DIANA BUZOIANU (Vicepreședinte al Comisiei de Mediu a Camerei Deputaților): „Pentru bunăstarea unor șmecheri, milioane de români plătesc cu sănătatea lor”

„Pădurea din jurul Bucureștiului se taie masiv, de 15 ani încoace”

– Sunteți unul dintre rarii politicieni preo­cupați de problemele de mediu. Două dintre proiectele dvs. legislative legate de păduri au avut succes în această primăvară. Ce înseamnă pro­punerea de protejare a pădurii periurbane?

– În orice stat care vrea să protejeze plămânii ce­tățenilor săi, o soluție este    pădurea periurbană. Îna­inte de a ateriza pe diferite aeroporturi euro­pene, vedem din avion cum orașele sunt încon­ju­rate de o mare de verde. Foarte puține capitale eu­ro­pene arată de sus atât de dezolant precum Bucu­reștiul. Pădurea din jurul Bucureștiului se taie ma­siv, de 15 ani încoace. Trebuie să ne luptăm să pro­tejăm ce a mai rămas, dar să și împădurim. Lucrez împreună cu societatea civilă la un proiect de pro­tejare a acestei păduri periurbane a Bucureș­tiului. Deși avem o ordonanță ministerială ce spune clar că pădurile din jurul capitalei au un rol esențial, ele sunt sacrificate pentru profitul obținut din tăieri. Iar zonele așa-zis reîmpădurite sunt de fapt pline cu tufăriș, nu cu arbori plantați. Chiar dacă s-ar planta corect, până crește noua pădure, plătim o factură pe sănătatea noastră. Avem pădurea Snagov, cu o valoare inestimabilă din perspectiva biodiversității. Din ea sunt tăiați zilnic stejari seculari, pentru profit, pentru a fi transformați în mobilier de lux pentru oamenii cu bani. Pentru a proteja    pădurile periurbane avem nevoie de mult mai puțini bani decât băgăm în sistemul de sănătate. Vorbim de o schemă foarte asemănătoare cu cea a arderilor ilegale. Un grup de infractori este acoperit de auto­rități locale, care sunt protejate de instituțiile de la centru, care au protecția unor poli­ti­cieni de la vârful piramidei. Și astfel, pentru bună­starea unor sute sau mii de șmecheri, mi­lioane de români plătesc cu sănătatea. Acum avem bani prin PNRR să refacem pădurile periurbane. În alte țări europene, deja se îm­pădurește. Noi tăiem cât se poate din pă­durea existentă și nu ne batem capul, nici atunci când sunt bani, să împădurim aceste zone.

„Să pui lacăt la pădure încurajează fenomenul infracțional”

– Sunteți coautoarea proiectului pentru accesul oricărui român în păduri. Ce în­seamnă?

– Am depus două proiecte alături de senatorul Aurel Oprinoiu, ce au fost adop­tate de Senat, în luna Martie. Unul pentru protejarea arborilor seculari și unul care să ofere acces liber cetățenilor în păduri. În momentul de față, avem dreptul de a intra în păduri doar acolo unde există marcaje speciale, foarte puține. Să nu uităm că am avut jurnaliști bătuți, pentru că au intrat în pădure să documenteze nereguli, am avut pă­durari uciși, pentru că au vrut să se opună tăie­rilor ilegale. Să pui lacăt la pădure, să nu intre cineva să vadă ce se întâmplă acolo, încurajează fenomenul infracțional. Este dreptul nostru de a ne bucura de natura țării. Ne lăudăm în lume că avem o țară frumoasă, cu unele dintre cele mai bătrâne păduri europene, de o valoare inestimabilă, dar nu avem voie să ne bucurăm de ele. Această inițiativă legislativă este susținută de mii de români care au semnat o petiție Declic: Lasăți-ne să ne bucurăm de natura din România, măcar asta lăsați-ne. Pă­durea e a noastră, nu a voastră.

–    V-am admirat argumentația tăioasă împo­triva amendamentelor propuse de Garda de Me­diu, ce fac aproape imposibilă punerea sub acu­zație a celor ce ard deșeuri. Practic, la jumătate de an după ce, la presiunea societății civile, Gu­vernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care incriminează incendierile, Garda de Mediu a pro­pus dezincriminarea acestor practici ce sufocă în fum localități întregi, între care și Bucureștiul.

– În România, în zona de mediu, avem un nu­măr infim de infracțiuni sancționate. În general, in­fractorii scapă. Eforturile pentru a face o legislație tot mai proastă au dat roade din nou. Pentru a pro­teja grupuri infracționale ce fac averi din aceste ar­deri de deșeuri, milioane de bucureșteni și ilfoveni mor mai repede, pierd ani din viață. Asta, pentru că politicienii acoperă aceste grupuri infracționale. Să trăiești într-o comunitate în care nu-ți poți des­chide geamul pentru că ești înecat de aer toxic e un coșmar, nu e viață normală. Trebuie să avem cu­rajul să spunem lucrurilor pe nume. „Ajunge! Până aici, v-ați făcut plinul, acum gata!”. Ei profită de faptul că poluarea este un pericol invizibil, ce atacă în timp, azi ai înghițit niște noxe, mâine particule cu mult peste limita maximă admisă, și așa ajung oa­menii să dezvolte astm, boli cardiovasculare, boli grave, și nu știu exact de unde vin. Toți sen­zorii amplasați în curțile școlilor din București arată depășiri mari, peste limita legală. Iar riscul pentru copii e mult mai mare în ceea ce privește im­pactul poluării. Este momentul să ne luptăm pen­tru    sănătatea copiilor, pentru drepturile funda­men­tale, să punem presiune pe politicienii care acum nu vor să ne asculte și fac jocurile unor in­ter­lopi, să ne facem auzite vocile. Nu e vorba de pro­tejarea unor copăcei, ci de viețile noastre.

„Avem nevoie de procurori, de judecători specializați pe mediu”

– Pentru a vă documenta în legătură cu in­fracțiunile de mediu, ați făcut o vizită    la Curtea de Apel din Mons, Belgia. Ce ați aflat?

– Acolo au o secție specială pentru infracțiuni de mediu, procurori dedicați, oamenii care m-au impresionat prin pasiunea cu care vorbeau despre munca pe care o fac. Judecătorii au povestit de su­tele de ore petrecute pentru a studia, a înțelege ce se întâmplă, despre misunea pe care și-au asu­mat-o, de a ajuta la crearea unei lumi mai sănătoase. Mi-au arătat că omul sfințește locul și că asemenea oameni într-o instituție pot face o diferență uriașă. Au văzut că legea spune că se pot crea secții spe­ciale și au creat o astfel de secție, pe mediu. Cum ne-am întors acasă, ne-am zis „Hai să propunem și noi un astfel de proiect de lege” și așa am aflat că există deja legislația. Dar nimeni nu a creat până acum nici o secție specială, în toată țara asta, îngro­pată în deșeuri, cu numeroase infringementuri eu­ro­pene pe calitatea aerului, țară în care murim, în medie, cu câțiva ani mai devreme, din cauza po­luării, în care se defrișează zilnic păduri. E clar că avem nevoie de procurori, de judecători specia­li­zați pe mediu. La nivel mondial, există 3000 de astfel de secții speciale pe partea de mediu, în România, nici una! Tot mapamondul merge într-o direcție, a înțeles că protejarea mediului înseamnă protejarea sănătății oamenilor și că, neavând un sistem judiciar specializat, nu poți opri infrac­țio­nalitatea. În România, încă nu s-a înțeles asta. Noi, cei de la USR, am cerut, cu ani în urmă, înființarea unui DNA al pădurilor, un proiect legislativ care ar fi specializat procurori pe zona de tăieri ilegale, zonă uriașă de infracționalitate în România. Proiectul este în continuare blocat la sertar în toate negocierile politice.

„Singurul lucru care poate mișca ceva este presiunea publică”

– Ce spuneți nu este deloc optimist. Cum s-ar putea debloca lucrurile și la noi?

– Singurul lucru care poate mișca ceva este presiunea publică. Trebuie să creștem această presiune, până nu vor avea de ales și ne vor asculta vocea. Am văzut că func­țio­nează. Trebuie să ne cerem drepturile. So­cietatea civilă are forța să schimbe lucru­rile. De pildă, proiectul pentru protejarea ar­borilor seculari a pornit la cererea societății civile. A fost sprijinit de academicieni, de Prințul Charles, de specialiști. Avem ONG-uri care de ani de zile luptă, au rezultate, mai mici sau mai mari, putem învăța multe de la ac­ti­viștii de mediu. De fiecare dată când depun pro­iecte legate de protejarea pădurilor, primesc sute de mesaje de genul „nu mai avem ce proteja, au fost furate toate”. Iar eu le răspund    că nu este ade­vărat, avem încă enorm de multe păduri de protejat, păduri extrem de valoroase. Abia atunci când vom spune că nu mai avem ce proteja, nu mai avem pentru ce lupta, atunci vor fi tăiate toate. Avem multe lucruri de făcut și avem pentru ce să ne luptăm.