Nu e lună lăsată de bunul Dumnezeu în care Institutul Cultural Român (ICR) să nu intre într-un nou scandal. Transformat, după mandatul lui Horia-Roman Patapievici, într-o uriașă agenție de turism pentru clientela politică de rangul doi, ICR putea foarte bine „să se aranjeze” în logica sinecurii, să pape banul public fără să facă prea mult zgomot de fond. Dar „vocea și talentul” îi trădează constant pe șefuleții din ICR și asistăm, de-o vreme, la un spectacol „live” nu de cea mai bună calitate. Pe zona lor de competență, sediile ICR au funcția unor ambasade. Cu cine ne prezentăm noi acolo – de la Londra la Istanbul sau Chișinău – spune foarte multe despre ce vrem să transmitem lumii. Iar imaginea e deplorabilă: sinecurismul de tip 2023 nu-și mai știe lungul nasului, nu-i mai ajung chiriile și salariile de mii de euro pe lună, se cațără pe funcția temporară, ca să-și facă imagine personală pentru viitor. Vanitatea trebuie hrănită, iar pentru asta statul român are bani tot timpul. Dacă gafele de imagine precum cele de la Londra pot trece într-o notă comică, opțiunea României pentru noul șef al ICR Chișinău trece direct într-o notă dramatică. Și mai dramatic e faptul că nu pare un accident: promovăm intens, de ani de zile, fără jenă, adversarii propriilor noastre interese. Cine ar putea schimba situația aceasta atât de jenantă știm: ministrul de Externe Bogdan Aurescu ar putea, minimal, să se prevaleze de poziția sa, pentru a bloca anumite numiri. Nu o face. Despre președintele Klaus Iohannis, nici nu are sens să vorbim. Cea mai frustrantă meserie din România e cea a ofițerului din Serviciul Român de Informații care îi scrie rezumatele președintelui. Pornim, desigur, de la premisa că, măcar la nivel de SRI, cineva își face riguros treaba… Dar rezultatele informațiilor și analizelor SRI nu se văd în realitate. Ștacheta improvizației grosiere e ridicată tot mai sus și nimănui nu-i mai pasă de aparențe. Dacă ar fi un joc politic intern, ar putea fi ceva de înțeles. Dar cineva își bate joc de imaginea României în lume. Avem pretenția să fim luați în serios la Bruxelles, de partenerii noștri europeni, dar noi propunem ca interlocutori personaje care n-ar trece de preselecții la „Românii au talent”!
În 30 de ani de „tranziție”, România a dat o mână de exemple de bune practici. ICR-ul lui Patapievici a fost unul dintre ele: cum să faci o instituție de stat vie, vibrantă, în cel mai scurt timp posibil. Ce se întâmplă azi la ICR e la fel de spectaculos: cum să pervertești totul, în numai câțiva ani…
