Ziua internațională a iubirii – Sfântul Valentin

– An de an, pe 14 Februarie, întreg ma­pamondul sărbătorește ziua îndrăgostiților. Tipicul diferă, dar cotele bucuriei sunt la fel peste tot –

JAPONIA

„White Day”, ziua când femeile fac cadouri

Ziua Sfântului Valentin se sărbătorește și în Japonia, doar că acolo se obișnuiește ca femeile să fie cele care le oferă, la 14 februarie, bărbaților o mică atenție. Cadoul nu constă însă în flori, parfumuri, bijuterii și alte asemenea, ci în… ciocolată. Iar tipul de ciocolată oferit arată dacă în spatele gestului se ascund intenții romantice sau doar sentimente de apreciere, respect sau prietenie. În primul caz, este oferită așa-numita „Hon­mei choco” („ciocolata sentimen­telor adevărate”), care este de calitate superioară și, implicit, mai scumpă, iar uneori e făcută în casă chiar de doamna sau domnișoara îndrăgostită. Amicii, colegii de serviciu sau membrii familiei se aleg, în schimb, cu „giri-choco”, o ciocolată mai ieftină. „Giri” înseamnă obligație, iar femeile o oferă, adesea, din politețe. Originile acestui obicei ambivalent sunt disputate. Unii susțin că este o formă mascată prin care femeile își arată afecțiunea față de bărbați (ceva rușinos, în Japonia), alții – că este o formă de re­verență modernă față de soți și șefi. Dar indiferent de cum stau, de fapt, lucrurile, obiceiul a prins, spre marea încântare a produ­cătorilor niponi de ciocolată, care realizează anual de Valentine’s Day circa 70% din totalul vânzărilor de cadouri.

Dar, spre deosebire de alte popoare, japonezii nu s-au limitat la sărbătoarea din 14 feruarie. Pe 14 martie, exact la o lună după Ziua Sfântului Valentin, în Japonia, Taiwan, China și în Coreea de Sud, oamenii sărbătoresc un fel de Ziua Îndrăgostiților pe stil vechi, care este nu­mită „White Day” („Ziua al­bă”). „Con­ținu­tul” este ace­lași: tot femei­le sunt cele ce dă­ruiesc, doar că, o­bligatoriu, am­­ba­lajul dul­ciurilor ofe­rite trebuie să fie alb.

COREEA DE SUD

„Black day”, ziua neagră a burlacilor

Nepărtinitori, coreenii s-au gândit că, din moment ce Sfântul Valentin este o zi dedicată femeilor și bărbaților îndrăgostiți, corect ar fi ca și cei singuri să aibă parte de o zi a lor. Așa că, pe 14 aprilie, cei care nu au primit cadouri de Ziua Sfântului Valentin se întâlnesc pentru a se consola reciproc. Po­trivit obiceiului, persoanele singure se îm­bracă la această întâlnire în negru și mâ­năncă, de preferință, mâncăruri care să fie și ele, negre. De exemplu, jajangmyeon, un fel de tăiței cu sos negru, care au și avantajul că nu costă prea mult. Și la urmă o cafea, și ea, cât se poate de neagră. De altfel, și atmosfera e neagră. Comesenii se plâng de faptul că nu au parte de dragoste. Bineînțeles, există și mulți sud-coreeni care preferă să celebreze ziua Sfântului Valentin așa cum sunt: singuri. Și care se mulțumesc să comande ceva acasă de la vreun restaurant. Dar nu toată lumea e tristă de „Black Day”. Multe companii profită la maximum de această zi, pentru a face promoții și a obține mai mulți bani ca de obicei. Restaurantele sunt fericite că se umplu de clienți, iar agențiile matrimoniale profită de ocazie, organizând evenimente, precum concursuri de mâncare jajangmyeon, sau așa-numitele „întâlniri pe repede înainte” (speed dating), unde burlacii speră să-și schimbe soarta nefericită.

SLOVENIA

Când păsările nuntesc și fetele se uită la cer

Pe 12 martie, în Slovenia e sărbătorit Sfântul Grigore cel Mare. Până în secolul al 16-lea, când calendarul a fost modificat, sărbătoarea coincidea cu prima zi a primăverii. Și, deși datele s-au schimbat, slovenii au păstrat în inima lor asocierea între această zi și celebrarea primăverii și a iubirii. Așa se face că în această zi, fetele nemăritate trebuiau să privească în sus, la cer, iar prima pasăre pe care o zăreau avea să le dezvăluie soțul care le era destinat.

12 martie era considerată, de asemenea, ziua în care păsările făceau nuntă. Și cum ele aveau parte, cu acest prilej, de un festin bogat, se spunea că de la masa lor se întâmpla să cadă tot felul de bunătățuri, pe care copiii se grăbeau să le caute prin tufișuri. Cel mai răspândit obicei din 12 martie este însă altul, care nu este legat de iubire, ci de lumină. Pentru că în această zi era deja suficientă lumină pentru ca meșteșugarii să nu mai aibă nevoie de torțe și lumânări pentru a-și face munca. Ei marcau momentul aruncându-le în foc sau în râuri. Treptat, obiceiul a evoluat, implicându-i și pe copii. Seara, ei lansează pe apă așa-numitele machete „gre­gorčki”, care împrumută for­ma unor case sau bărci și sunt confecționate din hârtie co­lorată și lemn. Un prilej numai bun de a celebra și spiritul de familie. La confecționarea aces­tor machete elaborate nu pun osul la treabă doar copiii, ci și părinții sau chiar bunicii lor. Iar apoi merg cu toții împreună și le pun să plutească pe apă, cu lu­mânări aprinse în interior.

ROMÂNIA

Dragobete pupă fete

La români, inimile se dezgheață mai repede. Mai întâi, pe 14 februarie, de Sf. Valentin, o săr­bătoare de import, iar apoi, pe 24 februarie, de Dragobete. Potrivit unor legende populare, Dra­go­bete, căruia i se mai spunea și „Cap de primă­vară”, era un flăcău chipeș, care obișnuia să se­ducă fetele care îi ieșeau în cale. Dragobete era numit și „Logodnicul pă­sărilor”, pentru că, în această zi păsările își aleg perechea și încep munca de construire a cuiburilor. La fel ca în cazul multor altor sărbători, de Drago­bete nu sunt permise ma­joritatea muncilor gospo­dărești, excepție făcând curățenia, care e consi­derată chiar de bun augur. Tradiția spune că în aceas­tă zi dedicată dragostei, oamenii n-au voie să plângă, pentru că altfel riscă supărări în lunile ce vor urma. Și nici gâlceava nu e permisă, băr­bații neavând voie să necăjească femeile, ei ris­când, în caz contrar, să aibă parte de un an prost. În schimb, sunt permise și chiar încurajate voia bună și manifestările de afecțiune. Se spune că tinerii care formează un cuplu trebuie să se să­rute, pentru a rămâne iubăreți tot anul, iar fe­tele trebuie, cum necum, să atingă un bărbat străin, ca să se asigure că vor avea parte de dragoste în viitorul apropiat. Un alt obicei de Dragobete era ca tinerele necăsătorite să strângă așa-numita „zăpadă a zânelor”, adică neaua rămasă pe alocuri ca un ultim bastion al iernii, despre care se credea că s-a născut din surâsul zânelor. Zăpada era topită și apa re­zultată era folosită la far­mece, pentru a obține suc­cesul în dragoste. Un alt obicei era ca fetele și băieții din sat să se îmbrace în hai­ne de sărbătoare și să cu­leagă primele flori ale pri­mă­verii, pentru a le așeza în fața icoanelor și a le folosi, apoi, la diverse farmece de dragoste. După ce terminau de cules, fetele erau fugărite de băieții care le plăceau – un obicei numit „zburătorit”. Dacă sentimentele erau reciproce, tinerele se lăsau prinse, iar sărutul care urma putea fi considerat începutul iubirii dintre cei doi.

CATALUNIA

Trandafirul Sfântului Gheorghe

Potrivit unei legende, după ce Sf. Gheorghe l-a înfrânt pe balaur, din sângele acestuia a crescut o tufă de trandafiri. Sfântul a rupt una dintre flori și i-a dăruit-o prințe­sei căreia îi salvase viața. Iată de ce, în Catalunia, ziua Sfân­tului Gheor­ghe, sărbătorită pe 23 aprilie, mai este nu­mită și „El Dia de la Rosa” („Ziua tran­dafirului”). E­xistă documente care ates­tă că, inspirați de gestul Sfântului Gheorghe, bărbații din Catalunia au în­ceput, încă din se­colul al 15-lea, să le ofere femeilor trandafiri, ca semn al iubirii. Însă în 1926, Spania, din care face parte și Catalunia, a declarat 23 aprilie (dată la care este celebrată moartea marelui scriitor Miguel de Cervantes), „Ziua Cărții”. Întâmplarea face că tot la 23 aprilie a murit și un alt reprezentant celebru al literaturii universale, William Shakespeare. Așa că ideea a prins și peste hotare, iar în 1995, UNESCO a adoptat această dată drept „Ziua Internațională a Cărții”. Și astfel, catalanii, care-l consideră pe Sfân­tul Gheorghe patronul lor, au ajuns să asocieze 23 aprilie nu doar cu iubirea, ci și cu lite­ratura. Două noțiuni pe care le-au împletit cu rară eleganță, încetățenindu-se obiceiul ca femeia care primește un trandafir să-i dăruiască, în schimb, bărbatului o carte. Prilej cu care catalanii spun: „Un trandafir pentru iubire, o carte pentru eterni­tate”. În Barcelona și întreaga Catalunie sunt amenajate, de Sf. Gheorghe, mii de standuri ticsite cu cărți și trandafiri. Toate femeile merg pe străzi cu câte un trandafir în mână, iar o jumătate dintre vânzările anuale de cărți din Catalunia au loc cu prilejul acestei minunate sărbători.

Valentine’s Day, sărbătoarea iubirii care a cucerit întreg mapamondul

Au existat mai mulți martiri creștini care s-au numit Valentin și mai multe povestiri menite să justifice asocierea zilei de 14 februarie cu celebrarea iubirii și a îndrăgostiților. Una dintre ele spune că Sf. Valentin era un preot din Imperiul Roman. Când împăratul Claudius al ll-lea (213-270) a decis să le interzică soldaților să se căsătorească, ca să nu mai stea cu gândul la familie, ci numai la război, Valentin i-a nesocotit decizia, cununând în secret mai multe cupluri. Preotul a fost până la urmă prins și trimis în închisoare. Aici, el s-a îndrăgostit de fiica temnicerului, căreia i-a redat vederea. Înainte de a fi executat, i-a lăsat un răvaș semnat „al tău, Valentin”. De unde tradiția de a trimite pe 14 februarie mesaje de dragoste. Obiceiul a devenit extrem de popular și s-a răspândit, mai ales după 1797, când unui editor britanic i-a venit ideea de a publica o culegere de versuri de dragoste, menite să le fie de ajutor tinerilor incapabili să compună poezii. Iar apoi au început să apară pe toate drumurile felicitări de Valentine’s Day, care aveau un mare succes. În timp, a apărut și obiceiul ca, pe lângă felicitări, doamnele și domnișoarele să primească flori, ciocolată și alte atenții. Ori ca perechile să ia de Valentine’s Day o cină romantică. Sau chiar să plece într-o vacanță de lux. Variațiunile pe această temă sunt nenumărate. În America Latină, Valentine’s Day nu le este, de pildă, dedicată doar îndrăgostiților, ci și prietenilor, motiv pentru care sărbătoarea este cunoscută și sub numele de „Día del Amor y la Amistad” („Ziua iubirii și a prieteniei”). La fel și în Finlanda, unde Valentine’s Day este numită „ystävänpäivä” („Ziua prietenului”) și unde oamenii obișnuiesc să-și trimită anonim felicitări și mici daruri. În unele țări, precum Italia sau Franța, îndrăgostiții hotărâți să facă ceva cât de cât memorabil se întâlnesc de Valentine’s Day pe câte un pod și își scriu numele sau inițiala pe un lacăt, pe care-l prind apoi de balustradă, aruncând apoi cheia în apă. În prezent, există în lume peste 100 de asemenea poduri ticsite de lacăte de diferite dimensiuni și culori, fiecare amintind de câte o poveste de dragoste.