Cu DOVLECEL…
Dovlecel fiert cu brânză telemea
Se ia un dovlecel de mărime medie/mică, se taie longitudinal, se fierbe în apă, apoi se presară brânza rasă deasupra, atât cât să-i acopere suprafața.
Dovlecel fript cu brânză telemea
Se ia un dovlecel, se taie rondele de 1/2 cm și se prăjesc pe ambele părți într-o tigaie de teflon. Se scot din tigaie și se rade brânză, deasupra fiecărei rondele.
Cu MORCOVI…
Morcov, rădăcină de pătrunjel și iaurt
Se fierb bine legumele în apă puțin sărată, se taie cubulețe, ca la salata boeuf, se adaugă iaurt degresat și sare. Se poate adăuga și puțin muștar sau se face o maioneză falsă, din iaurt degresat (Cremoso), puțin muștar, un gălbenuș de ou fiert tare și sare.
Sote de morcovi
Se ia un morcov mare, se curăță și se taie rondele de 3-4 mm. Se pun la fiert în apă, cu o ceapă întreagă și o linguriță de Vegeta sau Delikat. După ce a fiert morcovul, se scoate ceapa. Succes!
NARCISA D. – Ploiești