VEZICA URINARĂ

– Infecții, urinări dese, incontinență: vezica este un organ extrem de sensibil. Parcurgând aceste pagini, veți afla cum funcționează ea, de ce este atât de vulnerabilă și cum o puteți ajuta să-și păstreze sănă­tatea –

Din nou simțim că ne apasă vezica, dân­du-ne semn că are nevoie să fie golită, deși n-a trecut prea mult timp de la ultimul drum la toaletă. O infecție, o vezică hiperactivă sau un planșeu pelvin slăbit – din trei sau patru femei, una are probleme cu vezica urinară, dar se jenează să discute despre ele. Total greșit, fiindcă multe din aceste suferințe pot fi soluționate destul de simplu, dacă sunt desco­perite și tratate la timp. Vă oferim în continuare câteva explicații și sugestii, sub formă de întrebări și răspunsuri.

Rezervorul unde se adună urina

– Ce fel de organ este vezica și cum funcțio­nează ea?

– Așa cum o vedeți în desenul alăturat, vezica uri­nară este un așa-numit organ cavitar, adică gol în interior, la fel ca stomacul, intestinul sau uterul. Plasată în abdo­menul inferior, în spa­tele perechii de oase pu­biene, ea constituie de fapt rezervorul unde se adună uri­na formată în rinichi și ulte­rior trans­portată prin cele două canale uretere. Capaci­tatea medie a acestui bazin colector este de apro­ximativ 500 mililitri la femei și de 700 mililitri la bărbați. Când se atinge nive­lul maxim, sunt acti­vați recep­torii de presiune din peretele muscular al vezicii, care emit impulsuri către creier, infor­mându-l că a sosit momentul ca urina să fie eva­cuată. Iar creierul transmite comenzile necesare, determi­nând mușchii să intre instantaneu în acțiune: de­trusorul (mușchiul neted din peretele vezical) se contractă, în vreme ce sfincterul (că­ruia îi revine rolul de a ține organul închis) se relaxează, pentru a permite ieșirea lichidului.

– Oare de ce trebuie să merg mereu la toa­letă?

– Nu există o cauză unică, se pot lua în con­siderare mai multe explicații. Prima variantă po­sibilă ar fi ceea ce se numește incontinență de urgență (sau imperioasă). Organul este hiperactiv și receptorii săi de presiune semnalează frecvent nevoia de a fi golit, chiar dacă nu s-a umplut com­plet. În aceste condiții, se ajunge deseori la scur­geri involuntare de urină. Afecțiunea poate avea la origine alte patologii, ca diabetul, scleroza mul­ti­plă, insuficiența cardiacă, o modificare a pros­tatei. Și alimentația se răsfrânge într-un fel sau altul asupra vezicii, de exemplu, consumul de alcool sau de cofeină o irită. Să nu uităm nici deficitul de estrogen la femei.

– Este el determinat de menopauză?

– Da, în această etapă din viața femeii, pro­ducția de estrogen se reduce și, drept urmare, mucoasele din vagin, vezică și uretră se atro­fiază și devin mai sensibile. În același timp, planșeul pelvin și organele învecinate își pierd tonusul muscular – și toate acestea produc con­secințe asupra vezicii. De asemenea, lipsa tem­porară a hormonului după perioada gravidității provoacă la numeroase femei o incontinență im­perioasă. În schimb, în lunile de sarcină, ele se con­fruntă adesea cu o incontinență de efort, din cauza presiunii exercitate asupra musculaturii ab­dominale. În general, tot ce generează presiune pe planșeul pelvin contribuie la declanșarea acestui tip de incontinență: de pildă, surplusul de greutate corporală, efortul la defecație, tusea persistentă.

– Ce rol joacă aici psihicul?

– Unul esențial, deoarece vezica are o strânsă legătură atât cu psihicul, cât și cu sistemul nervos ve­getativ. Când muscu­latura ei primește mereu semnale de la celulele nervoase (prin intermediul creierului) și reacționează la ele, vorbim de o vezică hiperactivă. Multe femei suferă de acest sindrom, pe care medicina nu-l con­sideră totuși o boa­lă.

– De la ce punct este acceptat ca o afecțiune?

– Din momentul în care persoana respectivă nu mai poate reține urina. Se esti­mează că în prezent, unul din șase adulți se confruntă cu această problemă.

– Însă rămâne un su­biect tabu…

– Parțial, este de înțeles. Constatarea că nu-ți mai poți stăpâni corpul creează un sentiment cum­plit de nesiguranță. În plus, mulți preferă să se izoleze la ei acasă, din pricina mirosului ne­plă­cut al urinei.

– Ce se poate face, pentru a opri inconti­nența?

– Soluția optimă constă în antrenarea muș­chilor abdominali, indiferent prin ce metodă: yoga, Pilates sau exerciții clasice. Oamenii ar tre­bui să se preocupe de întărirea musculaturii încă de la vârsta de 20 de ani. Ca și spălatul pe dinți, antrenamentele sunt o formă de profilaxie, însă prea puțini conștientizează acest lucru. În me­nopauză, exercițiile pot fi completate prin ad­mi­nistrarea de preparate cu estrogen.

Gimnastica Kegel și stimularea electrică

– Există vreun exercițiu care poate fi in­tegrat în rutina zilnică?

– Da, de pildă, când stăm la coadă în super­market, putem contracta de mai multe ori con­secutiv musculatura abdomenului inferior.

– Ce alte modalități avem la dispoziție pentru stabilizarea acestor mușchi?

– O incontinență severă ar trebui mai întâi investigată serios, printr-un examen urodi­namic. Este vorba despre un set de teste complexe, cu aju­torul cărora se evaluează func­ționalitatea ve­zicii. Dacă se diagnostichează într-adevăr o incon­tinență de efort sau de stres, se poate apela ulterior la diverse proceduri pentru forti­ficarea vezicii. Cele mai cu­noscute, având deja o tradiție de peste opt decenii, sunt exercițiile ce poartă numele specialistului care le-a elaborat, gineco­logul american dr. Arnold Kegel. Ele constau în câteva serii de contracții energice ale musculaturii pel­viene (mușchii vaginului și anusului), urmate de o menținere mai îndelungată a contracției și apoi de relaxare. Mai nou, pentru creșterea gradului de dificultate al încordării mușchilor, se introduc în vagin dispozitive con­fec­ționate din silicon, în formă conică, ovoidală sau sferică. Antrenamentul are drept scop nu numai oprirea sau ameliorarea incontinenței, ci și prevenirea unui even­tual pro­laps al organelor pelvine: vezica urinară, uterul, rectul. O altă tehnică, de astă dată una relativ recentă, este stimularea electrică a musculaturii planșeului pelvin. Iar la femeile mai înaintate în vârstă, se plasează deseori în profun­zimea vagi­nului o diafragmă din cauciuc, care susține și ri­dică vezica, stopând totodată incon­tinența.

„Cistita se manifestă prin dureri”

– Peste 50% dintre femei au o infecție a ve­zicii urinare cel puțin o dată în cursul vieții lor. De ce?

– Cistita este provocată de microorganisme din exterior, care pătrund în vezică. De multe ori, sunt implicate în acest proces bacterii din cele care ne populează intestinul, cea mai des întâlnită fiind Escherichia coli. La femei, întrucât uretra este mai scurtă decât la bărbați, germenii ajung mai ușor în interiorul vezicii. Iar aici găsesc un mediu con­fortabil, cu temperatură moderată, prin ur­mare se simt excelent și încep să se înmulțească. În cel mai rău caz, se extind și în rinichi.

– Cum îmi dau sema că am o cistită?

– Micțiunile sunt dese și foarte dureroase – în aceasta constă deosebirea dintre infecția de tract urinar și vezica hiperactivă sau incontinența. Une­ori, urina miroase ciudat și se instalează febra. Urmele de sânge din urină indică o infecție agra­vată, care necesită tratament de urgență, fiindcă în caz contrar, procesul inflamator se poate extin­de la rinichi. Oricum, prezența sângelui în urină (hematuria) trebuie neapărat investigată, deoarece în spatele ei se pot ascunde boli primejdioase.

– Cum se explică faptul că numeroase femei au frecvent cistite?

– Un mediu vaginal sănătos poate oferi pro­tecție. Se recomandă o hidratare suficientă și evi­tarea unei igiene exagerate în zona intimă. Nu întrebuințați niciodată săpun, doarece el modifică flora vaginală, facilitând astfel înmulțirea germe­nilor. Este necesar să se evite constant expunerea la frig, întrucât temperaturile scăzute slăbesc sis­temul imunitar. Uneori, joacă un anumit rol și mo­dificările anatomice, de pildă cele ale uretrei. Însă cauza ar putea fi și un deficit hormonal. Dacă așa stau lucrurile, pot fi utile preparatele cu estrogen.

– Este adevărat că și o activitate sexuală prea intensă poate declanșa infecțiile?

– Da – și tocmai de aceea se re­comandă să mergem la toaletă înain­te și după un contact se­xual, pentru a elimina microorganismele. Însă și componenta psihică joacă un rol important. Vezi­ca urinară reacționează la stres, dar și la pro­blemele existente în relația cu partenerul. Cine are permanent de-a face cu infecții urinare recurente ar trebui să-și pună viața în ordine și să se rela­xeze. Dincolo de aceasta sunt neceesare, desigur, o consolidare a sistemului imunitar și, eventual, reechilibrarea florei intestinale.

Ajutor de la farmacie și alte sfaturi

* Nu este recomandabil să consumați prea mult alcool seara târziu, înainte de culcare, fiindcă există riscul ca, în cursul nopții, să vă întrerupeți somnul de câteva ori, pentru a merge la toaletă. Peste zi, un efect diuretic similar îl va produce ca­feaua.

* Ținerea unui „jurnal al micțiunilor” se poate dovedi mai utilă decât ați crede, întrucât îi permite medicului urolog să evalueze cu exactitate tul­burările funcționale ale vezicii dvs. Notați-vă în­tr-un carnețel drumurile la toaletă, ce și când anu­me ați mâncat și ați băut, și/sau dacă erați stresați în acel interval de timp.

* La o infecție de tract urinar, este indicat să beți minimum doi litri de apă zilnic, pentru a facilita expulzarea microorganismelor.

* Plantele medicinale care și-au confirmat eficiența în astfel de situații sunt mai ales Coada-calului, frunzele de Mesteacăn și Splinuța. Cea­iurile preparate din ele reduc inflamația și amelio­rează simptomele, care pot fi de-a dreptul chi­nuitoare într-o criză de cistită. Dar cele amintite mai sus nu sunt singurele remedii fitoterapice la care puteți apela. În farmacii și magazinele natu­riste se găsesc amestecuri de plante special con­cepute pentru combaterea in­fecțiilor urinare (ex. Ceai diuretic/ Mesteacăn, Splinuță, Brusture, Troscot/ – Fares, Ceai diuretic/ Coa­da-calului, Coada-șoricelului, mătase de porumb, codițe de cireșe/ – Plafar). Mai mult, Fares oferă chiar produse combinate în două scheme de tratament diferite: pentru infecții urinare acute și pentru in­fecții cronice. Prima se compune din Biomicin Urinar (capsule cu ingrediente naturale, capabile să negativeze peste 95% din germenii patogeni în 7 zile de administrare) și Diurosept (ceai diuretic). Pro­tocolul destinat infecțiilor recidi­vante adaugă preparatelor de mai sus și capsulele Diurosept cu me­rișor.

* Boabele de Merișor sunt considerate un superaliment, deoarece conțin o gamă extinsă de vitamine și minerale, alături de flavonoide și antociani, care au efect antioxidant. Pot fi intro­duse cu ușurință în hrana zilnică, sub formă de fructe deshidratate, fără zahăr adăugat sau con­fiate, dar și ca suc sau smoothie. Substanțele bioactive din compoziția lor blochează acțiunea bacteriilor și le împiedică înmulțirea, reduc in­flamațiile și întăresc sistemul imunitar. Extractele de Merișor sunt eficiente nu numai în infecțiile căilor urinare, dar și în cele gastrice, cu Helicobacter pylori, sau intestinale, cu Streptococcus mutans (ex. Merișor – Dacia Plant, Cranberry – Vitaking, Merișor – PlantExtrakt).

