– La recentul summit NATO de la Vilnius, Ucraina nu a obținut atât de mult visata invitație de aderare fermă, ci doar o renunțare la planul de acțiune pregătitor. Zelensky sperase la mai mult și și-a exprimat pe față nemulțumirea. E suficient ce i s-a oferit Ucrainei? Sunt dispuși membrii alianței să susțină în continuare efortul uriaș de război împotriva Rusiei? Cum arată situația de pe flancul estic al NATO după summitul de la Vilnius și cum se întoarce România de la acest mare eveniment?

– Prizoniere ale unui model geopolitic care presupune o Rusie puternică în dublul rol de adversar politic și partener, SUA și principalele state membre ale NATO, Germania și Franța, nu au avut curajul să ofere Ucrainei o perspectivă mai clară asupra calendarului aderării. A jucat un rol important și teama de o implozie politică a Federației Ruse, în contextul afirmării agresive a Chinei, urmată de o posibilă dezintegrare în mai multe entități teritoriale, deținătoare de arme nucleare, situație pentru care Occidentul nu este pregătit și, având în vedere lipsa sa de viziune și de curaj, probabil că nici nu va fi pregătit prea curând. Din acest punct de vedere, ucrainenii, care se jertfesc pentru a asigura – nu doar supraviețuirea lor, ci și a civilizației occidentale – meritau mai mult. Sprijinul militar care i s-a promis, totuși, Ucrainei ar putea fi salvator, cu condiția ca armamentul să sosească la timp și să fie livrate și avioanele de luptă de care Kievul are atâta nevoie. Este binevenită și decizia statelor din Grupul celor 7 de a încheia tratate de asistență militară cu Ucraina, dar, din nou, trebuie să vedem cât de rapid se pot mișca politic aceste state în procesul de negociere, aprobare și implementare a tratatelor promise. Este de dorit să se miște rapid, căci pe flancul estic al NATO se conturează o situație periculoasă ca urmare a stabilirii mercenarilor Wagner în Belarus, fapt ce generează riscuri nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Polonia și pentru statele baltice, membre ale NATO. În privința României, datorită opacității MAE și a Administrației prezidențiale, nu știm ce obiective și-a propus pentru summitul de la Vilnius. Putem fi mulțumiți că securitatea în zona Mării Negre este menționată, fie și sumar, în comunicatul final. Altfel, ne încadrăm și noi în fenomenul mai larg al mediocrității leadership-ului occidental, manifestată plenar la Vilnius.
– Parlamentul European a adoptat recent o rezoluţie bazată pe o petiţie a societății civile din România, care solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la Spaţiul Schengen și cere Comisiei Europene să calculeze pierderile financiare suferite de România și Bulgaria, prin neprimirea în Schengen, și să găsească mecanisme de compensare. Ne aduce această inițiativă mai aproape de Schengen? Ce șanse avem să primim compensații?
– Practic, deși rezoluția creează premisele necesare deschiderii unui proces la Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg și inițierea unui demers de calcul și compensare a pierderilor suferite de România și Bulgaria, ea nu ne apropie de admiterea în Spațiul Schengen, pentru că ambele procese sunt anevoioase și consumă timp. Compensațiile pentru poluarea provocată de vehiculele care staționează excesiv de mult la granița Schengen, un argument inteligent, la care aproape toți europarlamentarii au fost și sunt sensibili, nu sunt ușor de calculat, iar Comisia Europeană nu se va apuca de treabă imediat, căci nimic nu o obligă să se grăbească. Va trebui apoi stabilit cine plătește compensațiile. Logic ar fi ca ele să le fie imputate Austriei și Olandei, dar, sigur, aceste state se vor apăra cu multă abilitate, iar în partidele europene, în speță, PPE, ele au mai mult sprijin decât poate avea România. În plus, dreptul de veto este inclus în tratatele europene, deci nu poate fi contestat, ci doar limitat prin modificarea acestor tratate, despre care se vorbește, dar pentru care nu se face încă nimic. O negociere politică ar fi mult mai eficientă, după cum recunosc, de altfel, și europarlamentarii români, pentru că atât decizia Austriei, cât și a Olandei, de a bloca România și Bulgaria a fost politică. Rezoluția PE poate totuși constitui un mijloc de presiune în aceste negocieri, deși mult mai eficientă, cel puțin în cazul Austriei, ar putea fi presiunea cancelarului german Scholz, căci Germania este mai influentă la Viena decât Bruxelles-ul. Aderarea noastră la Schengen se joacă deci doar secundar în aula Parlamentului de la Strasbourg; esențiale sunt negocierile politice din culise, la care până acum nu ne-am priceput, dar la care noul ministru de interne, Cătălin Predoiu, s-ar putea dovedi mai abil.