Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

“Să urmăm exemplul României!”

Campionatul European de fotbal s-a încheiat, dar veștile bune legate de prezența României continuă. Jucătorii și spectatorii români sunt lăudați pentru comportamentul lor super-civilizat, care i-a uimit pe germani, gazdele competiției.

Cea mai măgulitoare dovadă vine chiar din partea lui Philipp Lahm, directorul de turneu al Campionatului European, fost mare căpitan al naționalei Germaniei și campion mondial în 2014. Într-un articol apărut concomitent în publicații de mare prestigiu din Occident, precum “The Guardian”, “La Repubblica” și “Zeit Online”, el scrie: “Nu puteai să-ți dorești oaspeți mai buni la Euro decât românii. În primul rând, au făcut curat în vestiarul lor, lăsând și o scrisoare: «Plecăm din Germania cu sentimentul că am dat totul pentru România și suntem recunoscători pentru tot ce am trăit aici. Suntem foarte fericiți că s-a întâmplat asta în Germania. Fiecare meci, fiecare emoție, fiecare experiență ne-a unit și ne-a făcut să simțim magia fotbalului. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european». Nu aș putea fi mai de acord decât sunt cu concluzia românilor. Înainte de a se întoarce acasă, s-au gândit de ce au fost aici. Au fost din aceleași motive ca și noi: să fim împreună, să sărbătorim, să ne deconectăm, să dăm totul, să fim prezenți. Nimic mai mult și nimic mai puțin”, scrie Philipp Lahm. Fostul căpitan al Germaniei e o voce respectată în lumea fotbalului european, iar asta e suficient ca să dea greutate laudelor sale pentru comportamentul românilor în Germania. Philipp Lahm a fost chiar directorul de turneu pentru Campionatul European din 2024, adică persoana cea mai în măsură să tragă concluzii la final de competiție! Titlul textului său, care a apărut în toate marile publicații europene, nu lasă loc niciunei interpretări: “România a surprins magia Euro. Acum trebuie să îi urmăm exemplul”. Iată că n-am fost doar noi, românii, cei care am idealizat prezența noastră în Germania. Confirmarea impactului românesc vine din partea celor mai mari nume din fotbalul mondial.

“Am văzut meciuri palpitante la Euro. Țări care nu au cele mai bune condiții au reușit să se prezinte și să se impună pentru că au fost conectate cu fanii lor. Românii au trecut de grupe pentru prima dată de la epoca lor cea mai bună, cea cu unicul Gheorghe Hagi, cu mai mult de două decenii în urmă”, mai scrie Lahm. “Multe lucruri sunt exprimate în fotbal. Ce se întâmplă în arenă și pe drumul spre aceasta are o funcție în societățile noastre. O parte din sport este despre exprimarea emoțiilor. Comunități uriașe din toate cele douăzeci și patru de țări participante și-au sărbătorit exuberant echipele în Germania. Românii au jucat de două ori în orașul meu natal, München, iar atmosfera a fost gigantică. Le mulțumim”.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian