Cum putem rezolva situațiile de criză

– Situațiile de criză, care par să devină o permanență, au intrat în atenția specialiștilor. Ele sunt considerate punct de pornire pentru multe boli, cărora li se pune greu diagnosticul. Vestea bună este că răul poate fi oprit, înainte să se producă. Ce ar trebui să facem explică, într-un interviu, psihologul german Donathus Milz, de la Institutul de cercetări „Charité” din Berlin –

„Echilibrul psihic se poate învăța”

–   Mai întâi pandemia, apoi agresiunea ar­mată asupra Ucrainei: lumea pare cuprinsă de haos. Auzim frecvent vorbindu-se despre re­zi­li­ență, o aptitudine care ne-ar fi extrem de utilă în condițiile atât de complicate ale pre­zentului. Ce înseamnă ea de fapt?

–    Prin reziliență înțelegem capacitatea de a ne păstra sănătatea psihică și echilibrul, inclusiv în tim­pul sau după evenimen­tele stre­sante din viața noas­tră.

–   La ce fel de eveni­men­te vă referiți?

–    În studiul stresului, noi deo­sebim stresori minori și ma­jori. Factorii minori țin de uzura cotidiană: naveta zil­nică la locul de muncă, ener­vările cu vecinii și colegii. Astfel de situații apar mereu, dar sunt episodice, așadar trecătoare, deși multe dintre ele ne pot influența negativ echilibrul psihic. Apoi există evenimente critice, cum ar fi despărțirea de partener, boala sau moartea unei persoane apropia­te, catastrofe naturale care ne distrug locuințele, intarea în șomaj. Aceștia sunt stresorii majori, care își lasă amprenta asupra imaginii noastre de sine, a sănătății sau a stilului de viață. În această categorie se înscriu și pandemia, ca și războiul din Ucraina.

–   Ce oameni ajung la psiholog?

–    Cei a căror existență se află în impas, de pildă, din pricina unor împrejurări nefericite ori a unei boli. Sau cei pentru care suprasoli­citarea profesională a devenit o povară insupor­tabilă.

–   Care este cel mai important mesaj, pe care ați dori să-l transmiteți cititorilor?

–    Echilibrul psihic se poate dobândi. Mesajul meu este următorul: luați-vă viața în propriile mâini! Mulți se cred incapabili să schimbe ceva, se simt epuizați și neajutorați. Noi le arătăm însă că pot să-și depășească descurajarea și să-și recâș­tige energia pierdută    –    cu condiția să lucreze cu ei în­șiși, pentru a-și modifica optica și compor­tamentul. Fiindcă nu este suficient să mergi la doctor, ulterior trebuie să și acționezi.

„Important este ca viața noastră să aibă un sens”

–   Ce factori joacă un rol esențial?

–    Un factor extrem de important este suportul so­cial. Oamenii care au alături de ei o familie, dar și un cerc de prieteni și cunoștințe, nu se simt părăsiți și au cui să ceară ajutor în momentele de criză. Flexibilitatea cogni­tivă și emoțională, precum și capacitatea de a iden­tifica și soluționa problemele, sau de a le accepta ca atare, joacă și ele un rol crucial. Relevant este și factorul „sens”: cei ce sunt capabili să dea un sens vieții lor reușesc, de regulă, să-și raporteze la el cri­zele și astfel, integrându-le într-un context mai larg, să se elibereze de această po­vară.

–   Cum ne putem însuși asemenea abilități prin an­trenament?

–    Joggingul pentru cre­ier este o metodă ideală de îm­bunătățire a flexibilității cog­nitive. Dar și activitățile cu­rente ne oferă destule pri­lejuri de a obliga creierul să se adapteze la schim­bări. De pil­dă, renunțând la obi­ceiurile înrădăci­nate: alegeți un alt traseu pentru a merge la servi­ciu, manevrați pe­riuța de dinți cu mâna mai puțin exersată, modi­ficați aranja­mentul mobilei în lo­cuin­ță sau încercați hobbyuri noi.

–   Ce sfat le dați persoanelor care nu pot ajun­ge la cabinetul unui specialist și, totuși, ar vrea să-și întărească reziliența?

–    În general, este important să conștientizăm faptul că sensibilitatea la stres depinde în mare măsură de propriile noastre gânduri, deci de mo­dul cum evaluăm o situație. Sentințele nega­tive de ti­pul: „N-am cum s-o scot la capăt!” accen­tuează sen­timentul de suprasolicitare și neputință, pe când aprecieri ca: „Încerc și mă voi strădui să fac tot ce-mi stă în puteri!” au darul de a consolida reziliența. Notați-vă pe o foaie de hârtie, în para­lel, gândurile sumbre și alternativele lor optimiste. Exercițiul vă va ajuta să vă dați seama că emoțiile negative con­feră unei situații neplăcute proporții de catastrofă, dar și că intensitatea acelor emoții poate fi redusă.

