Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Corupție la cel mai înalt nivel

Una din marile probleme ale corupției constă în faptul că efectele ei sunt greu vizibile de către omul de rând. Dacă marii corupți sunt și „generoși” pe dea­supra, mai cresc o pensie, mai fac acte de caritate (cum s-a întâmplat pe la noi, de atâtea ori, în ultimii ani) atunci efectele faptelor lor ilegale sunt și mai greu de descoperit. Nu mai vorbim că omul simplu nu are nici timpul, nici pregă­tirea pentru a se descurca în complicatul hățiș de argumente juridice care însoțesc do­sarele im­pri­cinaților. Și atunci, reacția cea mai frec­ventă a cetățeanului este: „nu mă privește, nu a furat de la mine, am destule pe cap…”.

Sunt rare cazurile în care efectele corupției sunt atât de evidente, încât se văd cu ochiul liber. Poate când cade un pod în care s-au bă­gat milioane de euro din bani publici. Sau când, instituții bugetofage se dovedesc inca­pa­bile să facă față misiunii lor, așa cum s-a în­tâmplat în cazurile Colectiv sau ale acci­den­telor aviatice din Apuseni și de pe lacul Siut­ghiol. Dar împre­jurarea că faptele de corupție nu se văd cu ochiul liber în momentul comite­rii lor nu înseamnă că nu ne vor afecta, la un mo­ment dat, pe toți. Și nu e nevoie de mari catas­trofe pentru ca răul să se întâmple. Din păcate, în pri­vința asta, avem un exemplu la nivel interna­țional: Cupa Mon­dială de fot­bal din Qatar, care se desfășoară chiar zilele aces­tea. Sigur, noi, românii, n-avem niciun motiv să mergem în Qatar la meciuri, dar dacă, printr-o minune, România s-ar fi calificat, am fi văzut pe propria piele efectele corupției care a adormit minima morală a conducătorilor de la FIFA. Corupție la nivel înalt. Condițiile de care au parte amatorii de fotbal prezenți în Qatar sunt revoltătoare: cazați în containere, mai prejos de condiția celui mai sărac emi­grant, ei sunt expuși unor pedepse medievale, dacă ies cumva din regulile locului. Unde mai pui că totul se desfășoară iarna, iar asta a pre­supus aglo­merarea calendarului sportiv; zeci de jucă­tori s-au accidentat înainte de turneu, iar alții cad, secerați, meci de meci, din pricina su­prasoli­citării fizice. Despre ce jocuri geopo­litice s-au făcut și ce șpăgi babane s-au dat pentru acest si­mulacru de Mondial, a tot scris pre­sa interna­țională. Protestele, oricum tardi­ve, au fost scurt curmate de FIFA, sub amenin­țarea unor pedepse mari. Și uite așa, în loc să fie un prilej de sărbătoare sportivă planetară, Cupa Mondială este un spectacol al corupției la cel mai înalt nivel. Sigur, vor fi meciuri spectaculoase, spor­tivii își respectă condiția, dar dincolo de ele, trebuie să vedem totul ca pe un documentar despre unul din cele mai negre fenomene ale epocii noastre: corupția. E un caz-școală despre unde se ajunge când pariezi pe cartea corupției. O lecție care ni se potri­vește și nouă, chiar dacă echipa de fotbal a Ro­mâniei nu joacă în Qatar..

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian