– La mijloc de Septembrie, când vacanța s-a terminat și toată lumea încearcă să tureze motoarele, nu strică puțină inspirație pentru performanță. Cum statul român mai mult ne încurcă decât ne ajută, rămâne să ne găsim impulsurile de a merge mai departe, tot din realizările celor mai buni dintre noi –
Premiul „Europa Nostra” pentru Via Transilvanica

Via Transilvanica, primul traseu de drumeție de lungă distanță din România, a fost distins cu Premiul „Europa Nostra”, cea mai înaltă apreciere europeană în domeniul patrimoniului. Proiectul, dezvoltat de Asociația Tășuleasa Social, a fost apreciat pentru contribuția sa la promovarea patrimoniului cultural și natural al României. Via Transilvanica se întinde pe 1.400 de kilometri și traversează 20 de regiuni diferite din România, de-a lungul a 400 de comunități. Traseul trece prin 12 situri din patrimoniul mondial UNESCO, inclusiv Cetatea Alba Iulia, Cetatea Sighișoara și Biserica Neagră din Brașov. Pe lângă rolul său de promovare a patrimoniului cultural, Via Transilvanica sprijină și dezvoltarea comunităților prin care trece.
Contribuție românească la sonda spațială HERA

Sonda europeană Hera, care va cerceta asteroidul lovit cu succes de NASA în 2022, a fost asamblată la Bremen și va fi trimisă către asteroidul Dimorphos cu o rachetă SpaceX, în octombrie 2024. La misiunea Hera a contribuit și România, țara noastră fiind responsabilă, alături de Portugalia, de proiectarea unui altimetru laser, instrument ce va oferi informații vitale pentru navigația autonomă a misiunii. În plus, România a lucrat și la unitatea de procesare de imagini, sistemul de conexiuni și echipamentul electronic de testare, contribuind și la sistemul de ghidare, navigație și control.
Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar: cursă spre aurul olimpic

Canotoarele Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, campioane olimpice, mondiale şi europene, și-au păstrat, zilele trecute, titlul mondial la dublu vâsle, după victoria în finala Campionatelor Mondiale de la Belgrad. Lidere în cursă încă de la început, campioanele noastre au fost urmate de echipajele din Lituania şi SUA. Româncele, care au înregistrat la Belgrad a 26-a victorie consecutivă, nu au mai pierdut niciun concurs din 2019. Performanța de la Mondialele din Serbia le asigură, automat, calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, acolo unde canotoarele noastre vor fi cea mai mare speranță pentru o medalie de aur a României.
Noi medalii la Olimpiada Internațională de Informatică

România se menține pe locul doi în clasamentul mondial „all-time”, alcătuit în funcție de numărul total de medalii obținute la Olimpiada Internațională de Informatică (33 aur, 58 argint, 36 bronz), după cele 3 medalii de argint și una de bronz, câștigate anul acesta. Ediția 2023 s-a desfășurat la Szeged, în Ungaria, unde au concurat 351 de tineri, din 90 de țări. Alexandru-Raul Todoran (Orăștie), Luca Perju-Verzotti (București), Andrei-Robert Ion (București) – medalii de argint, și Alexandru Luchianov (București) – medalie de bronz, sunt cei patru performeri ai țării noastre. Cu patru medalii la Olimpiada Internațională de Informatică, elevul Alexandru Luchianov devine unul dintre cei mai titrați români din istoria acestei competiții.
David Popovici, campanie umanitară de mare succes

Marele înotător român David Popovici a reușit să strângă, în timp record, printr-o campanie de donații în care s-a implicat, suma necesară cumpărării unui apartament pentru cinci copii, cinci frați buni la școală și talentați, dar confruntați cu lipsuri și greutăți. David a strâns deja peste 55.000 de euro. Cu câteva zile înainte de finalul campaniei, suma necesară era de 45.000 de euro. Campania este unul dintre proiectele organizației Hope and Homes for Children România, care, în 25 de ani de existență în țara noastră, a ajutat peste 40.000 de copii să rămână în siguranță lângă părinții sau familia lor extinsă și să nu fie instituționalizați. Încă un aur pentru marele nostru înotător.
Cel mai bun cor de copii din Europa e din România!

România are cel mai bun cor de copii din Europa: corul Unison din Brașov, condus de dirijorul George Dumitrașcu, a câștigat recent competiția corală internațională Chorus Inside, desfășurată în Croația, la Rovinj. Pe lângă marele premiu, copiii au primit și recunoașterea pentru cea mai bună coregrafie din concurs. Performanțele corului sunt apreciate și de comunitatea muzicală profesionistă, astfel că Unison a fost invitat să facă parte, vara aceasta, din distribuția operei „Carmen”, de Georges Bizet, pe scena Operei din Brașov.