Șapte idei greșite despre felul cum îmbătrânim

– „Eu voi îmbătrâni mai târziu” – acesta este titlul incitant al unei cărți nu demult ieșite de sub tipar în Germania, în paginile căreia sunt comen­tate pe larg angoasele și prejudecățile legate de etapa finală a existenței noastre: bătrânețea. Iar autoarea, dr. Marianne Koch, știe bine despre ce vorbește, fiindcă are și ea „o anumită vârstă”, mai exact, 91 de ani – ­

Progresele înregistrate de știința și practica medicală în lupta cu bolile posibil letale, condițiile de muncă mai civilizate și acce­sul publicului larg la un volum consistent de in­formații referitoare la stilul de viață sănătos – toate acestea contribuie la faptul că oamenii reușesc să trăiască astăzi până la vârste mai înaintate decât cei din ge­ne­rațiile ce ne-au precedat. În 2020, spe­cialiștii estimau spe­ranța de viață la naștere pentru europeni la o cifră medie de 80,4 ani, iar cerce­tătorii de la „Universitatea Erasmus” din Rotter­dam au calculat că, în prezent, persoanele cu orga­nis­mul suficient de viguros, care au adoptat încă din tinerețe un stil de viață favorabil sănătății, pen­tru ca apoi să-l mențină con­secvent pe parcursul întregii lor existențe, au realmente șan­sa să atingă pragul de 115 ani (femeile), respectiv 114 ani (băr­bații). Totuși, aici observăm un paradox: toată lumea își dorește să trăiască până la bătrânețe, dar nimeni nu vrea să fie bătrân. Nu în ultimul rând, din pricina unor clișee de largă circulație referi­toare la calitatea vieții seniorilor. De pildă, se con­sideră că ei n-ar fi capabili să țină pasul cu tehno­logiile moderne sau că, pierzându-și inevitabil puterile de la o zi la alta, sunt obligați să-și refuze până și cele mai mici eforturi. Marianne Koch, autoarea cărții, lansează însă o deviză provocatoare: „Să îmbătrâ­nim cu succes”. Demontând prejude­cățile curente legate de procesul natural al îmbă­trânirii, ea ple­dează convingător în favoarea ideii că oricine are posibilitatea de a acționa efectiv pentru a-și men­ține cât mai mult timp capacitățile fizice și mentale într-o formă bună.

1. Mai multă mișcare!

Nu care cumva să cădem pe scări, ori să ne îm­piedicăm de pragul ușii! Acesta este un precept respectat cu sfințenie de numeroși vârstnici, care au mare grijă chiar și la simpla deplasare dintr-o cameră în alta, cu atât mai mult la ieșirea din casă. De aceea, se feresc să-și supună corpul la solicitări ceva mai energice. Deși probabil că și ei aud mereu vorbindu-se despre însemnătatea deosebită a mișcării. Noi auzim, în orice caz, iar dacă mai simțim nevoia de confirmări, practica zilnică ni le oferă din belșug. După o plim­bare mai lungă, după o excursie cu bicicleta într-o zonă plină de verdeață sau câteva ture de bazin, ne-am reîncărcat bateriile golite între timp și, de regulă, suntem mai bine dispuși decât înainte.

Exercițiul fizic ne păstrează sănătatea: a trupu­lui și a sufletului, în egală măsură. Cu ajutorul ei pot fi prevenite afecțiunile cardiovasculare, se for­ti­fică sistemul imunitar, se împiedică apariția artro­zei și a osteoporozei. „Scheletul nostru, cele două sute de oase care îl compun, se fragilizează dacă nu le solicităm în permanență printr-un stil de viață activ”, ne atrage atenția Marianne Koch. Și adaugă o sumă de sfaturi bine-venite, din care vom trans­crie o parte aici: „Mergeți prin încăpere, ținând co­loana dreaptă. Trageți umerii înapoi, sugeți puter­nic burta și balansați lejer brațele”. Sau următorul exercițiu de echilibru: „Faceți 30 de pași înainte, avansând cu precizie pe o linie imaginară, fără să vă abateți niciun mo­ment de la ea”. Mișcarea are o importanță specială și ca pro­tecție împotriva sar­copeniei, adică a pierderii de masă și forță musculară, care sporește ris­cul de producere a diverselor ac­cidente, cum sunt căderile și frac­turile, ce pot duce ulterior la in­stalarea unor dizabilități.

2. Inima slăbește progresiv? Eroare!

În decursul vremurilor, inima, organul nostru vital, a aprins fantezia oamenilor, dând naștere la nenumărate mituri. Lucru lesne de înțeles, căci ea este mult mai mult decât un săculeț viu, alcătuit din țesut muscular, împletit cu un mănunchi de vase de sânge. Inima funcționează neobosit, ca un motor performant, iar în clipele când se abat asupra noas­tră talazurile unor sentimente copleșitoare, preia instantaneu rolul de dirijor al întregului ansamblu, impunând cu autoritate cadența simfoniei. Organul de care vorbim are, așadar, o multitudine de însu­șiri, plus o excepție pe care e important să o știm: nu este deloc vulnerabil la uzura vârstei. În prin­cipiu, o inimă sănătoasă funcționează la fel de pre­cis în orice etapă a vieții. Prin urmare, inamicul ei nu este numărul anilor scurși din momentul venirii noastre pe lume, ci modul cum alegem să trăim. Opțiunile noastre greșite ne obturează vasele de sânge, amenințând astfel să provoace un infarct sau un accident vascular cerebral. Principalii vinovați sunt cunos­cuți și unanim arătați cu degetul: fuma­tul, hipertensiunea, nivelul crescut al colesterolului, seden­ta­rismul și stresul cronic. Fie că ne convine sau nu, dacă vrem să avem inima sănătoasă și la bă­trânețe este absolut necesar să eliminăm acești factori de risc. De reținut: dramele personale (de exemplu, moartea subită a unei persoane apropiate, violența domestică, des­părțirea neașteptată de par­tenerul de cuplu, diag­nosticarea cu o boală foar­te gravă sau una care ne afectează dramatic calitatea vieții) pot declanșa așa-numitul sindrom al inimii frânte, o afecțiune temporară, dar care debutează spectaculos, cu simp­tome identice cu cele ale infarctului; dureri în piept, aritmie, respirație scurtă și agitată, iar apoi con­tinuă cu manifestări carac­teristice depresiei: pierderea poftei de mâncare, apatie, tristețe, depri­mare, gânduri de suicid. Întrucât poate fi vorba, într-adevăr, de un infarct, cauza trebuie clarificată rapid de un medic. În cazul când nu avem de-a face decât cu sindromul inimii frânte, se va constata că organul este practic inundat de hormoni ai stresului (în special adre­nalină). Patologia amintită se tra­tează medica­men­tos, pacientul fiind totodată ținut permanent sub observație.

3. La o vârstă înaintată, alimentația nu mai este atât de importantă? Da’ de unde!

Este adevărat că seniorii resimt mai rar senzația de foame, întrucât la vârsta a treia, apetitul începe să se diminueze treptat. Iar cei ce nu se află în aceas­tă situație se hrănesc, de preferință, cu ali­mente prelucrate industrial, fiindcă li se pare de prisos să gătească pentru o singură persoană. În consecință, meniul lor conține, în principal, produ­se luate direct de pe raft din supermarket, cum ar fi supele concentrate la plic sau gulașul ambalat în cutii de aluminiu. Însă nu trebuie să uităm că, în scopul de a-și proteja sănătatea, vârstnicii ar trebui să-și asigure, dimpotrivă, o hrană echilibrată, destul de consistentă și mai ales proaspătă. „Căci, cu cât alimentația noastră este mai încărcată de chimicale, cu atât mai numeroși vor fi radicalii liberi ce se pregătesc de atacuri asupra ce­lulelor”, explică Ma­­rianne Koch. Celulele vor muri oricum, mai devreme sau mai târziu, căci dis­pariția lor face parte din procesul de în­noire continuă a țesu­turilor, însă aceste structuri a­gresive, nu­mi­te radicali liberi, le acce­lerează dis­tru­gerea, imprimându-i un ritm mai rapid decât cel al lucrării de reconstrucție. În locul prepa­ratelor intens procesate, pline de E-uri, doctorița recomandă legume, salate și fructe proas­pete, alături de nuci, semințe și uleiuri vege­tale de calitate superioară. Antioxidanții prezenți în ele au capacitatea de a neutraliza radicalii liberi, protejând eficient celulele contra îmbătrânirii.

4. Seniorii simt nevoia să doarmă mai puțin? Ei, aș!

În vreme ce reprezentanții generațiilor mai tinere se întorc pe partea cealaltă sub plapumă, ca să se mai bucure puțin de somnul cu vise înainte de a se ridica definitiv din pat, membrii mai bă­trâiori ai familiei și-au mâncat deja oul fiert de la micul dejun și au scos câinele la plimbare – așa sună un clișeu repetat de atâtea ori, încât în final, a fost acceptat de toată lumea. Numai că specialiștii în neuroștiințe sunt de altă părere. Cercetările lor au pus în evidență faptul că bătrânii nu necesită neapărat mai puțin somn decât oamenii tineri, ci doar adorm mai greu seara și nu reușesc întotdea­una să aibă un repaus nocturn neîntrerupt până în zorii zilei. „Deși tocmai creierele vârstnice este important să beneficieze de minimum șase până la șapte ore de somn”, subliniază dr. Koch. În timp ce dormim, se regenerează trupul și mintea: sis­temul imunitar se consolidează, reciclarea ce­lulară se produce cu viteză maximă, dar înainte de toate, are loc o reconfigurare a creierului, prin formarea de noi conexiuni neuronale. Astfel, noap­te de noapte, creierul pune în ordine și stochează informațiile primite în cursul zilei, din tot ce am experimentat per­sonal sau am pre­luat indirect, prin în­vă­țare. Marianne Koch ne sfătuiește să nu consu­măm mâncăruri grele la cină și să renunțăm la al doilea pahar de vin roșu. În ce privește televizorul, medicul german, la fel ca toți somnologii, spune într-un glas că ar fi bine să-l închi­dem cu o oră sau două înainte de a merge la culcare și, până atunci, să urmărim mai degrabă un docu­mentar, decât un film polițist, cu împușcături și suspans. Iar somnul va fi mai profund dacă dormim într-o încăpere bine aerisită, la adăpostul jaluze­lelor.

5. Vârstnicii sunt depășiți de tehnologiile moderne? Prejudecată!

În realitate, lucrurile stau exact invers. Conform statisticilor, pentru mulți dintre vârstnici, universul digital a încetat să fie o junglă de nepătruns: între­buințează tableta, ca să arunce o privire în camera nepoților, au un smartphone care îi ajută să țină legă­tura cu prietenii și, când le trebuie un partener pentru o partidă de șah, îl găsesc online. Celor ce ezită deocamdată să manevreze apa­ra­tura digitală, Ma­rianne Koch le adre­sează un cuvânt de încura­jare: dacă vor izbuti să-și învingă reținerea, echipa­mentele electronice le vor oferi un antrenament ideal pentru creier.

6. Ridurile ne urâțesc? Mai vedem!

Ni se desenează pe chip, într-o bună zi, asemeni unui labirint ce ascunde întâmplări mai vesele sau mai triste, trăite cândva. E firesc. Ridurile sunt sem­ne care marchează avansarea noastră în vârstă. Desigur, joacă un anumit rol și materialul genetic, alimentația, îngrijirea personală, mișcarea… În primul rând, însă, încrețiturile pielii arată cât de intens am expus-o la soare și în ce măsură am protejat-o. Cu un stil de viață adecvat și o îngrijire cosmetică bună, ele pot fi reduse întrucâtva, dar în nici un caz eliminate. Ce rost ar avea să o facem?

7. Singurătatea, cea mai grea boală

Chiar dacă dispun de resurse financiare ce le asigură un trai decent, seniorii nu sunt fericiți. Se tem de propriile neputințe, de momentul când nu se vor mai putea îngriji singuri și vor deveni dependenți de ajutorul celorlalți. Cu atât mai mult, cu cât văd cum se face gol în jurul lor. Rând pe rând, dispar oameni dragi: unii se sting, alții se îndepărtează. Solu­ția problemei? Să trăim în pre­zent, iar nu izolați, printre amintiri și umbrele trecutului. Să folo­sim orice prilej de a socializa: la biserică, la cluburile speciale pentru vârstnici, la o universitate populară, la o asociație sportivă. „Fiind­că”, spune Marianne Koch, „singu­rătatea este cea mai grea boală”.