Absolventă a Facultății de Istorie și Filologie din Alba Iulia, muzeograf și expert în paleografia chirilică, Andreea Panait a străbătut tot Bărăganul în căutarea crucilor de piatră. Lucrarea ei de doctorat se anunță de pe acum cea mai temeinică și mai ambițioasă cercetare pe care o vom avea pe această temă. Practic, când vine vorba despre crucile de piatră din Bărăgan, Andreea Panait este omul cel mai potrivit cu care să stai de vorbă.
Cinstirea celor duși
– Doamnă Andreea Panait, de ce crucile Bărăganului sunt din piatră și nu din lemn, așa cum sunt majoritatea celor din cimitirele românești?
– Răspunsul e simplu: pentru că o cruce de piatră rămâne. Piatra este cel mai bun semn de amintire. Semn mnemotehnic, cum îi spunem noi, specialiștii. Până la regularizarea ei, apa Ialomiței era una mofturoasă, care inunda tot, la ploile mari, și își schimba cursul extrem de des. Așa că hotarele de pământ se schimbau și ele, uneori chiar și cu 30 de kilometri! Un copac se putea pierde foarte ușor în câmpie. Nu și piatra. Iar în Bărăgan, la orice distanță te-ai afla, mai ales dacă a fost așezată pe o movilă, o cruce de piatră se vede! Ăsta e și motivul pentru care există cruci care ajung până la aproape 3 metri înălțime! Vorbim însă de crucile de drum. Pentru că și aceste cruci de piatră sunt de foarte multe feluri: de drum, de cimitir, de vatră, de boală, de răscruci, de fântână, troițe… În cercetarea pe care o întreprind pentru lucrarea de doctorat, sub îndrumarea profesorului Daniel Dumitran, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, m-am axat mai mult pe aceste cruci non-funerare. Dar vă pot spune că sunt peste o mie de cruci funerare în toată câmpia Bărăganului! Crucile astea sunt mai mici decât cele de drum, dar și aici am avut surprize… Am întâlnit în satul Ulmu, din Călărași, un sat mititel, astăzi aproape uitat, niște cruci funerare de mari dimensiuni. Iar una dintre mirările mele a fost și asta: Doamne, câți bani au avut oamenii ăștia, ca să-și poată permite așa ceva?!
– Dar de unde atâta piatră în Bărăgan? Și ce presupunea să așezi o astfel de cruce în inima câmpiei?
– Imaginați-vă că sunteți un moșnean al Bărăganului, că trăiți în prima jumătate a secolului al XIX-lea și că aveți o recoltă bogată de mei și porumb anul ăsta. Vă gândiți că ar trebui să vă bucurați de surplusul de câștig și să le arătați respect celor plecați dintre noi. Comandați o cruce frumoasă, așa, ca a vecinului, o cruce din piatră, adusă de la o carieră din munte. Cea mai apropiată era la Buzău, la peste 100 de kilometri distanță! Transportul, după cum am aflat, se făcea cu o căruță la care erau înhămați 4 sau 6 boi, în funcție de greutatea și de mărimea pietrei. Închiriați căruța și animalele, apoi plătiți căruțașul și pe cei care asigură protecția transportului până la destinație. Plătiți taxele de drum, de pod sau de vad, acolo unde sunt necesare. După o săptămână, să zicem, pe vreme bună, pe drum de țară, ajungeți în sat. Aici, tocmiți oameni cu scripeți ca să transporte crucea de la car la locul indicat în cimitir, ca mai apoi să o ridice în poziție verticală și să o fixeze în soclul de piatră. Unele din aceste cruci ajung și la 2 metri înălțime, cu o lățime de 70 de centimetri și o grosime, la rândul ei, destul de mare. Aceste cruci sunt sculptate de adevărați artiști, iar modul de sculptare și motivele alese cresc și ele prețul lucrării. Tot acest efort l-ați depus din respect pentru înaintași. Nu știm prețul unei astfel de cruci per total, dar ni-l putem imagina. Era, cu siguranță, mare!
Cruci cu soare, lună și stele
– În afara veșniciei, asigurată de piatră, crucile aveau pe ele, așa cum spuneați, și sculpturi extrem de frumoase. Ce era reprezentat pe ele?
– Un meșter pietrar cu care am stat de vorbă mi-a zis așa: „Doamnă, eu nu pot să fac crucea de capul meu! Dacă vine la mine cineva și îmi cere să pun pe ea ce a visat el noaptea, eu îi spun stop. Eu nu pot să fac ce vrea el! Eu știu cum trebuie să arate crucea!” Ce înseamnă asta? Că niciodată semnele de pe cruci nu au fost alese întâmplător! Că e semnul solar pe ele, cel mai des întâlnit, în tot Bărăganul, sau cerul, stelele și cometele, sau bradul, sau triunghiurile care marchează locul de întrepătrundere dintre cer și pământ, că e pasărea suflet sau șarpele cu gura deschisă, fiecare din aceste reprezentări cioplite în piatră are o însemnătate anume! Nimic din viața satului de altădată nu era lăsat la voia întâmplării! Soarele, de pildă, deși vechi semn precreștin, îl reprezintă pe Hristos, iar povestea bradului e cu atât mai spectaculoasă cu cât bradul nu e un copac care să crească în câmpie! În schimb, spre deosebire de restul țării, în Bărăgan, bradul face parte din alaiul nuntașilor, nu din cel de înmormântare… Și tot același meșter pietrar cu care am stat de vorbă, om din partea Buzăului, mi-a spus, când i-am arătat câteva fotografii cu crucile din Bărăgan: „Doamnă, să știți că-s mai frumoase astea decât cele de la noi!”.
