Vă mai amintiți de Florin Cîțu? Acum mai puțin de doi ani, ne era prezentat drept marea speranță a liberalismului românesc. Specialist indiscutabil în domeniul său, prezență frecventă și frecventabilă în presa economică, era unul dintre puținele personaje politice românești care nu lăsa să planeze, de câte ori deschidea gura, suspiciunea că și-a făcut cursurile și lucrările științifice pe șpăgi, intervenții și prietenii. Florin Cîțu era, din multe puncte de vedere, un personaj aparte, de aici, probabil, și entuziasmul celor care l-au susținut în ascensiunea sa fulminantă. Dar, prost comunicator, într-o perioadă precum cea a pandemiei, care cerea, mai mult ca oricând, o bună capacitate de a vorbi, Florin Cîțu s-a izolat atât de mult la vârful deciziei politice, încât a sfârșit prin a se rupe cu totul de realitate: de aici, o presiune publică puternică pentru schimbarea sa din funcția de premier.
Cum au reacționat cei din PNL când au început atacurile împotriva lui Cîțu? Au urcat, cu mic, cu mare, în spatele său, pe scenă, au făcut, fizic, zid în jurul său. Nici măcar liderii mai vechi, oarecum detașați de jocurile de putere de la București, precum Emil Boc, nu au venit cu poziții mai nuanțate. L-au susținut până în pânzele albe. Unde duceau pânzele albe? Cel mai probabil la Cotroceni, dovadă că, la un semn „de sus”, când Florin Cîțu a fost „lăsat din brațe”, partidul l-a executat fără crâcnire, în doi timpi și trei mișcări. Marea speranță devenise pasabilă în decursul câtorva zile, timp în care era susținut, chipurile, de tot partidul.
De soarta lui Florin Cîțu amintește situația recentă a ministrului de Interne, Lucian Bode, a cărui poziție a devenit tot mai fragilă, după ce lucrarea sa de doctorat a fost găsită „profund viciată”, de către Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai”. Sfidând tradiția academică, Bode a dat în judecată Universitatea la care și-a luat doctoratul, iar „ordinul pe unitate” în PNL a fost susținerea orbească a ministrului său. Din nou, nici o mișcare în front din partea liderilor PNL, nici o reacție din partea primarului Emil Boc, al cărui oraș s-a ridicat, dacă e să fim realiști, între celelalte orașe de soi din Ardeal, tocmai pe prestigiul universității sale.
Până la urmă, în ciuda verdictului curajos al Comisiei de Etică (deși cam tardiv, din a doua încercare), Universitatea „Babeș-Bolyai” iese cel mai prost din acest conflict politic care îl are în prim-plan pe Bode. Universitatea din Cluj, care își revendică o tradiție de dinainte de 1600, rămâne cu dubiile în curtea proprie. Unul dintre puținele bastioane ale excelenței universitare românești se zguduie din temelii în aceste zile și, cu rare excepții, nimeni nu pare deranjat de asta, nici măcar în interiorul UBB, unde se puteau găsi destule voci care să ia poziție. Faptul că o instituție de anvergura UBB este atât de expusă la impostură e un semnal prost pentru sistemul de învățământ din România. Până la urmă, cazul UBB e un caz-școală: vedem încă o dată, cât se poate de clar, cum clasa noastră politică – altfel atât de conservatoare în declarații – e dispusă să calce peste orice tradiție și peste orice valori, câtă vreme sunt în joc interesele sale.
