– Imediat ce frigul și lapovița își fac apariția, omenirea se împarte în două. Jumătate din ea își duce viața normal și se pregătește să sărbătorească cu veselie Crăciunul și Anul Nou, cealaltă jumătate tușește, își suflă nasul și face roșu în gât. Lor li se adresează acest articol: oamenilor pentru care iarna nu e anotimpul zăpezii, ci al virozelor –
Atenție unde puneți mâna

Sunteți îndrăgostiți și partenerul dvs. a răcit? Îl puteți săruta fără grijă, n-aveți motive să vă temeți că veți lua guturaiul. Căci germenii au surprinzător de puține șanse de a se transmite pe această cale. Așa a reieșit dintr-un studiu efectuat recent de cercetătorii americani, realizat cu participarea a două grupuri de studenți: unii sănătoși, iar alții bolnavi. Șaisprezece dintre ei au fost sărutați de cei molipsiți și numai unul s-a contaminat. Cum se explică? Oamenii de știință presupun că germenii patogeni ajung odată cu saliva în mediul acid din stomac, ucigător pentru ei. Și mai este ceva: pupăcioșilor proaspăt îndrăgostiți euforia iubirii le oferă un avantaj în plus: „Sistemul lor imunitar e puternic”. Sentimentele aprinse ne fac invincibili.
În schimb, se recomandă atenție la atingerea clanțelor, a telefoanelor comune, a tastaturilor de calculator, ca și la gestul cordial al strângerii de mână. Pe piele, în aer și pe aproape orice material, virusurile supraviețuiesc cu ușurință trei ore. În decurs de o oră, fiecare om își va atinge de mai multe ori nasul ori se va freca la ochi, fără să-și dea seama. Astfel, virusurile vor fi transportate, fie direct, fie pe o cale ocolită, prin canalul lacrimal, în nări – acolo unde boala ia amploare.
Mulți oameni, multe virusuri
Un simplu strănut face virusurile să zboare până la o distanță de patru metri, cu viteza de circa 160 kilometri oră. Aceasta înseamnă că, în condiții de aglomerație în autobuz și tramvai, într-o sală de așteptare ticsită, într-un restaurant plin sau o sală de spectacol, este foarte mare probabilitatea ca o persoană cu guturai să se afle prea aproape de dvs. Cu atât mai mult cu cât 10 până la 30 de virusuri cuibărite în nări sunt suficiente pentru a declanșa o infecție. Profesorul Jack Gwaltney, de la University of Virginia, e convins că și oamenii cu un sistem imunitar intact se vor infecta, dacă virusurile vor reuși să se fixeze pe mucoasa lor nazală, în zona dintre nas și faringe. Într-un interval de opt până la douăsprezece ore, se vor manifesta primele simptome de răceală. Aceasta este și soarta unui pasager din cinci, după un zbor de două ceasuri cu avionul, afirmă același specialist, sau a unui pasager din trei, în cazul când călătorim cu trenul sau metroul. Cauza contaminării în toate situațiile pare a fi vecinătatea apropiată a călătorilor.
Un pericol: lipsa de somn
Pentru a se regenera complet, sistemul imunitar are nevoie de patru-cinci ore de somn. Cine se odihnește mai puțin devine vulnerabil: după o singură noapte nedormită, limfocitele T și B, asasinii germenilor patogeni, se reduc la jumătate, precizează specialiștii. Adesea, lipsei de somn i se adaugă și alți factori ce șubrezesc imunitatea, cum ar fi alcoolul și țigările, consumate într-o noapte petrecută la un chef sau în discotecă, și stresul, atunci când nu putem adormi din pricina unei supărări ori a grijilor.
Atenție la picioarele reci
Bine ar fi ca în locuințele noastre să avem un sistem de încălzire în pardoseală sau măcar să purtăm întotdeauna papuci de casă, îndeajuns de călduroși. Dar, de cele mai multe ori, când ne-am terminat treaba în bucătărie ori punem la uscat rufe mărunte, spălate în chiuveta din baie, constatăm că avem picioarele reci ca gheața. În momentul când organismul primește semnalul „hipotermic”, vasele de sânge se contractă. Asta înseamnă o circulație locală mai slabă, inclusiv în perimetrul nas-faringe, ceea ce va împiedica mucoasa nazală să funcționeze la parametrii optimi: încălzire mai redusă a aerului inspirat, umiditate scăzută, capacitate de rezistență diminuată.
Prea mult fast-food slăbește rezistența la boli
Hamburgerii și pizza conțin o mare cantitate de grăsimi și prea puține substanțe hrănitoare sănătoase. Cine se hrănește preponderent cu ele va ajunge, pur și simplu, la un deficit de vitamine. Una din consecințele posibile: celulele mucoaselor vor fi afectate, iar capacitatea de rezistență la virusuri se va deteriora treptat.
Multe lichide
Pentru a împiedica eficient fixarea și înmulțirea germenilor, mucoasele trebuie să fie mereu umede. Pentru aceasta, este necesar să consumăm o anumită cantitate de lichide (aproximativ doi litri pe zi). Însă în timpul sezonului rece, majoritatea oamenilor beau cu mult mai puțin, fiindcă le lipsește senzația de sete.
Încăperile supraîncălzite creează probleme

Noi petrecem peste 90% din durata unei zile în spații închise, unde sistemele de încălzire usucă aerul, iar acesta ne usucă mucoasele. Scutul de protecție umed-vâscos, care în mod normal respinge virusurile, nu mai funcționează corect. Îndeosebi problematice sunt temperaturile de vară la care obișnuim să ne încălzim camerele iarna: cine stă o zi întreagă în biroul sufocant de cald, iar seara se așează în tricou cu mâneci scurte la televizor, ba și ațipește lângă calorifer și doar întâmplător mai trage câte o gură de aer proaspăt își sabotează sistemul imunitar.
Fumatul, inamic al imunității
Țigările sunt un adevărat inamic al imunității, căci ele prejudiciază funcția purificatoare a mucoaselor, astfel încât germenii nu mai sunt expulzați cu aceeași energie. „Deja, primul fum încetinește mișcările vibratorii ale firelor de păr din nări”, spune dr. Uehleke. Și la fumătorii pasivi se observă acest efect, chiar dacă nu atât de pronunțat. Totodată, virusurile aderă la particulele de fum și de aceea, atunci când aerul e poluat cu fum de țigară, inspirăm un număr mai mare de virusuri.
Mișcare fizică, dar fără exagerări
Nici măcar o alergare de o oră și mai mult, cu transpiratul aferent, prin ceața umedă și rece nu ne îmbolnăvește – dimpotrivă, sportul și mișcarea constituie un bun antrenament al sistemului imunitar. Dar schimbați-vă hainele imediat după aceea. Umblând de colo-colo cu îmbrăcămintea udă și părul ud, vă slăbiți capacitatea de autoapărare a organismului. Deosebit de obositoare pentru sistemul imunitar sunt și trecerile repetate de la foarte rece la înăbușitor de cald, cum fac de pildă schiorii: de pe pistă în cabană, apoi din nou în teleferic. Dăunător este și efortul fizic exagerat. El secătuiește sistemul imunitar, de aceea sportivii de performanță sunt foarte sensibili la infecții.
Germenilor le place stresul prelungit
Stresul trăit ca o experiență negativă epuizează și slăbește imunitatea. Există studii care au pus în evidență faptul că persoanele stresate contractează mai ușor o răceală decât cele nestresate. Constatarea e valabilă mai ales pentru stresul prelungit, asociat cu sentimente ca tristețea, teama sau neputința, de pildă după despărțirea de cel pe care l-am iubit sau în ajunul unui examen. Însă, potrivit unui studiu aparținând Universității din Pittsburg, riscul maxim de viroză îl reprezintă stresul provocat de problemele familiale sau de șomaj.
Măsuri de prim-ajutor contra virusurilor

* Încălzirea picioarelor reci – O baie la picioare de 15-20 de minute, cu apa în jur de 40°C, activează circulația periferică și, prin intermediul zonelor reflexogene, și pe cea a căilor respiratorii superioare.
* Protecție pe mijloacele de transport în comun – Nu respirați pe gură, căci mucoasa nazală poate stopa virusurile. Purtarea unei măști de protecție n-ar fi lipsită de sens. Ea este uzuală în Japonia, dar la noi ar fi privită cu amuzament. Folosiți, cu același succes, batista.
* Aer umed pentru mucoasa nazală – Ca să asigurați umiditatea aerului din încăperi, aerisiți-le regulat sau așezați prosoape ude pe calorifere. În camera de zi, temperatura n-ar trebui să depășească 20°C, în dormitor sunt de-ajuns 16-18°C, doar în baie putem urca până la 22°C.
* Apă cu sare în nări – Când ne dă târcoale o răceală, să tragem pe nări apă cu sare, ajutând astfel mucoasa nazală afectată, care nu-și mai poate îndeplini în întregime sarcina de a se autocurăța. Clătirea cu apă sărată evacuează rapid germenii și impuritățile.
* Cada de baie, tampon contra virusurilor – O baie fierbinte ne face bine și stăvilește înmulțirea virusurilor. Răceala se vindecă mai repede.
* Nu uitați de spălatul pe mâini – Într-o tabără de instrucție a armatei americane, ordinul „Mâinile se vor spăla de cinci ori pe zi” a redus cu 45% numărul cazurilor de viroză printre recruți.