacteriile și virușii. Se produce o infla­mare a mu­coasei subțiri ce căptușește și prote­jează interiorul pleoa­pelor și porțiunea anterioară a glo­bului ocular. Simptomul caracteristic este înro­șirea ochilor. Deseori apar și secreții, din pri­cina cărora ne trezim dimineața cu pleoapele lipite, iar câteodată, ne dau de furcă suplimentar senzațiile de mâncărime și arsură.

Pentru ameliorarea manifestărilor neplăcute din faza acută a conjunctivitei se apelează la instilații cu lacrimi artificiale (preferabil fără conservanți, de exemplu: Systane Ultra – Alcon, Lubristil Relax – Sifi, Hyabak – Laboratoires Thea) sau cu picături oftalmice antihistaminice, dacă inflamația este de natură alergică (ex. Opatanol – Novartis Europharm, Spersallerg – Laboratoires Thea, Naabak – Farmila Farmaceuti Milano). De asemenea, se face o curățare a pleoa­pelor seara, eventual și dimineața. În acest scop, se recomandă folosirea unui șampon special pen­tru pleoape: Blefaroshampoo de la Sifi (instruc­țiunile de utilizare se află inscripționate pe am­balaj). În lipsa lui, puteți întrebuința și un șam­pon de păr, însă unul neagresiv, pentru copii. Amestecați câteva picături din șamponul respec­tiv într-un pahar cu apă, umeziți cu ea o dischetă demachiantă sau un bețișor pentru urechi și șter­geți de circa 10 ori marginile pleoapelor (in­clusiv genele), pornind de la rădăcina nasului înspre coada ochiului. La sfârșit, clătiți cu multă apă.

Dacă după trei zile nu observați nicio îmbu­nătățire sau dacă situația s-a complicat cu dureri, febră ori alte simptome îngrijorătoare, luați legă­tura cu un medic oftalmolog. Urmează ca el să stabilească un diagnostic clar și, în cazul când va considera că este nevoie, vă va prescrie un colir cu antibiotic, eventual unul cu cortizon.

Sindromul de ochi uscat

Boala este cu mult mai răspândită decât s-ar crede – și nu numai pe continen­tul nostru. În Asia se întâl­nește la o persoană din trei, iar în Europa și în America, la una din șase. Ea afec­tează mai des femeile decât bărbații și, în general, vârst­nicii o dez­voltă mai frecvent decât tinerii, totodată prezen­tând simptome mai severe, întru­cât fragilizarea filmului lacrimal se explică, în parte, și prin uzura determinată de vârstă.

Lacrimile au un rol important în buna funcțio­nare a ochiului. Compuse din apă, grăsime și mucus, ele formează o peliculă la suprafața glo­bului ocular pe care o umidifică, o lubrifiază, o curăță, o hrănesc și, în același timp, o apără împo­triva germenilor patogeni. Când există un deficit de secreție lacrimală, aceasta dă naștere unei iritații locale, evidențiată de înroșirea conjuncti­vei, și unui disconfort accentuat, care se mani­festă prin senzații de arsură, mâncărime sau corp străin (binecunoscutul „nisip în ochi”), durere la deschiderea pleoapelor dimineața, sensibilitate crescută la lumină, oboseală și vedere tem­porar încețoșată, uneori secreții similare cu cele generate de in­fec­țiile bacteriene sau o lăcrimare abundentă, prin care ochiul face eforturi să se umecteze, însă nu reușește, întrucât acele lacrimi produse instantaneu, în cantitate mare, nu au și o calitate adecvată.

La sindromul de ochi uscat se ajunge pe două căi: fie prin eva­porarea prea rapidă a lacrimilor, fie printr-o activitate insuficientă a glandelor care le secretă. Aceste două situații pot avea la origine o serie întreagă de cauze. Așa cum am amintit anterior, productivitatea glandelor lacrimale este afectată în mod natural de înaintarea în vârstă. În plus, la femeile aflate în menopauză, modificările hormonale influențează negativ și compoziția filmului lacrimal. Cu atât mai mult atunci când sunt deja prezente alte patologii, ca diabetul, diverse disfuncții tiroidiene, anumite boli auto­imune (sindromul Sjögren, poliartrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic), dar și unele afec­țiuni oculare (de pildă, exoftalmia, blefarita sau deficiențele de mișcare a pleoapelor). În lunga listă a factorilor favorizanți se regăsesc și admi­nistrarea prelungită a unor medicamente (în spe­cial antialergice, antidepresive și anticoncep­țio­nale), poluarea (inclusiv fumatul activ și pa­siv), aerul uscat și curenții de aer, dar și clipitul prea rar. De obicei, noi clipim în medie de 15 ori pe minut, dar în momentul când ne uităm la tele­vizor, lucrăm la computer sau ne aflăm la volanul mașinii, privirea devine concentrată și fixă, iar aceasta facilitează evaporarea lacrimilor.

