RODICA CULCER despre… „La Vilnius, ucrainenii meritau mai mult”

– La recentul summit NATO de la Vilnius, Ucrai­na nu a obținut atât de mult visata invitație de aderare fermă, ci doar o renunțare la planul de acțiune pregătitor. Zelensky sperase la mai mult și și-a exprimat pe față nemulțumirea. E suficient ce i s-a oferit Ucrainei? Sunt dispuși membrii alianței să susțină în continuare efortul uriaș de război împotriva Rusiei? Cum arată situația de pe flancul estic al NATO după summitul de la Vilnius și cum se întoarce România de la acest mare eveniment?

– Prizoniere ale unui model geopolitic care presupune o Rusie puternică în dublul rol de adversar politic și partener, SUA și principalele state membre ale NATO, Germania și Franța, nu au avut curajul să ofere Ucrainei o perspectivă mai clară asupra calen­darului aderării. A jucat un rol important și teama de o implozie politică a Federației Ruse, în contextul afir­mării agresive a Chinei, urmată de o posibilă dezintegrare în mai multe entități teritoriale, dețină­toa­re de arme nucleare, situație pentru care Occi­dentul nu este pregătit și, având în vedere lipsa sa de viziune și de curaj, probabil că nici nu va fi pregătit prea curând. Din acest punct de vedere, ucrainenii, care se jertfesc pentru a asigura – nu doar supravie­țuirea lor, ci și a civilizației occidentale – meritau mai mult. Sprijinul militar care i s-a promis, totuși, Ucrai­nei ar putea fi salvator, cu condiția ca arma­mentul să sosească la timp și să fie livrate și avioa­nele de luptă de care Kievul are atâta nevoie. Este binevenită și decizia statelor din Grupul celor 7 de a încheia tratate de asistență militară cu Ucraina, dar, din nou, trebuie să vedem cât de rapid se pot mișca politic aceste state în procesul de negociere, apro­bare și implementare a tratatelor promise. Este de dorit să se miște rapid, căci pe flancul estic al NATO se conturează o situație periculoasă ca urmare a sta­bilirii mercenarilor Wagner în Belarus, fapt ce gene­rează riscuri nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Polonia și pentru statele baltice, membre ale NATO. În privința României, datorită opacității MAE și a Administrației prezidențiale, nu știm ce obiective și-a propus pentru summitul de la Vilnius. Putem fi mul­țumiți că securitatea în zona Mării Negre este men­ționată, fie și sumar, în comunicatul final. Altfel, ne încadrăm și noi în fenomenul mai larg al medio­crității leadership-ului occidental, manifestată plenar la Vilnius.

– Parlamentul European a adoptat recent o rezoluţie bazată pe o petiţie a societății civile din Ro­mânia, care solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la Spa­ţiul Schengen și cere Comisiei Europene să calcu­leze pierderile financiare suferite de România și Bulgaria, prin neprimirea în Schengen, și să gă­seas­că mecanisme de compensare. Ne aduce aceas­tă inițiativă mai aproape de Schengen? Ce    șanse avem să primim compensații?

– Practic, deși rezoluția creează premisele nece­sare deschiderii unui proces la Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg și inițierea unui demers de calcul și compensare a pierderilor suferite de Româ­nia și Bulgaria, ea nu ne apropie de admiterea în Spa­țiul Schengen, pentru că ambele procese sunt ane­voioase și consumă timp. Compensațiile pentru po­lua­rea provocată de vehiculele care staționează ex­cesiv de mult la granița Schengen, un argument inte­ligent, la care aproape toți europarlamentarii au fost și sunt sensibili, nu sunt ușor de calculat, iar Comisia Europeană nu se va apuca de treabă imediat, căci ni­mic nu o obligă să se grăbească. Va trebui apoi stabi­lit cine plătește compensațiile. Logic ar fi ca ele să le fie imputate Austriei și Olandei, dar, sigur, aceste state se vor apăra cu multă abilitate, iar în partidele europene, în speță, PPE, ele au mai mult sprijin decât poate avea România. În plus, dreptul de veto este in­clus în tratatele europene, deci nu poate fi contes­tat, ci doar limitat prin modificarea acestor tratate, des­pre care se vorbește, dar pentru care nu se face încă nimic. O negociere politică ar fi mult mai eficientă, du­pă cum recunosc, de altfel, și europarlamentarii români, pentru că atât decizia Austriei, cât și a Olan­dei, de a bloca România și Bulgaria a fost politică. Rezoluția PE poate totuși constitui un mijloc de presiune în aceste negocieri, deși mult mai eficientă, cel puțin în cazul Austriei, ar putea fi presiunea can­celarului german Scholz, căci Germania este mai influentă la Viena decât Bruxelles-ul. Aderarea noas­tră la Schengen se joacă deci doar secundar în aula Parlamentului de la Strasbourg; esențiale sunt nego­cierile politice din culise, la care până acum nu ne-am priceput, dar la care noul ministru de interne, Cătălin Predoiu, s-ar putea dovedi mai abil.