Tulburările de ritm cardiac

– Când inima începe să bată haotic –

– Specialiștii prognozează o dublare a tulburărilor de ritm cardiac în următorii 50 de ani. Cu câtva timp în urmă, medicii prescriau un trata­ment medicamentos. În prezent, riscul poate fi redus cu ajutorul unor intervenții minim invazive –

Fibrilația atrială

Este cel mai frecvent tip de aritmie cardiacă și se simte ca un tremur al inimii sau o fluturare în piept. Peste șase milioane de oameni sunt înre­gistrați ca pacienți cu fibrilație atrială în Europa, însă cifra reală este cu siguranță mult mai mare, deoarece nu toți suferinzii își percep simptomele. „Pentru anii ce vin, ne așteptăm la o creștere dra­­matică a numărului de bol­­navi, din cauza îm­bătrâ­ni­rii de­mo­grafice, aflate pe un trend as­cen­­dent în țările eu­ropene”, aver­tizează specia­liștii. După diag­nos­ticare, afecțiunea tre­buie tra­tată fără întârziere, în scopul de a pre­veni compli­cațiile sau apa­riția unor patologii asociate.

De ce trebuie să luăm în serios boala?

La persoanele afectate de fibrilație atrială, inima bate ra­pid și neregulat. În mod nor­mal, impul­surile electrice care deter­mină bătăile inimii sunt generate de nodul sinusal, un conglomerat de celule spe­cia­lizate, situat în atriul (compar­timentul supe­rior) drept al cordului. Acest nod sinusal (numit și sino­atrial) este centrul de comandă, care asi­gură uniformitatea ritmului car­diac. Nodul atrio­ventricular are nu numai un rol de transmisie, ci și unul de filtrare, căci el blochează o parte din impulsuri, atunci când frec­vența lor crește exa­gerat, devenind un pericol pen­tru funcționarea inimii. În cazul fibrilației atriale, impulsurile electrice nu apar numai la nivelul nodului sinusal, ci și în diverse alte por­țiuni din interiorul atriilor, dezorganizând trans­misia și dând naștere unui adevărat haos. Drept urmare, la atrii nu mai are loc o contracție coor­donată și eficientă. Pereții lor tremură doar, nu mai împing sângele cu destulă forță în ventricule, așadar nu le mai ajută pe acestea să se achite corect de îndatorirea lor de a pompa sângele în artere. În consecință, fluxul sangvin se reduce, tensiunea arterială scade și, odată cu ea, și cantitatea de oxigen transportată prin sistemul circulator, ceea ce cauzează o stare de slăbiciune. Unii pacienți acuză dificultăți de respirație, ame­țeli sau dureri în piept, în vreme ce alții au simp­tome abia perceptibile. Totuși, indi­ferent de inten­sitatea disconfortului resimțit de bolnavi, sângele care întârzie să fie eliminat din compartimentele inimii multiplică de cinci ori riscul de declanșare a unui accident vascular cerebral, deoarece ame­nință să formeze trombi. Dacă migrează la creier, purtate de fluxul sang­vin, aceste cheaguri între­rup irigarea cu sânge a unei arii cerebrale și astfel provoacă un accident vascular. Totodată, o tahi­cardie ce revine mereu, pe parcursul unor zile sau chiar săptămâni, poate slăbi în final mușchiul inimii. Pentru a evita ase­menea efecte distructive, este foarte important ca, după ce a fost descoperită, boala să fie tratată cât mai curând po­sibil.

Vârsta grăbește boala

Riscul de apariție a fi­bri­lației atriale se mărește con­siderabil pe măsura îna­in­tării în vârstă. Evidențele medicale ne arată, de pildă, că afecțiu­nea se regăsește la aproxi­mativ 10% dintre oa­menii cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani. Însă acesta nu este singurul fac­tor de risc. Există încă mulți alții, care n-ar tre­bui igno­rați: hipertensiunea scăpată de sub con­trol, bolile de ini­mă și operațiile efectuate pe cord, dezechilibrele inter­venite în funcționarea glandei tiroide, sindromul metabolic, diabetul zaharat, obezitatea, afecțiu­nile pulmonare, apneea în somn, insufici­ența re­nală cronică, stilul de viață dezordonat (mai ales abuzul de alcool), dar și un istoric familial ce evi­dențiază pre­zența fibrilației atriale la câ­te­va dintre rudele apropiate. Persoa­nele care se confruntă cu astfel de riscuri ar trebui să-și verifice periodic sănăta­tea inimii, începând de la vâr­sta de 45 de ani. Însă un con­trol preventiv la inter­vale re­gulate se recomandă oricui, în special după 50 de ani. Deoa­rece, aproape 40% dintre pa­cienții diagnosti­cați cu fibri­la­ție atrială de­clară că n-au avut niciun fel de simptome evidente, boa­la fiind desco­perită absolut întâmplător, în con­textul unor ex­plorări funcționale mai ample. Așa­dar, să fim atenți la semnalele de alarmă trans­mise de pro­priul corp, totuși să înțelegem că nu este înțelept să ne bazăm pe ele în exclusivitate.

Ce investigații cere, de obicei, medicul?

În vederea stabilirii diagnosticului, medicul cardiolog nu se va mulțumi cu examenul clinic și discuția amănunțită cu pacientul. Pentru a se asigura că realizează o evaluare cât mai exactă, el are nevoie de o serie întreagă de investigații. Iată care sunt cele mai importante.

* Analizele de laborator – prin intermediul lor, se constată dacă există eventual în sânge anumite substanțe, susceptibile să provoace fibri­lația atrială. Totodată se controlează și nivelul hormonilor tiroidieni.

* Electrocardiograma (EKG) – Este prin­cipalul test, care în nici un caz nu poate lipsi din listă. Electrozii plasați pe corpul pacientului și conectați la un calculator detectează orice tulbu­rare de ritm cardiac, precum și irigația sangvină deficitară a mușchiului inimii (ischemia miocar­dică).

* Monitorizarea cu dispozitivul Holter EKG – Practic, este o electrocardiogramă efectuată conti­nuu, în mișcare. Timp de 24 de ore, persoana tes­tată poartă asupra sa un aparat de mici di­mensiuni, care înregistrează bătăile inimii în timpul activi­tăților zilnice de rutină. Pentru a nu altera rezul­tatele, este necesar ca purtătorul dis­pozitivului să evite câmpurile electromagnetice și zonele de înaltă ten­siune.

* Monitorul Holter cu buton – Există și o va­riantă a dispozitivului, pre­văzută cu un buton pe care pacien­tul va apăsa ori de câte ori observă simp­tome ce ar pu­tea fi provo­cate de o aritmie cardiacă. De asemenea, tre­buie no­tate și împre­jurările în care se fac simțite mani­festările respec­tive: la mer­­sul pe jos sau urcatul scă­rilor, în situații stre­sante, la administrarea unor medica­mente sau în timpul meselor etc. Spre deosebire de mo­delul des­cris anterior, acest tip de aparat face înregis­trări scurte, de numai câteva minute, în schimb, durata lui de utilizare este extinsă la 30 de zile.

* Testul de efort – Se urmărește activitatea inimii în vreme ce pacientul depune un efort fizic atent dozat, sub supravegherea unui medic: de exemplu, pe o bandă de alergare sau pe o bicicletă de fitness.

* Ecografia cardiacă (ecocardiografia) – Datorită multitudinii de informații pe care le poate furniza utilizând ultrasunetele, această tehnică este frecvent folosită pentru vizualizarea structu­rilor inimii (atrii, ventricule, valve, artere), ca și pentru observarea mișcărilor executate de ele în timp real. De asemenea, ea oferă posibi­litatea de a descoperi prezența unor cheaguri de sânge în atrii. Întrucât este noninvazivă și nu prezintă nici un fel de riscuri, metoda se poate întrebuința și la pacienții foarte sensibili, ca femeile însărcinate sau copiii mici.

Ce se întâmplă după ce avem un diagnostic?

Până nu demult, terapia standard consta în ad­ministrarea unor medicamente capabile să reducă frecvența bătăilor inimii, să normalizeze ritmul cardiac și să prevină formarea unor chea­guri de sânge, care pot provoca accidentul vas­cular cerebral. Doar în momentul când bolnavul se confruntă cu simptome de mai mare intensitate, ca extrasistole, greutate în respirație, transpirații spontane sau vertijuri, se lua în considerare opor­tunitatea de a elimina sursa fibrilației atriale. În prezent, cardiologii văd altfel lucrurile. „Nu mai stăm în expectativă, ci tratăm direct cauza afec­țiu­­nii, prin intervenție pe cord. Astfel comba­tem nu numai simptomele, ci și boala însăși. Și îm­piedicăm declanșarea unui accident vascular cerebral”, declară medicii.

Procedura chirurgicală poartă denumirea de ablație cu cateter. Pe traseul venei cave, se depla­sează până la inimă un tub subțire, flexibil și pre­văzut la capăt cu un electrod. Acest cateter este introdus în camerele superioare ale inimii, unde dezactivează grupu­rile de celule care emit impul­suri electrice perturbatoare fie cu ajuto­rul căldurii generate prin radiofrec­vență, fie, dimpotrivă, procedând la înghețarea țesutului (crioablație). „Practica dovedește pe deplin că ablația este cea mai eficientă me­todă terapeutică de care dispu­nem în momentul de față. În plus, ea are și avan­tajul de a fi minim invazivă. În mod normal, pacientul poate ple­ca acasă a doua zi după interven­ție”, precizează cardiologii.

Se poate acționa preventiv?

* Un stil de viață sănătos este benefic pentru inimă. Trebuie avute în vedere șapte obiective esențiale: suficientă activitate fizică, renunțarea la fumat, o bună gestionare a stresului, micșora­rea depozitului de grăsime din zona abdominală, ținerea sub control a hipertensiunii, adoptarea dietei mediteraneene și supravegherea valorilor colesterolului.

* Studiile arată că sportul și reducerea greu­tății corporale sunt două căi prin care pacienții cu fibrilație atrială își pot diminua cu aproximativ 76% riscul de revenire a simptomelor bolii. În lupta cu surplusul de kilograme, le poate fi de un real ajutor administrarea preparatului Formoline L112 (producător: Certmedica International). In­gredientul activ din compoziția lui este poliglu­cozamina, extrasă din cochilia unor crus­tacee provenite din fauna Oceanului Pacific. Această substanță atrage și elimină grăsimile din tractul digestiv, înainte de a fi preluate de fluxul sangvin, și totodată scade nivelul colesterolului „rău” LDL. (Medicamentul poate fi comandat pe internet.)

* Din farmacii ne putem procura și alte produse naturale de folos pentru inimă. Datorită efectului său vasodilatator, extractul de Păducel activează circulația sângelui pe arterele coronare, îmbună­tățind astfel irigația sangvină a miocardului (Păducel – Dacia Plant, Hawthorn Extract – GNC, Extract din mlădițe de Păducel – PlantExtrakt). De ase­menea, este bine de știut că organismul hi­per­tensivilor are deseori nevoie de cantități mai mari de arginină și vitamine din com­plexul B.

Învățați să recunoașteți semnele

Există simptome care indică o aritmie, debutul unei afecțiuni cardiace sau un in­farct. Învățați să recunoașteți semnele, pen­tru a reacționa corect în situații de urgență.

* Puls accelerat – Bătăile grăbite ale inimii care apar în stare de repaus sau în urma unui e­fort, începând și terminându-se brusc, sunt de obi­cei inofensive. Ridică semne de întrebare nu­mai atunci când pulsul continuă să crească și se liniștește cu greu. Cauza poate fi un ritm cardiac mai rapid (tahicardie sinusală) și doar medicul cardiolog poate aprecia în ce măsură acesta sem­­nalează un pericol. Pentru a vă măsura pul­sul, așezați-vă și stați în liniște cinci minute, iar apoi puneți degetele ară­tător și mijlociu pe ar­tera de pe partea internă a antebrațului, aproape de încheietura mâinii, sau pe cea pla­sată la gât, dedesubtul mandibulei. Numărați bătăile timp de 30 de secunde și înmulțiți rezultatul cu 2. Dacă pul­sul depășește 100, fără a avea un motiv aparent, luați legătura cu medicul.

* Dureri în piept – Senzația de arsură din spa­tele sternului pro­vine în general de la hiperaci­ditatea gastrică. Durerile locale care se transferă cu rapiditate în altă zonă, fiind re­simțite ba în brațul drept, ba sub arcul costal stâng, au de-a face mai curând cu mușchii, tendoanele și oasele. Alar­mante sunt, în schimb, durerile provocate de angina pectorală. Surde și cu o intensitate varia­bilă, ele pot dura de la câteva minute la câteva ore, pornesc de la stern și radiază până în spate și la maxilarul inferior. Un semnal de o gravitate deosebită este durerea persistentă din brațul stâng. Cauza anginei pectorale trebuie neapărat tratată.

* Primul ajutor – Tahicardia poate fi calmată prin metode simple de reducere a pulsului: beți un pahar de apă rece sau inspirați profund, rețineți aerul și contractați diafragma (ca și când ați umfla un balon), împreună cu musculatura abdominală. Dacă tulburarea de ritm cardiac du­rează mai mult de 30 de secunde, ea ar trebui in­vestigată de car­diolog. În cazul când aveți amețeli ori suferiți un leșin, adresați-vă imediat unui medic. Când o altă persoană are nevoie de aju­torul dvs., pașii de urmat sunt aceștia: dacă paci­entul și-a pierdut cunoștința, sunați imediat la 112, după care îi căutați pulsul, la artera carotidă sau la înche­ietura mâinii. În situația când nu sim­țiți inima bătând și omul nu respiră, începeți să-i aplicați masajul cardiac și nu vă opriți până la sosirea echipa­jului medical de urgență.

* Semnale de alarmă – Primele simptome ale infarctului pot avea un caracter nespecific. De aceea, ne vom referi aici doar la cele mai frec­vente. Aveți motive serioase de îngrijorare, dacă vă treziți în cursul nopții cu dureri în coșul piep­tului. În orice mo­ment al zilei și în orice împre­jurare, ar trebui să vă neliniștească urmă­toarele manifestări: dureri violente în cutia toracică sau care par a fi loca­lizate în abdomenul superior (durează mai mult de cinci minute și pot radia în brațe, omoplați, gât și mandibulă); senza­ție puter­nică de constricție, de greutate sau apă­sare și de arsură în coșul pieptului, cu dificultate accentuată de respirație, eventual greață, trans­pirații reci, o stare de slă­biciune ce poate merge până la leșin – chiar dacă nu simțiți dureri.

* Insuficiență cardiacă – Printre cauzele insuficienței cardiace se numără: hipertensiunea arterială, bolile valvelor inimii, inflamația muș­chiului cardiac (miocardită), ateroscleroza avan­sată sau abuzul de alcool și droguri. Și iată câte­va dintre simptomele ce indică prezența unei in­su­fi­ciențe cardiace cronice: dificultate de respi­ra­ție în condiții de efort, rezistență scăzută la solicitări fizice (urcarea treptelor se face cu tot mai multă greu­tate) și retenție de lichid în țesuturi (iar aceasta duce la formarea de edeme la glezne și gambe). În cazul unei insuficiențe acute, spre deosebire de cea cronică, activitatea inimii se diminuează cu rapi­ditate în numai câteva minute sau ore. În cele din urmă, se va produce un stop cardiac sau un edem pulmonar (ce reprezintă, în ega­lă măsură, o ame­nințare pentru viața bolna­vului).