Miere și putere la Cândești

– La Voinești, în județul Dâmbovița, într-o zonă renumită pentru pomicultură, mai ales pentru cultura mărului, familia Dojană din comuna Cândești a ales să practice și apicultura. Și nu oricum! A făcut acest lucru tot mai bine, până când a ajuns să umple livada cu stupi și butoaiele cu miere. Și totul a pornit dintr-o pură întâmplare! –

Geamul spart

Cornel Dojană se plimbă printre stupii colorați din livada de meri. Privește urdinișul, întinde mâna și verifică stupii. E un apicultor renumit, deși cu douăzeci de ani în urmă, habar n-avea ce înseamnă creșterea albinelor. Dar n-aduce ziua ce-aduce cea­sul… „Era imediat după revoluție. Un tânăr din sat a spart niște geamuri la un magazin, nu știu cum le-a spart, cert este că a trebuit să plătească pa­guba și nu avea banii necesari. A venit la mine și m-a rugat să-i dau 700.000 de lei, cum era pe atunci, să plătească paguba. I-am dat banii, iar în schimbul datoriei, el mi-a dat două roiuri de albi­ne. I-am zis: «Bă, omule, ce fac cu ele, că nu mă pricep». Mi-a răs­puns că mă în­va­ță el. Și s-a ținut de cuvânt. Din al doilea an, a început să îmi înmulțească stupii. Din doi a făcut patru, din patru opt, și uite așa am ajuns, în câțiva ani, la douăzeci de stupi”. Între timp, Daniel, fiul lui Cor­nel Do­jană, a cres­cut și s-a arătat interesat de noua pre­ocupare a tatălui său. Mergea des la stupi, mai îndura câte o înțepătură, mai gusta câte o linguriță cu miere, deve­nea, așa, fără să bage de seamă, apicultor. Într-o zi, i-a ve­nit, ca o albină în zbor, o idee antrepre­no­rială: „Tată, hai să dez­vol­tăm și mai mult pri­saca noastră!”. Cornel l-a as­cul­tat și, din economiile avute, a mai cum­părat șai­zeci de familii de albine, din­tr-o comună din apropiere. Au ajuns să dețină, în pre­zent, trei sute de familii de albine, o adevă­ra­tă comoară. „Asta, și da­to­rită bă­ia­tului meu, fiindcă m-a ajutat. La început i-am fost învățător, iar acum, rolu­rile s-au schim­bat, el este profesorul meu. Ascult de el, că și el a ascultat de mine”, spune cu mândrie Cornel.

Camionul cu stupi

Daniel Dojană a absolvit Seminarul Teologic, dar nu a urmat calea preoției. Lucrea­ză la Inspec­toratul Județean pentru Situații de Urgență. E pompier. Înalt, sportiv, face față cu brio exigențelor me­seriei. Are pro­gram de lucru, sar­cini pro­fesionale și intervenții, când se aș­teap­tă mai pu­țin, în miez de noap­te. Cu toate aces­tea, nu a renun­țat la apicultură. Când scapă de la ser­vi­ciu, vine la stupi. „Acum vreo cinci­spre­zece ani, când m-am căsătorit, tata mi-a dat un ca­mion specializat pentru apicultură, un pavilion pe roți, și vreo treizeci de roiuri de albine. A mers bine în anul acela, am avut câștiguri și asta m-a încurajat să merg mai departe. Acum, am ajuns la o sută cincizeci de familii ale mele, din cele trei sute de care v-a spus ta­ta”. Da­ni­el a reușit să acce­se­ze și fon­duri euro­pene, pentru a face investiții im­por­tante în prisacă. Mai mult, a în­scris producția de miere în agricul­tura ecologică. Mierea este îmbuteliată în butoaie, vândută unui procesator ro­mân care, de regulă, o revinde pe piața comuni­ta­ră, mai ales în Germania. Da, mierea albinelor din prisaca familiei Dojană din Voinești se regă­seș­te în borcanele vândute în hypermarketurile din Uni­u­nea Europeană. Țara noastră este a doua putere api­colă din U.E., după Spania. Potrivit statisti­cilor, deținem un număr de 2.353.000 de familii de albine. Producția anuală ajunge la apro­ximativ 30.000 de tone, din care peste 10.000 de tone sunt livrate la export. Pe piața ro­mânească ajunge și miere din import, mai cu seamă din China și Ucraina, în total, 3.795 tone. Procesatorii amestecă mierea din țară cu mie­re din import, în diferite proporții. Există o lege a pro­ve­nienței și etichetării mierii, dar sunt sus­pi­ci­uni re­zonabile că ea nu este respectată, iar auto­ri­tățile statului nu fac mare lucru pentru a veghea la respectarea legii.

Comerț ambulant

Toamna, în zilele de sâmbătă și duminică, un autoturism roșu, adaptat pentru transport marfă, iese din gospodăria familiei Dojană și se îndreaptă spre sud, spre câmpie. E burdușit cu fructe și cu borcane cu miere. La volan e fie Veronica, soția lui Cornel, fie Denisa, nora lor. Ca să anunțe cli­enții, pornesc o portavoce instalată pe mașină, cu un mesaj înregistrat de Daniel: „Mere, hai la mere, hai la pere, gutui, nuci și miere”. Ajung departe, chiar și în județul Giurgiu. „Noi mergem prin sate, vindem ce producem în grădina noastră. Înainte mergeam la București, am vândut în Piața Berceni, după aia m-am mutat la Piața Obor, apoi am re­nun­țat, taraba este scumpă, nu m-am mai dus. Mer­gem prin sate, eu zic că fac treabă bună, am mai multe produse, servim clienții la domiciliu, din poartă în poartă. Deja ne cunosc, ne așteaptă”, îmi spune doamna Veronica. „Multă lume ia de la noi, cunoaște mașina, știe că în week end suntem în satul lor, pe strada lor”. Sezonul pastoral se în­cheie prin Septembrie – Octombrie, când albinele încă mai ies din stup, pentru ultimele flori deschise pe pajiști. E ultima recoltă, mult mai slabă, înainte de venirea iernii. Stupii au fost aduși în grădină mai devreme, după ce s-a încheiat culesul, în câm­pie, la Floarea soarelui. Calendarul apicol este dependent de valurile de înfloriri: ale Salcâmului, ale Rapiței, ale Teiului și Florii-soarelui. Pentru florile acelea, apicultorii încarcă stupii în camioane și pleacă departe de sat, până la Dunăre sau până în Dobrogea. Culturile agricole sunt însă ale unor fermieri care folosesc substanțe chimice împotriva dăunătorilor. Pesticidele sunt periculoase pentru albine, apicultorii și fermierii trebuie să comunice, altfel familiile de albine pot fi afectate. „Întot­dea­u­na când mergem într-o locali­ta­te, mer­gem mai întâi la primărie, să știe despre noi. Apoi vorbim cu fermierul, să nu avem surprize. Noi, întrucât avem stu­pii certifi­cați în agricultura ecologică, mer­gem în acele zone unde sunt și cultu­ri­le agri­co­le certificate ecologic. Nu vrem să fie floarea tra­tată chimic. Cineva ne poate întreba de unde știm noi că nu este floarea tratată chimic. Ne uităm printre rânduri, dacă sunt buru­ieni, înseamnă că nu au fost aplicate tra­ta­mente cu pestici­de”, spune Cornel Do­jană. „Pentru Sal­câm, mergem mai întâi la Teleorman, apoi în județul Argeș, iar în final, întrucât sal­câmul înflo­rește în func­ție de relief, venim aici, la noi, la Cân­dești”. Viața stupului i-a fascinat pe oa­meni din străvechime. Unii utopiști au sus­ți­nut că modul de orga­nizare a albi­nu­țelor ar fi un bun model și pentru umani­tate. Sigur, ordinea, eficiența, hărnicia sunt tră­­să­­turi pe care am vrea să le întâlnim la toți se­me­nii. Să nu fiu, însă, prea moralist! Altceva m-a interesat să aflu de la apicul­torii din Cândești: oare albinele care intră în primăvară ajung până în toamnă? „Nu, o albină trăiește cam 30-35 de zile. Albina care a ieșit la cules la Salcâm, în primă­va­ră, nu mai iese și la cules la Tei, dis­pa­re între timp. În schimb, matca poa­te trăi mai mult, până la opt ani, dacă nu o schimbăm noi sau nu o schim­bă albinele lucrătoare”, spune Daniel.

Pe Valea Dâmboviței, acum, în Octom­brie, e toamnă în plin, maga­ziile sunt pline cu mere, butoaiele cu miere. La fel și în gospodăria familiei Dojană, formată din mai multe gene­ra­ții. În satul Cândești Vale, care apar­ține de comuna Cândești, județul Dâm­bovița, în regatul merelor și pere­lor, doi bărbați și două femei îngrijesc o livadă, o prisacă și câțiva nepoți. Cu peste treizeci de ani în urmă, dintr-o pu­ră întâmplare, Cornel Dojană a a­juns apicultor. Acum, mierea îmbute­lia­tă în butoaie din aluminiu, a lui și a fiului său, Daniel, ajunge, în final, în Germania. Ai lui Dojană mun­cesc îm­pre­ună, asta este puterea lor.