Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

La Costești, în Oltenia de sub Munte

– Ajuns la Costeștii de Vâlcea, sub culmea stâncoasă a Builei-Vânturarița, vi­zitatorul se confruntă cu dificultatea alegerii unei ținte. Ce să facă mai întâi? Să urce pe muntele abrupt? Să intre într-o peșteră? Să viziteze o mănăstire? Să vadă trovanții? Să caute tumulii războinicilor care au stăpânit aceste locuri, cu mii de ani în urmă? Greu de ales. Rar loc în România, unde pe o suprafață atât de mică, vreo câțiva kilometri pătrați, să fie adunate atâtea tentații. O aso­ciație, numită Kogayon, se străduiește să aducă sub ochii drumețului toate aceste daruri ale naturii și istoriei locului și să-l ajute să ia o decizie –

În căutarea licuricilor

Muntele Buila

La Costești, ajungi cu mașina din București, în vreo trei ore, pe autostradă, apoi pe o șosea națională bine întreținută. Ai făcut o alegere bună, să vii în Oltenia de sub Munte. Pe lângă peisajele superbe, gă­sești și pensiuni noi, cu proprietari care se stră­du­iesc să îți facă pe plac. De aceea, în ultimii ani, tot mai mulți bucureșteni preferă liniștea satelor și sta­țiunilor montane din Argeș, Vâlcea și Gorj. Dar nu e numai liniștea. Au așezările aces­tea un farmec al lor, multă vreme ne­luat în seamă de turiști. Cu tim­pul, s-au convins că merită să explorezi aceste locuri, unde te încarci nu numai cu energie po­zitivă, dar și cu o seamă de informații știin­țifice. Aici, în Oltenia de sub Munte, ori­ce ieșire din camera pensiunii sau a ho­telului înseamnă o lecție de geologie, de spe­o­logie, de arheologie și așa mai departe. La tot pasul, dai peste ceva interesant, mai ales dacă ai alături un ghid. Asociația Kogayon, condusă de Florin Stoican, geolog de pro­fesie, asta și-a propus, încă de la înființare: să dezvolte durabil Oltenia de sub Munte, prin managementul ariilor naturale protejate, prin conservarea biodiversității și a geodi­ver­sității, prin ecoturism și educație ecolo­gică, prin informarea și conștientizarea publicului, prin cer­cetare. Anul acesta, asociația a organizat în pre­mieră un Festival al Licuricilor. O idee genială! Pă­rinți și copii, sosiți din București, dar și din alte lo­calități, și-au petrecut serile de vineri și sâmbătă la Costești, în Vâlcea, ca să caute și să privească fas­ci­nați gâzele acestea care par niște steluțe aterizate în iarbă. Parcă ar fi privit un film, apoi au reușit să intre în lumea magică a filmului, devenind per­so­naje. Pe lângă asta, sigur, au făcut și drumeții în timpul zilei, pe un traseu bine marcat, pri­vind, printre altele, bucăți de stânci cu urme de cochilii, ca în Dobrogea, pe malul mării. Cum să fi ajuns aici, lângă munții Olteniei, pietre cu cochilii de scoici?

Balena de la Costești

Florin Stoican

Greu de închipuit, dar aici, la poala muntelui, se izbeau de stânci, acum vreo 15.000.000 de ani,    ap­ele unei mări pe care geologii au denu­mit-o Ma­rea Sarmatică sau Marea Paratethys. Vâr­furile Car­pa­ților ieșiseră de sub ape, și formau un arhipelag, dar mare parte a teritoriului românesc de azi era un fund de mare. Ol­tenia era cu totul sub ape. Dea­lurile acestea, care se înalță în jurul Costeștilor, abia se for­mau, prin sedimentare: straturi peste straturi de nisip, pietriș și bo­lovani, aduși de râuri vi­je­lioase, din munții înconjurați de apele mării. Totodată, scoi­cile și coralii morți se depu­neau în zona litoralului, for­mând depozite groase. Din când în când, izbucneau din adâncuri jeturi de lavă fierbinte. Natura nu se astâmpăra, era într-o continuă fierbere. Povestea aceasta marină este sus­ținută și de cele trei vertebre de balenă descoperite în pă­mân­tul Costeștilor, identificate la Muzeul „Grigore Antipa” din București și menționate în mo­nografia comunei Costești, scrisă de prof. Nicolae Șt. Fău­lete. Apele mării Paratethys (unii îi zic de-a dreptul ocean) s-au retras lent, fiindcă plăcile tectonice s-au împins unele în altele și re­lieful s-a înălțat cu peste o mie de metri, rezultând munții de azi. Depozitele de calcar din zona litoralului de odinioară formează acum creasta Buila-Vânturarița, semeață, abruptă, do­minantă. Atât de sus au ri­dicat mișcările pământului re­ciful acoperit de ape!    În urmă a rămas uscatul, pe care oa­me­nii, sosiți mult mai târziu pe scara evoluției, l-au luat în stă­pânire.

Mormintele războinicilor

Podul către licurici

Comuna Costești, cu satele aparținătoare (Văratici, Pie­treni, Ferigi), este situată într-o mică depresiune sub­mon­tană, prielnică vieții omenești din cele mai vechi timpuri. Cu siguranță, cete de oameni din epoca de piatră s-au aciuat pe malul celor două râuri care străbat această depresiune. Gă­seau pește în apele învol­burate, sălbăticiuni și lemn în pădurile masive, piatră tăioasă în prundișuri, iar sub maluri, lut bun de modelat. Ei se adă­posteau în peșterile din ver­sanții de calcar. Trei topoare din piatră descoperite întâm­plător de țărani sunt mărturii clare ale locuirii din epoci îndepărtate ale acestui areal. Peste acei buni sălbatici care trăiau în para-disul de lângă munți, au năvălit triburi de războinici, care învățaseră să prelucreze și să folosească metalele, mai întâi bronzul, apoi fierul. Cea mai im­portantă descoperire arheologică la Costești, în satul Ferigile, este un cimitir tumular datat din pri­ma epocă a fierului (Hallstatt), situată cronologic cu peste 2500 de ani în urmă. Vestigiile sunt atât de im­por­tante, încât au fost atribuite de arheologi unui grup cultural de sine stătător, a cărui arie de răspân­dire era în nordul Argeșului și al Olteniei. Primele vase funerare au fost descoperite întâmplător, între cele două războaie mondiale, dar și după aceea. Pri­ma cercetare profesionistă a fost efectuată de arheo­logul Alexandru Vulpe, care a publicat, în 1967, mo­nografia „Necropola Hallstattiană de la Ferigile”. Vulpe a inventariat și a cercetat 149 de tumuli, un număr impresionant, care dovedește că zona a fost puternic locuită în acele timpuri și va fi și după aceea, în cea de-a doua epocă a fierului (La Tène), când stăpân a fost aici tribul dacilor buridavensi, a căror capitală era în apropiere, la Buridava (Ocnele Mari de azi, lângă Râmnicu Vâlcea). Săpăturile ar­heo­logice conduse de Alexandru Vulpe au scos la iveală vase ceramice, arme din fier, zăbale, podoabe, toate ascunse sub un strat de bolovani și pământ, peste care trecuseră plugurile țăranilor. A fost un șantier arheologic vast, care a dezvăluit rădăcini adânci ale locuirii acestor locuri. Asociația Kogayon intenționează să refacă un tumul, pentru vizitatori. Ar fi un lucru binevenit: reconstituirile profesioniste îi ajută pe turiști să înțeleagă ceea ce lecția de istorie din școala generală nu i-a prea ajutat să înțeleagă…   

Geoparc aspirant UNESCO

Acasă, în Ponorici

Istoria Costeștilor a mers înainte. Epocile is­to­rice și-au urmat una alteia. După spada romană au urmat spadele barbarilor, apoi săbiile voievozilor valahi. Între timp, a răsărit crucea creștină, iar mai târziu, când a fost timp de construit, au fost ridicate mănăstirile Bistrița și Arnota, de unde, seară de seară, sunetul clopotului, care se propagă peste dea­luri, vestește slujba de vecernie. În timpurile moder­ne, a fost amenajată o linie ferată, pentru transportul rocilor de calcar. A fost înființat, în perioada inter­belică, chiar și un Stabiliment al Băilor, de către cei trei fii ai preotului Sacerdoțeanu, unul fiind Aurelian Sacerdoțeanu, un istoric și arhivist renumit, care a condus, între 1938 – 1953, Arhivele Naționale ale Ro­mâniei. Stabilimentul a fost naționalizat, cedat apoi Primăriei Costești, recuperat după revoluție de urmașii Sacerdoțenilor și cumpărat, apoi, de o fa­mi­lie de investitori români care l-au renovat și l-au introdus în circuitul turistic. Aici, în grădina ha­nului, a fost organizat, recent, Festivalul Licuricilor, prima ediție, pentru a promova Oltenia de sub Munte. Aso­ciația Kogayon are planuri mari: recu­noaș­terea de către UNESCO a acestei zone drept Geoparc, așa cum sunt recunoscute în țară Geopar­cul Țara Hațe­gului și Geoparcul Ținutul Buzăului. Ar fi, pe drept cuvânt, o recunoaștere binemeritată!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian