Vara grâului românesc

– Țara noastră este unul dintre cei mai mari producători de grâu din Uniunea Europeană. Producțiile mari susțin exporturi de milioane de tone, în fiecare an. 2023 pare să fie un an cu recolte foarte bune, pe câmpiile României. Prețurile însă nu-i mulțumesc pe agricultorii noștri, care spun că abia le acoperă cheltuielile –

Soiuri alese

Câmpia Bărăganului este cel mai mare bazin cerealier din țara noastră. Aici sunt ferme de mii și chiar zeci de mii de hectare. Fermierii fac parte din asociații mari, cum este Forumul Asociației Pro­du­cătorilor de Porumb din România, dar cum mem­brii Forumului APPR sunt și cultivatori de grâu, și de plante oleaginoase (floarea-soarelui și rapiță), asociația organizează de câțiva ani, printre altele, și Ziua Grâului. Să nu vă imaginați fete îm­brăcate în ie și flăcăi cu pălării de paie ieșiți la seceriș, ca odinioară, eventual cu un taraf de lăutari cântând la umbra unui plop! Ziua Grâului nu are caracter festiv, ci profe­sional. Firmele care produc și vând semințe selecționate ge­­­netic (nu modi­fi­cate genetic!) au înființat, în toamna anului trecut, loturi experimentale, pe ogoarele unui fermier, în margi­nea sa­tului Iazu, din comuna Ialo­mi­ța. Plantele au crescut mari, și la ju­mă­­tatea lunii iunie se le­gă­nau în bătaia u­șoa­­ră a vântului. La­nurile de grâu aproa­­­pe copt pă­­reau o imen­să apă au­­rie, ca­re făcea valuri sub soa­rele puternic. Pes­te 50 de soiuri de grâu au fost semănate la Iazu. Fermi­e­rii ve­niți din Călărași, din Ialo­mi­ța, dar și mai de de­par­te, din Con­stanța și chiar din Mu­reș, s-au apropiat, au privit spi­ce­le, au desfăcut câte­va boa­be și le-au eva­luat în pal­mă. Ei știu că o re­coltă bună poate de­pinde în mod decisiv de soiul ales pentru în­să­­mân­ța­re. În bobul a­ces­ta mic, aparent ne­­în­sem­nat, se află șan­se­le unor produc­ții mul­țu­mi­toare, da­că so­iul este bun, ob­ți­nut după ani de mun­că a cerce­tă­to­ri­lor, în labo­ra­tor și în câmp. Aceste șanse în­seamnă: rezis­ten­ță mai mare la boli și dăunători, boabe cât mai numeroase și mari, pe spic, rezis­ten­ță la secetă. La Iazu, loturile experimentale nu au fost irigate, au stat la mila cerului. Ploi nu au prea fost. Fermierii din zonele unde sistemul de irigații nu este func­țional au avut, astfel, ocazia să vadă care soiuri s-au dezvoltat cel mai bine, în condițiile vitrege date. În toamnă, pe ogoa­rele lor, vor semăna din nou grâu, și alegerea soiului potrivit este una dintre cele mai importante decizii.

Spre țările arabe

Ziua Grâului de la Iazu a fost organizată în 16 iunie, când campania de recoltare încă nu începuse. Abia după 1 iulie intră combi­ne­le în lanurile de grâu. Când scriu aceste rânduri, este posibil ca în unele fer­me din su­dul țării să fi început deja strânsul recoltei. Potrivit unei prog­noze a Comisiei Europene, pro­duc­ția de grâu a României ar trebui să fie anul acesta de 10.279.000 tone, mai mare cu aproxi­ma­tiv 1 milion de tone față de recolta de anul trecut și una dintre cele mai bune producții din ultimii zece ani. Cea mai mare producție ar urma să fie obținută de Franța, 35.479.000 tone, urmată de Germania, cu 22.305.000 tone, și de Polonia, 13.385.000 tone, țări cu suprafețe mult mai mari decât Ro­mâ­nia. Noi suntem, așadar, pe locul patru, la nivelul Uniunii Europene, ca producție, dar pe locul doi, anul a­ces­ta, la exporturi pe piețele terțe. Între 1 iulie 2022 – 30 iunie 2023, au plecat din România 4.618.000 tone de grâu, în timp ce Franța a livrat 10.104.000 tone. Grâul românesc a ajuns în Egipt, în Algeria, în Ethio­pia, Iordania, Ma­roc, Qatar. Prețul de livrare la poarta fer­mei a scăzut, însă, de la o lună la alta. Dacă în august 2022, prețul a fost foar­te sus, chiar și 1,80 lei/kg, în urmă­toarele luni s-a re­dus drastic, la sub 1 leu/kg. Fermierii au pro­tes­tat ie­șind cu trac­­toarele prin ma­rile orașe, pu­nând această scă­­dere ver­ti­gi­noa­să pe seama im­por­tu­ri­lor de ce­re­ale din U­cra­ina. (Am im­por­tat, și noi, 900.000 de to­ne.) În urma pro­tes­telor și a unor pre­­si­uni la nivel in­sti­tu­țio­nal, Comisia Eu­ro­pea­nă a inter­zis im­­portu­rile de ce­­­rea­le din Ucrai­na, în șa­se sta­te din es­tul Euro­pei, prin­tre ca­re și Ro­mâ­nia, și a decis acor­darea u­nor plăți com­­pen­sa­torii de 10.000.000 euro, res­pectiv 30.000.000 de euro, de la bugetul eu­ro­pean, gu­vernul de la București având libertatea să dubleze aceste sume. Pentru grâu, compensația es­te de 4 bani/kg. „O nimica toată” zic fermierii noștri. Ca în orice afacere, câștigurile trebuie să fie mai mari de­cât cheltuielile. Fermierii spun că au cheltuit 5000 de lei pentru un hectar cultivat cu grâu. La o producție medie de 5 tone/ha, cu un preț de 0,90 lei/kg, cât este în prezent, rezultă încasări de 4.500 de lei, adică mai mici decât cheltuielile. Noroc cu subvențiile europene! Cine va scoate, însă, anul acesta, 9-10 tone/ha, în zonele irigate, firește, va avea profit. Aritmetica e simplă: cu cât e mai mare suprafața și cu cât e mai mare producția la hectar, cu atât mai mari sunt încasările. Marii fermieri, cu mii și chiar zeci de mii de hectare, sunt avantajați.

