Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Tramvaiul de Ghioroc

– Ar putea fi singurul tramvai din România care mai leagă un mare oraș de un sat situat la câteva zeci de kilometri distanță. Vechi de peste o sută de ani, mijlocul acesta de transport în comun ajunge într-un loc pitoresc, cu dealuri cultivate cu viță-de-vie și străjuite de cetăți medievale. Mai departe, spre răsărit, văluresc versanții păduroși ai Munților Zarandului –

Căpcăunul de la manete

Traditional electric trams on streets in Arad in autumn sunny day

Ies din gara centrală a Aradului, după o călă­to­rie cu trenul de aproape 12 ore. Am avut bilet într-o cușetă cu șase locuri: eu, o doamnă pro­fesoară, un băiat și o fată din Mangalia și doi băieți din Ban­gladesh. Toți cinci au coborât la Timișoara. Numai eu am mers mai departe, până în orașul de pe Mu­reș. M-am pus la drum ca să particip la o în­tâlnire cu foști colegi de liceu. Unul dintre ei s-a ofe­rit să mă aștepte cu mașina la gară, dar am refu­zat, în­­trucât vreau să iau tram­vaiul până la Ghioroc. De aici, da, ar putea să mă ducă cu mașina până la Pă­uliș, locul întâl­ni­rii. După ce fac câteva cum­pără­turi într-un hyper­mar­ket din apropierea gării, mă în­drept spre o stație indicată de unul dintre clienții maga­zi­nu­lui. Se apropie destul de repede un tram­vai cu numele stațiilor scrise dea­supra par­brizului: Făt Frumos – Pod­goria – Gara Aradul Nou. Nu scrie și Ghioroc, dar dacă cumva ajunge și acolo?    Ce-i drept, am citit înainte, pe in­ternet, des­­pre traseul tramvaielor, dar, îmi zic, e bine să-l în­treb și pe vatman. „Nu vezi că nu scrie Ghio­­roc?”, se răstește la mine manga­faua de la ma­nete, un bărbat trecut de 50, care, pro­babil, a dormit foarte prost azi-noapte. Închide ușile și pornește mai departe. „Ăsta nu-i Făt Fru­mos, e chiar căp­că­unul”, îmi zic în timp ce tram­vaiul dispare în ceața densă care inundă orașul. În sfârșit, vine și tram­vaiul meu. Un tânăr cu un topor învăluit într-o pla­să de nylon îmi confirmă că aces­ta este chiar tram­vaiul de Ghioroc. Urcăm și ne așezăm pe două sca­u­ne apropiate, față în față. „Ce faci cu topo­rul?”, „Merg să crăp lemne în Vla­di­mirescu”. Aflu apoi că pe tânăr îl cheamă Fineas, are 24 de ani, face parte dintr-o familie cu un­sprezece frați și două surori, părinții sunt pen­sionari și aparțin cultului creș­­tin penticostal. Fineas lucrează ca voluntar în cadrul unui proiect pentru familii nevoiașe, numit „Case calde”. Biletul îl costă 16 lei dus-întors. A­cum câțiva ani, bă­iatul a fost lovit de o mașină pe trece­rea de pietoni și, în urma accidentului, a rămas cu du­reri de șale. Câș­tigă bani din cons­trucții: face echipă cu un alt tânăr, ridică împreună case la roșu. A muncit și în Italia, la cules de mere. Nu vrea să-l fotografiez: „Prefer să rămân anonim”. Tramvaiul se pune din nou în mișcare. Linia se întinde în spațiul strâmt situat între șosea și trotuar, pe partea stângă în sensul de înaintare al vehiculului electric. Casele și curțile sunt foarte aproa­pe. Tufe de tran­da­firi răsar din loc în loc, mici explozii de culoare în at­mosfera încă în­cețoșată. Când șirul de ziduri și garduri se ter­mină, se deschide câmpul, bogat în ier­buri învio­rate de ploile din ultimul timp. Apa întâr­ziată a readus la viață, în toiul toam­nei, câmpia sugrumată de secetă în lunile de vară. Prin negurile șesului, disting câte o troiță orto­doxă, cu Cristul din tablă bătut în cuie pe lemnul înnegrit de umezeală, sau câte o cruce din piatră cenușie, cu ins­cripții în limba maghiară. La Sâm­bă­teni, reședin­țele somptuoase ale romi­lor do­mi­nă îm­pre­jurimile: marmura, gresia și faian­ța, fie­rul forjat, cimentul și țiglele sunt che­mate, parcă, pentru a compensa tre­cutul umil al proprietarilor.

Săgeata verde

Ruinele cetății Siria

Tramvaiul este neașteptat de plin. Unii călători au mai coborât la Vladimirescu, la Mândruloc și la Sâmbăteni, dar au rămas destui și pentru Ghioroc, capătul de linie, satul situat la poala dealurilor cu viță-de-vie și păduri, ca Minișul și Păulișul din vecinătate. Linia de tramvai a fost înființată pe la în­ceputul secolului XX, în timpul Imperiului Aus­tro-Ungar. În primii ani, propulsia era efec­tuată cu ajutorul unor mo­toa­re care au func­ționat pe bază de com­bus­tibili, dar, din cauza unor defec­țiuni repe­tate, autoritățile vre­mii au decis ins­ta­larea unei linii elec­trice. Primul tramvai electric a plecat din Arad în 10 aprilie 1913, linia Arad – Podgoria de­venind pri­­ma cale ferată elec­­trică din estul Europei și a opta din lume. În foto­grafiile mărite și expuse pe pereții ex­teriori ai pavi­lionului din centrul co­munei descopăr tramvaiul care venea de la Arad, pâ­nă aici, la poalele vestice ale Munților Zarand. Secolul vite­zei își făcuse astfel intrarea pe aceste meleaguri. Orășenii veneau să se bucure de aerul parfumat al podgoriei arădene, iar localnicii du­ceau la oraș legumele cultivate cu grijă prin grădinile lor. Două lumi diferite, dar comple­men­tare, erau puse în legătură cu ajutorul electricității. Tramvaiul a supraviețuit până în zilele noastre. Ve­hiculele vechi au fost de­puse într-un muzeu numit al „Tram­va­iului Elec­tric”. Aici se află și „Săgeata verde”, care a circulat zeci de ani prin podgoria Ara­dului. Chiar dacă nu ești pa­sionat de teh­nică, nu poți rămâ­ne indiferent față de aceste relicve ale trans­portului public de odini­oa­ră. Așa inerte cum sunt acum, ex­ponate de mu­zeu, vehiculele a­ces­tea au avut între pere­ții lor me­talici su­flare omenească. Ochii celor de odi­nioară au privit prin geam câmpia, în timp ce tram­vaiul se legăna do­mol pe și­ne. Așezat pe scaun, vreun tâ­năr o fi ple­cat în lu­me, cu bagajele doldora de lucruri și mintea de visuri. Din­spre oraș, au venit familii cu copii curioși să descopere lumea rustică, unde orice incursiune este resimțită ca o aventură. Tramvaiele de odinioară au fost înlocuite cu altele noi și Aradul a continuat să fie legat de lumea pod­gorenilor până în zilele noastre, chiar dacă mașinile s-au înmulțit. Cele două vagoane traversează câm­pia zi după zi, până în centrul Ghiorocului, unde șinele formează un triunghi, în mijlocul căruia se ridică pavilionul, vechi de peste o sută de ani.

Marea de acasă

Câmpia Aradului

Trag trollerul după mine prin piața triun­ghiu­lară. Colegul meu ar urma să ajungă peste o oră. Am timp să sorb o cafea. Aș putea intra în barul din clădirea veche, cu câteva scaune scoase afară, ca să pri­vesc spre piață. Sau aș putea intra în co­fetăria „Laura”. Aleg cofetăria. Înăuntru e cald, curat, elegant. Cer o cafea și scot caietul studen­țesc. În­cep să notez: vat­manul din Arad m-a repe­zit, fiindcă l-am întrebat dacă tramvaiul lui merge la Ghioroc. Pe băiatul cu toporul în plasă îl cheamă Fineas, nume extras din Vechiul Testament. Linia fe­rată trece foarte aproa­pe de case. Câmpia camu­flată de ceață, tramvaiele bătrâne, scoase din uz, expuse la muzeu, piața tri­unghiulară, iar acum, o masă în cofetăria asta, unde beau o cafea bună și notez în caiet despre călă­toria cu tramvaiul de la Arad, prin Vla­dimirescu, Mân­druloc, Sâmbăteni și Ghioroc. E ca și cum vehi­culul continuă să circule prin memoria mea, ime­diat după ce cursa s-a în­cheiat. Mai cer o cafea. E cald, aici, curat și ele­gant. Parcă aș fi într-o cofetărie la oraș. Ghioroc este o poartă a podgoriei Aradului. Spre sud, cobori spre Miniș și Păuliș, spre nord, urci spre Șiria și Măderat. Așezări bine îngrijite, înșirate la poalele munților, care cresc direct din câmpie. Undeva, pe o culme, se ridică singuratică, învinsă de tunuri și de vreme, cetatea de la Șiria, soră cu cetățile de la Dezna și Șoimoș. E aici o lume com­pletă, sufi­cientă sieși: un mare oraș, o câmpie fertilă, dealuri cu viță-de-vie, cetăți și păduri de stejar care îmbra­că munții. În plus, la Ghioroc, în locul unei ba­lastiere, s-a format un lac ma­re, căruia localnicii îi spun „Marea de acasă”. Plaja este în­tinsă, cu nisip fin, cu umbrele din stuf. Sezonul estival s-a în­che­iat, numai pescarii mai stau pe mal. Toate părțile acestei lumi sunt legate de un tramvai care circulă de peste o sută de ani, tramvaiul de Ghioroc, mai mult decât un mijloc de transport în comun oa­recare: un vehicul legendar și actual, în același timp.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian