Când istoria se ridică din ape

ARHEOLOGIE

– Seceta cumplită din acest an a avut și o parte bună. Ea ne-a deschis veritabile porți către trecut, re­aducând la lumină vestigii acoperite de ape. Feno­menul s-a produs în toate colțurile lumii –

Podul pe care a pășit Sfântul Petru

În Italia a avut loc în această vară cea mai severă secetă din ultimii 70 de ani, multe râuri ajungând să sece de tot sau înregistrând niveluri extrem de scăzute. În această ultimă situație s-a aflat, în Iulie, și râul Tibru, care trece prin Roma. În urma scăderii apelor, au ieșit din nou la suprafață rămășițele unui pod ridicat în urmă cu aproape 2.000 de ani, pe când orașul era capitala Imperiului Roman. Rolul podului fusese acela de a lega Câmpul lui Marte, de pe malul stâng al Tibrului, cu Ager Vaticanus („Câmpul Vaticanului”), unde familia imperială deținea mai multe terenuri. Deși podul a fost cunoscut sub denumirea de Pons Neronianus, specialiștii nu sunt convinși că el ar fi fost construit în vremea împăratului Nero, ci cred că ar fi putut fi ridicat în vremea lui Caligula ori că Pons Nero­nianus a fost reconstruirea unui punct de trecere mai vechi. Un lucru este cert. Potrivit experților, Nero avea grădini și proprietăți extinse în zona Vaticanului, iar un pod în acest loc ar fi permis cu ușurință accesul. O informație deosebit de interesantă despre acest pod a fost furnizată de Nicholas Temple, profesor la Univer­sitatea Me­tro­politană din Londra, care a de­clarat pentru „Live Science” că podul era folosit în Antichitate și pentru transportul prizonierilor. După marele incendiu de la Roma, din anul 64 d.H., care a durat nouă zile și a lăsat aproape întregul oraș în ruine, a început să umble vorba că însuși Nero ar fi ordonat de fapt provocarea acestuia, din dorința de a reclădi capitala din temelii. Pentru a contracara zvonurile, împăratul roman s-a grăbit să arunce vina asupra creștinilor. Astfel s-a ajuns la un val de procese su­mare, soldate cu execuții. Iar printre cei judecați s-a numărat însuși Sfântul Petru. După proces, el a traversat Pons Neronianus în lanțuri. Apoi a fost crucificat cu capul în jos, chiar pe Câmpul Vaticanului. Și iată că acum, după aproape două milenii, oamenii au văzut cu propriii lor ochi podul străbătut de Sfântul Petru, cu scurt timp înainte să devină martir.

În Irak, seceta a readus la lumină un oraș vechi de 3.400 de ani

Pe fluviul Tigru, în regiunea Kurdistan din nordul Irakului, se află lacul de acumulare Mosul. Seceta care a afectat regiunea încă din decembrie 2021 a făcut ca nivelul lacului să scadă mult. Atât de mult, încât a scos la lumină orașul Zakhiku, un centru important al misteriosului Imperiu Mittani (circa 1550 – 1350 î.H.). Dispari­ția ora­șului, care se înălța la malul Tigrului și era un centru im­portant al Imperiului, a coin­cis cu un cutremur puternic, produs în 1350 î.H. Însă tot răul spre bine. Arheologii au explicat că, în urma seis­mu­lui, părțile superioare ale zidurilor s-au pră­bușit, în­gro­pând și protejând astfel multe vestigii, care altfel nu ar fi avut cum să se conserve la fel de bine.

Existența orașului Zakhi­ku nu a fost însă o surpriză pentru ar­heo­logi. Acesta a ajuns sub ape relativ recent, în anii 1980, când autori­tățile din Irak au construit barajul Mosul. Reapariția ce­tății i-a bucu­rat mult pe specialiști, care au lu­crat contracronometru, pentru a pro­fita la maxi­mum de fiecare moment în care ruinele s-au aflat din nou la su­prafață. Cu atât mai mult, cu cât despre Imperiul Mitta­ni se știu foarte puține lu­cruri, și orice informație nouă este consi­derată de specialiști o adevărată mană cerească. În scurtul răstimp în care au avut acces la vestigii, arheo­logii au reușit să recu­pereze cinci vase de cera­mică și peste 100 de tăblițe de lut cu scriere cunei­for­mă. „Această descoperire va oferi informații impor­tante despre sfârșitul ora­șu­lui din perioada Mittani și începutul stăpânirii asi­riene în regiune”, au spus cercetătorii. „Este aproa­pe un miracol că tăblițele cu­nei­forme din argilă ne­arsă au supraviețuit atât de multe de­cenii sub apă”, au adăugat spe­cialiștii.

Și topirea ghețarilor aduce la lumină comori arheologice

În ultimul deceniu, încălzirea climei a condus la topirea accelerată a ghețarilor din Norvegia, pri­lej cu care au ieșit la iveală adevărate comori arhe­olo­gice, între care s-au numărat, de pildă, schiuri pre­istorice, un pan­tof din piele din Epoca Bron­zu­lui, o așezare vikin­gă, în care se aflau să­nii, ani­ma­le moarte, îm­brăcă­min­­te și artico­le de uz cas­nic, pre­cum și zeci de săgeți, majori­tatea din Neoli­tic și din Epoca Fie­ru­lui. În vara aceasta, to­pirea gheța­ru­lui Lang­fonne a scos, între al­tele, la lumină o nouă săgea­tă, care i-a im­pre­­sionat pe specialiști pentru că este aproa­pe per­fect conser­vată. Arheologii cred că să­gea­ta a fost pier­dută acum circa 1.300 de ani de un vânător viking.

Trei statui budiste s-au înălțat din ape, în China

În China, experții au consemnat în vara aceasta cel mai sever val de căldură din ulti­mele șase decenii. Tempera­tura extremă, care a depășit adesea 40 de grade Celsius, a condus la secarea totală a multor porțiuni ale fluviului Yangtze, al treilea cel mai mare fluviu din lume, care furni­zea­ză apă potabilă unui număr de peste 400 de milioane de locuitori. Pe o porțiune a fluviului, scăderea nivelului apei a scos la suprafață o insulă, în vârful căreia se află o forma­țiune stâncoasă în care au fost săpate trei nișe, în fiecare din­tre ele aflându-se câte o statuie budistă. Potrivit specialiștilor, statuile au fost cioplite în urmă cu circa 600 de ani. Cea mai mare dintre ele, poziționată între celelalte două, înfățișează un călugăr așezat în poziție de meditație, pe un piedestal în formă de lotus.

Stonehenge-ul spaniol a răsărit dintr-un lac secat

În centrul provinciei spaniole Caceres, se află lacul de acumulare Valdecanas. Din cauza secetei din acestă vară, nivelul apei a scăzut la 28% din capacitate, scoțând la iveală un cerc for­mat din zeci de pietre megalitice, con­struit cândva în Epoca Bronzului, în in­tervalul 2.000-3.000 î.H. Dolmenul Guadal­peral, supranumit Stonehenge-ul Spaniei, a fost descoperit inițial în 1926 de antropologul ger­man Hugo Obermaier. Se crede că slujea drept templu solar, dar a fost probabil folosit și în scop funerar. În 1963, zona a fost inundată pen­tru a se construi un baraj, iar stră­vechea con­struc­ție a fost acoperită de ape. Potrivit Wiki­pedia, structura a mai putut fi văzută complet abia după circa 50 de ani, în iulie 2019, când o fotografie satelitară a NASA, realizată în timpul unei secete, a scos la iveală toate cele 150 de pietre din granit care compun Dol­me­nul Guadalperal. Reapariția în acestă vară a monumentului circular a reprezentat un mare prilej de bucurie pentru arheologi. „E o surpriză, o oportunitate rară de a putea avea acces la monument’’, a declarat Enri­que Cedillo, de la Universitatea Complu­ten­se din Madrid, care studiase Stonehenge-ul Spaniei înainte ca acesta să ajungă sub ape.

