O lecție mai prețioasă decât aurul

Două medalii de aur și trei de argint! Bilanțul canotajului românesc la Jocurile Olimpice de la Paris depășește bilanțul general a mai bine de trei sferturi dintre țările lumii, inclusiv al unor forțe ale sportului precum Argentina, Danemarca, Serbia, Croația sau Ucra­i­na. Canotajul nu este un sport de ni­șă, nu e un sport disprețuit de ma­rile puteri ale lumii. Dimpotrivă, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, China, Australia, Țările de Jos sau Franța au, toate, echipaje puternice aliniate la startul întrecerilor. În acest mediu extrem de competitiv, România a demonstrat, încă o dată, la Olimpiadă, că este o forță. Și, mai mult de atât, că nu trăiește din două-trei echipaje-vedetă, ci că e capabilă să aducă în prim-plan sportivi care nu apar în paginile și pe site-urile publicațiilor de sport decât cel mult o săptămână pe an.

Despre Florin Enache și Andrei Cornea puțini aflaseră până săptămâna trecută. Până la 29 de ani, primul dintre ei se întâlnise destul de rar cu succesul în marile competiții mondiale. A încercat în tot felul de bărci, a pus osul la calificări importante pentru canotajul nostru, a tras de el la fiecare antrenament, dar recunoașterea muncii a venit abia acum, într-o barcă de două vâsle, a cărei componență a fost definitivată în urmă că numai jumătate de an! E meritul mediului extrem de profesionist impus de marea noastră campioană Elisabeta Lipă, ca astfel de reglaje fine să se transforme în medalii din cele mai prețioase metale. Șefă a Federației de Canotaj, înainte de a fi numită responsabil principal peste sportul românesc, Elisabeta Lipă a mizat pe un antrenor italian, recent naturalizat român, iar pariul s-a dovedit câștigător.

La Antonio Colamonici nu prinzi barca, decât dacă timpii pe care îi scoți individual, la antrenamente, te recomandă pentru asta. Nu există „senatori de drept”, există doar oameni care muncesc până își depășesc limitele. „Sunt 13 antrenamente pe săptămână, liber doar duminică după-amiaza. Și, în fiecare zi, indiferent că te trezești cu dureri, indiferent că te trezești obosit, indiferent cum te simți, trebuie să faci zeci de kilometri, 30 pe apă, 30 pe bicicletă, fără a mai pune la socoteală lucrul la sala de forță”, recunoaște medaliatul nostru cu aur, Florin Enache.

Ca ale tuturor canotorilor noștri, mâinile lui Florin Enache sunt pline de bătături. Iar ele spun doar o parte a sacrificiului unor tineri care stau luni de zile departe de casă, în cantonamente de peste jumătate de an, în Italia. Campioni sau învinși, Paris, toți îți vor spune că lecția Jocurilor Olimpice este că trebuie și mai multă muncă de acum încolo. O țară întreagă se mândrește, azi, cu palmaresul României de la JO. Dar adevăratul câștig pe care ni-l oferă acești tineri e mai valoros decât orice medalie: e o lecție despre muncă, dăruire și ambiție. O fărâmă să luăm fiecare din noi, din strădania extraordinară a acestor sportivi, și România va fi acolo unde este azi în sport: între primele 15-20 de națiuni ale lumii…