– Cât de vechi sunt crucile de piatră ale Bărăganului?
– Cele mai multe sunt din secolul al XIX-lea. Foarte multe! Eu chiar am numit asta moda crucilor de piatră. Sunt atât de numeroase, încât oricât ar fi vrut comuniștii să le distrugă, a fost imposibil. Dar în documente apar destule cruci și în secolul al XVIII-lea. Iar, din cercetările mele de până acum, am descoperit măcar o cruce care să fie datată din secolul al XVII-lea. O cruce cu stele! O minune. În Bărăgan sunt cruci de piatră până la 1950. După 1952, nu am mai găsit.
Crucile ciobănești
– Care sunt diferențele între crucile funerare, de hotar și de drum?
– Crucile de drum au fost ridicate și folosite de ciobanii care veneau în transhumanță, până în Balta Ialomiței. E o teorie a mea susținută de mărturii. La 1848, e un val mare de migrare din Ardeal înspre Bărăgan. Să nu credeți însă că oamenii aceștia umblau aiurea! Rutele lor erau bine stabilite, iar locurile știute. Crucile de drum marcau aceste locuri, exact ca niște pietre de hotar. Unele erau așezate din 10 în 10 kilometri, iar altele din 20 în 20. Timpul unui drum se împărțea din cruce în cruce! În jurul unor astfel de cruci, mai întotdeauna ferite, ciobanii își făceau stâne, în care rămâneau chiar și pentru două săptămâni. Aveau, deci, și o funcție socială. Iar textele de pe crucile de cimitir și cele de drum diferă. În timp ce crucea de cimitir poate să conțină un pomelnic, o poezie, o rugăciune, crucile de drum erau închinate unor sărbători care făceau parte din calendarul ciobanului. Peste 80% dintre textele de pe aceste cruci non-funerare încep cu formula: „Cu vrerea Tatălui, în numele Sfintei Treimi”. Dar cea mai mare diferență este aceasta: crucea de cimitir este a cuiva, a unui om care s-a dus, iar crucea de drum folosește celor vii, celor rămași. Dar, odată ce este așezată, orice cruce sfințește. Locul acela este pus în paza lui Dumnezeu. Din punctul de vedere al omului de la sat, lumea era un tărâm în care se luptau binele cu răul, Dumnezeu cu diavolul. Dumnezeu a creat lumea, diavolul face tot posibilul să o distrugă. Crucea pe care o așezau exprima și felul în care oamenii simțeau să participe în această luptă de partea lui Dumnezeu.
Cruci de voință și de leac
– În documentarea pe care am făcut-o în Bărăgan, am auzit și povestea crucilor călătoare, a crucilor care își schimbă locul. Cât adevăr este în ele?
– Eu nu am auzit de așa ceva, am auzit însă despre cruci care au voință. Am mărturii ale oamenilor că o anumită cruce nu a vrut să fie scoasă din pământ, deși a fost trasă cu boii de nu știu câte ori. Iar lumea spune că cel care a vrut să scoată crucea din pământ a fost găsit mort în lanul de porumb, la puține zile după aceea. Crucea a pedepsit omul, pentru că i-a nesocotit voința… Apoi există crucea de leac de la Coslogeni, care nu a vrut să meargă mai departe… S-a stricat carul în care se afla și a trebuit sa fie ridicată în acel loc. Mai mult de atât, crucea asta e vindecătoare, pentru că oamenii spun că un copil de 10 ani, care suferea de o boală incurabilă, a adormit la piciorul ei și s-a vindecat. Mai mult ca sigur că în tot Bărăganul sunt foarte multe cruci cu povești. Din păcate, multe din ele s-au pierdut din cauza perioadei de șoc, care a însemnat comunismul, când nu aveai voie să vorbești despre așa ceva.
– Ce a însemnat pentru dumneavoastră studierea acestor cruci?
– Am parcurs peste 1500 de kilometri de Bărăgan pentru cercetarea mea. Și vă pot spune că inscripțiile de pe cruci nu se lasă descifrate decât într-un anumit moment al zilei, fix 5 minute pe ceas, atunci când soarele este într-un anumit punct pe cer. Bucuria mea e că am fost acolo și că am reușit să îndepărtez, cu o perie și apă, chiar cu mâinile goale câteodată, surplusul de mușchi, licheni, pământ, praf și alte resturi de insecte de pe înscrisuri, fără a afecta în vreun fel piatra. Tot sufletul meu a fost pus acolo, în cruce, în locul de întâlnire dintre pământ și cer.
Romanian