Comoara din Arhipelagul Svalbard

– Undeva, pe o insulă norvegiană, se află unul dintre cele mai im­por­tante tezaure ale lumii. Este la fel de prețios ca Biblioteca Vatica­nului sau ca Rezerva Federală a SUA. În loc de cărți inestimabile sau de lingouri de aur, acolo, într-o încăpere din adâncul pământului, se află… semințe, semințe colectate de pe toate continentele lumii. Multe din ele își au originea în România –

Semințe călătoare

Oamenii de știință și agricultorii cunosc cel mai bine valoarea unei semințe. Pentru noi, ceilalți, o sămânță este un lucrușor a cărui importanță constă numai în faptul că îl putem găti (boabe de fasole, de linte sau de năut), îl putem sparge între dinți, la un meci de fotbal (semințe de floarea soarelui sau de dovleac) sau ronțăi de pe un cocean (boabe de porumb fiert sau copt). Suntem numai niște consu­matori pofticioși, care nu-și bat capul de unde pro­vin semințele, rădăcinile, fructele sau frunzele care ne hrănesc și ne delectează. Gust să aibă și să nu ne lipsească, ba chiar să fie din abundență! Ei bine, lucrușoarele acestea numite semințe, fiind unele dintre ele mici, puchinoase cât un fir de praf, sunt esențiale pentru omenire. În absența lor, calendarul civilizației noastre s-ar prăbuși cu peste 12.000 de ani înapoi, în vremurile când strămoșii noștri nu descoperiseră încă agricultura, cultivarea plantelor în scop alimentar. Istoria noastră comportă și o isto­rie a semințelor pe care le-am cultivat. Această istorie a fost scrisă pe cale pașnică, de caravanele negustorești sau de exploratori, dar și cu sânge și suferință, de armatele cuceritoare. Pe corăbiile co­mer­ciale sau militare au circulat, deseori, de la un continent la altul, și semințe care, încăpute pe mâna unui grădinar curios și dispus să experimenteze, au generat culturi devenite tradiționale. Să invoc numai exemplul tomatelor: originare din America Centrală, au fost aduse în Europa de coloniștii spa­nioli, răspândindu-se, cu timpul, în toate părțile, inclusiv în Țările Române. Astăzi, cultivatorii din Izbiceni sau Matca susțin că roșia este o legumă strămoșească, dar adevărul e altul: lui Mircea cel Bătrân nu i-a curs zeamă de pătlăgică prin barbă, fiindcă, pur și simplu, pe vremea lui, roșia încă nu trecuse oceanul în Europa.

La vânătoare de soiuri vechi

Plantele de cultură au fost obținute din specii sălbatice, întocmai cum s-a întâmplat cu animalele. Marele avantaj al omului a constat în faptul că nu a mai fost nevoit să caute în sălbăticie plantele co­mestibile: le-a domesticit, le-a obținut cu mâna lui, pe micul ogor, arat în marginea pădurii. O plantă cultivată a devenit mult mai productivă decât una sălbatică. Specialiștii consideră că omenirea s-ar fi bucurat, până în prezent, de 10.000 de specii de plan­te folosite în scop alimentar. Dintre acestea, cerealele, cartofii și leguminoasele (fasolea, soia, năutul etc.) acoperă aproape 70% din consum, la nivel planetar. O specie întinsă pe areale mari a format de-a lungul secolelor mai multe soiuri, tipuri și varietăți, în funcție de caracteristicile locu­lui respectiv. Așa se face că avem o puzderie de soiuri de tomate, ca să rămân la exemplul de mai sus. Pe vremuri, pe la țară, creștea prin grădini un soi de roșii mărunte, ca roșiile Cherry din zilele noastre. Diversitatea soiurilor și varietăților de tomate este însă uluitoare: de la roșii imense, de peste un kilogram, la roșii mărunte, chiar cât niște cireșe. De la tomate de un roșu intens la tomate galbene sau negre. Unele au fost obți­nute în grădină, altele în laborator. Trăsă­turile lor (mărimea, culoarea, gustul, re­zistența la secetă) sunt de­ter­minate de structurile ace­lea microscopice numite gene. Specialiștii le cercetează, pro­duc apoi hibrizi sau chiar plante modificate ge­netic (GMO), restric­ționate în Uniu­nea Eu­ropeană, dar folo­site pe scară largă în cele două Americi. Totodată, cer­cetătorii caută cu asiduitate soiuri de plante rare, care mai supravie­țuiesc te miri pe un­de, prin sate izolate pe dea­luri, în grădina vreunei bă­trâne. Ei sunt ca niște ade­vă­rați vânători în căutare de so­iuri rare. Apoi, semințele sunt colectate și păstrate în bănci de semințe, întocmai ca banii, ca lingourile de aur.

Pledoarie pentru biodiversitate

În România, funcționează o astfel de bancă la Suceava, din 1990, și la Buzău, aceasta din urmă fiind înființată recent. Motivația unei astfel de activități este formulată limpede, pe site-ul unității din Suceava: „într-o lume în perpetuă mişcare şi dezvoltare, uneori prea puţin controlată, salvarea şi conservarea resurselor genetice, apărarea vieţii, devine, pe zi ce trece, tot mai imperioasă. În această cursă a omenirii dispar animale şi mai ales plante, chiar înainte de a putea fi cunoscute şi, probabil că, împreună cu ele, moare o speranţă a zilei de mâine. De aici rezultă necesitatea acută de conservare a resurselor genetice vegetale, în aproape toate ţările, indi­ferent de gradul lor de dezvol­tare…”. Materialul semincer stocat este dis­po­nibil la cerere şi este fur­nizat în cantităţi mici, în vederea uti­lizării în ameliorare, cercetare, sau pentru reintroducerea în cultură a va­rietăţilor tradiţionale româneşti. Ban­ca, este bine de preci­zat, nu este comerciant de semințe. Uniunea Eu­ropeană, în cadrul Strategiei „Biodi­versitate 2030” încurajează promo­va­rea soiurilor locale, banca de semințe din Suceava fiind partener într-un proiect european numit „IN­CREASE” și dedi­cat legumi­noa­selor alimentare (fasole, năut, linte etc.). Sunt puse la dispoziția doritorilor numeroase soiuri de legu­mi­noase (1000 la nivel european), pentru a le cul­tiva în câmp, în grădină, pe terasă sau chiar pe balcon!

Cea mai importantă sală din lume

În lume, funcționează peste 1.700 de bănci de semințe. Aproape fiecare țară a înființat cel puțin o astfel de unitate, pentru a gestio­na zestrea gene­tică a sectorului vegetal. Din pă­cate, unele dintre aceste bănci au fost distruse de incendii sau de războaie. Unele soiuri de plante au dispărut pentru totdeauna. Pen­tru a evita astfel de pierderi, a fost întemeiată, pe o insulă din arhi­pelagul norvegian Sval­bard, o ban­că mondială de semințe, unde țările afiliate trimit duplicate ale probelor pe care le dețin în băn­cile proprii. La supra­față, privi­torul descoperă pe țăr­mul înghețat bocnă, un colos de beton, profilat pe versanții înzăpe­ziți ai munților răsăriți din apele Oceanului Arc­tic. Un peisaj vi­treg, polar, lipsit de viață. La baza clădirii din be­ton, se află un pod din metal, care duce spre o ușă. Cei care au fost acolo spun că ușa se deschide spre un tunel lung de aproape 150 m. La capătul tunelului, o altă ușă. Dincolo, este o sală uriașă, unde sunt depozitate peste un milion de semințe, din mii de specii de plan­­te. Temperatura este de – 18 grade C, pentru a nu permite încolțirea semințelor. Practic, acești mă­runți corpusculi purtă­tori de viață sunt criogeni­zați. Banca de semințe românească de la Suceava este afiliată la programul de conservare derulat în arhipelagul norvegian Svalbard. Publicația locală monitorulsv.ro a dezvăluit acum doi ani că banca a trimis acolo, în insula din Oceanul Arctic, două containere cu 416 probe de semințe de grâu, po­rumb, orz, ovăz, secară, dar și de leguminoase pen­tru boabe, pre­cum fasole, linte, bob, mazăre, faso­liță și altele. Cele mai multe probe trimise atunci își au originea în România, dar sunt provenite și din alte țări, toate fiind, însă, populații locale, so­iuri care nu se mai găsesc decât într-un anumit areal geografic, uneori restrâns la câteva sate. Proiectul de la Svalbard comportă și o interpetare în cheie apocaliptică: dacă în urma unor cataclisme vor fi distruse băn­cile de gene naționale, mii de soiuri de plante vor supraviețui prin semințele conservate în duplicat, în pântecul geros al muntelui! Este sala aceea cel mai sigur loc de pe planetă? În 2016, tem­­peraturile ridicate au provocat topirea unei părți a stratului de gheață de pe versanți și apa a pă­truns în tunel. Guvernul norvegian a luat imediat măsuri de secu­ritate, pentru a salva tezaurul din adâncuri. Ori­când, însă, pot apărea surprize. Cel mai bine ar fi ca Apocalipsa să fie amânată pe ter­men nedefinit. Semințele de la Svalbard sunt se­mințe ale păcii, nu ale distrugerii.