–   Se vorbește mult despre sport. Cât de util este el în dobândirea echilibrului psihologic?

–    Numeroase studii au demonstrat influența pozitivă a activității fizice asupra sănătății psihi­cului. Sporturile de rezistență, ca joggingul, ne pro­tejează împotriva sindromului Burnout, a depresiei și tulburărilor anxioase, printre altele, datorită scă­derii nivelului de hormoni ai stresului, cum este cor­ti­zolul. De asemenea, s-a dovedit că yoga și teh­ni­cile de concentrare a atenției, ca Tai Chi și Qigong, pot ameliora substanțial simpto­mele an­xie­tății și depresiei.

–   Există oameni care își revin mai ușor, după ce au ieșit dintr-o situație dificilă. Cum anume? De unde își iau puterea?

–    De multe ori, aceasta se explică prin faptul că, în trecutul lor, ei au mai avut obstacole de de­pă­șit și au făcut-o cu succes. Așa cum ne arată stu­diile, confruntarea cu provocările poate avea efec­tul de a ne întări reziliența. Fenomenul acestui „vac­cin antistres”, dacă îl putem numi astfel, a tre­zit interesul cercetătorilor în anul 2010, în cadrul unui experiment realizat cu maimuțe. Timp de zece săptămâni, puii de maimuță au fost separați zilnic de mamele lor, pentru câteva minute. Bineînțeles că despărțirea, chiar și de scurtă durată, a provocat simptome acute de stres, însă după trecerea unor ani, puii de atunci, deveniți adulți, au suportat stre­sul mai bine decât alte maimuțe de aceeași vârstă cu ei. Manifestări similare s-au constatat și la oa­meni.

– Observația este valabilă și în ceea ce privește evenimentele traumatizante, boli grave, expe­riențe dramatice de viață, cum au fost lagărele din Rusia, comunismul, războaiele?

–    Acestea ne pot destabiliza, dar nu e obliga­toriu. Ba chiar din contră, adesea, greutățile vieții determină o persoană să-și dezvolte modele pozi­tive de comportament, care îi vor permite să gestio­neze mai bine dificultățile viitoare. În psi­hologie, evoluțiile de acest tip poartă denumirea de creștere posttraumatică.

–   Sunt mulți cei ce se comportă astfel?

–   Potrivit datelor furnizate de studii, peste 60% din oamenii care s-au aflat cândva în împre­jurări dramatice nu deznădăjduiesc și nu devin depresivi. Ei izbutesc să-și soluționeze proble­mele cotidiene mai eficient decât alții.

–   Ce rol joacă aici materialul genetic?

–   Unul mai puțin însemnat decât se credea până nu demult. Studiile recente atestă faptul că avem posibilitatea să ne îmbunătățim echilibrul psiholo­gic, indiferent de bagajul nostru genetic. Reziliența nu este o calitate înnăscută, ci una pe care o dez­voltăm interacționând cu colectivitatea în mijlocul căreia trăim, în cadrul unui proces ce va dura până la sfârșitul vieții.

–   Ce ne influențează pe acest drum?

–   Toate experiențele noastre joacă un anumit rol: condițiile de mediu, contextul social, propriul comportament. Cercetările neurologice au eviden­țiat faptul că, pe tot parcursul vieții, creierul este apt să învețe și să se adapteze. Prin urmare, nici rezi­liența nu poate fi statică. Studiile de dată re­cen­tă    confirmă că influențele exterioare pot modifica ADN-ul. Această descoperire dă naștere acum la noi întrebări. Cum este influențată rezili­en­ța de ali­mentație? Ce legătură există între flora intesti­nală și sănătatea psihică? Ar fi posibil să utilizăm prepa­ra­te farmaceutice pentru întărirea echilibrului psihic?

–   Care sunt principalele teme dezbătute în prezent?

–   Reziliența nu mai este luată în considerare doar pe plan individual, ci la scara întregii societăți. Se caută modalități prin care sistemele să supra­viețuiască unei crize, forțele de ordine și pom­pierii să fie mai eficienți în managementul unui dezastru, să se asigure protecția optimă pentru principalele elemente ale infrastructurii de bază, respectiv re­țeaua electrică și aprovizionarea cu apă a locali­tă­ților, tehnologia informației și comunicațiilor, siste­mul public de sănătate. Iar până când specia­liștii vor fi în măsură să propună soluții viabile pentru aceste probleme majore, noi ne vom pre­ocupa, în con­tinuare, de antrenamentul rezilienței personale prin metodele deja consacrate. Ar trebui să ne fie clar și să nu uităm nicio clipă că nu suntem niște bie­te victime, ci ființe înzestrate cu aptitudini crea­tive. Putem înfrunta orice suferință, dacă ne mo­bilizăm resursele și decidem să acționăm.