Coșul cu pâine

Să-i lăsăm pe agricultori, cu socotelile lor, și să privim lucrurile din perspectiva noastră, a clienților finali, a celor care mergem în magazin și cum­pă­răm pâinea cea de toate zilele. Din recolta de grâu de anul trecut, estimată la aproape 9.200.000 tone, mai mult de jumătate a rămas în țară. Nu este, așa­dar, adevărat ce spun cei răuvoitori sau dez­in­for­mați, că România își exportă tot grâul și noi mâncăm pâine făcută din aluat congelat adus din import. Nu, oameni buni, pâinea se face din grâu românesc! Au rămas în țară aproape 5.000.000 de tone, pentru consumul intern. Suntem mari mân­că­tori de pâine. Un român mănâncă anual 100 kg de pâine și produse de franzelărie, am fi chiar pe primul loc în Uniunea Europeană. Ei bine, suta asta de kilograme de pâine este obținută din grâul cultivat în Câmpia Bărăganului și în celelalte ba­zine cerealiere ale României. Asta este realitatea: producem grâu din belșug, să ne hrănim pe noi și să-i hrănim și pe alții. Sigur, intră pe piața româ­neas­că și făină din Ungaria, o folosesc mai ales gos­podinele din partea de vest a țării, pentru cozo­naci. Intră și blamatul aluat congelat, dar sunt can­tități mici față de marea piață a grâului românesc. Pe lângă marile unități de morărit și panificație, ai căror patroni sunt reuniți într-o asociație numită Rompan, au fost deschise tot mai numeroase bru­tă­rii artizanale, afaceri mici, atât în sate (chiar de munte), cât și în orașe. Recent, am cunoscut doi an­treprenori, tată și fiu, care au o brutărie în Slo­bo­zia. Cumpără făină albă de la un mare fermier din zonă, care are și o moară, și produc cu precă­de­re chifle, care sunt vândute restaurantelor din oraș. Dar să-i lăsăm pe acești mici brutari artiza­nali, cu cuptoarele lor încinse și pline de pâine, și să privim la nivel global această chestiune a grâ­ului: recoltele bune, cel puțin în Europa, dar și în Ucraina și Rusia, bucură țări întregi din Africa și din Asia, care se alimentează cu aceste cereale. Fermierii din estul Europei se vor teme, în con­tinuare, că cerealele ucrainene le vor inunda piața, în detrimentul afacerilor lor, însă cererea rămâne mare din partea popoarelor din zonele deșertice și semideșertice. Acordul încheiat de Rusia, Ucraina, Turcia și Organizația Națiunilor Unite, anul trecut, în iulie, pentru desfășurarea în siguranță a expor­turilor de cereale din porturile ucrainene, a tot fost prelungit, cu țârâita, și va expira, în curând, în 18 iulie. Toată lumea depune eforturi diplomatice, pentru ca vapoarele să poate transporta în conti­nua­re cereale prin Marea Neagră. Lipsa pâinii în țările arabe și africane ar provoca imediat revolte populare, revoluții, războaie civile, pe care ONU se străduiește să le evite. Lanurile acestea aurii, le­gănate de vânt, sub soarele puternic, coapte și gata de recoltat, au mai mult decât o miză pur eco­nomică: au o miză geopolitică. Diplomații vorbesc, zi­lele astea, despre grâu la fel de mult ca agro­nomii!