* D-Manoza se întâlnește în mod natural în merișoare, afine, agri­șe, coacăze, broccoli, vinete, fasole verde, alge, ciuperci shiitake. Ingerată în doze terapeutice (se găsește în farmacii sub formă de pliculețe cu pulbere), ea împiedică fixarea bac­te­riilor E. coli pe mucoasa vezicii. Nu le distruge, ci favorizează eliminarea lor prin urină, stopând astfel declanșarea infecției și, spre deosebire de anti­biotice, nu dezechilibrează flora intestinală (ex. D-Mannose – Sola­ray/Secom, D-Manoza + Merișor For­te – Aronia Charlottenburg Club, Cranberry & D-Mannose – GNC).

Cifre și fapte

* Un adult produce și elimină până la doi litri de urină zilnic. La fiecare micțiune, se evacuea­ză o cantitate cuprinsă între 200 și 400 mililitri.

* Uretra (tubul prin care urina se scurge din vezică până la orificiul extern) măsoară 20 de centimetri la bărbați și numai 4 centimetri la femei. Această diferență nu reprezintă, nici pe departe, un amănunt lipsit de însemnătate. Dimpotrivă: ea ne explică motivul pentru care bărbații nu fac infecții de tract urinar la fel de des ca femeile. Uretra lor fiind mai lungă, bacteriile au un drum mai dificil de parcurs de la exterior până în vezică.

* Principalul component al urinei este apa, care deține ponderea imensă de 95%. Restul de cinci procente sunt ocupate de anumiți produși reziduali de metabolism, ca ureea, acidul uric și creatinina, dar și de hormoni, acizi organici, vitamine solubile în apă, săruri organice și anor­ganice, coloranți.

* Deși unii insistă să și-o administreze in­tern, ca remediu pentru diverse boli, este bine de știut că urina nu e sterilă. Într-adevăr, lipsită de mi­cro­organisme atâta timp cât staționează în vezică, ea se încarcă însă cu bacterii la trecerea prin uretră, ajungând să conțină până la 10.000 de germeni pe mililitru la femeile sănătoase. În mod normal, aceasta nu reprezintă o problemă. În schimb, dacă aveți senzații de arsură sau du­reri la micțiune, ar fi indicat să consultați un medic.

* Urina proaspătă are un miros neutru. Cel tipic de amoniac apare abia atunci când bacte­riile încep s-o des­compună. Dacă miroase ne­plăcut chiar din momentul excreției, aceasta poate sem­nala existența unei infecții. Și alimen­tația influențează caracteristica olfactivă a urinei: consumul de sparan­ghel, de exemplu, îi poate da un miros greu, din cauză că leguma res­pectivă conține un acid care, în urma acti­vității bacteriilor, se trans­formă în compuși de sulf. Iar urina diabeticilor degajă un iz dulceag.

* Prezența unei secreții vaginale este nor­mală și chiar sănătoasă, cu condiția să aibă un aspect transparent, mucilaginos, și să nu depă­șească limita de cinci mililitri pe zi. Ea formează o barieră, care îngreunează accesul microorga­nismelor patogene din vagin la vezică, uter, trom­pele uterine și alte organe.

* Excitația sexuală determină glandele aflate la intrarea în vagin să elibereze o cantitate su­plimentară de lichid, ceea ce asigură lubrifierea va­ginului în timpul contac­tului intim dintre parte­neri. În perioada meno­pauzei, când aceste glande vor deveni mai puțin pro­ductive, secreția lor poate fi înlocuită cu creme va­ginale sau ovule ce conțin estrogen, pentru a menține umi­ditatea vaginului și a preveni infecțiile vezicii urinare.