Leacuri țărănești din Munții Apuseni

DĂNUȚ ALBUȚ – fitoterapeut: „Câți dintre noi le mai știm, să dăm mai departe leacurile bătrânilor noștri”

Nu știm cum va fi vremea în lunile ce ur­mează, însă meteorologii sunt de părere că ne așteaptă o iarnă mult mai „grea” decât cele din ultimii ani, în ciuda încălzirii globa­le… Pentru a putea trata „altfel” bolile anotimpului rece, ne-am adresat unui specialist în leacuri tradi­ționale din plante: fitoterapeutul Dănuț Albuț, din Poienii de Jos, un renumit sat din județul Bihor, unde aproape întreaga populație se ocupă cu cule­gerea plantelor de leac din pădurile Munților Apu­seni și transformarea lor în preparate tradiționale eficiente pentru tratarea multor boli.

– Domnule Albuț, aș dori să rememorați fru­moasele zile ale copilăriei și să ne povestiți despre leacurile vechi, populare, care se foloseau în gospodăriile țărănești la vreme de iarnă.

– Pe vremea bunicilor mei, când iernile erau mult mai aspre decât acum, cu zăpezi ce se înălțau până la cer­ce­velele ferestrelor, și viscole ce urlau precum lupii, erau o gră­ma­dă de leacuri pentru pro­ble­mele cauzate de anotimpul rece. Din păcate, multe dintre rețete s-au pierdut, odată cu dispariția bătrânilor culegători de plante medicinale din Po­ienii de Jos. Puțini dintre noi mai folosesc azi „lea­curile băbești” din străbuni, suntem acum cu toții adepții medicinei    moderne!… Dar atâția câți le știm, este important să le dăm mai departe, ca să nu se piardă tradiția seculară de vindecare cu plante de leac!

Răceală, guturai și tuse

– Concret, ce leacuri se foloseau atunci pentru răcelile sezoniere?

– Când eram copil, stăteam mult afară, în frig, la bulgăreală ori la săniuș și mă îmbolnăveam des­tul de frecvent, ca majoritatea celor de vârsta mea. Tuturor ne curgea nasul și tușeam în cor, ca mă­garii! Țin minte că moș Gavriș, unchiul meu după tată, îmi făcea feredeu, când mă apuca răceala. Lua doi, trei pumni de flori de fân direct din ieslea vacii și le punea la fiert în doi litri de apă. Apoi aducea din magazie trei pietre de râu lucioase, albe, pe care le păstra special pentru astfel de situații, și le în­cingea pe plita de fontă a sobei. Când florile de fân erau bine infuzate, punea și pietrele fierbinți în fier­tură, iar eu trebuia să stau cu capul deasupra oalei, acoperit cu un cearșaf, și să inhalez aburii vinde­cători. După inhalație, mama îmi dădea să beau un ceai fierbinte, mă îmbrăca foarte gros și mă aco­perea cu plapuma de lână, să transpir bine. Îmi schim­ba hainele după vreo oră, iar după un astfel de tratament și o noapte de somn, eram ca nou, gata iar pentru derdeluș!

Pentru tusea uscată, „măgărească”, bunica avea un remediu infailibil. Lua o ceapă mare, în­treagă, necurățată de foi, și 10 nuci, cu tot cu coajă, pe care le fierbea pe foc domol, în doi litri de apă, până când amestecul scădea la jumătate. După ce fiertura se răcorea binișor, adăuga o lingură cu vârf de miere de albine zaharisită și o amesteca cu o spatulă de lemn, până căpăta consistența unui sirop mai subțirel. Din acest amestec ne dădea să luăm câte o linguriță, de trei ori pe zi, și după două zile, scăpam de tuse ca prin minune!

De dureri de gât și de răgu­șeală, nana Veta făcea un sirop din ridiche neagră, cu care ne trata. Scobea cu lingurița o ridi­che cât pumnul în partea de jos, o umplea cu miere sau cu za­hăr, după care o băga în lerul sobei și o cocea la foc molcom. Dimi­neața, cu jumătate de oră înainte să mâncăm, ne dădea câte o linguriță de sirop, care era foarte bun expectorant.

Astăzi, medicina țărănească a evoluat, și în prezent folosim remedii îmbunătățite din plan­te medicinale, cu efecte terapeutice garantate: ames­­tecuri de plante pentru ceaiuri, siropuri, cre­me, tincturi. Unul dintre produsele mele foarte efi­ci­ente în afec­țiunile respiratorii cauzate de ano­tim­pul rece este Pachetul pul­monar (ceai „Pulmonar Plant”, tinctură „Pulmonar Plant” și un sirop din muguri de Pin, Pătla­gină și Cimbrișor). Ceaiul și tinctura sunt realizate dintr-o combinație de peste 30 de plante cu efecte benefice asupra apa­ratului respirator, care calmează durerile, fluidifică secre­țiile, ajută la expectorație și susțin imuni­tatea, iar siropul este realizat din plante macerate la rece, cu bune efecte antiin­flamatorii, antiseptice, antispas­tice și expectorante, care ajută la degajarea secre­țiilor traheo-bronșice.

Dureri de oase

– Frigul le provoacă mari probleme persoa­nelor în vârstă, care iarna suferă de dureri articu­lare sau dureri de oase. Ce leacuri străvechi aveau eficiență în astfel de cazuri?

– Într-adevăr, din cauza statului în frig, pot să apară tot felul de contracturi musculare și dureri articulare, mai ales la per­soanele care au circulația perife­rică deficitară. Când bunicul meu avea pro­bleme de genul acesta și-l apucau crizele în plină iarnă, îmi amintesc că o ruga pe bunica să-i coase niște per­nuțe din pânză de cearșaf, pe care le umplea apoi cu Brâul-vântului (Pedicuță – n. red.) și își înfă­șura peste noapte încheieturile dureroase. De multe ori, își făcea seara frec­ție cu țuica ce iese prima dată de la cazan (fruntea) sau frecție cu macerat din Untul-pământului ras în țuică – leac ce nu-i lipsea din casă! Dacă îl supărau încheieturile mai devreme, toamna, își punea frunze de varză bătu­cite sau frunze de Brusture zdrobite pe articulații, ca o cataplasmă, le înfășura cu o pungă de plastic, să nu lase zeamă, apoi le lega cu un ștergar, să rămână pe locul dureros peste noapte.

Și bunica folosea aceste remedii, dar pentru durerile de picioare, pentru că trebăluia, sărăcuța, cât era ziua de lungă, și nu prea avea timp de stat jos… De multe ori am văzut-o cu varză bătucită la ge­nunchi! Și avea niște fâșii lungi de pânză, pe care le îmbiba în macerat de Untul-pământului și își înfășura picioarele de la glezne până deasupra genunchilor, ca niște obiele, dar după ce se ungea înainte cu alifie de Gălbenele preparată în casă.

Moș Oniță a fost printre cei mai bătrâni și mai vrednici culegători de plante din Poieni pe care i-am apucat în viață. În ciuda venerabilei vârste de peste 80 de ani, tot timpul anului mer­gea zilnic 10-15 kilometri pe cărările Apusenilor, în căutarea plan­telor de leac, iar de o vreme, avea probleme cu picioarele, care-i împiedicau rău de­pla­sarea. În pe­rioada iernii, el avea un ritual: în fiecare seară, lua o găleată de tablă de zece litri, în care punea apă la fiert, apoi adăuga o mulțime de plante: Sulfină, Ur­zică, Cimbru, Mentă, flori de Mușețel, Salcâm și Trifoi roșu, coajă de Pin, muguri de Brad, crenguțe de Ienupăr etc. După fierbere și infu­zare, turna fiertura într-un lighean și făcea cu ea băi de picioare circa 20 de minute, până ce lichidul se răcea. Ne zicea că numai așa fuge reuma, și greutatea din pi­cioare dispare! Pe timp de iarnă, cei care au avut în trecut fracturi, rupturi de ligamente sau trau­matis­me resimt de obicei dureri. Eu le recomand tuturor să facă zilnic băi de picioare (sau de brațe – de­pinde de membrul afectat), iar în paralel să-și facă masaj ușor pe zona dureroasă cu tinctură de Untul-pământului, Spânz și Tătăneasă, cu alifie de Untul-pământului cu Tătăneasă sau cu Arnică sau cu tinc­tură de Colțul-lupului. Aceste produse naturale au efecte antiinflamatorii și antireumatice excelen­te, dar în același timp, stimulează și circula­ția peri­fe­rică. De asemenea, este bine ca în timpul curei să bea zilnic două, trei căni de ceai antireu­matic cald, pentru a ajuta vindecarea și „pe dinăuntru”!

Cistite și infecții urinare

– Femeile, în special, dar și unii bărbați se confruntă iarna cu „răceli” ale tractului urinar. Lor ce leacuri țărănești le recomandați?

– Se știe că frigul este cel care cauzează sau agravează aceste probleme de sănătate: cistitele, în cazul femeilor, și prostatitele, în cazul bărbaților. Foarte efi­ciente, în toate cazurile de sen­sibilitate la frig, sunt băile lo­cale (de șezut) cu ceai de Mu­șe­țel, Gălbenele, Coada-șori­ce­lului și Coada-calului. Am o rețetă de la o bătrână din satul Poieni, care s-a stins de mult. Se prepară o cantitate mai mare de ceai: în 7-8 litri de apă, se pune la fiert câte un pumn din fiecare plantă, se lasă să fiarbă 10 minute după ce dă în clocot, apoi se lasă la infuzat, acoperit cu capac, alte 7-8 minute. Când fiertura se răcorește (se va testa temperatura cu co­tul, unde pielea este mai sensibilă, la fel ca cea din zona genitală) și este suportabilă, se varsă într-un lighean și se face o baie de șezut de 12-15 minute, astfel încât să nu se răcească de tot. După baie, bolnavul trebuie să stea în pat, la căldură, înfășurat într-un halat, fără să se șteargă, alte 40-50 de mi­nute! În acest timp, își poate pune comprese calde cu bitter din plante, pe burtă. Cei care fac frecvent infecții uri­nare după expunerea la frig pot consuma zilnic ceaiuri din mătase de porumb, codițe de cireșe, Mesteacăn, Merișoare. Combinația ideală de plante de leac utile în infecțiile urinare se re­găsește în rețeta ceaiului Renodiureplant Albuț. Le mai recomand celor sensibili la frig să introducă în cură și tinctura de Ienupăr, care susține buna func­ționare a aparatului urinar.

Să le fie de folos cititorilor și să sperăm că iarna ce vine n-o să fie chiar atât de grea!

D-l fitoterapeut DĂNUȚ ALBUȚ poate fi contactat la tel. 0745/70.18.84