Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Boala scrâșnitului din dinți

– Aparatul nostru dento-maxilar se află permanent în funcțiune și este extrem de sensibil. Când maxilarele nu sunt corect poziționate în mușcătură, pot apărea probleme în zona capului, umerilor, ure­chilor și spatelui –

Dacă funcționează ceva greșit, avem o mare problemă

Foto: Shutterstock – 4

Dureri la articularea cuvintelor, trosnete la fie­care mușcătură, sensibilitate dentară la temperaturi extreme (rece sau fierbinte): cei ce se confruntă cu asemenea su­ferințe știu din pro­pria lor expe­riență, deloc plăcută, că aparatul dento-maxilar se nu­mără printre acele angrenaje ale corpului nos­tru care sunt cel mai adesea ex­puse la solicitări epui­zante. Fie că mâncăm sau vor­bim, arti­cu­lația temporo-man­di­bulară și musculatura maxilarelor sunt ac­tive de-a lungul întregii zile. Dacă funcționează ceva gre­șit, avem o mare problemă.

Un posibil factor declanșator al acestor simptome – deseori provocate de anumite dereglări musculare – este așa-numitul bruxism. În esență, avem de-a face cu o activitate a mușchilor masti­catori, care însă nu servește scopului obișnuit, de mărunțire a alimentelor introduse în cavitatea bucală. „Scrâșnit și încleștare a dinților, cam atât se petrece în acest proces. Unele per­soane afectate de bruxism își lovesc dinții unii de alții sau execută mișcări spasmodice, ca și cum ar tăia rapid ceva sau ar toca – și în ace­lași timp, își contractă puternic mușchii im­plicați în acționarea mandibulei”, explică specialiștii. În funcție de intervalul orar în cuprinsul căruia apare anomalia respectivă, distingem două tipuri de bruxism: unul în stare de veghe și un altul nocturn. Potrivit unor studii de dată recentă, cel diurn se întâlnește la 20-30% dintre adulți și constă, în principal, într-o încleștare a maxilarelor, în vreme ce bruxismul nocturn înregistrează o prezență mai res­trân­să, limitată la un procent de circa 13%, și se ma­nifestă mai de­grabă ca un scrâșnet, rezultat din frecarea suprafețelor dentare.

Ce neplăceri pot interveni la nivelul mandibulei?

Ceea ce ar părea la prima ve­dere doar o ciudățenie inofensivă poate dezvolta în realitate un po­tențial vătămător, din pricina forței enorme de care dispun mușchii maxilarelor noastre. Ca să înțele­gem exact care este ordinea de mărime: mușcătura lupului are, în medie, o forță de 60 kilograme, în timp ce un om adult mușcă aplicând o forță de 80 kilograme (!). Dacă șirurile de dinți din arcada superioară și inferioară își modifică poziția, din cauza încleștării lor sau a frecării, valoarea presiunii exercitate în procesul de masticație se poate multiplica de până la 30 de ori.

În funcție de forța care intră în acțiune, de re­zistența țesuturilor dure din structura dinților și de caracteristicile anatomice ale danturii, bruxis­mul cronic poate crea prejudicii funcționale severe den­tiției, mușchilor și articulației maxilarelor. Apa­­ra­tul complex, alcătuit din dinți, mușchi mas­ticatori, articulația temporo-mandibulară, anumite oase din componența cutiei craniene și porțiunea cervicală a coloanei vertebrale poartă denumirea de sistem craniomandibular. De aceea, în mo­mentul când se referă la tulburările lui funcționale și fac aceasta utilizând limbajul lor profesional, specialiștii vorbesc despre „disfuncția cranio­man­di­bulară” (sau, pe scurt, CMD). Iar CMD este într-ade­văr o boală, pe care nu se cuvine s-o mini­malizăm. Ea pornește de la poziția greșită a maxi­larelor unul în raport cu celălalt. În mod normal, în mușcătură, dinții din arcada superioară și cei din arcada inferioară trebuie să vină în contact ase­menea unor roți dințate. Astfel, efortul masticației se distribuie egal pe toată musculatura maxilarelor. În caz contrar, poziționarea vicioasă a mandibulei duce la o solicitare dezechilibrată a mușchilor, ceea ce generează inflamație și dureri, dar nu nu­mai. Când se asociază cu bruxismul, CMD des­fășoară o simptomatologie amplă și diversă, mer­gând de la trosnete ce se fac auzite în timpul mas­ticației până la tocirea și ruperea dinților, de la du­reri permanente în zona maxilarelor și a feței, până la afectarea coloanei vertebrale și de la țiuituri în urechi (tinitus) până la stări depresive, provocate de stresul psihic.

Ce se află în spatele acestor probleme?

