Românii și „norocul”

Recenta vizită în România a premierului olan­dez Mark Rutte, cel mai vocal opozant al pri­mirii țării noastre în Schengen, a reaprins discuțiile despre intrarea în spațiul european de liberă circulație. Vizita înaltului oficial din Țările de Jos vine după cea a unei comisii de experți din Uniunea Europeană, care a ins­pectat mai multe vămi de la noi. La rân­du-i, inspecția a venit după dis­cuții serioase în Parlamentul European, care au stârnit vii polemici și în țară, și la Bruxelles. Toată această aglomerare de evenimente e încurajatoare pentru România. Doar că, la fel ca alte evenimente importante din istoria noastră (de la 1848 încoace), de când România a devenit un actor semnificativ pe scena internațională, și iminenta aderare la Spațiul Schengen tinde să fie pusă, de unii, pe seama „norocului” nostru istoric, un „interes superior” care ne guvernează în ciuda inerției noastre. Când cu Unirea Prin­cipatelor, s-a vorbit despre interesul marilor pu­teri Occidentale de a crea un stat-tampon în coasta imperiilor rus și otoman, la Marea Unire a fost un context favorabil care a basculat inde­ciziile și erorile din ultimii ani de război; în Al Doilea Război Mondial, am trecut milimetric pe lângă ruperea în trei a țării și așa mai departe… Mai recent, intrarea României în NATO și în UE au fost puse, la fel, pe seama a tot felul de evenimente geopolitice – ba războiul din Irak, ba cel din fosta Iugoslavie. Acum, inevitabil, pro­babila intrare în Schengen e legată de răz­boiul din Ucraina. Pe logica aceasta, care pune în conexiune orice dramă regională cu propă­șirea României, o eventuală conflagrație nu­clea­ră (Doamne ferește!) cu care tot amenință Ru­sia ar face din țara noastră o superputere a se­colului XXI, undeva la anvergura Americii!

Teoria norocului nostru istoric nu e doar lipsită de argumente, dar e profund nedreaptă față de toate sacrificiile pe care românii le-au făcut de-a lungul anilor, pentru a-și legitima aderența la valorile occidentale. Și nu e nevoie de excursuri istorice, pentru a demonstra asta. În vreme ce maghiarii îl votau cu două mâini pe Viktor Orban, pionul rus otrăvit din Europa zilelor noastre, românii protestau cu lunile în stradă, pe orice vreme, pentru a-și ține țara departe de derapajele iliberale pe care le vedem prin alte părți. Am mai fi vorbit azi despre intrarea în Spațiul Schengen, dacă România era o copie a Ungariei? În niciun caz! Adversarii ipocriți ai României ar fi avut încă și mai multă muniție de aruncat peste granița Schengen! Că politicienii noștri puteau face mai mult ca să fim deja în Schengen e indiscutabil. Dar dacă va fi să fie (să sperăm că încă din acest an!), intrarea noastră în spațiul de liberă circulație din UE nu trebuie să treacă, în niciun caz, drept o indulgență a Occidentului. Și de data asta, ca de atâtea alte ori în istorie, românii și-au făcut „norocul” cu mâna lor: cu toate problemele din ultimii 30 de ani, ei merită mai mult decât să stea la coadă ca să intre prin Ungaria (ce ironie a sorții!) în Europa civilizată…