Aflat într-o ofensivă de imagine, cel mai probabil pentru testarea opiniei publice, în vederea prezidențialelor de anul viitor (vezi și deplasările impact din Israel și Ucraina, lăudabile într-un context în care premierul ungar se întâlnește cu liderii Chinei și Rusiei), premierul Marcel Ciolacu s-a gândit să apese nițel pedala populismului, care-l prinde, de altfel, destul de bine, și să posteze pe rețelele sociale, cum cumpără el românește, cu bani românești. „Am luat tot ce aveam nevoie”, se laudă premierul: „salată, castraveți, ceapă și niște cartofi, mere, pateu Ardealul, salam săsesc, ulei și zahăr, ouă, iaurt, telemea de oaie și o bere Ursus, produsă la Buzău”. A plătit 93,50 de lei, că a uitat să ia și roșii, întinde gluma Marcel Ciolacu. Într-un fel, e lăudabil efortul responsabililor de imagine ai șefului Guvernului de a umple, cât de cât, un coș de cumpărături cu 100 de lei. Dar până și un burlac singur cuc își dă seama, ochiometric, că din ce a cumpărat premierul nu ai cum să hrănești o familie medie, să zicem, de 3 persoane. Și avem atâtea familii obligate să jongleze cu suta de lei pentru a avea ce pune pe masă în fiecare zi, oameni care trăiesc din produse cu preț redus, aflate la limita expirării, oameni care renunță la bucata de pâine ca să le rămână copiilor. Lumea o duce tot mai rău, inflația nu mai e de multă vreme o abstracție și nici o chestiune de perspectivă ideologică: e ceva cât se poate de real, de palpabil și de dureros. Dacă nu crede, premierul poate încerca mai încolo, spre Crăciun, să cumpere aceleași produse, din același magazin. Va trece bine de suta de lei, dacă-și va aminti să ia și roșii românești!
D-l prim-ministru se apără, spunând că a mărit salariul minim, că-l va mări din nou la anul, că a plafonat niște prețuri la produsele de bază. Problema e că pentru omul de rând, umplerea coșului de cumpărături e doar una dintre multele umilințe cu care trebuie să se confrunte zilnic. Câtă șpagă poți da în spitale, din 100 de lei, ca să te bage în seamă un doctor? Câte ore de meditații îi poți lua copilului, ca să aibă șansa la educație pe care sistemul de învățământ nu i-o oferă? Ce faci cu 100 de lei, dacă ai o boală gravă și statul nu îți oferă medicamente compensate? Sau la ce-i folosesc cei 100 de lei unui pensionar, dacă nu poate plăti bilet la un tren decent, ca să ajungă de la Oradea sau Cluj, în 5 ore, cum ar fi normal în 2023? De ce ezită pensionarii români din Occident (primele generații de emigranți ajung deja la vârsta pensionării!) când vine vorba să se întoarcă acasă? Nu pentru că pensiuța din Italia, Spania sau Germania nu le-ar ajunge în România, ci pentru că, să fii bătrân, bolnav și, Doamne, ferește!, singur, e mai costisitor la noi decât afară. Numai șpaga de-ar dispărea, și omul simplu din România ar trăi deja mult mai bine! Dar e mai simplu să faci filmulețe populiste, decât să lupți, ca premier, cu sistemul care te-a propulsat în vârf.
Romanian