Cu toate că numărul celor ce apelează la cabi­netele de stomatologie pentru rezolvarea unor ast­fel de neplăceri a crescut în ultimul timp, nu s-a ajuns la o concluzie definitivă în privința cauzelor ce stau la baza acestei patologii. Cercetătorii în­clină acum spre opinia că poziția greșită a dinților n-ar oferi o justificare suficientă pentru asemenea maifestări. Actualmente, în diagnosticarea și trata­mentul bruxismului se iau în considerare și alte elemente, privite ca importanți factori de risc: stre­sul emoțional, anxietatea și tulburările de somn, consumul abuziv de alcool și cofeină, de­pen­dența de droguri, fumatul, efectele secundare ale unor medicamente, dar și carența unor neu­rotrans­mițători și, nu în ultimul rând, moștenirea gene­tică. Din studiile realizate în ultimii ani reiese că bruxismul diurn este mai curând de natură psihică, pe când cel nocturn ar putea fi declanșat de anu­mite dereglări, survenite în interiorul sistemului nervos central.

În prezent, se consideră perfect plauzibilă teo­ria că scrâșnetul și încleștarea dinților consti­tuie un mijloc de reducere a stresului. „Există o legă­tură directă și foarte strânsă între mandibulă și formatio reticularis, un nod de fibre nervoase care este plasat în trunchiul cerebral, fiind respon­sabil pentru modularea intensității emoțiilor noas­tre”, explică specialiștii. Dacă o ase­menea co­nexiune vi se pare impro­babilă, vă propunem s-o verificați per­sonal, făcând un mic test. Într-un moment când sunteți tentați să vedeți totul în negru și aveți convingerea că nimic nu vă mai poate înveseli, rela­xați maxilarele și siliți-vă să afișați un zâmbet, fie el și artificial. Veți constata cum vi se schimbă imediat dispoziția. În bine, desigur.

Deprinderea de a deschide gura

În numeroase cazuri, contracturile musculare din zona obrajilor sunt de vină pentru problemele aparatului masticator. Pare greu de crezut, și to­tuși… Astăzi, mesele noastre se compun cel mai adesea din alimente moi, pe care le introducem în gură deja tăiate la dimensiunea unei îmbucături. Nu mai avem nevoie să depărtăm prea mult maxi­la­rele, nu mai depunem efort pentru a mușca, și înghițim aproape pe nemestecate. Rezultatele sunt pe măsura lenei noastre: mușchii masticatori se con­tractă și se scurtează, își pierd flexibilitatea, mișcările lor își reduc amplitudinea, iar aceasta limitează fluxul sangvin și limfatic în perimetrul feței. Soluțiile se recomandă de la sine: să sporim ponderea alimentelor solide în hrana noastră, să ne facem timp pentru un program zilnic de exer­ciții specifice, concepute anume pentru întinderea și fortificarea musculaturii faciale. Și nici învăța­rea unor tehnici de relaxare n-ar fi o idee rea.

Instrument de protecție: gutiera

Va fi însă nevoie de cel puțin câteva luni, până când se vor observa primele efecte ale exercițiilor pentru întărirea mușchilor masticatori. Între timp – și chiar după aceea – dantura trebuie protejată împotriva acțiunii distrugătoare a bruxismului: abraziunea și ruperea dinților. În acest scop, se întrebuințează gutiera, un dispozitiv medical, care îmbracă una din arcadele dentare, de obicei pe cea superioară, împiedicând astfel dinții să vină direct în contact. În comerț se găsesc și gutiere univer­sale, însă cu adevărat eficiente sunt cele individua­lizate, care se confec­țio­nează la un cabinet sto­ma­tologic, după luarea unei amprente, la fel ca în cazul coroanelor sau protezelor dentare.

Există gutiere din silicon, care au avantajul de a fi mai moi, dar și cusurul că se uzează foarte repede, ceea ce înseamnă că trebuie în­locuite mai des. Cele de calitate superioară sunt fă­cute dintr-o folie trans­pa­rentă de poliacetat sau acril. Acestea vor rezista între trei luni și doi ani, în func­ție de agresiunile pe care le suportă. În momentul când încep să se perforeze, este obligatoriu să fie schim­bate, deoarece nu mai asigură protecția necesară. În principiu, gutiera se poartă în timpul nopții, dar poate fi întrebuințată uneori și ziua, atunci când utilizatorul știe că va avea o activitate deosebit de stresantă. Pentru a nu permite for­marea de depu­neri, este bine să fie curățată zilnic cu apă călduță, câteva picături de săpun lichid și o periuță spe­cială. În plus, se recomandă ca o dată pe săptă­mână să fie lăsată de dimineața până seara într-o soluție dezinfectantă, dintre cele folosite la igieni­zarea protezelor.

