Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Sfaturi de trecut criza

Cum să ne drămuim bănuții

Foto: Shutterstock – 2

Luna a trecut și banii s-au terminat, fără să fi pus ceva deoparte. Chiar dacă vi se pare imposibil, există totuși metode, mici ajustări care să ne permită să rămânem pe plus la sfârșitul lunii. Dar înainte să tăiem chel­tuielile de prisos (există în orice gospodărie), este important să ne facem o imagine clară de an­samblu asupra tuturor veniturilor și cheltuielilor obligatorii. Moșii noștri își notau rânduiala chel­tuielilor pe răboj, iar bunicii, mai chibzuiți, țineau un jurnal în care notau cheltuielile casei și, dacă împrejurările o cereau, în loc să cumpere haine noi, puneau petice pe cele vechi. Avem de învățat de la ei…

Să începem cu pași mici

În fiecare gospodărie există un potențial de economisire în cele mai diverse domenii. Aplicând sfaturile pe care vi le oferim în paginile următoare, veți putea economisi bani operând doar mici mo­di­ficări și ajungând să protejați, totodată, și me­diul, cea mai mare urgență a timpului în care trăim. Nu vă pregătiți pentru o revoluție! „Puţin câte puţin se face sacul plin”, spune un proverb înțelept.

Cumpărături cu plan

Gândiți-vă bine la ce vreți să gătiți înainte să plecați la cumpărături. Dacă mergem la piață sau supermarket fără să avem o listă întocmită de-acasă, riscăm să irosim banii, pentru că de cele mai multe ori sfârșim prin a cumpăra mai mult decât avem de fapt nevoie. E indicat să facem un plan privitor la ce inten­ționăm să gătim în decursul între­gii săp­tămâni și să stabilim o zi fixă pentru cumpărături. În acest fel, vom pune în coș doar ce se află pe listă, vom evita cumpărăturile făcute din impuls, iar astfel vom economisi bani.

Țineți un jurnal de cheltuieli

Luna trece, și adesea se întâmplă să nu mai știm pe ce am cheltuit atâția bani. Cu un jurnal al cheltuielilor din gospodărie, ne păstrăm pers­pec­tiva de ansamblu asupra costurilor și ne putem da seama unde mai există po­ten­țial de eco­nomisire. Important este să ne notăm cu consec­vență toate cheltuie­lile. Cei mai mulți dintre noi țin seama de cheltuieli­le fixe lunare, precum chiria sau asigurările, dar pierd din vedere lucru­rile mici, precum ciocolata copiilor și cafeaua de la pauza de prânz. Cui i se pare prea complicat să apeleze la un jurnal tradițional al chetuielilor gospodărești se poate sluji de o variantă digitală, folosind o aplicație care ține o evidență clară a chel­tuielilor.

Priviți în jos

Multe supermarket-uri plasează cele mai scumpe produse la nivelul ochiului. Un pic mai jos, găsim adesea aceleași tipuri de alimente, la un preț considerabil mai avantajos.

Nu mergeți la cumpărături când vă e foame

Dacă facem cumpărăturile cu burta goală, ajun­gem în mod clar să achiziționăm mai multe produse decât cele înscrise pe listă și să cumpă­răm tot felul de gustări nesănătoase. Înainte de a pleca la cumpărături, mâncați, așadar, măcar un fruct sau un baton mic de ciocolată, și deja eco­nomisiți câțiva lei buni.

Reparați, nu aruncați

Nu tot ce are un defect este stricat și trebuie aruncat și înlocuit cu ceva nou. Cu un pic de pricepere, puteți repara și singuri unele lucruri din gospodărie, chiar dacă nu sunteți de meserie – pu­teți petici, de pildă, mi­cile găuri din haine sau puteți vopsi unele piese decolorate. În cazul elec­trocasnicelor, trebuie însă să fim atenți – aici este preferabil să chemăm un expert.

Cadoul de sâmbătă

Se întâmplă adesea ca, în ziua de sâmbătă, unele magazine să reducă prețurile articolelor cu circa două ore înainte de închiderea magazinului, un lucru de care putem profita. Alimente precum pâinea, chiflele și pro­dusele de patiserie pot fi cumpărate chiar și la o treime din prețul obiș­nuit.

Trucuri generale pentru viața de zi cu zi

Adunați mărunțișul într-un borcan

Scoateți în mod regu­lat mărun­țișul pe care, oricum, îl cărați fără pic de plăcere prin portofel, și arun­cați-l într-un bor­can. O dată pe an, faceți socoteala bănuților adu­nați. Veți fi surprinși să constatați cât de mulți s-au strâns de-a lungul celor 12 luni. Cu acești bani vă puteți îndeplini o mică do­rință.

Valorificați resturile

Fie că este vorba despre legume, paste sau pâine rămase de ieri, ori de resturi textile sau de hârtie, de multe ori nu știm la ce ne-ar mai putea ajuta înainte să le aruncăm. Dacă rămâne ceva din mâncare, ajutați-vă de imaginație pentru a găti din res­turi un nou preparat. Iar înainte de a cumpăra ceva nou, aruncați mai întâi o privire în dulap, pentru a vedea dacă nu cumva produsul res­pectiv este deja dosit într-un colț.

Vindeți lucrurile pe care nu le folosiți

Mai mult ca sigur că în dula­purile, în pivnița și în podul casei dvs. zac obiecte sau haine pe care nu le-ați mai folosit de mult… În­seam­nă că a sosit momentul să le vindeți. Adesea se găsește câte un cumpă­rător chiar și pentru obiectul care ni se pare cel mai puțin inte­re­sant.

Profitați de oferte

Ofertele săptămânale din super­market-uri, lichidările de stoc sau promoțiile care apar la electrocas­nice și multe alte produse oferă oportunități binevenite de a econo­misi bani. De aceea, merită să fiți cu ochii pe ele, chiar dacă uneori asta cere răbdare.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian