– La Voinești, în județul Dâmbovița, într-o zonă renumită pentru pomicultură, mai ales pentru cultura mărului, familia Dojană din comuna Cândești a ales să practice și apicultura. Și nu oricum! A făcut acest lucru tot mai bine, până când a ajuns să umple livada cu stupi și butoaiele cu miere. Și totul a pornit dintr-o pură întâmplare! –
Geamul spart
Cornel Dojană se plimbă printre stupii colorați din livada de meri. Privește urdinișul, întinde mâna și verifică stupii. E un apicultor renumit, deși cu douăzeci de ani în urmă, habar n-avea ce înseamnă creșterea albinelor. Dar n-aduce ziua ce-aduce ceasul… „Era imediat după revoluție. Un tânăr din sat a spart niște geamuri la un magazin, nu știu cum le-a spart, cert este că a trebuit să plătească paguba și nu avea banii necesari. A venit la mine și m-a rugat să-i dau 700.000 de lei, cum era pe atunci, să plătească paguba. I-am dat banii, iar în schimbul datoriei, el mi-a dat două roiuri de albine. I-am zis: «Bă, omule, ce fac cu ele, că nu mă pricep». Mi-a răspuns că mă învață el. Și s-a ținut de cuvânt. Din al doilea an, a început să îmi înmulțească stupii. Din doi a făcut patru, din patru opt, și uite așa am ajuns, în câțiva ani, la douăzeci de stupi”. Între timp, Daniel, fiul lui Cornel Dojană, a crescut și s-a arătat interesat de noua preocupare a tatălui său. Mergea des la stupi, mai îndura câte o înțepătură, mai gusta câte o linguriță cu miere, devenea, așa, fără să bage de seamă, apicultor. Într-o zi, i-a venit, ca o albină în zbor, o idee antreprenorială: „Tată, hai să dezvoltăm și mai mult prisaca noastră!”. Cornel l-a ascultat și, din economiile avute, a mai cumpărat șaizeci de familii de albine, dintr-o comună din apropiere. Au ajuns să dețină, în prezent, trei sute de familii de albine, o adevărată comoară. „Asta, și datorită băiatului meu, fiindcă m-a ajutat. La început i-am fost învățător, iar acum, rolurile s-au schimbat, el este profesorul meu. Ascult de el, că și el a ascultat de mine”, spune cu mândrie Cornel.
Camionul cu stupi
Daniel Dojană a absolvit Seminarul Teologic, dar nu a urmat calea preoției. Lucrează la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. E pompier. Înalt, sportiv, face față cu brio exigențelor meseriei. Are program de lucru, sarcini profesionale și intervenții, când se așteaptă mai puțin, în miez de noapte. Cu toate acestea, nu a renunțat la apicultură. Când scapă de la serviciu, vine la stupi. „Acum vreo cincisprezece ani, când m-am căsătorit, tata mi-a dat un camion specializat pentru apicultură, un pavilion pe roți, și vreo treizeci de roiuri de albine. A mers bine în anul acela, am avut câștiguri și asta m-a încurajat să merg mai departe. Acum, am ajuns la o sută cincizeci de familii ale mele, din cele trei sute de care v-a spus tata”. Daniel a reușit să acceseze și fonduri europene, pentru a face investiții importante în prisacă. Mai mult, a înscris producția de miere în agricultura ecologică. Mierea este îmbuteliată în butoaie, vândută unui procesator român care, de regulă, o revinde pe piața comunitară, mai ales în Germania. Da, mierea albinelor din prisaca familiei Dojană din Voinești se regăsește în borcanele vândute în hypermarketurile din Uniunea Europeană. Țara noastră este a doua putere apicolă din U.E., după Spania. Potrivit statisticilor, deținem un număr de 2.353.000 de familii de albine. Producția anuală ajunge la aproximativ 30.000 de tone, din care peste 10.000 de tone sunt livrate la export. Pe piața românească ajunge și miere din import, mai cu seamă din China și Ucraina, în total, 3.795 tone. Procesatorii amestecă mierea din țară cu miere din import, în diferite proporții. Există o lege a provenienței și etichetării mierii, dar sunt suspiciuni rezonabile că ea nu este respectată, iar autoritățile statului nu fac mare lucru pentru a veghea la respectarea legii.
Comerț ambulant
Toamna, în zilele de sâmbătă și duminică, un autoturism roșu, adaptat pentru transport marfă, iese din gospodăria familiei Dojană și se îndreaptă spre sud, spre câmpie. E burdușit cu fructe și cu borcane cu miere. La volan e fie Veronica, soția lui Cornel, fie Denisa, nora lor. Ca să anunțe clienții, pornesc o portavoce instalată pe mașină, cu un mesaj înregistrat de Daniel: „Mere, hai la mere, hai la pere, gutui, nuci și miere”. Ajung departe, chiar și în județul Giurgiu. „Noi mergem prin sate, vindem ce producem în grădina noastră. Înainte mergeam la București, am vândut în Piața Berceni, după aia m-am mutat la Piața Obor, apoi am renunțat, taraba este scumpă, nu m-am mai dus. Mergem prin sate, eu zic că fac treabă bună, am mai multe produse, servim clienții la domiciliu, din poartă în poartă. Deja ne cunosc, ne așteaptă”, îmi spune doamna Veronica. „Multă lume ia de la noi, cunoaște mașina, știe că în week end suntem în satul lor, pe strada lor”. Sezonul pastoral se încheie prin Septembrie – Octombrie, când albinele încă mai ies din stup, pentru ultimele flori deschise pe pajiști. E ultima recoltă, mult mai slabă, înainte de venirea iernii. Stupii au fost aduși în grădină mai devreme, după ce s-a încheiat culesul, în câmpie, la Floarea soarelui. Calendarul apicol este dependent de valurile de înfloriri: ale Salcâmului, ale Rapiței, ale Teiului și Florii-soarelui. Pentru florile acelea, apicultorii încarcă stupii în camioane și pleacă departe de sat, până la Dunăre sau până în Dobrogea. Culturile agricole sunt însă ale unor fermieri care folosesc substanțe chimice împotriva dăunătorilor. Pesticidele sunt periculoase pentru albine, apicultorii și fermierii trebuie să comunice, altfel familiile de albine pot fi afectate. „Întotdeauna când mergem într-o localitate, mergem mai întâi la primărie, să știe despre noi. Apoi vorbim cu fermierul, să nu avem surprize. Noi, întrucât avem stupii certificați în agricultura ecologică, mergem în acele zone unde sunt și culturile agricole certificate ecologic. Nu vrem să fie floarea tratată chimic. Cineva ne poate întreba de unde știm noi că nu este floarea tratată chimic. Ne uităm printre rânduri, dacă sunt buruieni, înseamnă că nu au fost aplicate tratamente cu pesticide”, spune Cornel Dojană. „Pentru Salcâm, mergem mai întâi la Teleorman, apoi în județul Argeș, iar în final, întrucât salcâmul înflorește în funcție de relief, venim aici, la noi, la Cândești”. Viața stupului i-a fascinat pe oameni din străvechime. Unii utopiști au susținut că modul de organizare a albinuțelor ar fi un bun model și pentru umanitate. Sigur, ordinea, eficiența, hărnicia sunt trăsături pe care am vrea să le întâlnim la toți semenii. Să nu fiu, însă, prea moralist! Altceva m-a interesat să aflu de la apicultorii din Cândești: oare albinele care intră în primăvară ajung până în toamnă? „Nu, o albină trăiește cam 30-35 de zile. Albina care a ieșit la cules la Salcâm, în primăvară, nu mai iese și la cules la Tei, dispare între timp. În schimb, matca poate trăi mai mult, până la opt ani, dacă nu o schimbăm noi sau nu o schimbă albinele lucrătoare”, spune Daniel.
Pe Valea Dâmboviței, acum, în Octombrie, e toamnă în plin, magaziile sunt pline cu mere, butoaiele cu miere. La fel și în gospodăria familiei Dojană, formată din mai multe generații. În satul Cândești Vale, care aparține de comuna Cândești, județul Dâmbovița, în regatul merelor și perelor, doi bărbați și două femei îngrijesc o livadă, o prisacă și câțiva nepoți. Cu peste treizeci de ani în urmă, dintr-o pură întâmplare, Cornel Dojană a ajuns apicultor. Acum, mierea îmbuteliată în butoaie din aluminiu, a lui și a fiului său, Daniel, ajunge, în final, în Germania. Ai lui Dojană muncesc împreună, asta este puterea lor.