Simptome care indică disfuncționalități ale maxilarelor

Disfuncția craniomandibulară este o tulburare funcțională a aparatului dento-maxilar, care poate avea diferite cauze    și se repercutează dramatic asupra calității vieții pacientului. Printre simpto­mele caracteristice ale CMD se numără:

* zgomotele tipice, produse de arti­culația temporo-mandibulară (de exemplu, trosnete sau zgomote pro­venite de la frecarea dinților);

* rigiditatea mușchilor masticatori (mai accentuată dimineața, imediat după trezire);

* dificultatea de a deschide gura (blocare parțială);

* dureri la maxilare și mușchii mas­ticatori (de reținut că, totuși, CMD poate evolua și fără dureri);

Simptomele menționate mai sus sunt însoțite frecvent de insomnie, sforăit, scăderea randamentului la locul de muncă, dar și acasă, în acti­vitățile gospodărești curente, pre­cum și de reducerea capacității de concentrare, indispoziții sau stări depresive. Dar CMD poate cauza și întreține pe termen lung și alte modi­ficări, tulburări și dureri în alte regiuni ale cor­pului. Iată câteva exemple:

* dureri de cap/ atacuri migrenoase;

* tulburări de vedere/ apariția unor fulgerări luminoase în câm­pul vizual;

* disfagie (durere și greutate la înghițire);

* dureri de ceafă, umeri și spate;

* hernii de disc;

* amețeli;

* zgomote în urechi (specialiștii au constatat că aproximativ 30% din cazurile de tinitus au la origine disfuncția craniomandibulară).

Pentru o diagnosticare exactă și tratare eficientă, poate fi uneori necesară o colaborare între medici cu specializări diferite: stoma­tologie și chirurgie maxilo-facială, ortopedie, ORL, neurologie, me­dicină internă.

Sfaturi practice

Foto: 123RF

* Dacă învățați să vă reduceți voluntar stre­sul, veți scădea riscul de bruxism și CMD. Aveți la dispoziție o multitudine de tehnici, alegeți una pe care o simțiți mai aproape de ființa dvs. și prac­ticați-o. Poate fi metoda relaxării musculare progresive după Jacobson, antre­na­mentul auto­gen, yoga – sau orice altceva con­statați că vă ajută.

* Maxilarele au de suferit când munciți o zi întreagă, fără să faceți pauze. Acordați prioritate nevoilor dvs. de odihnă. O scurtă meditație ghi­dată, instalată pe telefon (ex. 7 Mind sau Headspace), vă va înlesni accesul la un mod de viață mai echilibrat. Și aveți grijă să vă asigurați suficiente ore de somn liniștit.

* Exersați zilnic întinderea musculaturii ma­xilarelor, servindu-vă de un dop de plută, pe care îl țineți timp de câteva minute între incisivii celor două arcade dentare. Întrebuințați dopuri cu diametre din ce în ce mai mari. Pentru toni­fierea mușchilor, puteți utiliza jawliner: un cilin­dru din silicon gol în interior, care se pune între incisivi și se presează ritmic. Durata antrena­mentului crește treptat, de la 5 minute pe zi, la 20. Și guma de mestecat vă poate fi de folos, cu condiția să fie îndulcită cu xilitol în loc de zahăr. Xilitolul alcalinizează mediul din cavitatea buca­lă, reduce formarea tartrului și previne apariția cariilor.

Cele mai bune exerciții pentru maxilare

Cele patru exerciții prezentate mai jos au rolul de a elibera ambele articulații temporo-mandibulare și mușchii masticatori de presiune și contracturi. Începeți cu o etapă de încălzire: deschideți gura depărtând ușor buzele și tapotați cu buricele degetelor arătătoare, mijlocii și inelare mai întâi zona articulațiilor temporo-mandibulare, pentru ca apoi să coborâți de-a lungul mușchilor masticatori până la osul mandibular. Dacă aveți nevoie să localizați mai înainte articulația, o veți găsi palpând cu degetul mijlociu în adâncitura din fața lobului urechii.

Exercițiul 1:

Decontractați articulațiile temporo-mandibulare

Plasați degetele mijlocii în adân­citurile celor două articulații, pe dreap­ta și pe stânga, și apăsați ener­gic timp de 15-30 secunde. Apoi odih­niți-vă mâinile pe coapse și obser­va­ți-vă senzațiile. Exercițiul se repetă de 3-4 ori.

Exercițiul 2:

Întindeți mușchii masticatori

Presați ușor cu buricele degetelor mijlocii în adânciturile articulațiilor, în vreme ce degetele mari se sprijină sub osul mandibular, pentru a stabi­li­za poziția mâinilor. Deschideți gura foarte lent și mențineți întin­de­rea 8-12 secunde, după care închi­deți relaxat gura și observați-vă sen­zațiile. 4-6 repetări.

Exercițiul 3:

Deplasați pasiv mandibula

Puneți o mână pe bărbie, în așa fel încât degetul mare să fie în­drep­tat spre o ureche, iar restul degetelor spre cealaltă. Deschideți ușor gura, relaxați mandibula și împingeți-o dintr-o parte în alta de 6-12 ori, în vreme ce mușchii masticatori rămân pasivi. Observați-vă senzațiile.

Exercițiul 4:

Deblocați articulațiile temporo-mandibulare

Așezați o mână pe frunte, pentru a stabiliza poziția capului, iar cu mâ­na cealaltă, pusă pe bărbie, ca în exercițiul 3, trageți cu blândețe man­dibula în jos (mușchii masticatori rămân pasivi). Mențineți postura 10-30 secunde, închideți gura încet, ob­servați-vă senzațiile. 4-6 repetări.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian