Casa din câmpul de lavandă

– Poveste despre regăsirea de sine și bucuria de a avea un rost –

– O căsuță albă, într-un câmp de lavandă. Credeam până de curând că așa ar trebui să înceapă o poveste provensală, din ținuturile de sud ale Franței. Dar după ce-am cunoscut-o pe Simona Măricean și după ce-am văzut ce-a făcut ea într-un sat din Sălaj, aproape de Zalău, mi-am dat seama că poveștile pot înflori și la noi, că este loc destul pentru ele și în România. Cum se ajunge la împlinirea lor este însă o întreagă aventură, despre care am aflat într-o după-amiază bătută de ploi -                         

Experiența franceză: Val d’Isere

– Pensiunea Cerdacul cu Lavandă este întru totul creația ta, o adevărată casă din povești. Unde ați învățat, dra­gă Simona Măricean, arta aranjării cu dichis?

– Am plecat din țară la 21 de ani, în Franța, unde am stat mai bine de cincisprezece ani, așa cum au făcut atâția români porniți în căutarea norocului. Am avut șansa să fac parte dintr-o generație care a făcut școală ca lumea, serioasă, aici în țară, eram bine pregătită și asta m-a ajutat foarte mult acolo. Pentru că știam bine să vorbesc mai multe limbi străine, dar și pentru că am avut dintotdeauna un real spirit organizatoric, am reușit să ocup funcția de director de hotel în stațiunea franceză Val d’Isere. Am pătruns astfel într-o lume ex­clusivistă, unde am învățat foarte multe despre ceea ce înseamnă turismul de lux. Pot spune că acolo m-am format din toate punctele de vedere în ceea ce privește organizarea și ad­ministrarea unui domeniu turistic. O primă regulă, obligatorie acolo pentru toți angajații, a fost că, dacă vrei ca afacerea să aibă succes, nu trebuie să pornești de la gândul că aștepți niște turiști cărora le oferi niște servicii, ca să le iei banii. Nu! Aștepți oaspeți pe care îi tratezi, ca gazdă, cum se poate mai bine, în așa fel încât să se simtă ca niște prieteni veniți în vizită la alți prieteni. Turismul este ca un lanț cu multe verigi. E rău dacă lipsește una dintre ele, da­că nu se mișcă așa cum trebuie, dacă e blocată. Serviciile, perso­nalul, atitudinea, know how-ul, toate trebuie să fie de înaltă clasă, unitare, fără să scârțâie vreuna, pentru ca atmosfera pe care o oferi oaspetelui să fie complet armo­nioasă, din toate punctele de ve­dere.

Casa din mlaștină

– Într-un post de o asemenea anvergură, ce v-a îndemnat să vă întoarceți acasă, în țară?

– Nu vreau să intru în detalii, dar pot să vă povestesc cum a în­ceput aventura mea românească, prin alegerea acestui loc din satul Brebi. A trebuit să-l aleg aproape de Zalău, unde trăiește mama și unde este școala fiicei mele, și a contat și faptul că nu a fost foarte scump, așa că m-am descurcat cu ce aveam în pușculiță. Am găsit anunțul de vânzare, am venit să văd locul, care era atunci într-o paragină perfectă: o casă veche, șubredă, nelocuită de multă vreme, într-un câmp mlăștinos, plin de buruieni și scaieți. Gardurile erau legate cu sârmă, să nu le ia vântul. Prima întâlnire cu locul a fost tare dezamăgitoare. Când am văzut halul în care era de ruinată casa, nici n-am mai putut să mă uit la ea. Îmi venea să plâng. Atunci m-am întors cu spatele la ea și m-am uitat în direcția opusă, spre dealurile din fața mea, și în acel mo­ment s-a petrecut o minune. A ieșit soarele dintre nori pentru o secundă, dar a fost suficient ca să lu­mineze ca un fulger țiglele arămii ale porții Cas­trului roman de la Porolissum, care se află dincolo de dealurile vecine cu grădina mea. A fost ca un flash, ca o săgeată de lumină care m-a dus în viitor, mi-a scos în față posibila imagine a casei renovate, a câmpului de lavandă, a grădinii amenajate. Când mi-am dat seama că locul acela are o încărcătură istorică reală (fiind pe vremuri al dacilor liberi), m-am bucurat, și pe loc i-am și găsit un nume: Cerdacul cu Lavandă. De atunci începând, am știut ce am de făcut.

Învățătura bunicului

– Ați început cu amenajarea pensiunii…

– Nu, a trebuit mai întâi să mă întorc în Franța, să mai muncesc un an, ca să am bani de renovare, timp în care m-am străduit să învăț cât mai multe despre turismul de succes. Cea mai importantă lecție a fost să învăț să valorific din toate punctele de vedere locul pe care l-am ales. Cei care se pricep cu adevărat la turism, francezii, italienii, grecii, știu cum să facă o destinație dorită și căutată, pornind de la un nimic, de la o piatră mai deosebită, de la o cărămidă rămasă dintr-un zid vechi, de la un copac bătrân. Știu să scoată în evidență ceea ce este specific unui loc, să facă să trăiască po­vestea lui, în așa fel încât să-l facă atrăgător pentru cel venit din afară. Mi-am dat seama că locul pe care îl cumpărasem avea un potențial deosebit, pornind tocmai de la castrul de la Porolissum, care se vede de pe terasa mea, de pe cerdac. De-acolo trebuie să încep povestea, mi-am zis, de la vestigiile acelea. Da, dar ce o să mai vadă omul care stă în cerdac?, mă gân­deam. O mlaștină, buruieni? Așa a apărut apoi în gândul meu amenajarea terenului și lavanda care umple câm­pul și viața mea de acum.    Trebuie să vă spun că am lucrat singură și că, ani întregi, uniforma mea zilnică era al­cătuită din pantaloni și cizme de cau­ciuc. Am început cu vopsirea ușilor de la șură într-un albastru electric. Ca să se știe că începe schimbarea. În fostul grajd am amenajat locul în care am locuit cu fetița, până când am reparat casa. La 41 de ani, cât aveam atunci, nu mi-a fost simplu să duc singură toa­tă greutatea unor munci adesea foar­te grele și complicate. Dacă reu­șesc aici, nimic nu mă mai poate do­borî!, îmi ziceam în momentele de ma­re cumpănă. Și-am avut câteva ast­fel de momente, grozav de dure. Acum vă pot spune că viața mea din ultimii ani este, de fapt, o poveste despre regăsire, despre lupta îndârjită pe care am dus-o pentru a mă salva, pentru a-mi demonstra mie însămi, în primul rând, că nu am fost învinsă de anumite întâmplări. În același timp, am vrut să-i ofer copilului meu un loc frumos, în care să trăiască sănătos și armonios, înconjurat de binefacerile naturii.   

– Sunteți mulțumită de ce-ați făcut?

– Pentru mine, personal, casa asta și pensiunea au însemnat salvarea. Fără să intru în detalii, vă pot spune că aceasta este o poveste de supra­viețuire. Gândiți-vă că eu m-am format ca adult în Franța, într-o societate în care, fără să idealizez prea mult, ești avansat doar pe merit, în care se ține cont de calitățile profesionale pe care le ai, și doar așa ești ajutat, propulsat și pus în locul pe care-l meriți. M-am întors aici, unde, dacă nu faci parte din știu eu ce gașcă, din ce partid, nu se uită nimeni la tine. Ba, de multe ori, ți se pun bețe în roate, dacă avansezi prin forțele proprii. E o lume cu ierarhiile pe dos. De-aceea am hotărât ca tot ceea ce fac să fac singură. Au fost șapte ani de mun­că grea, continuă, cu multe sacrificii. Pot să vă spun, de exemplu, că în primul an, plantația de levănțică are nevoie de șapte sape, altfel tulpinile care sunt fragede sunt înecate de buruieni. Pe toate le-am făcut singură. Viața mea de aici e o poveste cu mâini bătătorite, muncite, cu multe încercări și descurajări. Trăim într-o lume a bărbaților, și eram privită cu suspiciune și neîncredere. Se uita lumea cu mirare, cum de m-am îngropat aici, în capătul ăsta de lume și în muncă grea, fără distracții. Aveam mereu în cap o vorbă a bunicului meu, ca­re adesea îmi spunea: „Draga tatii, lasă lumea să vorbească ce vrea. Tu fă așa încât să te poți uita în oglin­dă fără rușine!”. Și mă pot uita acum în orice oglindă fără rușine, ba chiar cu bucurie.

Nota 10

– Astăzi, Pensiunea Cerdacul cu Lavandă se află în Top 10 cele mai frumoase pensiuni din Ro­mâ­nia, și are nota 10 pe Booking.com. Ce le oferiți oaspeților dvs., încât sunt atât de încântați?

– Am știut de la început că voi găsi greu oameni cu care să lucrez și atunci am hotărât să mă extind doar atât cât pot face singură, cât pot eu administra prin munca mea. Eu controlez totul. Numai așa am siguranța că toate sunt la locul lor. M-am extins încetul cu încetul, și astfel am câștigat experiență. Mi-am gestionat munca, astfel încât să o pot duce singură la sfârșit. Am și acum un program riguros, cu sculat la ora 5.30 în fiecare dimineață, o duc pe Irina la școală, la Zalău, mă întorc la muncă, la prânz o iau pe Irina de la școală și apoi din nou acasă, la muncă.    Pot găzdui în pen­siunea mea mică doar 3-4 persoane, proprietatea se închiriază integral, oaspeții sunt în majoritate români, dar am avut și mulți străini, mai ales englezi și francezi. Mă găseau mereu la lucru, în grădină, cu mo­tocultorul, cu lavanda, la bucătărie, în atelierul de preparate. Sunt me­reu în mișcare, tot timpul este ceva de făcut, de dus la capăt.

–   Este rentabilă, financiar vorbind, o pen­siune atât de mică?

– Când Cerdacul cu Lavandă a devenit mai cunoscut, am avut adesea situația de a nu-i putea găzdui pe toți cei care ar fi vrut să stea aici. Pe de altă parte, multă lume își dorea doar să o poa­tă măcar vizita, preț de câteva ore, așa că am schim­bat traiectoria și am gândit pen­siu­nea ca o des­tinație publică, ce poate fi vi­zi­tată în weekend pen­tru frumusețea locului, dar și pentru a parti­cipa la ateliere de prelu­crat la­vanda, de realizat suveniruri și jucării cu la­van­dă. Programul în­cepe de la mijlocul lunii Mar­tie și durează până la sfârșit de Oc­tom­brie. În weekend, vin autocare cu copii care vizi­tează parcul, grădina, participă la ate­lie­rele de confecționat săculeți, păpuși, surprize cu lavandă. Sunt peste 6.500 metri pătrați de te­ren pe care l-am amenajat tematic, singură, în funcție de anotimpuri. Mulți vizitatori vin toc­mai pentru a surprinde semnele schim­bărilor care se petrec în natură în anumite mo­mente din an. Avem un colț de grădină în care se vede cel mai bine cum vine toamna, cu frunze co­lorate, cu dovleci de toate mă­rimile, cu anu­mite flori specifice ano­tim­pului. Astă iar­nă am amenajat o căsuță a lui Moș Crăciun, care i-a înveselit mult pe copii. Sunt oameni care vin doar pentru ședințe foto, pentru a filma videoclipuri, încântați de peisajul pe care-l oferă grădina. De curând, a venit un grup de copii din Ungaria, în cadrul unui schimb de elevi prin pro­gramul Erasmus. Au fost cu­rioși de creșterea și cultivarea lavandei, și-au fă­cut să­culeți perso­nalizați, le-am preparat ceai cu lavan­dă, au primit prăjiturele de casă, s-au plimbat prin grădină și au fost foarte încântați de tot ce au vă­zut. Le-am deschis ușa Cerdacului, pentru a sta și acolo la o poveste, iar la final și-au făcut o gră­ma­dă de foto­grafii cu decorurile de primăvară. Sunt tare feri­ci­tă că peste 400 de elevi și cadre di­dac­tice și-au con­fir­mat deja vizitele în lunile Mar­tie și Aprilie, așa­dar, le spun de pe acum că îi aș­tept cu brațele des­chise și mulțumesc Liceului Teh­no­logic „Octa­vi­an Goga” din Jibou, care a ales Cer­dacul cu La­van­dă drept destinație turistică pentru oaspeții lor din Ungaria!

Irina și florile de Lavandă

– Lavanda a ajuns emblema casei-pensiune pe care o gospodăriți. Am văzut că preparați tot felul de produse din această plantă. De unde pot fi cumpărate?

–    Prepar cantități foarte mici din aceste pro­duse. Din lavandă distilată obțin apă de lavandă și ulei esențial. Acestea folosesc ca materie primă pen­tru a face săpunuri, balsamuri, odorizante, ule­iuri de corp, cosmetice. Copiii caută mai ales jucărelele, păpușile, iepurașii și buf­nițele umplute cu lavandă, săculeții deco­ra­tivi, buchețelele suvenir. La mare cău­ta­re sunt și ceaiul și prăjiturelele cu aro­mă de lavandă. Sunt bucuroasă însă că fii­ca mea, Irina, a început să învețe și ea să facă jucării umplute cu lavandă și chiar să participe la atelierele cu copii, pe ca­re-i învață, la rândul ei, tot felul de lu­cruri. De curând, am avut un atelier în care i-a învățat să picteze flori de lavandă pe forme din ceramică cu tematică de Paș­te și să pregătească daruri și surprize pentru Florii și Paște.

–    Așadar, aveți cui transmite șta­fe­ta…

– Da, Irina a fost de la început aici, în acest loc, a văzut cum se poate naște o mi­nune din piatră seacă, dacă ești mun­citor, perseverent, încăpățânat în a-ți urmări țelul. Cred că aceasta este învăță­tura cea mai importantă pe care mă bucur că am reușit să i-o transmit și sunt con­știentă că n-o va uita și o va ajuta să trea­că peste ceea ce viitorul îi va pune în față. Dacă vrei ceva cu adevărat, poți! Lumea nu înțelege cum de pot eu să trăiesc izo­lată, prinsă cu munca de aici, dar eu nu am nevoie de schimbări majore în viața mea. Singurele schimbări care mă bucură enorm și la care sunt foarte atentă sunt legate de transformările pe care le observ la Irina, care crește într-un loc minunat, în mijlocul naturii, înconjurată de atâtea lu­cruri frumoase. Locul acesta pentru mine a fost magic de-a dreptul, l-am sim­țit ca pe-un aliat care mi-a dat energie și pu­tere în această poveste de regăsire de sine, de descoperire a unui sens în viață, a fost ca o lecție de supraviețuire pe care am trăit-o și o tră­iesc în continuare aici. Nu mă interesează să fac afa­ceri și averi din asta. De la acest loc am primit și învățat multe, de-aici îmi vin tihna și liniștea cu care îmi pot orândui zilele. Ce mi-aș putea dori mai mult în aceste vremuri tulburi?

Fotografii din arhiva Simonei Măricean