Tratamentul ochiului uscat constă în utilizarea lacrimilor artificiale, o dată sau de mai multe ori pe zi. Într-un stadiu mai avansat al afecțiunii, soluțiile oftalmice sunt înlocuite cu un gel care, având o consistență mai vâscoasă, rămâne mai mult timp pe suprafața ochiului (ex. Hylogel – Ursapharm). Se pot întrebuința și lentile de con­tact terapeutice sau medicul oftalmolog va de­cide să monteze un dop de silicon, care obtu­rează ca­nalul de scurgere a lacrimilor. Deosebit de impor­tante sunt însă măsurile de prevenție: re­nun­țarea la fumat, pauzele la intervale mai scurte în timpul lucrului la calculator, clipitul voluntar, evitarea curenților de aer direcționați spre ochi (fie că este vorba de vânt sau de venti­latorul apa­ratului de aer condiționat), asigurarea unui grad optim de umiditate (minimum 40%) în camera noastră de lucru.

Glaucomul

Este o afecțiune cu multiple fațete și o simpto­matologie înșelătoare. Debutează de regulă mai târziu, în jurul vârstei de 40 de ani, însă există și o variantă congenitală, una infantilă (declanșată la copiii de 3-4 ani) și o alta juvenilă (apă­rută curând după primii 10 ani de viață). Se manifestă prin creșterea presiunii intra­oculare, dincolo de valoarea ma­ximă socotită încă normală, de 21 mmHg, dis­trugerea progresivă a nervului optic și scăderea lentă a acuității vizuale, până la pier­derea totală a vederii. Printre cele mai frecvente cauze de or­bire, glaucomul ocupă locul al doilea pe plan mondial.

Într-o primă fază, care poate dura ani de zile, boala avansează ascuns, asimptomatic. În mo­men­­tul când suferindul observă o diminuare a ve­derii și micșorarea câmpului vizual, s-au distrus deja aproape 50% din cele aproximativ 1 milion de fibre ce alcătuiesc nervul optic. Alte simptome sunt: înroșirea ochilor, încețoșarea tem­porară a vederii (care nu durează mult, dar revine mereu), apariția unor halouri colorate împrejurul surselor de lumină, dureri în ochi și în jurul lor, însă în anumite cazuri intervin și epi­soade de mai mare intensitate cu grețuri, vărsă­turi și scăderea frec­venței bătăilor inimii. Aceste neplăceri pornesc în primul rând de la acumularea sau drenarea deficitară a umorii apoase, un lichid transparent, incolor, care este produs și se depla­sează în interiorul ochiului, reglând presiunea intraocu­lară. Însă boala poate fi provocată și de apariția unei tumori, de un traumatism ocular sau de ad­ministrarea unor preparate cu cortico­ste­roizi.

Din momentul diagnosticării, lupta se dă nu pentru recuperarea pierderilor, care este impo­sibilă, ci pentru stoparea sau încetinirea progre­siei glaucomului. Tratamentul medicamentos con­stă în picături puse zilnic în ochi, la ore fixe. Astfel se poate scădea tensiunea oculară cu până la 45%. E posibilă și o intervenție cu laser (care durează numai 10 minute și este nedureroasă): acționând asupra anumitor structuri din interiorul ochiului, se limitează producția de umoare apoasă și, implicit, tensiunea. În caz de nereușită, rămâne deschisă ultima opțiune, cea chirurgicală: trabe­cu­lectomia. Prin îndepărtarea unei mici porțiuni de țesut, se realizează o fistulă plasată sub pleoa­pă, prin care se va scurge surplusul de umoare apoasă.

Având în vedere faptul că daunele provocate de glaucom sunt ireversibile, este foarte impor­tant ca el să fie diagnosticat într-un stadiu inci­pient. Pentru aceasta, sunt necesare vizite perio­dice la un cabinet de oftalmologie. Medicii reco­mandă ca primul control să fie făcut la vârsta de 40 de ani, următorul la 50 (dacă la cel dintâi nu s-au constatat probleme), apoi la intervale de doi-trei ani. Iar persoanele trecute de 60 de ani ar trebui să se prezinte anual la oftalmolog, pentru măsurarea tensiunii intraoculare.

Cataracta

Sensibilitate la lumina in­ten­să, culori și contraste es­tompate, scăderea acuității vizuale pe timp de noapte, un văl care întunecă vederea: așa își descriu percepțiile vizuale pa­cienții cu cata­ractă. La fel ca părul încărunțit, și cataracta este un fenomen de uzură, asociat cu înaintarea în vârstă. Aproape 70% dintre persoanele trecute de 65 de ani con­stată că au asemenea dificultăți de vedere determinate de opacizarea cristalinului, care împiedică trecerea luminii spre retină. Afec­țiunea este favo­rizată de o serie de factori, printre care se numără: fumatul, toxinele din mediu, subalimentația, traumatismele oculare, expunerea excesivă la radiații UV, admi­nistrarea de corti­costeroizi, bolile meta­bolice cronice, cum este diabetul.

Netratată, cataracta duce la orbire, iar sta­tisticile internaționale o indică drept cea mai frecventă cauză de pierdere a vederii. Deși am auzit uneori vorbindu-se de picături oftalmice care i-ar bloca evo­luția, ea nu se poate trata altfel decât chi­rurgical. Operația nu necesită spitalizare, se execută cu anestezie locală și durează 15 – 20 de minute, constând în extragerea cristalinului opa­cizat și înlocuirea lui cu unul artificial, con­fecționat din material plastic acrilic. Sunt disponibile mai multe modele, cel mai des întrebuințat fiind cris­talinul monofocal, capabil să ofere o ima­gine clară, la o singură distanță vizuală: 30-35 centimetri (pentru citit și scris) sau peste 1 metru (pentru TV, șofat, orientare spația­lă). Majoritatea pacienților preferă să vadă lim­pede în depărtare, astfel încât vor trebui să se servească de ochelari la citit. Crista­linul bifocal are două puncte de focalizare, deci poate fi utilizat atât pentru depărtare, cât și pentru privitul de aproape, nu însă pentru o dis­tanță interme­diară de 50-60 centimetri, adecvată în situația când lucrăm la laptop sau ne ocupăm de unele activități gospodărești. O variantă nouă și îmbu­nă­tățită de cristalin bifocal este tipul EDOF, cu adâncime de câmp vizual extins, care face o tre­cere lină de la vederea la distanță la cea inter­mediară, oferind mai multă libertate de miș­care celui care îl poartă, încât el nu va mai avea nevoie să-și pună o­chelarii decât pentru citit. Cristalinul trifocal acoperă toate cele trei distanțe vizua­le, dar tocmai fiindcă lumina se distribuie simultan în trei zone, vederea pe timp de noapte sau în con­diții de iluminat redus este mai puțin perfor­mantă. Însă a­ceas­ta nu pare să-i in­comodeze prea mult pe utilizatori.

Degenerescența maculară

Și de astă dată vorbim despre o patologie ce apare frecvent la vârstnici. Ea înregistrează o inci­dență de 25% printre oamenii trecuți de 65 de ani, iar la cei care au împlinit 70, procentul urcă deja la 30%. Boala produce modificări dege­nerative ireversibile în regiunea maculei. Aceas­ta este o mică structură situată în centrul retinei. Macula controlează focalizarea luminii la nivelul retinei, fiind responsabilă pentru acuitatea vizua­lă, claritatea imaginii și perceperea detaliată a formelor și culorilor. În momentul când ea este afectată, bolnavului i se încețoșează vederea, percepe imagini duble sau distorsionate, liniile drepte îi apar ondulate sau curbe, nu mai poate distinge literele dintr-un text tipărit, nici trăsă­turile chipurilor reprezentate în fotografii sau pe ecranul televizorului, cărora le mai zărește doar conturul, iar în centrul câmpului său vizual se formează pete albe sau negre. Simptomele se agra­vează în timp, ajungându-se în final la orbire, care însă nu este una completă, deoarece nu se pierde decât vederea centrală, pe când cea peri­ferică se păstrează. Chiar și așa, degenerescența maculară este o boală invalidantă.

Pornind de la observația că 15-20% dintre pa­cienții cu degenerescență maculară au antece­dente familiale, specialiștii au cercetat posibilita­tea ca afecțiunea să aibă o componentă genetică. Într-adevăr, câteva studii recente au evidențiat în ADN-ul unor persoane pre­zența anumitor mutații ce oferă condiții favorabile pentru apariția bolii. De ase­menea, au fost identificați mai mulți fac­tori de risc: fumatul, sedentarismul, obe­zitatea, pigmentarea mai deschisă a irisului, valorile crescute ale tensiunii arte­riale și ale coleste­rolului, o dietă bogată în grăsimi, dar săracă în acizi grași Omega-3, carotenoizi, vitamine cu efect antioxidant (A, C, E) și oligoelemente (sele­niu, zinc, cupru).

Se cunosc două forme de degenerescență ma­cu­lară: uscată (atrofică) și u­me­dă (exudativă). Spre deo­sebire de degene­rescența us­cată, caracte­rizată printr-o progresie lentă, cea exudativă avan­sează rapid, putând deteriora ma­cula în decurs de numai câteva luni. În scopul de a-i înce­tini evoluția, se injectează în globul ocular un ser. Rezultatele terapiei sunt promițătoare: in­jecțiile, făcute la intervale de o lună, au reușit să stabilizeze sau chiar să îmbu­nătățească acuitatea vizuală, la nouă pacienți din zece.

Pentru degenerescența maculară uscată nu există încă un tratament omologat, ci doar câteva medicamente în studiu. Ceea ce pot face deocam­dată bolnavii sau persoanele cu risc major de îmbolnăvire este să se prezinte regulat la exame­nele oftalmologice, să adopte o alimentație adec­vată și, în general, un stil de viață sănătos, să evite stresul, suprasolicitarea și radiațiile nocive și să-și fortifice retina cu ajutorul nutrienților conținuți în diverse suplimente (ex. MacuShield – Macu­vision Europe, Nutrof Total – Labo­ra­toires Thea, Vision Factors – Natural Factors Ca­nada).