O fantomă bântuie Europa – CRIZA ENERGIEI

– Închiderea conductei cu gaz rusesc dă fiori țărilor Europei. Și oamenii, și marile industrii, sunt amenințați cu înghețul. Reacțiile sunt di­fe­rite: de la penibil, la soluții salvatoare dura­bile –

Europa – strângeți cureaua și scoateți cravata!

Criza energetică, dusă la paroxism în con­tex­tul războiului din Ucraina, face ca statele europene să dea în clocot, cău­tând fel de fel de soluții de avarie. La sfârșitul lunii Iulie, miniștrii Energiei din Uniunea Europeană au aprobat o propu­nere prin care țările membre se angajează să scadă cu 15% consumul de gaze, din luna August și până în Martie. Tot în iulie, Hanovra a devenit primul mare oraș din Germa­nia care a decis să ia măsuri dintre cele mai drastice pentru economisirea energiei. Autori­tățile au decis, de pildă, ca apa caldă să nu mai fie disponibilă pen­tru spălarea mâinilor în clădirile pu­blice sau la dușurile de la piscine și săli de sport, deși Covidul continuă să circule. De ase­menea, în clădirile publice, căldura va fi oprită în intervalul Aprilie-Septembrie, iar în restul anului, temperaturile în interior vor fi limitate la cel mult 20 de grade Celsius. Tot de dragul de a eco­nomisi energie, Hanovra a interzis aparatele de aer con­di­ționat, radiatoarele și caloriferele, a oprit fântâ­nile publice și a renunțat la iluminarea pe timp de noapte a unor importante clădiri pu­blice, precum primăria și muzeele.

Măsuri drastice au anunțat între timp și spa­niolii. Premierul Pedro Sanchez a mers atât de departe, încât le-a propus miniștrilor să renunțe la cravate. Pentru că, deh, și cravatele (ca și sa­courile, de altfel) ne cam încing, iar lipsa lor poate să scadă nevoia de a regla termostatul la o temperatură mai joasă în perioadele caniculare. În luna August, guvernul spaniol a decis (la fel cum o făcuse anterior și cel italian) să interzică re­glarea după bunul plac a termostatelor siste­melor de aer condiţionat în toate clădirile publi­ce, dar și în sediile de fir­me, în gări, în aero­porturi, în malluri, ho­teluri, cinematografe și restaurante. Aerul con­di­ționat poate fi pornit doar dacă temperatura în interior depășește 27 de grade. Iar iarna, se poate da drumul la căldură numai când în clădirile vizate sunt sub 19 grade. În plus, iluminatul în birourile nefolosite, în vitri­ne şi la monumentele publice se va întrerupe seara, de la orele 22.00, iar magazinele au fost obligate ca, până pe 30 septembrie, să îşi echipeze intrările cu sisteme automate de închidere a uşilor. Toate aceste restricții anunțate de guvernul spa­niol urmează să rămână în vigoare până la 1 Noiembrie 2023.

La rândul lor, autoritățile din Olanda au îndemnat între altele cetățenii să nu facă dușuri calde mai lungi de cinci minute și să folosească pe cât posibil um­brelele de soare și ventilatoarele, în detrimentul aerului condi­ționat.

În ce-o privește pe Franța, ea le-a pus gând rău magazinelor dota­te cu aer condiționat, care sunt de aici înainte obligate să-și țină ușile închise, ca să nu consume de pomană cu­rentul. În caz contrar, ele riscă o amendă de 750 de euro.    O altă măsură luată în Fran­ța, la nivel național, a fost interdicția publicității luminoase între orele 1.00 și 6.00. În plus, birourile guvernamentale vor putea porni aerul condiționat numai cu condiția să fie mai cald de 26 de grade Celsius în interior.

În România, nu a fost anunțată până la această oră o strategie națională pentru scăderea consumului la energie.

