• Trei sferturi din locuitorii Uniunii Europene trăiesc în orașe. Mai mult, unele sate tind, datorită investițiilor publice și private, să devină, la rândul lor, așezări urbanizate. Procesul acesta al urbanizării aduce însă, într-o primă fază, și neajunsuri majore, cum ar fi poluarea. Experții, autoritățile publice și organizațiile de mediu încearcă să rezolve această problemă, precum și multe altele, prin dezvoltarea așa-numitelor „orașe inteligente”. Ce sunt acestea? Există astfel de orașe și în România? •
Bani europeni
Pe englezește li se spune „smart city”. Sunt acele orașe unde gradul de poluare este redus simțitor. Pentru asta este nevoie de aplicarea unor soluții „verzi”, care să înlocuiască sursele de energie bazate pe combustibili fosili (petrol, cărbune, gaz), cu surse de energie regenerabilă. De pildă, eoliană și solară. La noi, transformarea este în curs de realizare. Vedeți, dacă mergeți prin cartiere rezidențiale, case cu panouri solare puse pe acoperiș. Transportul în comun nu mai este asigurat cu autobuze care scot pe țeava de eșapament fumul acela gros, care înnegrește aerul. Mașinile electrice sunt tot mai multe, dovadă stațiile de reîncărcare electrică a bateriilor, pe care le întâlnești acum peste tot. Uniunea Europeană a derulat, în perioada 2014-2020, programul Lighthouse, prin care zeci de orașe europene au fost ajutate să devină mai inteligente, suma pusă la bătaie fiind de 400.000.000 de euro. Câteva exemple: Dresda, Barcelona, Rotterdam, Viena. Alte orașe au statut de partener în proiect, printre acestea aflându-se și câteva localități din România: Alba Iulia, Botoșani, Cluj Napoca, Focșani și Suceava. Curtea Europeană de Conturi a efectuat un audit pentru a vedea cât de eficient este acest program public în a dezvolta orașele inteligente pe continent.
Orașul-calculator
Mai întâi, iată ce anume ar trebui să se întâmple într-un oraș inteligent: „Dezvoltarea urbană durabilă se obține cu ajutorul unor „tehnologii și servicii noi, eficiente și ușor de utilizat, în special în domeniul energiei, al transporturilor și al tehnologiei informației și comunicațiilor”. Pe lângă utilizarea tehnologiei în vederea economisirii de resurse și în vederea reducerii poluării, „un oraș inteligent urmărește și să asigure o mai mare receptivitate și accesibilitate a serviciilor urbane, să amelioreze siguranța în spațiile publice, să-și îmbunătățească transporturile, gestionarea apei și a deșeurilor, iluminatul stradal și încălzirea clădirilor”. E scris în bruxelleză, cum i spune limbii birocratice folosite în forurile europene, dar cred că e ușor de înțeles. Nu poți dezvolta un oraș inteligent, dacă nu dispui de internet și dispozitive electronice. În timpul pandemiei Sars-Cov 2, am văzut cât de mult a contat să ai un calculator, un laptop, o tabletă electronică și acces la serviciile de internet. Comunicarea de la distanță a salvat afaceri și instituții, dar și legăturile între cetățeni. Într-un oraș inteligent, trebuie să existe o comunicare foarte bună între autorități și cetățeni, cu ajutorul noilor tehnologii. Ghișeul digital, de pildă, face parte din viața unui oraș inteligent și, de ce nu, a unei țări inteligente: la noi, intri pe ghișeul.ro și plătești o taxă. L-am folosit, funcționează. M-a scutit de stat pe la ghișee, la coadă. M-am așezat pe un scaun, am intrat pe site-ul de pe telefonul mobil și, în câteva minute, am rezolvat chestiunea. Un alt element este gestionarea deșeurilor: acestea pot fi preluate selectiv, apoi reciclate în unități specializate. Orice oraș inteligent dispune de un sistem de gestionare eficientă a deșeurilor. Apoi, în domeniul energetic, anveloparea clădirilor: un mod de a reduce pierderile de căldură.
Cetățenii au un cuvânt de spus!
Sunt, desigur, multe elemente care, puse cap la cap, contribuie la dezvoltarea unui oraș inteligent. Să mai dau un exemplu devenit banal: pista de biciclete. Dacă locuitorii au la dispoziție piste de biciclete, unii dintre aceștia se vor deplasa prin oraș cu bicicleta, lăsând mașina acasă: mai puțină poluare în urbe! Mai sunt sistemele de monitorizare a traficului rutier: o informație furnizată la timp poate evita formarea ambuteiajelor, prea bine cunoscute șoferilor din marile capitale ale Europei. Ce a remarcat Curtea Europeană de Conturi? Programul „Lighthouse”, menționat mai sus, derulat de Comisia Europeană, a avut progrese semnificative, dar s-a și poticnit, vina fiind împărțită între autorități (birocrație excesivă) și cetățeni (opoziție pasivă sau activă), dar existând și cauze obiective, cum a fost pandemia Sars-Cov 2, care a afectat economia statelor membre. Zic așa auditorii: „Implicarea cetățenilor este esențială în conceperea și punerea în aplicare a unor soluții de tip „smart city”, care să răspundă cel mai bine nevoilor lor. Orașele au responsabilitatea de a câștiga încrederea locuitorilor, iar Comisia ar trebui să verifice dacă acestea au luat măsurile adecvate pentru a-i implica pe cetățeni înainte de a demara proiectele de tip „smart city” sau în cursul acestora. Multe proiecte Lighthouse s-au confruntat cu o provocare semnificativă, în ceea ce privește implicarea cetățenilor”. Adică, un proiect poate eșua, dacă locuitorii se opun, iar ei se opun, deseori, fiindcă nu sunt informați sau sunt manipulați. Potrivit coordonatorilor de proiect, trei sferturi dintre proiectele Lighthouse s-au confruntat fie cu rezistență din partea cetățenilor, fie cu o lipsă de implicare a acestora în cursul implementării soluțiilor planificate. De regulă, problemele de natură legislativă sunt cele care întârzie activitățile din cadrul proiectelor, însă și lipsa de implicare a cetățenilor și, chiar mai rău, opoziția acestora pot duce la eșecul soluțiilor de tip „smart city”. Iată câteva exemple: a) chiriașii apartamentelor care făceau obiectul unui proiect au blocat renovarea clădirilor în care locuiau, temându-se că lucrările vor duce la creșterea chiriei, și nu admiteau beneficiile preconizate, de exemplu facturi mai mici la energie și confort sporit; b) familiile cu venituri mici, care trăiau în locuințele sociale vizate de un proiect Lighthouse nu își puteau permite să investească împreună cu proiectul respectiv, la îmbunătățirea performanței energetice a locuințelor lor, și „c” – șoferii de taxi s-au opus introducerii unei aplicații de geolocalizare, menită să decongestioneze traficul urban, deoarece nu aveau încredere în furnizorul de servicii și nu erau de acord cu prelucrarea datelor colectate.
Orașe inteligente românești
Cum stau lucrurile în România? Firește că ideile subsumate conceptului de „oraș inteligent” au pătruns și la noi, fiind țară membră a Uniunii Europene, încă din 2007, dar lucrurile nu sunt avansate ca în orașele din Vest. Autoritățile românești au atras bani europeni și au investit în modernizarea transportului (cumpărarea de vehicule electrice, nepoluante), în eficientizarea energetică a clădirilor, în finanțarea programului Casa verde (cumpărarea de panouri fotovoltaice). Au fost făcuți pași importanți, orașele noastre nu mai sunt ca acum 20-30 de ani, însă mai sunt multe de făcut: traficul rutier este încă o mare sursă de poluare în marile orașe; sursele de energie nu sunt pe deplin „înverzite” (încă mai ardem cărbuni, ca să ne încălzim), comunicarea digitală stat – cetățean e incompletă și dă rateuri. Potrivit unei radiografii efectuate de site-ul smartcityhub.ro în 2022, Cluj-Napoca era orașul din România cu cel mai mare număr de proiecte de tip „smart city”, 63, ocupând astfel prima poziție în top 10 Smart City din România, urmat de Iași, cu 56 de proiecte, București (la nivel de primărie generală) cu 54 de proiecte. De precizat, totuși, că însumând proiectele derulate de primăriile de sector, Bucureștiul ar fi pe primul loc, cu 115 proiecte. Alte orașe inteligente din țara noastră sunt: Alba Iulia, Sibiu, Oradea, Timișoara, Arad, Bistrița, Slănic Moldova, Brașov, Hârșova. Un lucru vreau să subliniez în final: pe lângă autorități, au și cetățenii o responsabilitate majoră, fiindcă un oraș inteligent este, în definitiv, un oraș civilizat!
Romanian