Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Albinarii din Timiș

– România este a doua putere apicolă din Uniunea Europeană, du­pă Spania. În 2021, au viețuit în țară 2.353.000 de familii de al­bine. Prisăcile românești au produs, în acel an, peste 30.000 de to­ne de mie­re, triplu fa­ță de anul 1990. O treime din această cantitate este li­vrată pe piața eu­­ro­peană, în special în Germania, unde mie­rea româ­nească este foar­te bi­ne apreciată. Contributori importanți la viața api­colă națională sunt și bravii apicultori din județul Timiș –

Primul stup

Foto: Shutterstock

Petru Doda este președintele filialei Timiș a Asociației Crescătorilor de Albine, constituită la nivel național, cu sediul la București. Am convenit să vizităm împreună un apicultor experimentat, din comuna Ghiroda, lipită de Timișoara. Drept ur­mare, aștept pe marginea șoselei, lângă celebra Fân­tână a Punctelor Cardinale, vis-a-vis de zidurile Bas­tionului habsburgic, renovat, deschis pentru tu­riști. E dimineață, o dimineață friguroasă de februa­rie. Punctual, la ora stabilită, șeful ACA Timiș opreș­te autoturismul lângă mine, urc și traversăm toată partea de est a orașului. Construcțiile se țin lanț, nici nu bag de seamă când intrăm în Ghiroda. În scurt timp, ajungem la poarta unei case, în apro­pierea căreia, în grădină, se află câteva rânduri lungi de stupi colorați, un mic rai apicol amor­țit. Apoi intrăm într-o încăpere căldu­roasă, unde sun­tem luați în primire de gazdă: Gheorghe Stanciu, un băr­bat în etate (peste 80 de ani), dar vioi, afabil, numai zâmbet. Parcă l-ar fi înțepat câteva albine în dimineața asta, și în loc de venin, i-ar fi inoculat bună dispoziție. Numai că al­binele sunt strânse ghem în stupi, să reziste iernii. Mai e un pic până vor ieși prin urdiniș, la primul cules. Până atunci, pentru apicultori e timp de făcut planuri și de povestit. „Trăia la noi în sat un stupar bătrân, căruia îi zi­ceam uica Niță. Eu eram un puști, băteam toată ziua mingea pe uliță și moșul m-a stri­gat într-o zi să-l ajut în prisacă. L-am ajutat și, drept răsplată, mi-a dăruit un stup. Așa am ajuns eu apicultor, de la stupul ăla”, poves­tește gazda noastră, în timp ce îmi întinde un borcan cu miere de rapiță, albă și densă, să-mi îndulcesc cafeaua. Pasiunea pen­tru stupi a durat. Mai târziu, Gheorghe Stan­ciu a mers la școală, a absolvit Facultatea de Fi­zi­că-Chi­mie, a ajuns profesor, director de școală la Bucovăț, dar nu a re­nunțat niciodată la al­binele lui: „Am 67 de ani de apicultură”, spu­­­ne zâmbind tinerește. Tot județul îl cu­noaște. Are clienți peste tot, îl sună, îl caută, îi cum­pără mierea. De-a lungul anilor, i-a în­vățat pe mulți să crească albine: „Cred că vreo două­zeci de inși s-au apucat de apicul­tură datorită mie. La școală, am dat stupi la cinci elevi”. Cunoaște toate pădurile de sal­câm și de tei, toate câmpurile bogate în ier­buri melifere, din vestul țării. Ba a ajuns cu stupii lui și în Oltenia cea bogată în păduri de salcâm. Merge în trans­humanță și acum, la senectute: „Mai am vreo 70 de stupi. Merg pe Va­lea Mureșului, la Do­me­niul Regal de la Săvârșin. Puterea pe care o am, vine de la albine”.

La vânătoare de roiuri

Grădină cu stupi la iernat

Ni se alătură, în timp ce vorbim, un tânăr api­cultor, cu un prenume de personaj de basm: Ele­odor Cosmin Vasile. Face taximetrie, dar pasiunea lui a fost, încă din copilărie, să creas­că animale mici: pești în acvariu, hamsteri, porum­bei, papagali și multe altele. Acum câțiva ani, până în pandemie, era la socrii lui, în satul Șuștra, când câteva roiuri de albine s-au sălășluit în grădina lor: „Am oprit și eu un roi, am cumpărat un stup și așa m-am apucat de apicultură. Am înmulțit stupii de la un an la altul”. Albinele roiesc în luna mai, numărul lor crește în stup foarte mult și hrana nu mai este de ajuns. Roiul condus de o matcă (regina stupului) se desprinde din familia originară și zboară în apropierea prisăcii, oprindu-se, de obicei, în primul pom sau copac. Apicultorii vânează aceste roiuri, pen­tru a le repune într-un nou stup: „Într-o pri­măvară, am găsit un roi care se băgase în crăpă­tura unui zid. Cinci ore m-am chinuit să-l scot de acolo, cu regină cu tot”. Cu timpul, Eleo­dor s-a ini­țiat în treburi de mare precizie, cum ar fi trans­vazarea larvelor, adică mutarea larvelor tinere din celule de albine lucrătoare în botci artificiale. O botcă este o celulă specială de fagure, în care se dezvoltă matca. Practic, este o intervenție de mare finețe a apicultorului, pentru obținerea con­­trolată a regine­lor. Apoi mătcile se împere­chează și pro­duc ouă, vreo 2000 de ouă pe zi, din care ies albi­nele lu­crătoare. Viața acestora este scur­tă, vreo 30 de zile, dar regina poate trăi până la 7 ani! Ea este singura albină fecundă din stup. Ele­­­o­dor nu merge, deo­camdată, cu stupii în pas­toral. Îi ține într-o gră­dină, la țară. E unul dintre cei peste o mie de api­cultori din județul Timiș. Din­tre aceștia, 250 sunt membri ai Asociației Cres­căto­rilor de Albine.

Un nou sezon apicol

Ieșim toți patru, la stupii lui Gheorghe Stanciu. E tăcere deplină în aceste căsuțe din lemn, unde stau ghemuite, în inerția lor hibernală, albinele, aceste fascinante viețuitoare, în absența cărora agri­­cultura și viața pe pământ ar suferi sau ar dis­părea, după cum a spus Einstein. Noile reglemen­tări europene ocrotesc din plin albinele și celelalte categorii de polenizatori. Unele pesticide au fost interzise, iar utilizarea altora va fi drastic redusă. Fer­mierii, pentru a încasa subvenții agricole, tre­buie să lase nelucrate anumite suprafețe, care ajung până la 10% din suprafața totală a fermei, pentru a permite vegetației sălbatice să crească și să ofere condiții de viață albinelor. Sigur, două culturi agri­cole, cea de rapiță și cea de floarea-soarelui, sunt utile pentru apicultură, dar și flora spontană face parte din baza meliferă, este sursă pentru mierea polifloră. Uniunea Europeană este a doua mare pu­tere apicolă la nivel planetar, cu o producție anuală de 218.000 tone de miere, în 2020. Cel mai mare pro­ducător este China, cu 444.000 tone, în 2020. În aceste condiții, mierea chinezească inundă pie­țele internaționale, deși nu este chiar de cea mai bună calitate, ba încă sunt studii care arată că o parte din mierea chinezească este contrafăcută („adul­terată”, ca să folosesc termenul de specia­litate). Desigur, mierea aceasta intră pe piața eu­ropeană cu cel mai mic preț de pe planetă (1,65 euro/kg, în primele șase luni ale anului 2022). „Anul trecut, mierea de salcâm bio românească a fost 27 – 28 de lei/kg, în vrac, față de 36 de lei/kg, în 2021”, îmi spune Petru Doda. Asta în­seamnă că mierea bio românească este plă­tită încă bine, cu peste 5 euro/kg. Este o do­vadă a calității și aprecierii de care se bucură pe piața comunitară. Cu timpul, apicultorii ro­mâni au învățat să își vândă mierea mai bine, o ambalează în borcane cu etichetă per­so­­nalizată, și-au făcut pagini de internet, își promovează marfa pe rețelele de socializare. Sunt organizate și târguri de profil, unde vi­zita­torii au ocazia să-i cunoască pe api­cultori și să cumpere sortimentele de miere dorite. Chiar aici, la Ghiroda, este organizat în luna martie un târg apicol, ajuns anul aces­ta la a XII-a ediție. Pentru apicultorii ti­mișeni în­cepe un nou sezon, o nouă punere în miș­care spre ma­sivele melifere: în munții Bana­tului, în șe­sul și pe dealurile Olteniei, pe câmpurile gal­bene de rapiță și de floarea soarelui. Camioa­ne­le cu stupi parcurg zeci, sute de kilometri, ca să parcheze, undeva, în marginea unei pă­duri sau în mijlocul unei cul­turi agricole. Mun­ca aceasta a api­culto­rilor se desfășoară departe de ochii lumii, nu prea are vizibilitate pu­bli­că, nu face specta­col. Până și în presa agri­colă, atenția acordată sectorului apicol este redusă. Au întâietate fermele de cultură mare (grâu, po­rumb, ra­­piță etc.) și cele de creștere a bovinelor și ovi­ne­lor, mai rar dai peste câte un articol de­dicat api­culturii. Cu toate acestea, viața stu­pului depă­șește în complexitate viața din orice altă fermă agri­colă!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian