Noua industrie din România

– Auzim, deseori, refrenul sceptic: „La noi nu mai funcționează nimic, au distrus fabricile și uzinele lui Ceaușescu și nu au mai pus ni­mic în loc”. Este adevărat că unele dintre marile platforme in­dus­tri­ale, înființate înainte de 1989, au dispărut, iar pe terenul rămas gol au fost construite cartiere de locuințe și magazine mari. In­dus­tria românească, însă, după reculul înregistrat în anii de după re­vo­luție, și-a revenit, încet-încet, și performează, în anumite sectoare –

Tramvaiul „Imperio”

„Du-mă acasă, măi tramvai/ Du-mă acasă, ce mai stai?”, cânta, pe vremuri, faimosul Gică Pe­tres­cu. Pe atunci, bucureștenii nu prea aveau ma­șini mici, iar cei care le aveau nu puteau circula când voiau ei, fie că erau restricționați de autorită­ți­le comuniste (într-o duminică, mașinile cu nu­mere „cu soț”, în altă duminică, mașinile cu nume­re „fără soț”), fie că nu aveau benzină sau bani pen­tru benzină. Se înghesuia lumea în autobuze, în tro­leibuze și, firește, în tramvaie, un mijloc de trans­port pe care orășenii îl foloseau dinainte de regimul comunist. După mai bine de zece ani de la revoluția din decembrie 1989, tot mai mulți români au avut șansa să-și cumpere autoturisme personale noi și, cu timpul, dacă punem la socoteală și mașinile second hand, parcul auto național a ajuns la un ni­vel de neimaginat în comunism. Acest fapt nu a dus, din fericire, la dispa­ri­ția mijloacelor de trans­port în comun, dar nici investiții majore în repa­ra­rea sau cum­părarea altora noi nu au prea fost fă­cu­te. În ultimii ani, însă, datorită unor programe concepute la Bruxelles, autoritățile națio­na­le și cele municipale trebuie să inves­teas­că bani mulți (sume considerabile pro­vin chiar din bugetul european) pentru mo­der­nizarea și înnoirea transportului pu­blic. Motivul? Reducerea poluării în marile orașe. Autoritățile așteaptă ca tot mai mulți locuitori să lase în garaj mașina personală și să folosească tro­lei­buzele, autobuzele și tramvaiele moderne, care nu emit noxe în aer, fiind funcționale cu elec­tri­ci­tate. Bun, dar de unde să cumpere primăriile mari­lor orașe tramvaie? Bat la porțile fabricilor din afa­ra țării sau construim și noi, în România, tram­vaie? Da, fabricăm tramvaie la Arad! Compania se nu­meș­te Astra Vagoane Călători. Fabrica are o istorie veche, fiind înființată în 1891, pe vremea Imperiu­lui Austro-Ungar, de antreprenorul austriac Johann Weitzer, sub denumirea de Fabrica de Va­goa­ne și Motoare Johann Weitzer S.A. După Pri­mul Război Mondial și după Marea Unire, între­prinderea a fost rebotezată Astra Arad. În timpul comunismului, a fost naționalizată și redenumită Uzina de Vagoane Arad: vagoanele metroului bu­cu­reștean au fost fabricate aici. După revoluție, în anul 2000, uzina a fost privatizată. Acționari sunt: o firmă româ­neas­că, Tristar SRL, cu 63,13%, un om de afaceri ară­dean, Valer Blidar, cu 32,75%, și alți acționari, cu 4,09%. Anul trecut, compania a ra­portat un profit de 41.610.000 de lei, potrivit dailybusiness.ro. Ve­deți, acționarii sunt români, nu vorbim despre in­vestitori din afara țării. Intrați pe site-ul companiei (avcactive.ro), să vedeți ce construiesc arădenii, în fabrica lor. Eu vă mai spun doar atât: tramvaiele lor moderne, cu un design plăcut, circulă acum pe șinele Bucureștiului!

Bacăul „la înălțime”

Haideți să ne deplasăm acum în estul țării, la Bacău. Acolo se află fabrica românească Aerostar S.A. Grup Industrial Aeronautic, înființată în 1953, sub denumirea de Uzina de Reparații Avioane. Îna­inte de 1989, activitatea industrială era orientată spre aviația militară, dar după revoluție, când fa­brica a fost redenumită Aerostar (1991), producția a fost direcționată și spre aviația civilă. Aici sunt reparate și modernizate avioane militare și sunt con­struite avioane civile ușoare. În plus, com­­pa­nia produce și diferite echipamente necesare pen­tru buna funcționare a avioanelor militare și civile. De menționat că aici este asigurată mente­nan­ța pentru avioanele militare de proveniență ame­ricană F16. Totodată, compania este furnizor de piese şi echipamente pentru Airbus şi asigură în­treținerea pentru Boeing 737, seriile 200-900, Airbus 320 și Airbus 220. Sigur, pentru a onora co­menzile, firma a trecut printr-un proces de moder­ni­zare și teh­nolo­gizare. În 2010, un avion sport ușor produs de Aerostar Bacău a primit certificare să fie vândut pe piața americană. Recent, în august 2023, firma a semnat cu Forțele Aeriene Române un contract de 36.000.000 de lei pentru reparații ca­­pi­tale la avioa­ne­le de antrenament IAK-52, pro­iec­­tate de so­vie­tici și fabricate de români, între 1977-1998, chiar aici, la Bacău. Vedeți, o fabrică ro­mânească înfiin­ța­tă în 1953 este activă și are cli­enți impor­tanți. Ac­ționariatul este tot românesc: fir­ma Iarom S.A. din București, acționar majoritar cu peste 70% din ac­ți­uni, Societatea de Investiții Financiare (S.I.F.) Moldova, peste 11% din acțiuni, restul acți­u­nilor fiind deținute de alți investitori, prin­tre care și per­soane fizice. Profitul anunțat de firma din Bacău a fost, anul trecut, de peste 90.000.000 de lei. Iată, Ro­­mânia este „la înăl­­ți­me” în domeniul aero­nautic.

UiPath, „perla coroanei”

Doi antreprenori ro­mâni, Daniel Di­nes și Ma­rius Tîrcă, au în­fiin­țat, în 2005, o firmă cu sediul în­tr-un apartament din Bu­­curești, ca să pro­ducă so­luții di­gi­tale. Mai e­xact, să conceapă niște pro­gra­me de calculator ca­re să preia mun­cile re­pe­titive ale an­gajaților, activi­tăți desfășurate tot în mediul on line. În lim­baj tehnic: „ro­bo­tic pro­cess auto­ma­tion”/RPA. Da­­niel lucrase înainte pen­­tru Microsoft, iar Ma­rius era încă stu­dent la Politeh­ni­că. Doi tineri ro­­mâni angajați pe dru­mul plin de ob­stacole al an­tre­pre­no­riatului. La în­ce­put, firma s-a numit DeskOver, iar în 2015, a căpătat nu­me­le actual de UiPath. Nu mai in­tru în amănunte: compania năs­cută în România a ajuns acum doi ani la o valoare de piață de, țineți-vă bine, aproape 40.000.000.000 de dolari! (potrivit startupcafe.ro.) Sigur, firma nu mai este acum pur românească, s-a transformat în multinațională, dar analiștii economici români obiș­nuiesc să o ia în considerare când concep to­pu­rile firmelor de la noi, fiind un fel de perlă a co­roanei antrepreno­ria­tu­lui autohton. Mai sunt multe exem­ple de com­pa­nii românești de succes, mai mult sau mai puțin vizibile. Mi-ar trebui un spațiu editorial mult mai larg, ca să le prezint sumar. Si­gur, peisajul economic actual este unul pestriț, în piață sunt prezenți numeroși investitori din afara țării, fie ei europeni sau din alte regiuni ale pla­ne­tei. Acest lucru este unul benefic pentru sănătatea economiei noastre. Investițiile înseamnă taxe și impozite pentru bugetul public, locuri de muncă, cir­culație a persoanelor și bunurilor. Multinațio­na­le­le au un rol important în dezvoltarea economiei unui stat. Totodată, să nu ignorăm că avem antre­prenori români pur sânge, care mențin și dezvoltă afaceri importante. Nu, terenul nu a rămas gol. Dacă nu mă credeți, vă invit să aruncăm un ochi pe statistici. Anul trecut, valoarea mărfurilor expor­tate de România a ajuns la 96.710.000.000 de do­lari, informează Statista, o platformă on line ger­ma­nă, specializată în colectarea și vizualizarea datelor. Este cea mai mare valoare din ultimii 12 ani. Suma aceasta arată clar că avem producție în țară, inclusiv producție industrială. Sigur, producția industrială înregistrează creșteri și scăderi procen­tuale, de la o lună la alta, de la un an la altul, în func­ție de situația din pia­ță. Asta se întâmplă în toate economiile lumii, chiar și în cele mai pu­ter­nice. De la o scădere a producției industriale cu, să zic, 5%, până la teza propagandistică „am dis­trus totul, nu mai avem nimic” este, însă, o cale lun­gă. Este, pur și sim­plu, o cale a minciunii. Adevărul este acesta: chiar dacă unele fabrici au dispărut, industria din România este activă, pe noile baze ale economiei de piață. Noi, românii, ne dovedim a fi și indus­triași pricepuți. Fabricăm tramvaie, avioane, con­cepem soluții digitale, în stil mare. Numai cine e neinformat sau rău inten­ționat neagă această rea­li­tate românească.