• Pe urma unei „legende” pline de adevăr: izvorul lui Eminescu și pădurea de tei •
Un drum de țară, ce duce nicăieri…
Drumul care duce către Peștera Sfântului Andrei din Dobrogea e ascuns între dealuri molcome și are de-a dreapta o superbă pădure de tei. La un moment dat, o plăcuță îți indică direcția: „Izvorul lui Eminescu”. E un drum de țară neasfaltat, ce pare că nu duce nicăieri. Și totuși, dacă ai răbdare și curiozitate, te vei trezi într-un crâng de poveste, înconjurat de tei uriași. Aici se află un izvor, deasupra căruia sunt două monumente: o cruce și bustul poetului. N-aș putea spune ce este atât de neobișnuit la acest loc – liniștea, susurul izvorului, lumina sau toate împreună creează o atmosferă ca de pe altă lume, ca și cum ai fi ajuns pe tărâmul unui basm. Locul are o magie aparte, care poate că l-a făcut cândva și pe Mihai Eminescu să se oprească aici. Dar oare este adevărat? Să se fi oprit, într-adevăr, Eminescu pentru a-și afla alean și inspirație lângă susurul apei și pădurea nesfârșită de tei? Dar de ce atât de departe?
Despre călătoria lui Eminescu în Dobrogea, la acea vreme proaspăt reintegrată în România, se știu puține lucruri concrete, însă cu toate acestea, există destule indicii că el a trecut, cu adevărat, pe aici.
Presupuse dovezi
În anul 1919, țăranii din satul Ion Corvin, care pe atunci se numea Cuzgun, au ridicat în amintirea lui Eminescu o cruce de piatră, deasupra izvorului din pădurea de tei. Ce să fi îndemnat către un asemenea gest niște amărâți de țărani pierduți în sălbăticia Dobrogei, dacă nu o întâmplare reală? Trecuse prea puțin timp de la moartea poetului ca oamenii să uite sau să inventeze o legendă. La nici două decenii, călătoria lui în Dobrogea era încă vie, oamenii încă și-l aminteau. Trei ani mai târziu, în 1922, încep să se organizeze în acest loc serbări câmpeneşti, la care participau oameni din sat și din împrejurimi, cu toții dându-și întâlnire la „Izvorul lui Eminescu”. Și nu erau doar simple serbări câmpenești, mulți veneau să se boteze la acest izvor, pe vremea când Peștera Sfântului Andrei nu fusese descoperită. Într-una dintre duminicile anului 1922, s-au strâns 70 de perechi de tineri, s-au căsătorit cu toții acolo, ca într-o mare sărbătoare a iubirii, o nuntă în codru. Timp de două decenii au ținut oamenii locului această sărbătoare a nunților, celebrând iubirea, recitând din Eminescu, aflând bucurie într-un spațiu unde pășise, cândva, și el.
Dar cum a ajuns Eminescu la izvorul ascuns în poiana pădurii de tei? Evenimentul pare să se fi petrecut cu ocazia inaugurării Hotelului Carol I, din Constanța, în 1882, când autoritățile locale și-au propus să promoveze litoralul românesc, poftind la ceremonie și un grup de ziariști de la București, printre care se afla și Eminescu, pe atunci redactor al ziarului „Timpul”. Cazat într-o cameră, la mansarda Hotelului d’Angleterre, timp de aproape două săptămâni, Eminescu ar fi avut atunci timp să cerceteze împrejurimile și să descopere Dobrogea, a cărei istorie o cunoștea foarte bine, după cum reiese și din articolele sale din acea vreme. Într-unul din ele spune: „Într-adevăr, încă în vremea lui Herodot, Dobrogea era stăpânită de geţi, cari, îngemănaţi într-un singur stat cu dacii, ţineau amândouă malurile Dunării…”.
Din perioada șederii sale în Constanța, Eminescu i-a scris trei scrisori Veronicăi Micle, împărtășindu-i, printre altele, cum a descoperit pentru prima oară marea, dar și Cazinoul, „o terasă pe malul înalt”, ce se numea pe atunci Kursaal, sau Farul Genovez. Iată un fragment dintr-o scrisoare, datată 16 Iunie 1882:
„O nemărginire pururi mișcată”
„Draga mea Veronică,
Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde poşta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. (…) N-o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti.
O să mă întrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mișcate. Dar abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate fețele, căci ea e schimbăcioasă la coloare și în mișcări, de unde unii autori o și compară cu femeia.
Constanța este un mic orășel, dar îndestul de frumos. (…) Casele au o oarecare eleganță în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci și clădirile sunt din piatră pătrată, iar primăria, de când stăpânesc românii și există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala și înfrumusețarea orașului. (…)
O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă, precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.” („Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit. Corespondență inedită”, Editura Polirom)
Sunt însă și voci care spun că Eminescu a descoperit Dobrogea cu ajutorul fratelui său, Matei. Acesta a locuit în Brăila, timp de șapte ani, între 1880 și 1887, într-o casă de pe bulevardul Carol, la nr. 174. El era sublocotenent în Regimentul V de linie al Garnizoanei Brăila. Se crede că Matei Eminovici, fiind militar la garnizoana din Brăila, i-a putut da o şaretă, cu care poetul s-a plimbat în voie prin toată Dobrogea, ajungând până în satul Cuzgun, la izvorul din pădurea de tei. Povestea se potrivește cu firea poetului, ce apărea și dispărea ca un astru, cercetând și umblând să descopere necontenit locuri și povești. Dispărea, apoi, fără urmă, lăsând dâre de lumină, oameni fascinați de prezența lui, uimiți de simplitatea și genialitatea sa.
Oricare ar fi însă adevărul, important este că în Dobrogea există un loc ce ne amintește de Eminescu, un izvor și o pădure de tei, martori minunați ai trecerii poetului prin această lume.