ADA LUPU HAUSVATER: „Fiecare generație are Hamletul ei”

– Spre bucuria spectatorilor timișoreni, s-a reluat spectacolul de mare succes „Hamlet”, în regia Adei Lupu Hausvater. O surpriză de proporții este apariția unui mare actor în rolul Fantomei: nimeni altul decât Claudiu Bleonț. Despre acest spectacol atât de special, am vorbit cu autoarea lui, Ada Lupu Hausvater –

„Claudiu Bleonț este un actor fabulos”

– Ce să înțelegem prin reluarea spectacolului „Hamlet”, de pe scena Naționalului timișorean? Este un „Hamlet” nou sau doar înnoit, pe ici-colo?

– Este un „Hamlet” reluat după patru ani, dintre care aproape trei de pandemie. Fiind un spectacol cu o distribuție numeroasă, în pandemie nu l-am putut juca, iar după pandemie viața a mers în diferite di­recții pentru artiștii din distribuție. A fost și cazul lui Bean, care a ales să se ocupe doar de proiectele sale muzicale, liderul trupei Subcarpați, atât de îndrăgită de oameni de toate vârstele, de la puști la pensionari (mu­zica lui a rămas în spectacol). Am reluat spec­tacolul, și în locul lui Bean, l-am ales pe Claudiu Bleonț și am fost foarte fericită că el a spus „da”.

– De ce Claudiu Bleonț?

– El este unul dintre actorii noștri fabuloși și un artist de atitudine, încă de când a apărut, chiar în anii 80, pe scena românească. El nu este doar un actor care joacă un personaj, ci pur­tătorul unui concept, al unui principiu, al unei asu­mări. Este un om care se duce acasă și cerce­tea­ză, citește. E un artist du­blat de o filosofie de via­ță, de educație, de cultu­ră, de lecturi, dar și de im­plicare în societate. Deci, din toate punctele de ve­dere, Claudiu era cea mai bună alegere cu putință și, slavă Dom­nului, a spus „da”. A fost un moment extraordinar!

– A fost prima ta ale­gere?

– Da. Prima alegere. Mărturisesc că eu l-am admirat enorm pe Claudiu încă de când eram ele­vă de liceu. Era excepțional în film, dar și în teatru. L-am văzut în „Caligula”, în „Zbor deasu­pra unui cuib de cuci”, „Fata din Andros”. Am vă­zut acele spec­­ta­­cole de zeci de ori. Mi-a cultivat pe atunci în­cre­derea în lumea care se deschide prin ochii acto­rului. Sunt actori care nu au această putere. Unii sunt, din păcate, doar executanți. E ca diferența din­tre vulturi și păsările care rămân la sol. Claudiu Ble­onț este o „pasăre” din categoria celor care zboară în înălțimi. Sigur că i-am văzut și filmele: „Rochia albă de dan­telă”, „Pas în doi”, „Con­curs”. Chiar în timpul re­pe­tițiilor, revedeam în minte imagini din filmele cu el. Pentru că, deși a trecut timpul, el a rămas la fel. Are o tinerețe interioară care nu îi dă voie să îmbă­trânească. Are o forță extraordinară și o prezență de admirat. El nu e niciodată absent. Este mereu pre­zent. Este mereu cu sufletul acolo unde este corpul lui. Și este mereu în comunicare cu Dumnezeu și cu tot ce trebuie să facă bine. A fost o întâlnire extraor­dinară și mă bucur enorm pentru ea. Cred că de-a lun­gul vieții avem fiecare întâlniri care ne mar­chează, iar aceasta este pentru mine una dintre ele.

„O tragedie spusă cu umor”

– Spectacolul este cu mult diferit de cel inițial?

– Da, pentru că e, practic, un alt concept. Întreg spectacolul are foarte, foarte mult umor. Este o tra­gedie spusă cu umor. Mi-am dorit ca acest spectacol să se adreseze oamenilor tineri și celor care nu au prejudecăți. Oamenii nu trebuie să vină îmbrăcați ca de gală la teatru, doamnele coafate și machiate sau cu genți de firmă. Mai întâlnesc această mentalitate a celor care vin la teatru să își arate toaletele. Poate și pentru că noi împărțim Sala Mare cu Opera, și atunci unii spectatori au tabieturi care provin din lu­mea Operei. Teatrul nu mai este preocupat de foarte multă vreme de oamenii cu bani, care vin să își etaleze fala și bogăția. Iar tinerii trebuie să vină să „crească” în teatru, în acest teatru care de sute de ani tot încearcă să schimbe mentalități. Tea­trul te crește, teatrul te conduce mai departe în viață și sunt fericită că Hamlet își atinge ideea, și anu­me că ține de fiecare dintre noi ca realitatea din jur să fie bună, corectă, frumoasă, iar dacă nu e așa, ține de fiecare dintre noi să îndreptăm lucrurile. Nu este furie, nu este ură, este pur și simplu dreptul la viață și la identitate.

– În rolul Hamlet joacă Matei Chioariu, o sarcină artistică uriașă…

– Matei Chioariu, interpretul lui Hamlet, a crescut enorm în ultimii ani, este o figură rară în teatrul ro­mâ­nesc. Are ceva ce foarte puțini au, anume – șarm și carismă. Pen­tru că tot vor­beam despre anii ado­lescenței mele de tână­ră care mer­geam la teatru, Matei îmi amintește de Florin Piersic se­nior în tine­rețe. Are un șarm nativ. Este un om adorabil, pe care lumea îl iu­bește de la pri­ma vedere. Ma­tei este un om care iese pe stradă și se lipește soarele de el. Este bucuros, vesel, un suflet frumos. Este frumos și pe dina­fară, și pe dină­untru. Și ce îmi pla­ce cel mai mult este bucuria lui uriașă. Nu e niciodată încruntat, nu are încrâncenare. Chiar dacă a trecut și el prin viață prin momente dificile a știut mereu să își aleagă calea spre lumină. Sunt mulți actori bărbați frumoși, dar nu au atâta șarm și nici atâta inteligență. Acesta este datul lui. Dar toată distribuția este una foarte bună, și au intrat cu toții într-un ritm de motor care duce spectacolul înainte. Mereu avem săli pline.

– Am vorbit și eu cu Claudiu Bleonț și spunea că el crede în destin și că destinul l-a adus la Ti­mișoara.

– Da, și eu cred că pe planeta asta făcută de Dumnezeu, cu toții avem pe aici câte ceva de făcut, lucruri pe care noi nu le cunoaștem, care sunt, poate, în datele noastre genetice. Putem să îi spunem des­tin. Dar destinul nu e ceva previ­zibil, nu e ceva scris, nu e o condam­nare, ca să îl împlinești, trebuie să fii prezent în viața ta, trebuie să fii acolo și să spui „da” când e ne­voie. E ceva frumos, ca­re ține, totuși, de alegere, pentru că avem liber arbitru. Așa că a fost mi­nunat că răspunsul lui Claudiu a fost „da”. Nu i-a fost deloc ușor, pentru că e un spectacol mare, un spectacol greu, dar s-a format o legă­tură foarte puter­nică între el și Matei. Clau­diu chiar se simte tată, iar Matei se simte ca un copil răsfățat în scenă. Mă bucur mult că am reluat specta­co­lul.

– Cui i se adresează acest „Ham­­­let”?

– Atunci când l-am făcut, am pornit de la ideea că fiecare generație are un Hamlet al ei. Ce înseam­nă asta? Că fie­care generație are un drept al ei la viață, un drept al ei la înțelegere, și mi-am dorit foar­te mult să încurajez spectatorii tineri să aibă încre­dere în ei. Trăim într-o societate care te face să nu ai încredere în tine, dacă nu aparții unei găști, dacă nu spui „sărut mâna” cui trebuie. În societatea româ­nească de azi sunt încurajate toate aceste atitudini slugarnice și de apartenență la gașcă, atitudini care, pe termen lung, sunt extrem de distructive. Ne vor dis­truge societatea. Și am vrut să vin ca regizor, ca director, ca om cu acest mesaj: „Aveți încredere! Ce e val ca valul trece”. Nu trebuie să faci pact cu cineva care nu e ok. Trebuie să te des­coperi pe tine și să faci tot ce e mai bun din punctul tău de vedere, pentru oamenii din jur. La întrebarea: de ce pleacă atât de mulți tineri din țară?, răspunsul e simplu: pentru că nu mai au încre­dere, pentru că văd cu ochii lor că nu se promovează com­petența. Contează doar din ce partid faci parte sau copi­lul cui ești. Eu nu cred în acest gen de criterii, nici mă­car o secundă, și voi rămâne o lup­tătoare până la capătul vieții mele îm­po­tri­va unor astfel de criterii de selecție. Valoarea ta constă în ceea ce tu poți face, nu în cine te recomandă, nu relații, nu amantlâcuri, nu prieteni cu rubedenii. Trăim într-o țară în care sistemele sunt blocate de soții, copii, verișoare, nepoate, nepoți, amante, membri de partid. E absolut șocant! Dacă ne uităm cu 30 de ani în urmă, vedem că nu s-au schimbat prea mul­te din acest punct de vedere. Ne păs­trăm umorul, dar nu e în regulă deloc. Lasă, domnule, porțile des­chise și pentru un copil sărac de la țară, care e deștept. Cât sunt la noi pro­mo­vați copiii olimpici? Toți plea­că din țară, pentru că aici nu se simt valorizați. Dacă ai un Einstein în Ro­mânia, ce faci? Îi dai în cap că ta-su nu e membru al vreunui partid sau pila nu știu cui? Și Hamlet s-a născut cu speranță în Danemarca și a murit tot cu speranță în Dane­mar­ca. În România se fac investiții, vin bani europeni, dar unde e investiția în oameni? Unde e respectul față de om, în general? Unde e promovarea valorii? Și în Occident se merge pe bază de recomandări scrise, dar recomandări ale unor oameni de specialitate, ale profesorilor, ale foștilor angajatori, dar nu la telefon: „Hai, mă, că am eu pe cineva”. Nu recomandări de la mătușă, de la vecin, de la șeful de partid. Recomandări ale specialiștilor în domeniu. Însănătoșirea societății va veni de jos în sus. Dacă așteptăm ca președintele sau primarul sau guvernul să facă ceva, asta nu se va întâmpla. Va trebui ca fiecare dintre noi, acolo unde e, să facă tot ce poate el mai bine. Din păcate, noi suntem o so­cietate a formei fără fond, despre care Titu Maio­rescu scria acum foarte mult timp.