Pentru un pumn de euro

Sunt luni bune de când coaliția de guvernământ dă din colț în colț în căutarea de soluții care să rezolve problema deficitului bugetar. E lim­pe­de că bugetul pe 2023 a fost calculat gre­șit. În buna tra­diție a statului român, au fost umflate cheltuielile, mai cu sea­mă cele cu sa­lariile din sectorul buge­tar, în timp ce s-a mizat pe încasări cu totul ne­rea­lis­te. Rezultatele s-au văzut ime­diat: de­fi­citul bugetar s-a adâncit cu fiecare lu­nă, ajungând acum, la mij­lo­cul anu­lui, la cote critice, care pun în discuție an­gajamentele de performanță eco­no­mică pe care le-am negociat cu Uniunea Euro­pea­nă. For­țată, prin bornele incluse în Planul Național de Re­dre­sare și Reziliență (PNRR), să rezolve situația pen­siilor (mai cu seamă a celor speciale), coaliția a a­vut cel mai bun alibi din lume să taie chiar la sursa rău­lui. A preferat să apere privilegiile nesimțite și a fă­­cut o lege care, cel mai probabil, nu va putea fi apli­ca­tă niciodată. S-a făcut că lucrează, fără să rezolve nimic!

Cum, însă, bugetul nu se îngrașă de la lumina soa­relui, trebuie umblat în altă parte, dacă la pensiile spe­ciale nu se poate umbla. Așa că, strâns cu ușa de UE, guvernul analizează soluții care mai de care mai năs­truș­nice pentru echilibrarea finanțelor. La mijlo­cul aces­tei săptămâni, în plină caniculă, angajații din con­strucții au ieșit în stradă, în fața amenințării că se vor anula facilitățile fiscale din sectorul în care lucrează. În condițiile în care cei mai buni meseriași români au luat deja drumul străinătății, o astfel de măsură riscă să provoace un nou exod românesc spre Occident, în paralel cu o migrație și mai mare spre România – cu toa­tă complexitatea pe care o implică – a muncitorilor mai ieftini din Asia. Suntem siguri că asta ne dorim?! Se gândește cineva și la impactul măsurilor care se pro­­pun sau salvgardarea propriilor interese ale guver­nan­ților merită orice risc?!

Dar măsura cea mai aberantă dintre cele propuse, într-un context mai larg, legat de ajustarea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA), este mărirea TVA-ului la tipărituri. Într-un moment în care, pe de o parte, Ro­­mânia e sufocată de consecințele analfabetismului func­țional, iar pe de altă parte se confruntă cu riscuri se­­rioase la adresa democrației, din pricina unei prese tot mai slabe și mai obediente, Guvernul Marcel Cio­lacu pregătește o nouă lovitură pentru cei care mai susțin, în condiții infernal de grele, lectura serioasă. E binecunoscut că avem cea mai mică piață de carte din UE, raportat la numărul de locuitori; despre presa scrisă nici nu mai are rost să discutăm, a fost pusă la pământ cu metodă, prin falimentarea în stil mafiot a re­țelelor de difuzare, închiderea chioșcurilor, și prin im­plicarea oneroasă a mogulilor politici, acoperiți de serviciile secrete, care au cumpărat ziare doar ca să le lichideze. La capitolul presă, România se află pe ultimul loc între fostele țări comuniste. Redu­ce­rea TVA pentru tipărituri la 5%, acum câțiva ani, a fost o gură de oxigen. Nu a rezolvat problemele de fond, dar a dat, realmente, încă o șansă presei scrise. Inutil de spus că, la cât sunt de slăbite piața de carte și cea de pre­să, ridicarea TVA-ului la 19% ar aduce sume ne­sem­nificative în raport cu deficitul bugetar, câteva procente dintr-o mie, în cel mai optimist scenariu. Și atunci, de ce să mărești TVA-ul la tipărituri? Pentru un pumn de euro, marea alianță PSD-PNL e în stare să sugrume ultimele racorduri cu civilizația și demo­crația ale României. E prea puțin să ne imaginăm că e prostie la mijloc, miroase de la o poștă a ticăloșie…