Japonia – evantai, în loc de aer condiționat

Dacă pentru Europa, criza energetică e o noutate, japonezii s-au confruntat deja din plin cu această problemă, încă din 11 martie 2011, odată cu producerea dezas­trului de la centrala nucleară din Fukushima, care a condus la reducerea drastică a producției de energie a țării. Când au văzut că se îngroașă glu­ma și că încep să apară pene de curent, japonezii au avut o reacție extrem de interesantă, care s-a bazat în mare măsură pe bunul simț al cetățenilor. Aceștia și-au dat singuri seama că e cazul să renunțe o perioadă la orice risipă în materie de energie electrică, astfel încât criza să fie depășită cât mai ușor și cu cât mai puține pierderi. Gândirea multor japonezi în acea perioadă a fost „Trebuie să facem ceva, altfel va fi un dezastru”. În „Țara soarelui răsare” s-a născut, astfel, o am­plă mișcare numită „setsuden”, adică „econo­misirea energiei”. Opinia publică a fost pe aceeași lungime de undă cu mass-media, cu marile com­panii și cu guvernul. Televiziunile au început să difuzeze materiale prin care era promovată redu­cerea consumului. Oamenii au lipit pe la temple și magazine postere care militau, la rândul lor, pentru „setsuden”. Și astfel a început implemen­tarea mai multor măsuri simple, dar care, fiind urmate cu mic cu mare, începând de la cele mai bogate companii, până la cele mai modeste gos­po­dării, au avut efecte spectaculoase în reducerea consumului. Dar ce-au făcut concret niponii? De pildă, nu au mai reglat aerul condiționat la mai puțin de 26 de grade Celsius, în timpul verii. Și au avut grijă să-și curețe aparatele, pentru ca acestea să funcționeze în mod optim. Când nu era exagerat de cald, unii s-au mulțumit să folosească tradiționalele evantaie, în detrimentul aerului condiționat sau al ventilatoarelor. Oamenii au început, de asemenea, să renunțe la stilul oficial și să se îmbrace, pur și simplu, în ton cu starea vremii – respectiv, în haine subțiri de vară, în se­zonul cald, și în haine mai groase, în timpul ier­nii. Printre celelalte metode de bun simț folosite de niponi pentru economisirea curentului s-au nu­mărat stingerea luminilor pe timpul zilei, opri­rea completă a dispozitivelor în momentele în care nu erau folosite, înlocuirea becurilor clasice cu cele de tip LED sau amplasarea unor plante în dreptul ferestrelor, astfel încât acestea să bloche­ze un pic din lumina solară care pătrundea în încăperi, încălzindu-le și mai mult. De asemenea, trenurile de mare viteză au circulat ceva mai lent, unele scări rulante și lifturi au fost oprite, și la fel s-a întâmplat cu iluminatul public care nu era ab­solut necesar – ca de pildă cel menit să pună în valoare unele clă­diri sau monumente. Până și lu­mea sportului s-a supus noilor rigori. Pentru a consuma mai puțin curent, echipele profesioniste de baseball şi fotbal din Japonia au încetat să mai joace meciuri în nocturnă, mutând toate partidele pe timpul zilei.

Trăgând linia, mai toată lumea a fost coope­rantă și nimeni nu a pătimit prea mult în urma acestor măsuri. Ba, dacă ținem cont de oprirea scărilor rulante și a lifturilor, putem chiar con­chide că mulți s-au ales cu o condiție fizică sen­sibil mai bună. Și iată cum japonezii au reușit să treacă cu brio teribilul hop din 2011.

Antidot contra frigului: strâns din dinți

Am văzut cum s-au descurcat niponii când s-au confruntat cu penuria energiei electrice. Dar oare cum vor proceda ei la iarnă cu încălzirea? Ne pot sluji și aici drept model? Greu de crezut. Și iată de ce: japonezii fac față frigului complet diferit față de noi: ei se mulțumesc, pur și simplu, să depășească sezonul rece strângând din dinți și îndurând. Nici casele, nici apartamentele și nici măcar clădirile de birouri nu dispun de vreun sis­tem clasic de încălzire. Din pricina asta, locuin­țele lor sunt, între Noiembrie și Martie, cam la fel de reci ca o pivniță de-a noastră. Trebuie precizat, totuși, că iarna în Japonia e mai blândă decât la noi. Temperaturile medii pe durata iernii oscilea­ză între -1 și 7 grade Celsius. Dar chiar și așa, tot e cam frig. Mai ales că japonezii nici nu se prea obosesc să-și izoleze casele, așa cum o facem noi. După cum știm, Japonia este o țară care se confruntă extrem de des cu fenomene precum cutremure și tsunami, iar multe case nu rezistă, oricât de meșteșugit ar fi con­struite. Așa că niponii nu consideră că au de ce să folosească prea multe mate­riale cunoscute pentru trăinicia lor, și nu dau, la propriu, nici doi bani pe izolație, preferând să se resemneze iarna cu fri­gul. Și, colac peste pupăză, în loc să op­teze pentru vreun sistem centralizat de încălzire, se mulțumesc cu o încălzire cât mai „punctuală”, de tipul reșourilor sau păturilor electrice.

Coreea de Sud: încălzire în podea

O metodă de a ne menține locuința caldă pe durata iernii și care în ultimii ani a câștigat tot mai mult în popularitate este sistemul de încălzire în pardoseală. Avan­tajele sunt multiple, începând cu eficiența și costurile. De pildă, în timp ce caloriferele tradiționale trebuie încălzite la o temperatură ridicată, între 60 și 80 de grade Celsius, încăl­zirea în pardoseală are nevoie de o temperatură de numai 29 grade Celsius sau chiar mai puțin, ceea ce, potrivit specialiștilor, ne poate reduce facturile în medie cu circa 15%. Un alt avantaj este că, scăpând de calorifere, dispunem de mai mult spațiu în încăperi. În plus, căldura rezul­tată e distribuită uniform și e mai plăcută. Iar siste­mul ne permite și luxul de a ne plimba des­culți prin locuință, fără a ne face nici cea mai mică grijă că ne vor îngheța picioarele și vom răci. Cu alte cuvinte, trai pe vătrai! Interesant de știut este că povestea acestui sistem începe în urmă cu – țineți-vă bine – 5.000 de ani. În arhitectura tradițională coreeană, într-un capăt al casei se afla o vatră cu un rol dublu. Pe de o parte, vatra era locul în care se încălzea mân­carea și care slujea așadar pe post de bucătărie. Dar coreenii nu se resemnau să se adune cu toții în jurul vetrei pentru a se încălzi în zilele fri­guroase. În schimb, au creat un sistem prin care fumul și căldura degajate de vatră erau direc­ționate către o întreagă rețea construită pe sub podeaua casei, pentru a ieși în cele din urmă afa­ră printr-un horn dis­pus în partea opusă a lo­cuinței. Astfel, ajungea să fie încălzită întreaga podea, în mod aproape perfect uniform. Cum coreenii nu foloseau pa­turi, ci dormeau direct pe podea, sistemul era încă și mai avantajos pentru ei, întrucât se puteau bucura din plin de întreaga căldură.   

Însă ce e mai interesant abia acum începe. Într-o zi de iarnă a anului 1914, celebrul arhitect american Frank Lloyd Wright, cel care a pro­iectat, între altele, Muzeul Guggenheim din New York, a fost invitat în locuința unui client din Japonia. Într-o cameră mică, numită „încăperea coreeană”, în care a fost găzduit după cină, el a avut prilejul de a se bucura pentru prima dată în viață de beneficiile sistemului ondol. „Climatul părea să se fi schimbat. Era ca și când venise primăvara. În scurtă vreme, ne-am încălzit și ne-am simțit din nou fericiți. Stăteam acolo îngenun­cheați pe podea, iar căldura era imposibil de descris. Niciun sistem de încălzire nu era vizibil și nici nu era perceput în mod direct, ca atare. Nu există alt tip de căldură mai minunată. Nici măcar căldura soarelui”, a conchis marele arhitect. La scurt timp după această experiență, Frank Lloyd Wright a folosit el în­suși metoda la o con­strucție pe care a ri­dicat-o în Japonia. Iar când s-a întors în Sta­tele Unite, a imple­mentat și acolo siste­mul în faimoasele sale clădiri. Iar de atunci, metoda a fost în­con­tinuu perfecționată și s-a răspândit în tot mai multe părți ale lumii.

Elveția – hidrocentrala viitorului

În timp ce toată lumea e îngrijorată din cauza energiei, care poate fi procurată tot mai greu și la prețuri tot mai apăsătoare, elvețienii ne dau un licăr de speranță. Presa din lumea întreagă a anun­țat recent că Țara Cantoanelor și-a dezvăluit cea mai nouă inovație în materie de energie rege­nerabilă: o hidrocentrală cu acumulare prin pom­pare, care oferă aceeași capacitate de stocare a energiei, ca aceea a 400.000 de baterii de mașini electrice. Iar printr-o simplă apăsare de buton, centrala poate trece de la stocarea energiei la fur­nizarea de electricitate. Spre deosebire de ener­gia eoliană și cea solară, acest sistem nu depinde prea mult de capriciile vremii și oferă o sursă de energie constantă. Potrivit experților, această nouă hidrocentrală, care are o capacitate de stocare de 20 de milioane de kWh, ar putea juca pe viitor un rol vital în stabilizarea rețelei de electricitate a întregii Europe.

Un avantaj deosebit al hidrocentralei este că beneficiază de un sistem în buclă închisă, care nu deteriorează ecosiste­mele și nu perturbă fauna sălbatică, așa cum o fac hidrocentralele cu pompare „cu curgere deschisă”, care sunt con­strui­te pe sisteme fluviale și necesită con­strucție de baraje. În plus, hidrocen­tralele în buclă ocupă un spațiu relativ mic. Pentru a alimenta vreme de 24 de ore un oraș cu un milion de locuitori, ar fi nevoie de doar aproximativ doi kilo­metri pătrați de teren inundat.