Turnul de la Noviodunum

Scăderea dramatică a cotelor apelor Dunării a reprezentat o oportunitate unică și pentru arheologii români, care cercetează rămășițele cetă­ții Noviodunum, aflată la circa 2 km de Isaccea, pe un promontoriu din apropierea unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunării. Grație poziției sale geografice, Noviodunum a jucat un important rol strategic și economic încă dinainte de venirea romanilor. Istoricul grec Herodot relata, de pildă, că în 514 î.H. pe aici ar fi trecut pe un pod de vase, în fruntea puternicei sale armate, însuşi regele Persiei, Darius cel Mare, în timpul expediţiei împo­triva sciţilor. După sosirea romanilor, Noviodunum a devenit sediul legiunilor însărcinate cu paza acestui hotar. Tot pe aici a trecut și drumul unor mari invazii, cum au fost cele ale sarmaților sau ale goților. Înainte de năvălirea tătarilor (1241), Novio­dunum devenise un adevărat oraș bizantin. Des­coperirile arheologice atestă că așezarea civilă a continuat să fie locuită până la cucerirea otomană din 1420. Cum în această vară nivelul Dunării a scăzut foarte mult, arheologii au avut ocazia rară de a cerceta și unele părți ale sitului la care nu avuse­seră acces până acum. Seceta le-a permis să obțină date foarte importante privind fazele construcției unui turn din incinta de nord a cetăţii.   

Navele de război scufundate în Dunăre au ieșit din nou la iveală

În septembrie 1944, armata germană, aflată în retragere, a scufundat în Dunăre, în zona Porților de Fier, nu mai puțin de 177 de ambar­ca­ţiuni ale flotei de pe Marea Neagră. Epavele au pus de-a lungul deceniilor numeroase pro­ble­me. Din cauza lor, navigația este extrem de dificilă sau chiar imposibilă, în unele porțiuni ale Dunării. Pericolul pe care-l reprezintă este cu atât mai mare, cu cât epavele au încă la bord muniţie neexplodată, care reprezintă o amenin­țare atât pentru transportul ma­ritim, cât și pen­tru industria pescuitului. În anii 1980, România a făcut o încercare de a scoate din ape una dintre epave, dar aceasta a explodat, pro­vocând moar­tea a două persoane. Seceta a făcut însă ca apa Dunării să atingă în această vară, în unele zone, cel mai scăzut nivel în aproape 100 de ani. În August, ea a ajuns pe alocuri la mai puțin de jumătate din adâncimea nor­mală. Și astfel au ieșit la iveală, în zona portului sârb Prahovo, aflat în apro­piere de granița cu România și Bulgaria, cel puțin 20 dintre navele germane scufundate către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost exact impulsul de care au avut ne­voie autoritățile pentru a decide, în sfârșit, să treacă la acțiune. La finalul verii, minis­trul adjunct al Transporturilor din Serbia a anunţat că va începe, în Octombrie, să îndepăr­teze epavele, țara lui primind în acest scop fi­nan­ţare de la Uniunea Europeană şi de la Fondul Mondial pentru Natură. Operațiunea va fi una de mare anvergură. Ea va costa circa 32 de milioane de dolari și va dura cel puțin cinci ani. Asta, pentru că, înainte ca navele să fie în­lăturate, ele trebuie dezmembrate cu ajutorul scafandrilor, cărora le revine și riscanta misiune de a dezamorsa materialele explozibile de la bordul lor. Însă efortul va merita. Nu numai că traficul pe Dunăre va de­veni mai sigur, dar iubi­torii istoriei vor ieși la rândul lor câștigați. Po­trivit RFI, unele părți ale navelor recuperate vor fi plasate în custodia Insti­tutului pentru Protecţia Monumentelor Istorice. În plus, pe malul Dunării va fi instalată o expoziţie militară, care va atrage mai mulți turiști în aceas­tă frumoasă zonă.