Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Petru Tiberiu Todea (primarul (PNL) al comunei Albac, județul Alba): „Bucuria vine când vezi că se împlinește ce-ai visat și tai panglicile de inaugurare”

PRIMARII NOȘTRI

Albac este o localitate cu rezonanță isto­rică din județul Alba. Aici se spune că s-ar fi născut Horea, pe Dealul Ferice­tu­lui. Doar vârfuri de munți și adâncuri de pădure vor mai fi rămas așa cum au fost în acele vremuri. Al­bac este astăzi o comună modernă, bine gos­po­dă­rită, atât de administrația locală, cât și de locuitorii săi.

Petru Tiberiu Todea este primarul comunei Albac încă din 2004. Dascăl de profesie, învățător și profesor de muzică, fiu al satului, a candidat la îndemnul consătenilor, sătui de încremenirea ce părea să fi cuprins comuna. Sunt 16 sate care o compun, întinse pe o suprafață de 54 kilometri pătrați, și are aproximativ 2000 de locuitori.

„Copiii noștri își cunosc rădăcinile și sunt mândri de ele”

– Domnule primar, am celebrat recent Ziua Națională a României. Moții din Albac mai țin sărbătoarea?

– Moții nu-și uită niciodată eroii. Poate că în nicio altă parte a României istoria nu este trăită ca aici. Când am venit primar, în centrul localității era doar bustul lui Horea; astăzi, îi stau alături și ceilalți doi tovarăși de luptă și suferință, Cloșca și Crișan,    avem această trinitate martirică în centrul comu­nei. Nu doar de 1 Decembrie, ci și în fiecare zi a vie­ții lor, copiii noștri știu care le sunt rădă­cinile și sunt mândri de ele. De 1 Decembrie, am fost pre­zenți la manifestările de la Alba Iulia cu o dele­gație a comunei.

„Moții trăiesc din turism, din creșterea animalelor și prelucrarea lemnului”

– Să vorbim și despre „istoria” dvs. Cum ați ajuns primar? Ce nu mergea în comună când ați decis să candidați?

– În 2004, niciunul din satele comunei nu avea drumuri modernizate, nici măcar în centrul de co­mună nu aveam rețea de apă și canalizare, clădirea primăriei arăta jalnic, nu exista un cămin cultural funcțional. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să le rezolvăm pe toate, iar la ora actuală, Albac arată ca o comună europeană civilizată. Mai avem în derulare asfaltarea a două drumuri, în satele Valea Lămășoi și După Pleșe, ce vor fi realizate prin Pro­gramul „Anghel Saligny”, ultimele drumuri rămase neasfaltate din comuna noastră. Avem rețea de ca­na­lizare, un centru de informare turistică, am con­struit o clădire nouă pentru sediul primă­ri­ei și un cămin cultural, am modernizat in­ter­natul și cantina de la Liceul Tehnologic „Ța­ra Moților”, am asfal­tat baza sportivă a localității, am dotat ser­viciul de specialitate cu tot ceea ce este necesar pentru situațiile de ur­gență. Cu fonduri proprii am amenajat pia­ța agroalimentară și am introdus apă în sa­te­le care nu aveau apă potabilă.

„Mulți oameni din alte zone ale țării vin și cumpără pământuri în Munții Apuseni”

– În ce constă bugetul propriu al comu­nei Albac? Aveți investitori?

Albac, vara

– Avem investitori relativ mari, care se ocu­pă de prestări servicii în domeniul prelu­cră­rii lemnului. De la aceștia și din turismul din zonă ne vin la buget sume importante de bani, care ne permit să fa­cem anumite investiții, pentru bună­starea locuitorilor comunei.

– Din ce anume mai trăiesc astăzi moții?

– Cei din Albac, din turism, din creșterea ani­ma­lelor și prelucrarea lemnului. Fiind o comună cu spe­ci­fic de munte, cam astea sunt îndeletnicirile de ba­ză. Un lucru bun este că în ultimii ani a început un aflux de oameni din alte zone ale țării, care vin și cum­pără terenuri aici, în Munții Apuseni, își con­struiesc case de vacanță și pensiuni. Faptul că pot dis­­pune de toate utilitățile moderne a făcut ca pre­țu­rile terenurilor și caselor din zonă să fie în creștere.

– Zona Apusenilor era un tezaur de tradiții vechi, populare. Se mai păstrează?

– Da, se mai păstrează, și asta în pri­mul rând datorită cadrelor didactice din comună, care-i an­tre­nea­ză în activități culturale pe elevi, îndem­nân­du-i să nu-și uite rădăcinile și să ducă mai departe moș­te­nirile din bătrâni. În plus, aproape toți locui­torii comunei au costume populare, pe care le îm­bracă la toate activitățile culturale pe care le orga­nizăm. Este o mândrie a noastră, a moților, să îm­bră­căm portul popular, mai ales la biserică, de Paști și de Crăciun.

„Singurul târg turistic din țară se află la noi, în Albac”

– „Târgul de turism” de la Albac e un reper important în calendarul operatorilor din dome­niu. De unde ideea de a organiza un astfel de eve­­niment la țară, în cre­ierii munților?

Centrul de informare turistică Albac

– În 2005, Albac a fost declarată stațiune turis­tică de interes local. De atunci a apărut și ide­ea or­ga­nizării unui târg de turism, în care să pu­nem la un loc cererea cu oferta. Din turism se pot câștiga bani buni, dacă oferi servicii de calitate și ești un om serios. Iar con­cetățenii mei stau bi­ne la ambele capitole. La ora actuală, „Târgul de turism” de la Al­bac este singurul din țară și va ajun­ge, în 2024, la cea de-a 20-a ediție. Aici se întâlnesc meșteri popu­lari din diverse zone ale țării, vin admi­nis­tra­tori ai pensiunilor turistice cu produsele lor tra­dițio­nale. Agențiile de turism vin să încheie con­trac­te cu pensiunile din Albac și de pe Valea Arie­șului, iar beneficiile se văd deja. La început, erau doar trei-patru pensiuni, iar la ora actuală avem peste 52 de pensiuni, clasificate de la două la patru margarete, care oferă condiții moderne, având spații de cazare de aproximativ 900 de locuri pe noapte. Există chiar o concurență între proprietarii de pensiuni: care are cele mai bune condiții de cazare și cine le oferă cele mai gustoase produse culinare turiștilor.

– Din păcate, în ce privește aspectul exterior, multe pensiuni sunt urâte, stridente, nepotrivite cu arhitectura tradițională a locului. Nu există reglementări în privința asta?

– La noi, proiectele pe care oamenii le fac ajung la primărie, pe baza lor eliberăm certificatele de urbanism, cu condiția să respecte arhitectura spe­ci­fică zonei. Într-o vreme, s-a construit haotic, fie­ca­re după bunul plac și după propriul gust, dar în­cet-încet, introducem aceste măsuri arhitecturale, ca măcar acoperișurile să fie specifice zonei mon­tane. Când vine în Țara Moților, turistul vrea să vadă ceva specific legat de ea, case ca-n zona nos­tră, nu ca la București.

„Sunt bătăios din fire. Inclusiv când e vorba de ușile din București”

– Fiindcă i-ați rostit numele: mai e nevoie să bateți drumul în Capi­ta­lă sau vă descurcați pe plan local?

– Deși ne despart de Bu­curești 500 km, pe care îi facem în zece ore, cu aglomerația de pe șo­sele, suntem obligați să batem la ușile diverselor ministere, pentru a obți­ne finanțări sau avize. Nu vine nimeni să-ți ofe­re proiecte și sume de bani, ca să-ți dezvolți lo­calitatea, dacă nu bați la ușă. Dar eu sunt bătăios din fire și mă străduiesc să duc la bun sfârșit ceea ce îmi pun în cap. De mul­te ori mi s-a închis ușa, dar băteam din nou, intram, eram refuzat, iar băteam și tot așa. Din fericire, într-un final, dru­murile astea până la Bu­cu­rești au meritat, ce-am obținut se vede în comună.

– Care sunt tristețile și bucuriile unui primar, după 20 de ani de mandat?

– Tristețile, doamnă, vin atunci când vrem să facem anumite lucruri și suntem îngrădiți, ba de legislație, ba de lipsa fon­du­rilor. Acum, au fost emise măsurile as­tea de austeritate financiară, nu mai avem voie să cumpărăm absolut nimic, să chel­tuim nimic. Dar o administrație locală, o primărie, nu poate funcționa fără chel­tu­ieli, n-ai cum! Iar ca primar, bucuria vine atunci când proiectele pe care le-ai dema­rat ajung la bun sfârșit, și ai fericita ocazie să tai pan­gli­cile de inaugu­rare. Și când vezi în ju­rul tău oameni mul­țumiți, chiar dacă nu-i vei putea mul­țumi nicio­dată pe toți. Astea sunt bucu­riile noastre.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian