Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Ce să mâncăm seara ca să nu ne îngrășăm

Foto: Shutterstock

De când slăbitul a devenit o știin­ță, problema lui stârnește dez­bateri înverșunate, animate de opinii care se bat cap în cap. Grupul cel mai ac­tiv îl reprezintă adepții cinelor ușoare și luate devreme. Lor li se opun nu­tri­ționiștii francezi, care spun că seara se poate mânca orice… Ca întotdeauna, adevărul se află la mijloc.

Corpul nostru stochează grăsimi mai ales noaptea

Spre sfârșitul zilei, și mai ales noap­tea, digestia arde mai puține calorii. Fără să punem la socoteală că noaptea nu ne mișcăm. Deci, cu cât cinăm mai târ­ziu, cu atât nivelul grăsimilor și al zahărului din sânge rămâne ridicat. Asta nu înseamnă că trebuie suprimate toate glucidele (ele favorizează somnul), ci doar că tre­buie să fie alese cele „bune”. Adică: orezul (cel integral), pastele (fier­te al dente), pâinea graham sau pâinea pră­jită (dar nu mai mult de două felii).

Lipsa de somn = kilograme în plus

Cu cât dormim mai puțin, cu atât secretăm mai puțină leptină, un hor­mon care taie foamea, și cu atât mai mult secretăm grelina, tot un hor­mon, dar care ne dă o foame de lup. Când nu dor­mim suficient, sun­tem mai obosiți, mai puțin activi, ardem mai puține calorii și des­chidem mult mai des frigiderul.

Cina ideală

Se compune din:

* Legume crude sau fierte, preparate în salată, sau o supă de vegetale.

* Pâine integrală, sau cereale, sau câ­te­va linguri de paste sau orez ase­zo­nate cu puțin sos de roșii.

* O porție de pește fiert sau la grătar, ouă fierte, șuncă slabă.

* Un iaurt sau brânză cu 3% gră­simi.

* Un fruct la alegere.

Alimente ce trebuie evitate

* Brânzeturile grase de orice fel (feta, cașcaval, brânză fermentată).

* Mezelurile.

* Mâncărurile gătite: tocane, umplu­turi, tocături.

* Patiseriile (plăcinte, pizza, budinci).

Care este ora ideală pentru a cina?

Ora 18-19, după care nu se mai mă­nâncă nimic până a doua zi.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian