Bogdan Ioan (muzician): „Nu mă interesează succesul de-o vară”

– A câştigat în 2018 trofeul emisiunii-concurs „Vocea României”, acumulând peste 50 de milioane de vizualizări. Un triumf care nu l-a făcut pe Bogdan să se culce pe lauri şi nici nu a acceptat compromisuri comerciale. A con­ti­­nuat să muncească, pentru a-şi face un nume care să reziste în timp. A reușit! Azi, Bogdan Ioan este un mu­zician pre­țuit și solicitat, atât în țară, cât și în străinătate. Totul    a pornit de la pasiunea lui adolescentină pentru Michael Jackson. O poveste pe care vă propun să o ascultăm îm­preună –

D-l arhitect face muzică

– Eşti unul dintre foarte puţinii câştigători ai concursului „Vocea României” de la Pro TV    care a reuşit să-şi construiască o carieră de suc­ces. Care ți-a fost rețeta?

– Îmi doream enorm să fac carieră în muzică, dar ştiam că e foarte greu, cu atât mai mult cu cât eu nu studiasem muzica, ci, chiar înainte de con­curs, ab­sol­visem Facultatea de Arhitectură şi apu­casem să profesez şase luni. Practic, participarea la „Vocea Ro­­mâniei” mi-a oferit şansa de a mă face cunoscut, mi-a dat un nivel de expunere extra­ordinar, a fost rampa de lansare pe care am păşit cu speranţă. Încă din timpul concursului, văzând reacţiile oamenilor, după ce m-am sfătuit şi cu tata, am ales să-mi dau demisia şi să mă concentrez exclusiv pe muzică. Pro­fesia de arhitect e una foarte solicitantă, nu lu­crezi doar opt ore pe zi, ci… toată viața, mai ales da­că ai afacerea ta, deci, trebuia, în mod clar, să aleg o cale. Am riscat şi am mers pe ace­ea a muzicii. N-a fost deloc uşor, n-a fost totul doar lapte şi miere. Eram un arhitect care ha­bar nu avea ce se întâmplă în in­dustria muzicală din Româ­nia. Ini­ţial, am avut o colaborare cu o casă de discuri, am făcut îm­preună nişte piese… Dar eu a­veam aşteptări mult mai mari şi nici nu eram dispus să fac com­promisuri, voiam să ies pe piaţă cu o muzică pe care s-o simt şi care să mă de­finească. În ge­ne­ral, în industria mu­zicală se mer­ge pe calea uşoa­ră, se preferă succesul facil, doar de-o vară, iar eu voiam să-mi con­struiesc o ca­rieră au­tentică şi soli­dă, nu „să dau lo­vitura”, bazân­du-mă pe o reţetă testată de indus­tria de la noi. Publicul român e foarte receptiv la genuri di­fe­rite de mu­zică, nu trebuie să-i dai doar ce-i place, ce crezi tu că e van­da­bil. Până la urmă, după ce am încheiat cola­borarea cu respectiva casă de discuri, după multe decepţii şi căutări, am in­trat într-un parte­ne­riat cu cunos­cutul produ­cător bri­tanic Ma­gic Juice, îm­pre­ună am de­marat un proiect nou, iar acum sunt foarte mulţu­mit, fiindcă lucrurile se miş­că bine şi, esen­ţial, noi doi suntem foarte com­patibili nu doar la nivel mu­zical, cât şi ca oameni. Asta con­tează enorm într-un par­teneriat!

Pe urmele lui Michael Jackson

– Trăgând linie, dacă ar fi să o iei de la capăt, ai alege muzica sau arhi­tectura, o meserie extrem de frumoasă și nobilă?   

– Aş lua-o de la capăt de o sută de ori cu muzica! M-am îndrăgostit încă din copilărie de ea, ascultând colecţia de viniluri a tatălui meu şi, în special, melo­dii­le lui Michael Jackson, al cărui fan înfocat am deve­nit imediat. Astfel, am început să dansez ca el (făcusem dans sportiv zece ani) şi apoi am încercat să-i şi cânt melodiile. La liceu (am urmat Liceul Teoretic „Ovidius”, din Con­stan­ţa natală), la spectacolele care se dădeau, participam şi eu, cu „mo­mente Michael Jackson”. Ba chiar or­ganizam şi cas­tinguri, să văd dacă mai găsesc şi alţi colegi ta­len­taţi, care să ştie să danseze ca el şi să-i cânte me­lo­diile. Surprinzător a fost că, odată ce-am ajuns la facultate, în Iaşi, unde ka­raoke-le era ceva sfânt, la astfel de seri de ka­raoke a început să mi se spună din ce în ce mai des că tim­brul meu e similar cu acela al lui Michael. Ceea ce m-a uimit, fiindcă eu nu încerca­sem să-l imit, ci doar să-i cânt corect melodiile. Această potrivire şi faptul că, dintr-o pasiune pentru un mare artist, am ajuns să câş­tig „Vocea Româ­niei”, lucru care mi-a schimbat viaţa cu to­tul, am luat-o ca pe o dovadă că fiecare dintre noi avem un destin. Dacă nu destinul, atunci ce anume să mă fi dus pe acest drum?!

Tata, îngerul salvator

– Care e preţul cel mai ma­re pe care l-ai plătit pentru suc­ces?

– Când a venit pandemia, eram pe val, dar brusc, activi­tățile artistice au fost sistate, iar soţia mea, care lucra în turism, a rămas şi ea acasă. O vreme am trăit din banii puşi deopar­te din premiul de la „Vocea Ro­mâ­niei”, după care ne-am tre­zit în aer. Tot atunci am aflat că urma să avem şi un copil şi îţi dai seama că ne-am panicat. Am luat nişte proiecte în zona de arhi­tectură, dar nu mă lăsa inima să renunţ defi­nitiv la ideea de muzică, deşi îmi dădeam sea­ma că, logic, asta era soluţia ca să supravieţuim, ca familie. Atunci au intervenit părinţii mei, care în­tot­deauna m-au susţinut şi au fost cei mai buni pri­e­teni ai mei. Tata mi-a spus că el crede în talen­tul meu şi că vrea să mă ajute, ca să nu abandonez mu­zica, că poate să mă susţină financiar, vreme de un an de zile, eu doar să-mi fac un plan de atac şi, odată cu revenirea la normal a societăţii, să con­ti­nui să cânt. Ăsta a fost cel mai mare preţ pe care l-am plătit: faptul că mi-am călcat pe orgoliu şi am acceptat banii daţi de tatăl meu ca să nu renunţ la muzică. Pentru că eu nu sunt genul de copil care să accepte să fie întreţinut de părinţi. Din fericire, povestea a fost cu final fericit: dacă nu aş fi făcut pasul ăsta, azi nu mai stăteam de vorbă, nu-i mai luai un interviu artistului Bogdan Ioan…

Cu aripile până la cer

– … Al cărui vis care este?       

– Cel mai mare vis al meu este să fiu artist in­ternaţional consacrat, să cânt pe cele mai mari sce­ne ale lumii şi să am o comunitate de fani in­ter­națională. Şi am nădejde în destinul meu, pen­tru că deja paşi în acest sens s-au făcut: de curând, am fost solicitat să cânt în Dubai, pe celebra Coca Cola Arena, una dintre cele mai mari săli poli­va­lente de acolo, în faţa unui public venit din toată lumea. Când am văzut sala şi scena… m-am simţit cu-adevărat artist! În plus, în Dubai s-a mai în­tâmplat ceva: în tim­pul re­petiţiilor de dinainte de ieşirea pe scenă, am fost auzit de Kris Fade, o per­so­nalitate inter­na­ţio­nală, ca­re prezenta show-ul. Când ni s-a fă­cut cunoş­tin­ţă, Kris a zis: „Uau, ce vo­ce ai!”. Iar după specta­col, m-a invitat să inter­pre­tez o melodie a lui Michael Jack­son, dar şi să-mi ia un interviu în ca­drul emi­siunii pe care o mo­derează la „Vir­gin Ra­dio Dubai”, un post care are expunere în tot Orien­tul Mijlociu şi în Aus­­tralia. Îţi dai seama c-am fost onorat de in­vi­taţie, ba chiar i-am o­fe­­rit şi o me­lodie origi­nală a mea, pe care s-o di­fu­ze­ze în primă audiţie. Tră­gând linie, asta a fost cea mai tare expe­rienţă a mea la radio de până a­cum: du­pă ce-am cântat, a in­trat lumea în direct, în emisiune, din Dubai, din Aus­tralia şi din alte ţări din Orientul Mijlociu, şi toţi au avut doar cuvinte de laudă. Îţi închipui, mi-au crescut aripile până la cer, mi s-a recon­fir­mat că sunt pe drumul cel bun. Iar apropo de re­con­­firmări, la un videoclip al meu postat pe TikTok, un fel de cover după piesa „They Don’t Care About Us”, a lui Michael Jackson, la care am re­produs un cor de cincizeci de persoane, cântând doar eu, cu diferite emisii vocale, am primit o re­ac­ţie filmată de la toboşarul lui Michael, un om care a lucrat cu el vreme de treizeci de ani şi care m-a felicitat. A spus că am o voce incre­dibilă şi că a fost încântat de prestaţia mea. Ce măgulit m-am simţit!

– În dialogul nostru de până acum, ai „scă­pat” și câteva mărturisiri personale: familie, soție, co­pil. Profesia nu se bate cap în cap cu familia?

– Nu e uşor deloc, mai ales că avem o fetiţă, Nora Petra, încă mi­titică, are abia un an şi trei luni, iar venirea ei pe lume a coincis cu de­butul noului meu proiect muzi­cal, care, ca orice proiect aflat la în­ceput, îţi solicită foarte mult timp. Iar eu şi soţia mea ne creştem sin­guri copilul. Secretul izbânzii este iubirea, armonia şi buna înţelegere dintre noi şi un program foarte ri­gu­ros: de exemplu, atunci când di­mineaţa sunt liber, pregătesc eu mi­cul dejun, fac ordine prin casă, mă ocup de Petra şi de căţeluşul nos­tru, al doilea „copil”. Apoi mă duc la treabă şi fetiţa e preluată de soţie. Mă întorc acasă seara, iar adesea, pentru că încă mai am de lucru, mă apucă orele mici ale di­mineţii ur­mătoare. Asta, dacă nu am eveni­mente la care cânt seara sau dacă nu am sesiuni de înre­gistrări în stu­dio, care se pot pre­lungi până târ­ziu, în noapte. Aşa că, mă întorc la ce spuneam la început: iubirea, ar­mo­nia şi buna înţelegere din cuplu sunt esenţiale.

– Fetiţa dă semne, și ea, că ar a­vea talent muzical? Solfegiază pe limba ei?

– Cred că moștenește talentul muzical de la amândoi, fiindcă şi soţia mea are un glas foarte frumos. De altfel, noi ne-am cunoscut în Iaşi, la o seară de karaoke. Când am văzut-o şi-am auzit-o cântând, am fost vrăjit pe loc! Hipnotizat, de-a dreptul! La acel mo­ment, ea era într-o relaţie cu alt­cineva, aşa că am stat cu­minte, dar, până la urmă, destinul ne-a adus împre­ună. Deci, ar fi fost destul de greu ca Petra să nu aibă şi ea talent la mu­zică. Nu stăm nici noi degeaba: de la două luni, în loc să-i punem cân­tece de leagăn, i-am pus melodii pop, in­clu­siv melodii de-ale me­le, aşa că, la un mo­ment dat, când plân­gea, sin­gurul lucru ca­re o li­niştea era piesa mea, „Nu­mele tău”, care, într-adevăr, e o piesă foar­te sentimentală. Îţi dai seama că-mi creş­tea sufletul când ve­deam efec­tul ăsta ma­gic! Iar a­cum, dezvol­tân­du-i-se ure­chea muzicală, la orice sunet cu ritm pe care îl aude, nu neapărat o me­lo­die, imediat în­ce­pe să danseze. Iar când fac vocalize acasă, mă imi­tă şi ea. Deci, în mod clar, aplecarea spre mu­zică există.

– Timp de vacanță în vara asta aţi avut? Nu v-a speriat arșița?

– Fetiţa noastră are deja în „portofoliu” patru zboruri cu avionul şi multe drumuri cu maşina. În general, ne plac vacanţele culturale, locurile unde avem de vizitat muzee, castele etc., totuşi, în vara asta, așa de fierbinte, am ales o vacanţă de lene­vea­lă, de reîncărcare a bateriilor. Am fost în Bul­garia, la mare, şi chiar asta am făcut: băi în mare, băi de soare şi ne-am odihnit. A fost foarte bine!

– Începe toamna, și odată cu ea, un nou anotimp muzical de vârf. Ce planuri ai?

– De curând am filmat nişte colaje pentru proiectul meu „Mi­chael Jackson Tribute”, care ur­mează să fie scoa­se ra­pid la public. Mai am mul­tă treabă şi în stu­dio: Împreună cu pro­du­­că­torul meu, Ma­gic Juice, lucrăm la mai mul­te pie­se noi, inedite, cu care nu vom întârzia să ieşim pe piaţă. Pe online, de asemenea, ră­­mân foarte activ: sunt de găsit pe TikTok, pe In­stagram, pe YouTube, cu o simplă căutare du­pă numele meu, „Bog­dan Ioan”. În plus, am pro­gramate şi multe con­­­certe şi evenimente. Ca să-ţi con­struieşti o carieră soli­dă în muzică şi s-o men­ţii, azi e ne­voie de foarte multă mun­­că. Nu mai e cum era odată: artistul doar intra în studio şi cânta pe scenă. Azi, artistul trebuie să se ocu­pe şi de promovare, să fie şi in­fluencer… trebuie să facă o gră­ma­dă de lu­cruri! Dar, când rezultatele sunt pe măsura efortului, satisfacţia e fan­tastică!