Mă numesc Maria R., am 50 de ani și la capitolul kilograme stau foarte bine. De aproximativ doi ani, acul cântarului arată 57 de kilograme și mă simt minunat. Înainte, aveam între 65 și 69 kg. Am făcut multe încercări, dar erau fără rezultat. Slăbeam și pe urmă puneam la loc. Pentru a ajunge la greutatea actuală, nu am urmat un regim special, secretul constă în următoarele:
* Am renunțat definitiv la carne și produse din carne, paste făinoase, dulciuri, zahăr, pâine albă, alcool și tutun.
* Am introdus în alimentație legumele, sub formă de salate sau fierte, fructele, ouăle (3 pe săptămână) fierte tari, brânza de vaci, iaurtul, chefirul, orezul.
* Pâinea neagră prăjită sau graham, ceaiuri din plante aromate (între 2-3 litri pe zi), apă de tărâțe sau de argilă.
* Nu trebuie să se treacă peste vreo masă de peste zi, iar masa de seară să nu fie mai târziu de ora 19 – 19.30.
* În alimentație trebuie introduse neapărat cerealele, și anume, fulgi și grâu încolțit. Cel mai important lucru este ca masa să fie luată în liniște și mâncarea să fie foarte bine mestecată.
Acesta nu este un regim de slăbit foarte rapid, dar este sigur, și atâta timp cât îl veți respecta, rezultatele vor fi spectaculoase. Odată cu kilogramele date jos, fața va radia, ochii vor fi mai strălucitori, veți fi mai ușoare, într-un cuvânt, frumoase și mult mai sănătoase. Nu credeți? Încercați și vă veți convinge. Important este să aveți voință, fără de care nu se poate face nimic.
MARIA R. – Cluj-Napoca